Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 7 octombrie 2009

Socotit drept unul dintre cei mai mari prozatori americani contemporani, Saul Bellow s-a nascut in 1915 in Montreal, intr-o familie de evrei rusi. in 1924 se muta in statele unite, unde isi ia licenta in sociologie si antropologie la prestigioasa Universitate din Chicago. In 1943 pleaca pentru studii la Paris, cu o bursa Guggenheim. Din anii ’60 este profesor la Universitatea din Chicago. A scris romane ( traduse la polirom) nuvele, povestiri, o carte de calatorie despre Israel, piese de teatru si studii academice. Triplu laureat al prestigiosului National Book Award pentru Aventurile lui Augie March( 1953 ) Herzog (1964) si Planeta d-lui Sammler ( 1970). In 1975 i s-a decernat premiul Pulitzer pentru romanul Darul lui Humboldt, anul urmator devenind laureat al Premiului Nobel pentru literatura “pentru intelegerea fiintei umane si subtila analiza a culturii contemporane care transpar in romanele sale”. In 1990 i-a fost acordata National Book Foundation Medal pentru contributia deosebita la dezvoltarea literaturii americane. O peocupare constanta a scriiturii lui S. Bellow a fost confruntarea dintre stat si individ, dintre forta si spirit, dintre ideologie, birocratie, standardizare si realizarile rapide ale stiintei, pe de o parte, si universul tot mai vulnerabil, tot mai restrins al libertatii individuale, pe de alta parte.

Eroul acestui scurt roman, este ilustrarea vie a faptului ca Visul American, realizabil in goana necurmata dupa bani si succes, poate sa si distruga, nu doar sa conduca la biruinte stralucitoare. Fiu al unui medic respectabil, care mai are o fiica, artista neinteleasa in cautarea unei glorii iluzorii, Tommy (Wilhelm) Adler renunta la studii si in goana dupa succes imediat, cade in plasa unui fals agent de la Hollywood; bineinteles ca si putin bilbiit fiind, nu are cum sa aiba nici-un fel de succes. In cele din urma pleaca de acolo cu nostalgia faptului ca era cit pe ce sa joace in cine stie ce mare film de reusita si intra iremediabil pe o panta lina a insuccesului deplin. Rind pe rind isi rateaza casnicia, orice inceput de cariera, este in final excrocat si de o ramasita de bani pe care o mai avea, ajunge sa locuiasca intr-un hotel pentru persoane virstnice, hotel unde locuia si tatal sau. Ramas fara o letcaie si  presat de sotia sa, sa-i trimita pensia de intretinere pentru ea si pentru cei doi copii ai lor, isi roaga tatal sa il ajute. “Tatal sau spuse : – Nu-ti pot da nici-un ban.N-as mai termina o data ce as incepe. Tu si cu sora ta ati fi in stare sa-mi luati si ultimul dolar. Mai traiesc inca , n-am murit. Mai sint inca aici. Viata nu mi s-a incheiat. Sint la fel de viu ca tine si ca oricare altul. Si nu vreau sa car pe nimeni in spinare. Hai, pleaca! Si-ti dau si tie acelasi sfat. Sa nu cari pe nimeni in spinare.” Ce mai are eroul nostru de facut ? Rataceste pe strazi la intimplare, si nimereste la un templu unde se desfasura o ceremonie de inmormintare, a unui necunoscut. “Stind putin mai la o parte, Wilhelm incepu sa plinga. la inceput incet, de mila, dupa aceea din cauza unei emotii mai adinci. […] nu se mai putea opri. I se deschisese zagazul tuturor lacrimilor, intunecat, adinc si fierbinte […] Efortul de a-si reveni era inutil. Nodul cel mare de nefericire si durere din git iesise la suprafata si Wilhelm plingea. Plingea din toata inima.”

Autorul nu ne spune daca Wilhelm gaseste o cale pentru rezolvarea durerilor sale; el, cel care si-a trait in permanenta clipa nonsalant, a ajuns la scadenta nefericirilor sale. Le va gasi Wilhelm leac ? Nu stim. Visul American ramine in continuare tangibil ? Probabil ca da. Poate ca nu.

Poate ca milioane de compatrioti de ai nostri, raspinditi care pe unde in cautarea unei vieti decente pe care acasa nu o gasesc, din cauza iresponsabilitatii guvernantilor care ne mint de 20 de ani postdecembristi, isi pun aceeasi intrebare. Sau poate ca macar unii, nu.

Read Full Post »