Un renumit filosof sceptic, Schopenhauer pre numele său, a vizitat la un moment dat grădina botanică din Dresda. Nimeni nu ştie de ce, pe întreaga durată a vizitei sale, filosoful a bombănit în mod continuu. La ieşire, unul dintre paznicii grădinii, contrariat de atitudinea filosofului, l-a întrebat: – Dar cine sunteţi dumneavoastră, domnule? La această întrebare, filosoful a răspuns: – Dacă există un singur om pe lume, care să poată răspunde la această întrebare, i-aş rămîne îndatorat… (citat aproximativ, pentru că-mi este lene să caut prin bibliotecă şi să dau citatul exact).
Voi face o legătură între spusa acestui filosof şi o reclamă idioată care circulă pe ecranele televizoarelor din romanica noastră, dragă. Pe scurt, un individ colţuros, nemulţumit de calitatea serviciilor pe care le-a achiziţionat (turistice, domestice, etc) se răţoieşte la furnizorii acestor servicii: – Ştiţi cine sînt eu? Sînt cetăţean european, şi am drepturi…
Hai, nu mai spune, îmi vine să ricanez. Ştii cine eşti tu? Un zero barat. Un idiot (în sensul celui neimplicat în viaţa cetăţii, dpdv al etimologiei greceşti a acestui termen de dicţionar).
Scurtă digresiune. Mă enervez cumplit cînd văd că agenţiile de publicitate fac apel la sintagme folosite înainte de 1990; vezi ciocolata ROM (pfui!) şi altele… Maşina de propagandă care a reuşit să netezească (nu să spele ci, să îmbîcsească) creierele tinerei generaţii, funcţionează la turaţie maximă, cu rezultate vizibile. Ne merităm soarta? Probabil că DA! Toţi? Cu siguranţă, NU. Dar, sîntem solidari, nu e aşa? Doar sîntem o naţie, nu o populaţie.
Revin la subiect.
Pînă în anul de graţie 1990, eu, tibi (şi ca mine toată populaţia şi sper că întreaga naţia noastră), am fost numai cetăţean român (unii ca Herta Muler, ştiu de ce). Începînd cu anul de adevărată graţie 2007 (sper să nu greşesc) am devenit şi cetăţean european. Aşa scrie pe paşaportul meu, şi ştiu ce drepturi am acum, drepturi la care nici nu speram înainte. Nu mai enumăr aceste drepturi pentru că este inutil: cine ştie, ştie, cine nu vrea să ştie nici nu va înţelege vreodată, indiferent cine le va spune.
Aşa că: declar limpede că nu voi ceda dreptul meu de a fi un cetăţean european, drept cîştigat cu greu, numai pentru că unii dintre politicienii noştri aleşi de populaţie (nu de neam), încearcă să facă naţia de ocară prin comportamentul lor, grobian.
Eu chiar mă simt cetăţean european, şi ştiu că am drepturi de român integrat în lumea civilizată. Şi-i bombăn, tu-le mama lor de nemernici.
Voi credeţi altceva?
Bună seara,
Acum m-am prins de ce nu v-am mai văzut pe la Theophyl.
Doar ce voiam să vă întreb.
Bine-ați revenit!
Seara bună, Ovidiu
Nu-s tocmai sigur că ştii de ce nu-s vizibil la prietenul meu, Teofil.
Pe scurt, îmi place mai mult să citesc comentarii inteligente şi inteligibile, decît să interferez platitudini (locuri comune), acolo.
Ştii cum se spunea pe vremuri: am blogul meu, sînt pi-o-nier… 😆
Aceste cuvinte mi-au mers la inima!
Un sfarsit frumos de saptamana!
Pup you, Violeta dragă! 🙂 Şi HUG!
Bună !
Tibi , m-am zăpăcit de tot ? Nu era tema de luni ?
Salve!
De lunea trecută dar, abia acum am percutat. 😆
😆
ştii cine sunt eu? aia care o să te aducă la zi, stăi să vezi! :)) tu erai luni, io te fac sâmbătă! 😛
Un renumit filosof sceptic, Schopenhauer pre numele său, a vizitat la un moment dat grădina botanică din Dresda. Nimeni nu ştie de ce, pe întreaga durată a vizitei sale, filosoful a bombănit în mod continuu. La ieşire, unul dintre paznicii grădinii, contrariat de atitudinea filosofului, l-a întrebat: – Dar cine sunteţi dumneavoastră, domnule? La această întrebare, filosoful a răspuns: – Dacă există un singur om pe lume, care să poată răspunde la această întrebare, i-aş rămîne îndatorat… pentru informaţie. (citat aproximativ, pentru că-mi este lene să caut prin bibliotecă şi să dau citatul exact).
