Flacăra e frumoasă
Aşa se numeşte unul dintre eseurile cuprinse în cartea lui Umberto Eco – Cum ne construim duşmanul. Am semnalat această carte, AICI.
Despre focul ca flacără este vorba în duzina mea de cuvinte, de azi:
Focul are calităţi incontestabile: luminează, încălzeşte, purifică. Are şi defecte: mistuie, distruge, ucide. Depinde numai de cum este folosit şi mai ales, depinde de cine îl foloseşte. Cel mai abominabil mod de folosire al focului a fost – şi se pare că încă mai este, rugul. Rugul pe care erau condamnaţi ereticii şi mai ales, rugul în care au pierit cărţi. Cărţi inestimabile smulse de pe rafturi de cîte o namilă plină de prostie, sau chiar de cîte-un învăţat mândru nevoie mare să transforme în neant, şiruri întregi de cărţi aflate în cîte-o încăpere de bibliotecă, au fost transformate în mare măsură, în cenuşă. Cărţi cărora le ducem deja, dorul. Aceşti netrebnici au funcţionat ca nişte bureţi care au şters din patrimoniul cultural al lumii, valori inestimabile. Poate că acele cărţi dispărute, nu sunt decît picături din imensul ocean de cunoaştere umană. Poate. Pierderea este oricum, imensă. Cred că acest subiect ar merita o ecranizare. Un scenarist priceput dublat de un regizor destoinic, ar scoate din acest eseu un imens succes cinematografic. Poate la fel de mare cum a fost Numele trandafirului.
#
Umberto Eco citează în acest eseu, părerea lui Fernando Baez expusă în Istoria universală a distrugerii cărţilor despre “care sunt motivele pentru care focul a fost factorul dominant în distrugerea cărţilor”. Iată citatul:
‘Focul e un element mîntuitor şi din acest motiv toate religiile îl folosesc ca să cinstească divinităţile respective. Această putere care protejează viaţa, trebuie amintit, este şi o putere distrugătoare. Distrugînd prin foc, omul se joacă de-a Dumnezeu, stăpînul, cu ajutorul focului, al vieţii şi al morţii. În acest fel se identifică cu un cult solar purificator şi cu marele mit al distrugerii, care aproape întotdeauna are loc prin aprindere. Motivul folosirii focului este evident: acesta reduce spiritul unei opere (ideaţia sa, n.m. tibi) la simplă materie (cenuşa, n.m. tibi).’
Voi, ce părere aveţi? Focul este prietenul nostru, sau duşmanul. ???
Ps. Precizez că în citatul citat de Umberto Eco, am pus virgulele exact acolo unde le-am găsit în această carte.
Virgulele folosite în duzină, îmi aparţin. Pliiiz, fiţi îngăduitori cu virgulele mele! 
#
Joaca de-a duzina a fost iniţiată de draga de psi.
Mai joacă în hora aceasta, şi: redsky . şi veronika . şi blueriver . şi valentina . şi rokssana . şi cita . şi virusache . şi Miţa . şi almanahe . şi scorpio . şi Carmen .
Tiberiu, te salut! Mulţumesc pentru mesaj. Nu am dispărut, doar m-au absorbit activităţile din viaţa reală.
La topic, îţi recomand filmul ,,Fahrenheit 451″, realizat după distopia SF a lui Ray Bradbury, pe tema arderii cărţilor. Se conjugă cu prima parte a acestui articol. http://www.imdb.com/title/tt0060390/
În privinţa interogaţiei, mi-e greu să mă pronunţ, fiindcă n-am citit cartea lui Umberto Eco. Însă n-aş ignora nici natura plutonică a acestui gest – dacă tot e să ne exprimăm în limbajul cultural şi semiotic al miturilor – cu toate semnificaţiile ce se desprind de aici.
Servus Maria!
Inclusiv cartea lui Bradburry – Fahrenheit 451 – este citată de Eco dar, numai marginal. N-am citit-o, nu mă pronunţ. Despre latura plutonică, nu ştiu nimic. Vrei să detaliezi ? Mulţumesc anticipat.
E bine să fii prudent cu semnalările lui Eco. Nimic nu e marginal la el, nimic nu este ceea ce pare a fi la prima vedere. Dacă a amintit de cartea lui Bradury, înseamnă că nu m-am îndepărtat de sens. Poţi vedea filmul recomandat prin linkul spre site-ul imdb. Şi probabil că-l poţi găsi pe undeva pe net, pe torente, cu subtitrare, ori pe site-uri de filme online gratis.
