Uituc cum sînt, mi-a ieşit complet din cap promisiunea pe care mi-a făcut-o psi, iar acum, văzînd ce subiect a pus în discuţie, mi-am amintit (totuşi) că am citit mai de mult, o carte excelentă, Cea mai frumoasă istorie a fericirii. Şi cum pe atunci eram mai harnic (fiind mai la început de bloggereală) am scris despre ce este vorba în această carte, aici
“Anul trecut, la Editura ART, a aparut o alta carte splendida, “Cea mai frumoasa istorie a fericirii”. Cartea este scrisa sub forma unor dialoguri, sustinute de Alice Germain cu trei personalitati diferite.” Continuarea AICI.
şi aici.
“INVENTAREA PARADISULUI. “In timp ce filosofii se straduiesc sa gaseasca intelepciunea in lumea asta evitind bucuriile inselatoare, religia da aripi ideii de fericire si o instaleaza hotarit in cer”. Alice Germain – Cum a aparut ideea ca fericirea poate salaslui altundeva, intr-o lume botezata paradis ? Jean Delumeau – Cuvintul paradis provine dintr-un termen persan, pari-daiza, care a devenit mai tirziu in greaca paradeisos. Trimite la ideea unei gradini inconjurate de ziduri care o protejeaza impotriva vintului fierbinte al desertului [...] un loc verde, cu multa apa, flori si vegetatie – acesta este deci sensul primar al paradisului.” Continuarea AICI.
Ce-ar mai fi de spus despre fericire? Multe şi nimic. Multe pentru că fiecare dintre noi gîndeşte fericirea în stil propriu, şi nimic pentru că este greu de presupus că ştie cineva pe această lume, ce este fericira cu adevărat.
Sau ştie?
Redau finalul uneia dintre cele două postări :
Nu toti stim sa ne bucuram de ceea ce merita cu adevarat. Avem scari de valori complet diferite. Tocmai de aceea Aristotel constata ca “pentru a fi fericiti, trebuie sa fim virtuosi, liberi, sa ne luam viata in miini, dar ca in acelasi timp avem nevoie ca patria noastra sa nu fie impilata sau sfisiata de razboaie civile”.
Despre asta să fie vorba? Despre fericire a mai scris: psi
şi ar mai fi jurnalul fericirii al lui nicolae steinhard, nu?
nu mai ştiu, dar parcă am citit postarea ta despre această carte.
ar fi psi, dar eu încă nu am citit cartea asta.
cît despre citit, este posibil să o mai fi repostat. uituc…
nu, nu, tibi, cred că ai mai făcut cândva referire la această postare, sau am mişunat eu pe blogul tău şi mi-o amintesc, nu ştiu. dar nu cred că ai repostat, nici vorbă de asta!
Tibi, apropo de Jurnalul Fericirii, uite ceva frumos :
ok, psi, merg pe memoria ta.
nu pot să cred că nu ai citit cartea lui nicolae steinhardt, tocmai tu care mă uimeşti cu câte cărţi ai citit!
Bine ai revenit, Tibi!
„Doar Dumnezeu există, restul tot nu-i decât o ipoteză„- N. Steinhardt, Jurnalul fericirii
Bine v-am regăsit, Gina!
E clar: trebuie musai să citesc această carte, deşi am reţineri.
Fericirea terestra (doar despre ea pot a indrazni sa vorbesc) este pentru mine, priceperea si puterea de a deslusi “darurile” vietii, uneori atat de evidente, sau aparent marunte, incat le ignoram si in acelasi timp, priceperea si puterea de a le pastra,ingriji si de a ne bucura de ele, adica de a le folosi cum se cade.
Foarte frumos spus.
Ceva de genul spuselor lui Eliade despre raportul dintre sacru şi profa.
Eu aşa am înţeles: nu distingem darurile vieţii, tot aşa cum nu distingem nici sacrul în lucrurile profane.
N-o percepem ca atare cind o traim efectiv,dar o vedem.O vedem in copii care merg rizind si sarind intr-un picior,in indragostitii care se saruta de parca miine ar urma sfirsitul lumii,in bunicii cu nepotii de mina,zimbind doar ei stiu caror amintiri,la pasionatii care-si revad-a cita oara- obiectul pasiunii lor.
De fapt,la un moment de relaxare nu spui ca esti fericit ci ,ca te simti bine…
Excelemtă interpretare: fericirea se poate găsi în puritatea inocenţei şi a iubirii!
Ce bine ar fi totuşi, ca măcar bine să ne simţim ceva mai des…
Servus, Tibi.