Voi face o legătură între spusa acestui profesor şi o reclamă idioată care circulă pe pânza ecranelor televizoarelor din romanica noastră, dragă. Pe scurt, un individ colţuros, nemulţumit de calitatea serviciilor pe care le-a achiziţionat (turistice, domestice, o friptură etc) se răţoieşte la furnizorii acestor servicii: – Ştiţi cine sînt eu? (O prevedere? O statuie?) Sînt cetăţean european, şi am drepturi…lucitoare. Ce, sunteţi miopi?
Hai, nu mai spune, îmi vine să ricanez. Ştii cine eşti tu? Un zero barat. Un idiot (în sensul celui neimplicat în viaţa cetăţii, dpdv al etimologiei greceşti a acestui termen de dicţionar).
Scurtă digresiune. Mă enervez cumplit cînd văd că agenţiile de publicitate fac apel la sintagma hidoasă, folosită înainte de 1990; vezi ciocolata ROM (pfui!) şi altele… Maşina de propagandă care a reuşit să netezească prin tertipuri ieftine (nu să spele ci, să îmbîcsească) creierele tinerei generaţii, funcţionează amuzată, la turaţie maximă, cu rezultate vizibile. Ne merităm soarta? Probabil că DA! Toţi? Cu siguranţă, NU. Dar, sîntem solidari, nu e aşa? Doar sîntem o naţie, nu o populaţie.
Revin la subiect.
Pînă în anul de graţie 1990, eu, tibi (şi ca mine toată populaţia şi sper că întreaga naţia noastră), am fost numai cetăţean român (unii ca Herta Muler, ştiu de ce). Începînd cu anul de adevărată graţie 2007 (sper să nu greşesc) am devenit şi cetăţean european. Aşa scrie pe paşaportul meu, şi ştiu ce drepturi am acum, drepturi la care nici nu speram înainte. Nu mai enumăr aceste drepturi pentru că este inutil: cine ştie, ştie, cine nu vrea să ştie nici nu va înţelege vreodată, indiferent cine le va spune.
Aşa că: declar limpede că nu voi ceda dreptul meu de a fi un cetăţean european, drept cîştigat cu greu, numai pentru că unii dintre politicienii noştri aleşi de populaţie (nu de neam), încearcă să facă naţia de ocară prin comportamentul lor, codul…grobian.
Eu chiar mă simt cetăţean european, şi ştiu că am drepturi de român integrat în lumea civilizată. Şi-i bombăn, tu-le mama lor de nemernici.
Hi hi hi 😆
La Anaconde-ieri cu tine. 😛
ioooi, fată… eşti toată o treabă şi un zel! mai nou scrii duzine acolo unde nu sunt? 😀
mai nou…mai vechi, o fac de dragu’ lu’ tineriu, si de dor. 🙂
şi mie mi-e drag şi dor… dar tac. 🙂
te plac fetele Ioane? şi eu le plac. 😛
he he olimp(b)ăriţă dragă, he he. 🙂
am devenit o leacă prea vechi deşi, încă mă simt tineriu. 😀
De când ai militat împotriva ACTA nu te-am mai văzut astfel. Bine ți-ai revenit !
Mă uit și eu la reclama aceea și mă tot minunez.. întrebându-mă cine o ia în serios ?
Nu pot spune că am sau mi-am revenit.
Fierb deşi adeseori, TAC.
Apropo de reclame. Te-ai întrebat ce rol are o reclamă stupidă, de genul celei care ne îndeamnă să consumăm minim doi litri de lichide zilnic? Eu mi-am răspuns astfel: cineva ne conduce către zone (truisme) perfect comune şi fără efect imediat, pentru a ne abate atenţia de la probleme real adevărate: ce fel de lichide? Şi mai ales, cu ce bani le putem procura?
Ma bucur ca exista reactie la campania asta inepta, cu atat mai mult cu cat e platita (si) din banii nostri, iar componenta educativa e cu minus. Am scris si eu pe tema asta 🙂
Le-am vizitat şi blogul. O mizerie inutilă.