Acum despre Pluton. Despre dubla natură, plutonică şi neptunică a unui personaj eminescian am citit prima dată cu muţi ani în urmă, într-un studiu critic al lui Ion Negoiţescu. O perspectivă nouă, incitantă, vizionară asupra unei creaţii prea multă vreme bătucită şi plafonată sub canonul criticii ideologizate. În fine, revin. Pluton domina peste Infern, peste lumea subpământeană. Prin extensie a fost asociat cu focul, ca zeitate a acestui element primordial, dar şi a bogăţiilor subpământene. Conexând cu accepţiunea lui Eco, sensul este ambiguu. Poate însemna moarte, distrugere, dar şi conservare eternă a valorii spirituale înscrise în carte, cunoscut fiind faptul că adjectivele ,,infernal” şi ,,demonic” aveau cu totul alte accepţiuni pentru vechii greci.
Sigur că este bine să fiu prudent cu Eco, numai că eu sînt entuziast.
Apoi. Mulţumesc pentru explicaţiile despre Pluton-plutonicism. Le rumeg.
Totuşi. Din cele ce am citit eu de Eco, am observat că uneori, trimite cîte un autor direct în derizoriu. A făcut acest lucru de exemplu, cu Cezare Pavese. Şi nu numai. Îl timite de exemplu pemanent în derizoriu, pe Athanasius Kircher. Şi motivează atunci cînd are chef, aceste trimiteri în derizoriu, masiv.
Reţin totuşi că pui accent pe ambiguitatea profesată de Eco, permanent.
Trebuie să înţelegem că Eco are anumite criterii de apreciere. Vezi ce a făcut cu ,,Sylvie” de Gerard de Nerval de-a lungul timpului. De la o conferinţă de tinereţe, deloc măgulitoare, a ajuns să construiască un splendid edificiu de analiză în jurul acestei cărţi, exerciţiu agumentativ devenit emblematic şi de neocolit de către un profesionist al literelor: ,,Şase plimbări prin pădurea narativă”.
Altfel, zău că şi mie îmi vine câteodată să trimit în derizoriul derizoriului destule cărţi considerate monumente de creaţie, dar care, de fapt, sunt nişte producţii (sub)mediocre.
Apoi, normal că subliniez ambiguitatea ca trăsătură dominantă a stilului lui Eco. Pentru mine nu e o descoperire recentă, ci ţine de sfera formaţiei personale.
Acuma văd în blogroll… Mi-ai descoperit ţinuturile hiperboreene. Mă bucur şi sper să vizionezi lucruri interesante acolo.
[...] aceleaşi cuvinte au mai dansat: psi, tiberiu, redsky, valentina, carmen Share this:ShareEmailFacebookTwitterRedditDiggPrintStumbleUponLike [...]
Maria
o să-ţi trimit un e-mail. Bine ?
Cum doreşti. E ok.
Trimis.
[...] tiberiu [...]
focul…fascinatie, ajutor si distrugere….depinde doar in mainile cui sta puterea…
rokssana
fascinaţie, nu glumă!
Eco spunea că în faţa şemineului fiind, copiii săi nu mai aveau nevoie de televizor…
are dreptate…am avut ocazia sa locuiesc un an la Sighet…si in iarna am avut o soba cu lemne….asta s-a intamplat in urma cu vreo trei ani,deci eram destul de batrana…….deschideam usita si priveam flacarile ore in sir…imi spusesera ca nu e voie,ca pot sari scantei pe parchet….inchideam usa camerei si deschideam usita sobei….cine sa ma impiedice? mi-e tare dor de iarna aia si soba cu lemne
Tibi
Focul devine mistuitor,distrugator de valori materiale si ,vai!,chiar,umane,cand ajunge instrument al ignorantei.sau conformismului naiv.Sa ne amintim de exclamatia lui Jan Hus “O,Sancta simplicitas!”.
In legatura cu remarca ta din postarea despre Labis cum ca moartea poetului a survenit nu intamplator,eu cred ca unul din personajele implicate in nefericitul eveniment a fost Eugen Mandric,care facea parte din anturajul poetului in escapadele bahice la “Zahana”,loc de intalnire al boemei literare a acelei vremi.
Logic
Adevărat ai spus: sancta simplicitas! Somnul raţiunii, naşte monştri.
