ERNESTO SABATO
Cine poate sa inteleaga o femeie ? Nimeni, daca se gindeste la ea, ca la o fiinta abstracta. Oricine (aproape), daca se gindeste la ea, asa cum este : o finta facuta din carne si spirit, o fiinta umana cu nevoi, cu sentimente, cu nelinisti cu afecte si visuri.
Cum este Maria ? Allende catre Pablo : “- Asa-i Maria, a adaugat, ca pentru el. Multi confunda impulsurile cu graba. Ea face repede multe lucruri care nu schimba cu nimic situatia. Cum sa-ti explic? Si a cautat in jos, ca si cind ar fi cautat un raspuns clar. Iar dupa un timp : – Ca cineva care s-ar afla in desert si si-ar schimba locul cu rapiditate. Intelegi? Rapiditatea n-are nici-o importanta. De fiecare data, peisajul ramine acelasi”. asta ii spusese Allende la prima lor intilnire, cea in care Pablo a primit acel biletel scurtissim : “si eu ma gindesc la dumneata”. Pablo devine el insusi desert. Rataceste. Bea. Il bat ginduri de sinucidere. Prostituatele-l dispretuiesc. O cauta pe Maria insistent. Ii scrie. Nici-un raspuns. “I-am trimis a doua scrisoare, apoi a treia si a patra, spunind mereu acelasi lucru, de fiecare data mai dezolat. in ultima m-am hotarit sa-i spun tot ce facusem din noaptea cind s-a produs despartirea noastra. N-am ascuns nimic, nici chiar tentativa de sinucidere.” In sfirsit, Maria raspunde. Duios, il cheama la tara, la ea. Odata ajuns, Pablo face cunostinta cu verii lui Allende, Mimi “ o femeie slaba, mioapa, care fuma cu un tigaret lung” si Hunter, un arhitect ratat. Acestia il antreneaza la o discutie de salon : Cehov, El Greco, romane politiste, pe scurt, plictis la patru ace, de bon ton. La plimbarea de seara Maria li se alatura. “M-a intrebat daca am adus acuarelele. […] – Sigur ca le-am adus. Sint in dormitor. – Sint nerabdatoare sa le vad, a spus ea cu raceala.” Cei doi au luat acuarelele si au mers la malul marii. “Ne-am asezat pe stinci si mult timp am tacut. […] – De cite ori, a spus ea, am visat sa impart cu tine marea si acest cer.” In noaptea aceea Pablo a stat ca pe jar. Ginduri. Negre. Pasi furisati pe coridoare. Si o concluzie : “Maria este amanta lui Hunter.” Imediat ce s-a crapat de ziua “mi-am luat valiza, cutia cu vopsele si am fugit. […] Zilele dinaintea mortii Mariei au fost cele mai cumplite din viata mea.”. Pablo recade in alcool. Circiumi ordinare, betii confuze, o data este chiar arestat. Ii scrie o ultima scrisoare Mariei, in care ii explica de ce a fugit. Nu putea suporta gindul sa stie ca dupa ce-i spunea sotului ca il iubeste se culca si cu el, Pablo, fiind in acelasi timp amanta lui Hunter. O expediaza. Apoi intelege ca : “facusem o prostie. Scrisorile importante se tin o zi, pina se vad in in mod clar, toate consecintele posibile”. Incearca sa recupereze scrisoarea de la posta, dar nu reuseste. Atunci telefoneaza Mariei, somind-o sa vina si sa-l intilneasca pentru ca altfel se sinucide. Exista in viata momente in care demonul care ne stapineste ne joaca feste cumplite. In asteptarea Mariei care ii spusese ca va veni, desi “nu stiu pentru ce” Pablo se duce la un bar si agata o prostituata care “ evident mi s-a parut cea mai decazuta”. Ajunsi la atelierul sau, Pablo o baga in pat. …”si deodata, mi s-a parut ca expresia acelei femei era foarte asemanatoare cu cea pe care o observasem de citeva ori la Maria. – Curva! am tipat innebunit. Evident ca-i curva!” In sfirsit, cei doi convin sa se vada in parcul in care se intilneau in vremea in care incepuse sa incolteasca iubirea lor. Dar Maria nu vine. Primise un telefon de la Hunter si plecase la ferma. Orbit de furie, Pablo pleaca la ferma, unde ii vede pe cei doi brat la brat, ascuns printre copaci. Tiptil, urca scarile si se indreapta spre dormitorul Mariei. Nu era incuiat. “M-am apropiat de pat si cind am ajuns linga ea, m-a intrebat trista : “ – Ce vrei sa faci Juan Pablo ? – Trebuie sa te omor Maria. M-ai lasat singur. Si atunci, plingind, i-am implintat cutitul in piept. […] apoi am iesit si […] am coborit in graba, ca si cum diavolul ar fi pus pentru totdeauna, stapinire pe mine”. Cine stie din ce simt al onoarei atrofiat dar ultragiat, alearga apoi la sotul Mariei si ii arunca in fata: “- Vin de la ferma. Maria era amanta lui Hunter. Acum nu mai este amanta nimanui. – Neghiobule! a strigat printre dinti la mine cu o ura rece. Neghiobule! […] Cind m-am prezentat la politie era aproape sase. Prin ferestruica celulei am vazut cum se nastea o zi senina, cu un cer fara nori. […] Inauntrul meu, se deschidea o pestera neagra.”