E utilă, dar pentru ei, ca toate rețetele de sifonat bani publici 😦
Mda… Nu te mai întrista. Asta E!
ziua buna. m-am intors. propun o discutie (cred ca si este la topic):
tibi, războinicul nostru tăcut, da crezi că mai are careva curajul să spună ceva? unul nu mişcă în front.. cu excepţia cascadei almanahe, desigur!
bună sâmbătă prietene…
offtopic: citesc elfirede jelinek şi îţi dau dreptate cu ce ai spus mai demult, demult… 😉
psi drag
mai mişcă unii…
cît despre elfriede, mă bucur că-mi dai dreptate. 🙂
mi-am petrecut duminica savurând cu lăcomie… „lăcomie”. încet şi în murmur de ploaie, cu miros de ceai… parcă nu vreau să se termine.
gând bun, ţie…
psi
elfriede şi-a atins limitele şi în plus de asta, uzează nepermis de mult de clişee vandabile unui public apt să absoarbă şi vulgarităţi.
nu este cazul tău.
eu m-am referit numai la puterea metaforei cuprinsă în cele scrise de tine, fără presiunea unui editor interesat musai, de tiraj.
murmur de ploaie spui? cu miros de ceai?
tocmai că mie ploaia nu-mi place şi mai ales, ceaiul. 🙂
ştii de ce?
ps. rămîn la cele spuse, deja. nu adaug nimic. ţ şi h!
Știi cine sunt eu? nici eu nu știu prea bine, știi de ce? de când am venit din vacanță, internetul a căzut de trei ori, de 3 ori în 6 zile.
I-am chemat( orice convorbire durează cel puțin 10 minute, din banii mei, bineînțeles- vorbesc de pe mobil), au legat niște fire, au plecat, iar au căzut firele ..și tot așa.
Eu plătesc!
Spui că suntem europeni? să fie cum zici tu.
p.s. astăzi i-am amenințat. Le-am spus că învăț să înjur cu voce tare.
Gina dragă,
Plătim cu scrîşnete pentru că nu ştim să ne alegem reprezentanţii.
Atîta vreme cît penalii din parlament fac legea aleşi fiind de popor, nu văd cale de îndreptare…
ps. dacă ai nevoie de ajutor, spune. 🙂
[…] dacă credeaţi că am uitat, ei bine, nu… nici tibi pe care tot almanahe l-a schimbat din luni în sâmbătă, nu a […]
nu scap, aşa-i? 😆
Parerea mea este ca si drepturile de cetatea roman ne sunt ingradite , si cred ca nu sunt singura care cred asta , buna intrebarea …Cine esti , cine sunt 🙂 ?
NU!
Drepturile noastre ni le îngrădim singuri, fără ajutor? extern.
Ce alegem, aia avem şi aşa vom fi trataţi.
Cine sînt nu ştiu dar, ştiu că tu eşti o maramureşeancă bravă şi te iubesc pentru sinceritatea de care ai dat dovadă, la un moment dat.
ţuc şi hug. 🙂
>:D< :*
pe drepturile alea ni le ingradim singuri, prin atitudine si delasare. nimeni nu are minimia viziune care sa permita sa ne vindem o imagine corecta, macar. nu mai zic despre a vinde ceea ce nu e, ca oricine face un biznis bun.
pe unde am fost, si am fost aproape peste tot, romanului nu-i pasa de roman. problema e in asta, nu in cum (nu)ne vad alde vivien ried or altu’.
aceasta nepasare si derogare de la vina sunt maligne.
uite putin la teve, in jur, in proprii ochi si o sa vezi ce vad si eu: nesinceritatea cu sine.
si e pacat, pentru ca, in mod evident, avem resorturi care ne permit nu numai sa ne amestecam in lume, ci chiar sa conducem lumea. dar suntem un soi de centaur, jumate imbecil, jumate geniu. imbecil e mai comod. traim intr-o lume imbecilizata de consum. pana si cultura a devenit chimval rasunator.
Tibi, inteleg perfect ceea ce spui ca tu simti ca nu te identiifici cu cei de la putere. Inteleg ca sunt romani care se simt cetateni europeni, insa trebuie ca si Europa sa doreasca si sa simta ca romanii sunt cu adevarat „cetateni europeni”. Ceea ce s-a intimplat si se intimpla in Romania, infirma, insa, acest lucru.