Mulţumesc pentru precizarea cu Mandric; auzisem şi eu cîte ceva despre acest personaj dar, uitasem…
Cu placere!La vremea aceea eram student in Bucuresti si,in seara evenimentului,venind de la cursuri,din Academiei 14,ne-am abatut pentru o bere pe la locanta numita,unde,la cateva mese de la balcon,am recunoscut cateva figuri ,intre care ,alaturi de Labis,Mandric(al carui nume mi l-a reamintit memoria nocturna spre dimineata) si alti “literati stangisti”,ciraci ai poetului.A doua zi dimineata,”Revista literara”-parca asa se numea- ne aducea la cunostinta stirea,sec si fara comentarii.Dar,cum se intampla de obicei,pana seara,memoria colectiva stabilise “adevarul”,pe baza faptului,cunoscut deja,ca Mandric si unul Nicolae(imi scapa numele),il pizmuiau vadit pe Labis.
Cred că-mi amintesc de locul denumit Zahana deşi sînt ceva mai tinerel.
Am numai 60.
În treacăt fie spus, acest termen înseamnă şi un anume specific al unui restaurant (nu porţie ci, la gramaj). NU ?
Am auzit şi eu că Labiş iubea chefuiala şi că era pizmuit de mulţi pentru uriaşul săi talent. Cum să nu fie pizmuit? Rar de tot românaşii apreciază un semen talentat…
Ceea ce spune Ecco despre copiii sai si fascinatia focului are evidente explicatii in modificarea designului ambiental al omului modern unde in locul semineului este azi televizorul. In putine case exista ambele… sau daca eista in semineu este nefunctional sau partialfunctional.
Se incearca o revenire, o mutare a interesului.
Focul este totusi dual: si periculos si binefacator; fascinatia este legata de limitele intre bine si rau, ispite si binecuvantari…
Poate nu degeaba dualul Ecco este atras de el!
Eco are darul de a fascina el însuşi, prin scriitura sa.
Prima sa carte pe care am citit-o a fost Pendulul lui Foucault – la recomandarea unui prieten, Teofil.
Apoi, au mai urmat şi altele. Vreo duzină în total.
Acest sciitor, acest eminent om de cultură mă intrigă şi mă uimeşte permanent. Deşi cunosc mare parte dintre temele pe care le tot reia în scrierile sale, mereu găsesc noi şi noi sensuri în fiecare propoziţie din opera sa.
Eco dual? Eu cred că este ceva mai mult de atît dar, pînă la urmă, nu avem ce face şi reducem totul la contrastul veşnic: bun-rău.
Cam aşa cum este totul pe lumea aceasta.
Un cuţit poate să taie şi o felie de tort şi gîtul unui nevinovat.
Nu cuţitul este de vină ci, acela care îl mînuieşte.
Şi pe mine, tot Pendulul m-a-ntâlnit cu Eco, a bătut, cred…dar m-a rătăcit un pic şi mi-am zis să fac şase plimbări prin pădurea narativă…şi-acolo, de cum am intrat în pădure am dat de Calvino, cu povestea regelui bolnav, căruia doctorii i-au zis că dacă vrea să se însănătoşească trebuie să ia o pană de la Zmeu, leac greu de obţinut ( precum şi boala, în cazul de faţă boala de-a citi). Şi-şi trimite un supus credincios în vârf de munte cu şapte găuri, într-una din ele sălăjluind Zmeul…Eco! mi-am zis, trebuie căutat, deci…în găuri, pe lângă…
Acuma, chiar el zice despre sine că dacă voim” poate să fie mai neamţ decât Iser, sau mai abstract, cum ar spune filosofii necontinental-mai speculativi”
Noi, cetitorii, cooperăm diferit cu autorele, fiindcă ardem diferit…cărţile.
Dacă ai dat şi de Calvino înseamnă că ai ceva cărţi la activ.
Autorii sunt cel puţin tembeli: ei cred că au scris o carte dar adevărul este că fiecare carte are forma tuturor cititorilor săi.
Iser neamţ? Asta DA! surpriză!
Cred că Eco e miştocaar, fiindcă a studiat pe la nemţălă musiu Iser!
Eco este un mare manipulator, ca absolut toţi semioticienii.