Voi posta si aici ceea ce am postat pe blogul lui psi:
“Intrucat pot sa afirm ca am fost o femei fericita, ma gandesc sa spun si eu… cum vad eu fericirea. Nu dau citate, nu fac filozifie ci doar spun ce cred eu!
Cred ca fericirea este o stare extatica si da, cred ca are legatura cu ingerii! Singurul mod de a fi mereu fericit este legatura permanenta cu divinitatea, legatura care da un soi de incantare permanenta, descoperind mereu noi valente ale legaturii cu Creatorul!
daca ati avut ocazia sa vedeti ochii unui calugar adevarat atunci veti intelege despre ce vorbesc!
Fericirea la care ne referim noi, cei obisnuiti, este una mult inferioara fericirii depline. Ea tine de momente si de multitudinea clipelor de bucurie cu care adesea confundam fericirea!
fericirea fara latura ei divina nu e fericire deplina! Ea ne-a fost retrasa din pricina pacatului primar!
dar putem cunoaste stari de fericire deplina, momente, in care ceea ce traim este binecuvantat de Dumnezeu si atunci, auzi ingerii cantand si poti trai o viata din amintirea acelei clipe de fericire care poate alimenta nevoia de bine intreaga existenta! Nu are nimic de-aface cu binele trupesc, totul este in suflet caci acolo coboara insasi ratiunea spre a simti desavarsirea!”
Servus, Cita
Eu nu îndrăznesc încă să afirm că sunt fericit deşi, se pare că nu prea am motive să nu afirm acest lucru.
Deci tot la starea extatică te gîndeşti şi tu, dacă vorbim despre fericire.
Şi bineînţeles, la Dumnezeu.
Pe deplin de acord.
Am avut o prietena – a plecat la cele sfinte – care m-a invatat sa nu spun niciodata ca sunt fericita … “pentru ca se sperie ingerii” zicea ea!
Acum, cand lucrurile au coborat pe pamant pt mine, ca sa zic asa… pot sa fac maturisiri. oricum fericirea mea a plecat si traiesc din plin doar bucurii…
Aici chiar nu ştiu ce să mai spun, Cita.
Se sperie îngerii, se mînie Dumnezeu (că este gelos), nu ştiu.
Cred că mai degrabă ar fi bine să vorbim numai atît cît trebuie şi să trăim ceva mai intens.
Cît despre clipa despărţirii, încă nu mă bate gîndul. Nu, încă. Deşi…
[...] veţi găsi un text pe aceeaşi temă la tibi. Tweet (function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if [...]
Ca sa-l parafrazez pe Clemenceau, fericirea este o traba mult prea serioasa pentru a fi lasata filozofilor.
http://www.dailymotion.com/video/xa9t4n_pub-club-med-le-bonheur-si-je-veux_travel?ralg=thefilter#from=playrelon-1
Oare are religia răspunsul fără rest la această problemă care este totuşi (şi) filosofică?
Tibi,
eu am multe momente in care ma simt fericita.
Sunt fericita cand iubesc si sunt iubita.
Sunt fericita cand ii vad fericiti pe copiii mei. E ceva in inocenta aceea a lor, ceva pur, ceva simplu, ceva nepretuit.
Sutn fericita cand ii simt pe cei dragi mie – prieteni, familie, fericiti in felul in care inteleg ei fericirea.
Sunt fericita uneori fara nici un motiv, e o stare interioara faina, imi vine sa topai intr-un picior, sa rad, sa vorbesc mult si din astea
In rest, am stari. Tot soiul de stari.
Zambet.
Mihaela
Am învăţat să văd că eşti o fericită înconjurată de acei îngeraşi.
Toţi avem cel mai adesea stări. Tot soiul de stări.
Cîteodată, chiar şi suntem fericiţi.
Uneori nici măcar nu ne dăm seama de asta.
Zîmbet.
fericirea este un cuvint frumos de pronuntat si cu o rezonanta frumoasa in ureiche in rest este , o clipa sau mai multe clipe din viata fiecaruia, eu am trait clipe de fericire in vis cind ma rugam la DUMNEZEU, clipe ce nu se compara cu nimic din viata de zi cu zi.
Da tays, da.
Fericirea este mai mult o stare de spirit care durează clipe.
Din păcate, eu nu ţin minte decît arareori, visele. Dar, te cred.
[...] Stefanescu, Calin, Gabriela Ilies, Flavius Obeada, Gabi, Geocer, Klausen, LeeDeeP, Mirela Pete, Tiberiu Orasanu, Ana Veronica, Virusverbalis, Adrian Voicu, Blogatu, George Valah Like this:Like9 bloggers like [...]