Iti voi da un singur exemplu. Cu citiva ani in urma, am zburat pt prima oara cu un avion al companiei Blue Air. Bucuresti-Bruxelles. Linga mine era o doamna de 30-35 ani care avea un manual despre regulile de functionare ale UE.
Nu avea timp sa citeasca pt ca desi era interzis sa vorbesti la celular in timpul zborului, ea il pastra deschis in poseta si tot timpul isi verifica mesajele. Pina la urma nu am mai rezistat si am rugat-o sa inchida telefonul. Nu pot sa-ti spun cum a vociferat „cetateana europeana”! A intervenit un domn care a spus ca este inginer electronist si ca nu vrea sa isi piarda viata din cauza telefonului ei. „Europeana” si-a inchis telefonul numai cind i-am spus ca ma voi duce la pilot.
Am zburat foarte mult, pe tot felul de rute, Canada-America, Canada-Europa de Vest, dar asa nedisciplinati cum sunt romanii nu am mai vazut.
Este adevarat ca nu am zburat spre alte tari est-europene.
Odille dragă
trebuie să fac nişte precizări: nu mă identific cu cei aflaţi la putere, dintr-un motiv foarte simplu şi anume, eu mă simt în opoziţie cu puterea indiferent care ar fi această putere, d.p.d.v. politic.
Mă identific cu, şi fac parte, dintre cei care taxează puterea vremelnică, pentru a nu le permite celor care conduc destinele noastre la un moment dat, să derapeze de la unele principii pe care le respect şi în care cred.
De exemplu, legalitatea şi eventual, moralitatea actului de guvernămînt.
Concret.
M-am simţit şi mă simt în continuare cetăţean european, înţelegînd prin acest lucru, cetăţean aparţinînd unei lumi cît de cît, civilizate.
Şi mai concret.
Nu mă pot identifica în nici-un fel, cu un anume soi de europarlamentar care exportă în spaţiul european, discursul agresiv prin atacuri la persoană, discurs încă neîntîlnit în parlamemtul european. La asta m-am referit. Şi adaug că derapajele individuale, nu mă deranjează chiar atît de tare, atîta vreme cît aceste derapaje nu coagulează un punct de referinţă negativă, critic.
Aceasta este temerea mea principală: nu cumva ca grobienii, să scoată la lumină în electorat, toate trăsăturile atavice specifice grotei, şi să atingă o massă critică.
in bucuresti e mai curat decat in cacatul de londra. stiai? explica.
Cred că am nevoie de ajutor în alt domeniu- mă stresează un ticălos priceput în „subtilități „ pe aici, pe blog..
Gina dragă
Mă tem că nu înţeleg ce vrei să spui…
Ştiu că-s destul de subtil (măcar uneori), ştiu că veghez ca blogul meu să nu fie invadat de „ticăloşi” (d.p.meu de v.) pe care îi bag urgent, la spam.
Deci???
Tibi, te inteleg perfect, si cred ca multi romini gindesc ca tine. Sunt insa foarte multi care vad in apartenenta la UE numai drepturi si nu si responsabilitati, majoritatea parlamentarilor actuali facind parte din acest grup. La acest lucru m-am referit.
Teama imi este ca UE se va satura la un moment dat, si ne va scoate pe tusha.
Odille
Apartenenţa noastră la UE şi la NATO, a fost gîndită d.p.d.v. strategic pe termen lung.
E parte a istoriei care se desfăşoară sub ochii noştri, chiar dacă mulţi politicieni români se tem de respectarea unor reguli ale statului de drept.
Chiar dacă aceştia vor un „staul”, nu un stat, n-au nici-o şansă pe termen scurt sau mediu.
Despre asta vorbim: perspectiva pe care o gîndesc cei care pot să influenţeze lumea, şi nu despre micimanii care vor să facă timpul să se oprească la vremea în care ei sunt, vremelnic, la comandă, în teritorii restrînse fix la aria lor de înţelegere. 🙂
toata lumea are dreptate si, in acelasi timp, greseste. acum, cum impartim treaba asta?!
Ca Solomon: întrebăm şi aflăm cine iubeşte şi de ce.
dar de ce tre’ iubirea sa fie un fel de steag de pace? pen’ ca, sincer, nu e. nu se aplica. e o metoda nerealista.