Cred că se distrează pe cinste văzînd cum toată lumea crede că el a spus ceva, cînd de fapt el spune cu totul altceva: se ştie că foarte multe cuvinte au sensuri multiple şi exact pe acest lucru se bazează el ca să-şi oculteze mesajul.
Sunt unle propoziţii din unele lucrări ale care, absolut intraductibile.
Se distrează omul.
iiiii…nemţălăi!
n-am la activ ceva cărţi, ci le am la pasiv, deja, pe unele
la pasiv zici?
Am citit de mult, cred ca eram prin liceu, ” Pendulul lui Foucault” si “Numele trandafirului”… focul este elementul de care ma tem cel mai tare… iubesc apa
Normal că iubeşti apa! Se vede şi din nickul ales.
Dar, de ce te sperie focul chiar aşa de tare?
http://www.clipa.com/print_a2459-AUR-SI-S194-NGE-LUMEA-206-N-CARE-TRAIM.aspx
Am citit articolul.
Cam multe probleme simultan chiar dacă aparent au legătură între ele.
Ţîcnitul care a ars Coranul este un dezaxat, la fel ca şi fundamentaliştii care l-au ucis pe român.
Războiul din Afganistan durează de zeci de ani şi problemele politice de acolo sunt departe de a fi rezolvate.
Să nu uităm că acolo se produc cantităţi uriaşe de droguri şi mai ales să nu uităm că această ţară este un adăpost pentru foarte multe grupări de terorişti.
Cît despre soldaţii noştri care luptă pe acel front, cred că n-ar trebui să ne indignăm ba, dimpotrivă, să înţelegem de ce este important pentru România că avem astfel de trupe desfăşurate pe diverse teatre de război.
Vrem protecţia NATO dar nu vrem să ne sumăm şi riscuri?
Şi să nu uităm că acum, armata este formată din profesionişti care se angajează benevol atît în armată cît şi pe teatrele de război.
Nu-i trimite nimeni acolo dacă ei nu vor. ŞI VOR!
Are Afganistanul bogăţii? Probabil.Este Afganistanul pregătit să le pună în valoare? Categoric, NU. Lungă poveste.
Salut!
M-ati fascinat si voi- Maria si tibi- de m-ati facut sa-mi piara graiul.
Si cum fara cuvant nu exista comunicare,astept potolirea “focului mistuitor”…..si revin!
Salut, dora!
Nu prea ştiu de ce dar, am impresia că Maria este bosumflată pe mine.
Da, măi Tibi, fix de asta-mi arde mie acum, să mă bosumflu pe tine ca o ditamai balenă albastră.
Salut!
Salut Mărie, salut!
Tibi, fie şi de bună dispoziţie, e bine să ne reamintim că cine se joacă cu focul îşi dă singur foc la valiză şi-şi aprinde paie-n cap. Cred că frazeologia bogată poate continua la nesfârşit şi nu mă îndoiesc că Eco ar aprecia jocul lexical şi rimele calambur ivite.
Şi o piesă la temă, pe care ţi-o distribui prin link pentru a nu şifona arzătoarea-ţi postare.
http://www.youtube.com/watch?v=txBfhpm1jI0&ob=av2e
Atenţie la chibrituri! O zi frumoasă în continuare! Eu mă duc în treburile mele. Sper să nu mă suspectezi iar de bosumflare şi alte scăpărări emoţionale, că nu-i cazul.
Hmm… primul lucru pe care mi l-am adus aminte a fost definiţia focului din dicţionarul de simboluri.
Avea mai multe sensuri… de absorbţie, de distrugere, de purificare, de regenerare, simboliza inima; focul interior – cunoaşterea pătrunzătoare; focul care fumegă şi arde totul… imaginaţia exaltată, subconştientul… etc. 
Eu cred că focul este cu două feţe… atât timp cât ne temem de el, se poartă frumos… Când nu… ei bine, să zicem doar că am şi amintiri mai puţin plăcute.
Care va să zică te-ai mai şi “ars”, nu?
Fii pe pace: toţi am păţit-o la un moment dat, sau altul.