O temă extraordinară. Iar citatul din Aristotel vine ca un răspuns plin de înţelepciune pentru întrebările chinuitoare ale zilelor noastre.
Frumoasă recomandare a unei cărţi ce trebuie căutată şi citită.
Numai bine, dragă Tiberiu!
Sper să o citeşti. Nu vei regreta! O zi minunată!
Este ciudat că fără să fim vorbiți între noi și eu am adormit cu gândul la fericire și mi-am început postarea dimineață tot cu acest subiect.
Am supraviețuit mișeliei din 13 decembrie și m-am întors la viața mea. Fuse și se duse!
Teoretic și dintr-un punct de vedere strict personal m-aș putea suspecta de fericire dar dezolarea și lipsa de speranță a celor din jur mă întristează.
Cinicii ar putea spune că dulăul moare de drum și fraierul de grija lui dar ecuația este mult mai complexă.
Doinişoară dragă, alerg să văd ce ai spus.
psi
am o problemă enormă cu cei care abjură. enormă. nu ştiu de ce. apostazia mă indispune.
acum. ştii şi tu foarte bine, că nimeni nu poate citi, tot. nici măcar eu.
ca să nu mai vorbesc de manolescu, alex ştefănescu, dan c. mihăilescu şi de ce nu, cu voia dumneavoastră, deşi nu este ultimul pe listă, tudor călin zarojanu.
foarte serios vorbind, probabil că această carte încă mi se lasă ascunsă. de ce? încă nu ştiu să spun. poate după ce o voi citi, voi spune. poate.
tibi, chiar interesantă reacţia ta. dar, cine ştie, poate că ai dreptate până la urmă. dacă stau bine să mă gândesc, am avut reacţii asemănătoare şi eu, exact pe aceeaşi temă, a abjurării.
poate că nu i-a venit rândul. sau, poate, sunt altele mai importante acum.
şi ştiu că nimeni nu poate citi totul dar… mă laşi pe mine să spun continuarea?… merită să încerci!
psi
dacă spui tu să încerc…
App de fericire. Mi-am adus aminte de filmul “În căutarea fericirii” în care protagonişti sunt Will Smith şi unul din fii săi, Jaden. Filmul avea un mesaj extraordinar: ca să fii fericit trebuie, înainte de toate, să fii puternic.
N-am văzut filmul dar mesajul pare interesant!
Există şi un risc: dacă eşti (prea) puternic, să devii încrezut.
Dacă reuşeşti, sau ai ocazia, să vezi acest film, ţi-l recomand cu căldură.
Nu ştiu dacă eşti cinefil, probabil că nu, dat fiind că eşti mai degrabă un om al cărţilor, dar când ai să-l vezi ai să-mi dai dreptate.
Am fost mare iubitor de cinema dar, ai intuit bine: m-am lenevit şi prefer cartea.
O să caut totuşi filmul acesta. Sînt sigur că dacă îl recomanzi, e bun. Plus de asta, mie Will Smith, îmi place – ca actor – evident.
“Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci.”
Mahatma Gandhi
Să gîndeşti şi să spui este una, să fsci este cu totul altceva.
Pentru mine fericirea inseamna “a fi impreuna cu Dumnezeu”! Toate cele bune!
Ferice de tine! Mulţumesc, la fel şi ţie, Mary!
[...] psy, tu1074, redsky, Tibi, AnaVero, Călin, Cris-Mary, Alina, Rokssana, Zina, Simona, Ioana, Tibi. Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this [...]
Tibi, salut
Nu am citit cele doua carti pe care le recomanzi, asa ca imi exprim numai o gandire a mea personala : daca Aristotel ar trai azi ar adauga la razboaiele civile inca o lista nesfirsita de motive de ingrijorare, ca un obstacol in calea spre fericire: pericolul iranian (inarmare nucleara), conflictul israel-palestinian si alte conflicte asemanatoare, criza economica, lipsa de apa si hrana pentru multe societati pe glob, catastrofe ale naturii, accidente rutiere, poluarea, gaura din ozon, intalnirea posibila cu un astroid, factori ecologici cancerigeni si….am obosit. Daca am avea putina liniste probabil ca am trai mai multe clipe de fericire sau bucurie.
La noi stirile sunt emise la fiecare jumatate de ora la radio, aproape in fiecare ora la televizor,si in fiecare minut prin internet, pe calculator.