Iubirea, cu corolarul său nedezminţit, URA, este motorul lumii.
Nu este vorba despre pace (un termen inventat şi perfect arbitrar); este vorba despre supravieţuire.
tot schopenhauer zice: patriotismul e boala prostilor.
nu e credibil?
Nu cred. Patriotism nu înseamnă idioţenia strict naţionalistă.
ps. Mulţumesc pentru vizită şi pentru comentarii. 🙂
in conditiile in care granitele migreaza cu tot cu tara in teritorii noi, ergo crezuri nationale noi, de milenii, sa te bati in cuie de o glie pare stupid.
suntem oameni si atat.
sute de milioane de oameni se inchina la animale, elefanti, hiene sau cai, adevarat ca, in conditiile astea, pironu’ de glie pare o chestie complexa.
asa caaaaa ooorice prostie pare de sus jos si de jos sus 🙂
pana la urma important tre’ sa fie ce vrei tu~
cu placere 😉
Da şi nu. 🙂
Migraţia este starea naturală a oamenilor de cînd e lumea lume şi de cînd pămîntul a devenit obiect de dispută dpdv teritorial ca adunare tribală constituită pe criterii hai să le spunem, etnice. 🙂
Am depăşit faza cu închinarea la ape, animale, stele, etc, NU ? 🙂
Întrebare pentru EO:
De ce vii incognito?
tibi, de o buna bucata de vreme, blogul meu nu mai exista. inainte de asta, pentru aproape un an, el exista doar cand si cand, ca o inima batrana.
am sa comentez cu eo, yet, pentru ca presupun ca e suficient. plus de asta, e tot ce a mai ramas 🙂 🙂
ura nu e un corolar, ci un parazit. raul e de sorginte parazitara
si nu e un motor, ci o frana. asta daca luam de buna ca „a state of goodnes’ si lumina sunt backgroundul si samanta celor cunoscute 🙂
dar, la cat de sucite sunt lucrurile, nu m-ar mira ca intunericul sa se dovedeasca bun si lumina o treaba imputita 🙂
EO
graniţa dintre iubire şi ură este extrem de subţire şi mai ales, extrem de fragilă; ambele sînt numai expresii circumstanţiale ale omului (biet vieţuitor 🙂 ) care se crede scăpat din tirania instinctului de supravieţuire, numai pentru că-şi închipuie că se poate situa deasupra instinctelor primare care guvernează întreaga existenţă a lumii pe care ne place să o denumim lumea vie, lume pe care (omul) crede că o poate modela aşa cum crede că-i convine, la un moment dat.
Omul nu este decît o infimă parte a acestei lumi.
Dar are îndrăzneala de a considera că, poate să o interpreteze şi mai ales să o definească.
Revenind la iubire şi la ură; sînt mult mai strict legate între ele şi decurg una din alta; repet, graniţa dintre aceste două sentimente, este extrem de fragilă pentru că, ambele sunt constructe strict umane. 🙂
Lumea animală non-umană, nu are şi nici nu cred că va avea vreodată, astfel de repere.
eu nu cred in stat. orice implica granita inseamna disputa. disputa in toate dimensiunile fiintei. stat=naspa.
nu cred nici in globalizare, e doar o reconturare a mai multor state intr-o inchisoare definitiva.
e nevoie de inedit. fara limite, granita, casta, trib, ginta si religi etc.
un om amorf si astfeluniversalizat. concluziile se trag singure :)))
la chestia asta, voi răspunde după ce mă voi trezi dintr-un somn pe care aş vrea să-l cred odihnitor. 🙂
Noapte bună!
am obosit. tremura mana.ma duc sa dorm.
mai vin, daca ma primesti.
somn usor, tibi!
Te aştept cu mare interes, oricînd vrei sau poţi să vii. 🙂
„Nu coalizăm state, ci unim oameni”, afirma Jean Monnet în 1952. Sensibilizarea opiniei publice cu privire la Uniunea Europeană şi implicarea cetăţenilor în activităţile acesteia reprezintă marea provocare la care trebuie să facă faţă instituţiile europene în prezent.
[…] dacă credeaţi că am uitat, ei bine, nu… nici tibi pe care tot almanahe l-a schimbat din luni în sâmbătă, nu a […]