Da da
Toţi ne-am ars când ne-am jucat cu focul, dar la povestea la care mă refer eu, nu cred că se poate spune că am păţit-o toţi… era vorba de un incendiu… a fost acum ceva vreme şi mi-a rămas în minte…
[...] puteţi citi aici, aici, aici, aici şi aici iar cele douăsprezece cuvinte le-au mai folosit şi: tibi, grişka, cita, virusache, rokssana, almanahe, mitzaabiciclista, redsky, valentina, blueriver, [...]
eu îmi amintesc că aflată în vizită la berlin, am privit cu uimire celebra bibliotecă goală, loc de aducere aminte pentru cărţile arse cândva.
este focul prieten? ne este prieten atunci când purifică. şi ne este duşman, atunci când distruge. cine stabileşte dacă ne este prieten sau duşman? noi înşine…
n-am ajuns la berlin dar încerc să-mi închipui cît de tristă este o bibliotecă goală…
biblioteca goală este de fapt o cameră subterană, albă, incredibil de albă, al cărei tavan de sticlă se află exact pe locul undea avut loc bibliocaustul. este un semn de neuitare. şi nu are uşă…
“acolo unde se vor arde cărţi, până la urmă se vor arde şi oameni”- spunea heine, mult înainte. şi câtă dreptate a avut.
psi
mă cutremur. tot de jos în sus privim către bibliohaust?
atunci, înseamnă că heine, a avut dreptate!
Tibi,salut
Tibi, focul e o arma periculoasa in mana omului. Daca pastorul Terry Jones, din articolul de mai sus este un dezaxat, cum spui, Joseph Goebels, ministrul Propagandei in Germania nazista era desigur considerat normal psihic, era doctor in filozofie, de la universitatea din Heidelberg. Si totusi acest om cult este cel care a dat ordinul de a arde cartile scriitorilor evrei si a altora, antinazisti. Pe data de 10 mai 1933, numai in Berlin ,studentii germani au ars 20000 de carti. Pe urma a urmat pogromul din “noaptea cristalului”, initiat tot de el.
Concluzia mea este deci, nu avem destula putere, sa asiguram folosirea focului numai in scopuri pasnice.
Salut Salomea!
Goebels poate că era cult, poate că era considerat normal dar, tot un dezaxat a fost.
Cît despre cine are are acces la foc (ca putere distructivă) şi se joacă cu el, este se pare un cerc vicios: unii lideri îi manipulează pe oameni şi odată aleşi fac tot ce era de neînchipuit, şi pentru niciodată nu învăţăm din lecţiile trecutului, ciclul se reia:neonazism, neocomunism, fundamentalism, etc.
[...] mai jonglat cu aceeaşi duzină de cuvinte: psi, tiberiu, redsky, valentina, carmen, rokssana,cita, MitzaaBiciclista, virusache, scorpio, almanahe [...]
tibi,
pe tine nu stiu,dar pe mine sigur s-a “bosumflat”.Si nu stiu de ce!O apreciez atat de mult. Pe mine,asa cum am spus,micul vostru dialog intelectual-stilistic si analitic m-a lasat fara grai. E tare priceputa Maria!
Dora
Mai pricepută decît mine.
Poate că este prea ocupată şi nu mai are timp de bloggerit.
Dar pricepută, E!.
[...] mai răspuns:psi, virus, scorpio, tibi, redsky, rokssana, cita, carmen, grişka, valentina, [...]
Nu știu care ar fi începutul- focul seamănă cu iubirea sau dragostea este asemenea focului, se și spune „ nu te juca cu focul„.. din afară, se vede doar fumul . Sau se simte puterea.
Flacăra este în interior.
Apa și vântul nu reușesc să stingă vâlvătaia, adesea o întețesc .
Îmi place Umberto Eco!
“Flacăra este in interior şi de afară se vede doar fumul.”
Excelent ai spus, Gina!
E prietenul nostru, daca-l strunim..Mai are o calitate:caleste!
)
De fapt, focul încălzeşte şi înmoaie; călirea se produce la răcirea bruscă a obiectului moale.
focul- una dintre marile forte ale naturii, se cere folosit cu prudenta, pentru a fi un ajutor, nu o arma.
in ceea ce priveste restul dezbaterilor, ma inclin si merg la completat gauri.
numai bine!
Eu tocmai de-aceea provoc dezbateri: mai învăţ şi eu cîte ceva.
[...] http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/12/03/duzina-de-cuvinte-15/#comment-14299 [...]
[...] din cale afară de harnici : tibi, grişka, cita, virusache, rokssana, almanahe, mitzaabiciclista, redsky, valentina, blueriver, [...]
[...] Alte “duzine de cuvinte”: psi, redsky, griska, tiberiu,valentina, virus, scorpio, rokssana, cita, mizzabiciclista, [...]