Epilog
“Am incercat de multe ori in arest sa judec ultimul cuvint al orbului, cuvintul neghiob. O oboseala grea, sau poate un instinct cetos, m-a impiedicat de fiecare data”.
off topic
Azi si miine, amatorii de antichitati (mai) pot merge la M.T. Roman.
Tot azi si miine, pe eurosport, snooker.
Azi si miine, mai este deschis la Romexpo, tirgul de turism.
Azi,la TVR 1,ora 22,45 se reia emisiunea lui Catalin Stefanescu „Garantat 100 la %.
Pentru cei interesati
http://ro.wikipedia.org/wiki/17_octombrie
‘Omul nu ajunge niciodata atit de batrin incit sa nu mai poata face inca o prostie”
Woody Allen
O zi buna va urez, TUTUROR !
Am citit numele autorului……
apoi titlul cartii…..
si abia dupa ce am citit prima postare, mi-am dat seama ca am citit aceasta carte in 2003…uitasem complet de ea, desi imi aduce in amintire o alta poveste foarte trista….
cumva in text, spre final, Maria spune ca se simte moarta??
nu mai tin minte exact…
rascolitor…
Maria nu a spus ca se simtea moarta, nicaieri; a spus in schimb ca se simtea ‘amortita’ , pentru ca se simtea vinovata de sinuciderea unui personaj pe care nu l-am amintit, Patrick. Altceva am incercat eu sa scot in evidenta in aceste doua postari despre aceasta carte cu adevarat rascolitoare. Daca nu am reusit, e vina mea. O asum.
Acesta este mesajul pe care am vrut eu sa il scot in evidenta :
” In fata a o suta de mii de oameni de alta limba pot sa vorbesc si sa tip pina cad la pamint, pentru ca nimeni nu m-ar intelege. Va dati seama ce spun ?”
Despre asta e vorba in aceasta carte, cred eu.
Despre asta e vorba : traim din plin in noul ‘turn babel’ : nimeni nu mai intelege ce spune, ce vrea, ce si de ce face ceea ce face, „celalalt”.
Aceasta carte a fost din punctul meu de vedere, doar un pretext. Nici postarea asta nu este de fapt o parere despre un eveniment literar. Nici vorba.
Nu am reusit ? mea culpa.
Orangeskorpion ma face sa-mi amintesc despre carte. Cred ca o am si eu in biblioteca, imi amintesc ca nu am citit-o ca sa ma protejez. Sau, poate ca nu am cumparat-o, din acelasi motiv.
Tibi are dreptate, intelegerea este ceva destul de relativ. Nu o sa stim niciodata sigur cat este intelegere si cata interpretare. „Fericiti cei saraci cu duhul” contine foarte mult adevar. Nu numai din cauza ca „ca a lor este imparatia cerurilor”, dar si aici pe pamant. Ei nu-si vor pune intrebari la care nici inteleptii nu vor gasi raspuns, nu vor cere intelegere totala, deci nu se vor simti singuri.
Buna dimineata si buna sa va fie inima!