Servus, Salomea
Şi pe mine mă îngrijorează ce se în tîmplă în strîmtoarea Ormuz şi nu numai. Despre restul pericolelor, ce să mai spun? Unul mai ameninţător ca altul. Printre ele, pericolul denumit pe scurt, putin.
Un răspuns mai amplu n-am, i l-am “livrat” psi©ului, dar şi acela dictat de moment şi urmărind un fir “subţire”cu aplicabilităţi de moment, nu ca rezultat al unei stări de veghe…Dar am făcut-o cu un sentiment de bucurie, fiindcă nu e o problemă pe care ţi-o pui în mod frecvent….(însă) Pe care aici nu-l pot reproduce. Îl pot recrea, desigur, dar nicio fericire.
“Despre fericire” atinge dar nu încheagă una bucată convingere UNICĂ, lucru ştiut şi invocat de toţi, căci într-adevăr, trăirile sunt personale, iar părerile şi mai şi. Aşadar, aş concluziona(nu definitiv, ci sub forma acestuicomentariu), zicând astfel (cu scara în mână, cum altfel):
“Fericiţi cei săraci cu duhul!”…
Acuma, dicţionarele zic că ăia săraci de duh sunt neştiutorii, ăia lipsiţi de inteligenţă…
Un apel către smerenie, una cercetătoare şi necontenită întru fiinţa care eşti, aş zice eu, ca rezultat, nu definitiv, ci divin, în contemplare de sine, dar nu cu bucurie de narcisist.
Bucuria e vremelnică, uşor de dobândit, care ţine de moment, în timp ce fericirea dăinuie, odată înţeleasă ca şi năzuinţă, ca drum parcurs cu bucurie către ea…către acel eu divin.
Aşadar, despre fericire e greu să vorbeşti ca despre un lucru “găsit”. În plus, e arareori un subiect de abordare, atunci când o simţi ca împlinire, traversându-te, căci sentimentele le găsim militând zgomotos abia în forma lor negativă.
Nu-i nimic, l-am cetit şi pe cel de la psi dar, şi acest răspuns este pe gustul meu.
Chiar mă gîndisem că nimeni nu s-a gîndit la cei săraci cu duhul şi mă bucur şi mai mult că ai dat expresiei adevărata sa interpretare.
În rest, fericirea vine, stă o clipită şi trece fie că te-ai prins că tocmai ţi-a stat în poală, fie că, nu.
De cîte ori nu regretăm noi clipele din trecut comparîndu-le cu prezentul?
Fericirea este o stare de spirit, o constientizare a momentului prezent, inseamna recunostinta fata de tot ce ne inconjoara. Cum sa nu fii fericit cand vezi un apus de soare, sau un rasarit de soare, sau cand mirosi o floare? Cu ce este diferita aceasta fericire fata de aceea de a-ti fi luat un laptop nou, sau un telefon mobil performat? Sa te bucuri de zambetul unui copil, de o imbratisare, pentru mine inseamna mult mai mult decat o pereche de pantofi noi. De ce? Fiindca obiectele le folosesti, se deterioreaza, se strica si le arunci, pe cand un zambet sau o imbratisare sunt eterne.
Numai tu stii in final ce inseamna fericirea pentru tine si cum poti ajunge la ea. Iti doresc fericirea de a lasa trecutul in urma si de a trai noi inceputuri.
“este poate timpul să spunem că “secretul” vieţii bune se află în capacitatea de a nu-ţi păsa de fericire, de a nu o căuta ca atare, de a o primi fără să te întrebi dacă o meriţi sau dacă contribuie la împlinirea genului uman; de a nu o reţine, de a nu-i regreta pierderea; de a-i lăsa caracterul straniu, care îi permite să se ivească în mijlocul zilelor obişnuite şi să dispară în situaţii grandioase. Pe scurt, de a o socoti întotdeauna şi oriunde secundară, căci nu vine niciodată decât în legătură cu altceva.
Fericirii propriu zise îi putem prefera plăcerea ca scurt extaz furat mersului lucrurilor, veselia, beţie uşoară care însoţeşte desfăşurarea vieţii, mai ales bucuria, care presupune surpriză şi înălţare. Căci nimic nu se compară cu irumperea în viaţa-ne a unui eveniment sau a unei fiinţe care ne pustieşte şi ne farmecă. Întotdeauna sunt prea multe lucruri de dorit, de descoperit, de iubit. Şi părăsim scena fără măcar să fi gustat din sărbătoare.”–(Euforia perpetuă. Eseu despre datoria de a fi fericit-Pascal Bruckner)
Mulţumesc, Rokssana!
Interesant personajul, interesant punct de vedere.