😆
Beti cu mine o cafea? 😆 😆 😆
http://www.trilulilu.ro/Epaminonda/8f052a96e0c1a1
buna dimineata
😆
val
Cartea asta chiar merita citita; subiectul este tragic, cartea NU! Stiu ca suna paradoxal, dar asa e. Si TKS pentru postarea de la partea I. 🙂
maya
Ce catel dragalaaaaas ! 🙂 Sigur ca bem cafeaua impreuna!
VB. mai pe seara. Acum plec la MTR, dupa care voi merge la Romexpo. O zi buna TUTUROR 🙂
Buna dimineata!
Maya, ce catel reusit!
Tibi, am gasit cartea, o am. O voi citi., acum ma simt in stare sa fac fata acelei atmosfere.
tibi
😆
Servus!
val
😆
Servus!
val
😆
tibi
😆
Ma bucur ca v-a placut cafeaua/catzelushul! 😆
neata, tuturor,
vad ca nu am bifat sa primesc raspuns si de aceea am ratat comentariile voastre.
bine ca mi-am adus aminte sa revin…
si eu as vrea sa recitesc cartea, conditiile de acum fiind altele ca in 2003…
val, curaj!
maya,
f. dragut
🙂
intrucit nu imi mai aduc prea bine aminte de carte, comentez doar citatul lui tibi:
” In fata a o suta de mii de oameni de alta limba pot sa vorbesc si sa tip pina cad la pamint, pentru ca nimeni nu m-ar intelege. Va dati seama ce spun ?”
Uneori in fata a 100.000 de oameni de ACEEASI limba nu poti sa te faci inteles….aici este si mai grava treaba…
desi daca tip, dau din miini, imi smulg parul din cap, cei 100.000 de alta limba ma pot intelege….
greu si cu intelegerea, nu???
mai patesc si in viata reala chestii similare….
vorbesc cu x, ii spun a = b,
incredibil, el intelege a = c..
🙂
maya, val, skorpion, tibi,
servusztok
🙂
Maya, servus, şi mie-mi place 😀
val, servus, tibi reuseste sa ne (re)apropie carti care au mereu sa ne spuna ceva 🙂
skorpion,servus,
” In fata a o suta de mii de oameni de alta limba pot sa vorbesc si sa tip pina cad la pamint, pentru ca nimeni nu m-ar intelege. Va dati seama ce spun ?”
Uneori in fata a 100.000 de oameni de ACEEASI limba nu poti sa te faci inteles….aici este si mai grava treaba…
Cata dreptate ai 😉
sara buna 🙂
Am re. 🙂
skorpi
In acest context, in aceasta carte, in acest pasaj, cuvintul ‘limba’ semnifica unitatea de idei, nu este neaparat folosit in sensul de ‘idiom’ al comunicarii inter-umane. Aici este vorba de „babelul’ care este usor de gasit in „interiorul” fiecarui limbaj in parte. Limbaj care nu este si nu are cum sa fie exact. „Non idem est si due idem dicunt”.
Comunicarea dintre pictorul Pablo si Maria, este imposibila pentru ca ei traiesc in lumi diferite, populate de conceptii diferite, exprimate in ACELASI limbaj.
Da nora 🙂
Exista carti care ne apropie, dar exista si carti care smintesc. 🙂
Bine ca stim noi care sint cartile care ne apropie… cu duhurile blinde … in Martie in Israel … 🙂
maya, maya, draga maya 🙂
Esti inepuizabila cu toata buna dispozitia pe care ne-o provoci noua tuturor, cu clipurile tale … TKS ! 🙂
tibi, multumesc 😆
val
De-abia astept sa aflu ce parere ai despre cartea aceasta, mai ales dupa ce o citesti. Imi pare bine ca vrei sa o lecturezi :), m-as bucura sa aflu ca nu am gresit recomandind-o, dar m-as intrista sa aflu ca am gresit propunind-o. 😦
Intr-adevar limbajul nu e totdeauna si cale de comunicare. Vedem foarte bine asta si in jurul nostru… 😉
nora,
Eu iti multumesc ! Stii tu. 🙂
Da nora
limbajul nu este o cale de comunicare eficienta atunci cind ori se trasnsforma in ‘limbarita’ , ori incearca sa ascunda gindul exprimat; am devenit maestri in arta dublului limbaj, chestie pe care o urasc din toti rarunchii. 😦
Prefer sa ma blameze cineva caruia ii spun franc! ce cred, decit sa ma ‘gagaleasca’ altcineva caruia i-as spune pe ocolite parerea. 🙂
tibi, si eu cred ca franchetea e o supercalitate, dar uneori, la unii am vazut-o suprapusa cu cinismul sau mitocania si atunci devine inversul ei 🙂
Exista niste nuante ar fi mult de comentat asupra lor… 🙂
perfect spus nora !
Numai ca ne reintoarcem la DUBLUL LIMBAJ.
Franchetea este altceva decit cinismul, si cu totul altceva decit presupune mitocania. Sint totusi, maniere diferite de exprimare. Asa cred eu. Poate gresesc. Nu stiu.
Recunosc faptul ca uneori , granitele dintre aceste (ultime doua) moduri de exprimare, sint greu decelabile. Si mai trebuie sa recunosc ( cu franchete 🙂 ) ca de prea multe ori, franchetea este perceputa drept un atac direct ! la adresa manierei de exprimare in ‘codul bunelor maniere’ .
In treacat fie spus, NU cei care se exprima franc, au produs cele mai mari rele pe lumea asta, ci tocmai cei care au stiut sa-si invaluie si sa-si ascunda, intentiile ( malefice ) in vorbe frumoase, politicoase.
tocmai am incercat sa spun cite ceva, despre 🙂 .
tibi, vorbim de cele doua extreme: franchete si fatarnicie.
Fătărnicia imi repugna chiar ma mult decat badarania, e de departe cea mai intalnita. Mai ales la noi, e ca pecinginea.
Intre ele, in realitate,insa, sunt o multime de combinatii…
nora
Eu sint o combinatie perfecta intre ‘franchete’ si ‘fatarnicie’.
Bon ! 🙂
In cinci minute, postare noua.
tibi, fatarnicia e total straina de tine!
Nu m-am referit la noi. Vorbeam de tarele comunicarii din societatea in care traim. Ca posibila explicatie a lipsei de solidaritate, de orizont si chiar de optimism… Si a vulnerabilitatii acestei societati….
” In fata a o suta de mii de oameni de alta limba pot sa vorbesc si sa tip pina cad la pamint, pentru ca nimeni nu m-ar intelege. Va dati seama ce spun ?”
Despre asta e vorba in aceasta carte, cred eu.
Despre asta e vorba : traim din plin in noul ‘turn babel’ : nimeni nu mai intelege ce spune, ce vrea, ce si de ce face ceea ce face, “celalalt”.
Tibi, iti raspund cu un citat din cartea ”Tata suntem lunateci” al prietenei Monica Voudouri-Savulescu.Atunci si acum, mereu, acelasi lucru: preocupati de ego, uitam sa privim si sa ascultam pe cei de langa noi.Ratam adevaruri.Ratam bucurii.
„Nu mai pot, tată! Aşa nu mai pot!”, strigam în gura mare pe Calea Victoriei. Bineînţeles nu mă auzeai însă. Erai în oraşul tău, la sute de kilometri distanţă. Fără să ştii ce mi se întîmpla mie în Bucureşti. Fără să bănuieşti chiar ce oraş de coşmar ajunsese în ultimii ani Bucureştiul.
Nu-i vorbă că nici ceilalţi trecători de pe Calea Victoriei nu mă auzeau ţipînd. Nimeni nu auzea pe nimeni. Puteai să urli pînă-ţi dădeai sufletul. Fiecare era preocupat să-şi facă loc prin mulţime.
@tibi
iti multumesc, cartea este foarte buna! Personajul este interesant si, spre deoebire de alte carti care trateaza teme asemanatoare, autorul nu recurge la artificii stilistice. Totul este dens, alert, dar clar, limpede, asa incat ciudatenia personajului nu pare inventata.
@val
ma bucur daca am, reusit sa prezint cartea in adevarata sa lumina. Ma bucur cu atit mai tare ca aceasta carte ti-a procurat o satisfactie literara. 🙂 Chiar ma bucur !