Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 18 octombrie 2009

ROMAIN GARY

AI TOATA VIATA INAINTE

>>Pe numele sau adevarat Roman Kacew, Roman Gary s-a nascut in 1924 la Vilnius, in Lituania, unde si-a petrecut prima parte a copilariei. A studiat dreptul la Paris si a invatat sa piloteze avioane in cadrul Fortei Armate Franceze. In cel de-al doilea razboi mondial lupta alaturi de trupele franceze in Europa si in Africa de Nord, devenind apoi un diplomat si un scriitor de succes. Este cunoscut publicului roman pentru cartile “Clar de femeie”, “Ai toata viata inainte” si “ Groapa bunei sperante”, primul sau roman publicat in 1945.

Gary a reusit sa insele vigilenta criticilor si a cititorilor, fiind singurul scriitor nominalizat la Premiul Goncourt de doua ori. Dupa ce in 1956 a primit premiul pentru romanul “Les racines du ciel”(Radacinile cerului), Academia Goncourt i-a oferit din nou premiul, in 1975, pentru “Ai toata viata inainte”, publicat sub pseudonimul Emile Ajar. La decernarea premiilor, Gary a privit din sala cum varul sau, care s-a dat drept Ajar, a primit premiul. Semnul identitatii dintre Gary si Ajar a fost pus abia dupa ce Kacew s-a sinucis, in decembrie 1980.[…] In 1978, filmul “La vie devant soi”, cu Simone Signoret in rolul principal, a cistigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film strain.<< – scrie pe pagina de garda; iar pe ultima coperta : >>Un roman care te cucereste de la primele rinduri, de un umor nebun si scris cu o verva care te obliga sa nu-l lasi din mina. Povestea unui pui de arab abandonat de parinti si crescut de o evreica batrina. […] Copilul se invirte printre prostituate si ‘proxineti’, comercianti de doi bani si drogati, de la care invata toate lectiile cinismului, dar – printre picaturi – si lectia iubirii totale.<< …

 Si prostituatele mai nasc uneori, nu e asa ? Si ce poate o astfel de nefericita sa faca in acest (deseori) nedorit caz ? Copilul trebuie ingrijit cu atentie, iar o astfel de oropsita nu prea are timp de asa ceva. De multe ori, pruncul venit pe lume din pura intimplare, atunci cind nu este ‘qiretat’ , este incredintat unei crese ilegale – o clandé. Asta in cazurile fericite, ca in celelalte cazuri, bietul prunc ajunge in grija Asistentei Sociale. Iar lucrul acesta trebuie evitat cu mare grija. >> “Ai toata viata inainte” este o poveste despre tandretea suferintei, spusa din perspectiva unui copil inteligent si precoce, prea devreme familiarizat cu adevarurile oamenilor mari”.<< Selectez fragmente din carte.

 “La inceput nu stiam ca n-am mama si nici macar nu stiam ca trebuie sa ai. Madam Roza ocolea subiectul asta, ca sa nu-mi dea de gindit. Nu stiu de ce m-am nascut (stie cineva ? – nm, to ) si ce s-a intimplat de fapt. […] …nu stiam ca madam Roza are grija de mine numai pentru ca incaseaza un mandat la sfirsitul lunii. Cind am aflat, aveam sase sau sapte ani si a fost o lovitura pentru mine sa stiu ca cineva ma plateste. Credeam ca madam Roza ma iubeste pe gratis si ca insemnam ceva unul pentru celalalt. Am plins toata noaptea si asta a fost prima mea mihnire. […] In Franta minorii sint foarte ocrotiti si sint bagati la inchisoare cind nimeni n-are grija de ei. […] N-am fost datat. Madam Roza zice ca eu n-o sa am niciodata virsta mea, fin’ca sunt altfel decit ceilalti si asa o sa si ramin. […] M-a privit ciudat si apoi a zimbit. – Te-ai maturizat dragul meu Momo. Nu mai esti un copil.(…) Intr-o buna zi, o sa ai paispe ani. Si apoi cinspe. Si n-o sa mai vrei sa ma mai vezi. – Nu vorbi prostii, madam Roza. N-o sa te las balta, nu-i genul meu. […] – dac-o tin asa, o sa ma bage la spital. Nu vreau sa ma duc p’acolo. O sa ma tortureze. – Madam Roza nu mai vorbi prostii. Franta n-a torturat pe nimeni niciodata, aici nu suntem in Algeria. – O sa ma faca sa traiesc cu forta, Momo. Asa fac intotdeauna la spital, au legi pentru asta. Nu vreau sa traiesc mai mult decit e nevoie si nu mai e nevoie. Toate au o limita. Chiar si evreii. […] Doctorul Katz respira tot mai repede si-i iesisera chiar stropi de sudoare pe frunte, asa de bine stiam sa vorbesc. – Nu stii ce vorbesti copilul meu, nu stii ce vorbesti. – Nu sunt copilul dumitale si nici nu sunt deloc un copil. Sunt fiu de curva, iar tatal meu a ucis-o pe mama mea si cind stii asta stii totul si nu mai esti deloc un copil.”

 O carte zguduitoare. Si din pacate, mereu actuala. Chiar si la noi. Dar cine se impiedica de astfel de fapte reale de viata ? Politicienii ? NU! sigur ca nu. Au alte lucruri mult mai bune de facut… Bunul Dumnezeu stie ce soi de mama si ce soi de tata au dumnealor.  Bine ca mai exista pe ici pe colo, cite o Madam Roza. Pentru orfani.

Read Full Post »

Nu cu multa vreme in urma, pe un blog pe care il pretuiesc atit prin continutul sau echilibrat, desi are o tenta de simpatie politica cvasi-declarata (pentru care proprietarul, domnul Patrasconiu, a avut de suferit in plan profesional), dar si pentru incarcatura sentimentala pe care mi-o evoca, pentru ca acela a fost primul blog, pe care vorva lu’ viq, am pus primele litere, a aparut meteoric o tema, la care nu s-a inghesuit multa lume sa comenteze. Tema e grea si vesnic vor fi doua tabere care vor argumenta diferit. De aceea, tin sa semnalez o carte care trateaza aceasta tema la modul academic. Trei membri importanti ai comunitatii academice, Gianpaolo Romanato, Mario G. Lombardo si Ioan Petru Culianu au publicat in Italia, la editura Marietti – Torino in 1981, volumul “Religione e potere” in colectia “Chiesa sotto inchiesa” consacrata istoriei eclesiastice, dirijata de scriitorul Franco Molinari. Cartea a fost tradusa si la noi la editura Polirom si a fost reeditata in 2005. Citez din nota asupra editiei : “Volumul >>Religie si putere<< formeaza in mare masura un tot unitar., cele trei studii fiind in multe privinte complementare ( in ciuda diferentelor de perspectiva teoretica si de metologie evidentiate de autori – sau poate tocmai datorita lor). In orice caz, astfel l-au receptat publicul si presa italiana, in care ecourile lucrarii au fost insemnate si au persistat multi ani dupa aparitia ei. […] Gianpaolo Romanato (n. Rovigo, 1947 – Istoric al culturii. Licentiat in filosofie la Padova, specializat la Universitatea din Milano, cercetator, apoi profesor la Universitatea din Padova, unde preda istorie eclesiastica.. Mario G. Lombardo (n. 1945, Mesina) – a publicat studii asupra culturii moderne si contemporane. Licentiat in filosofie la Universitatea din Roma, specializat la Departamentul de Stiinte Religioase al Universitatii Catolice din Milano, este profesor de istoria filosofiei la Universita degli Studi di Verona. Ioan Petru Culianu – Istoric al religiilor. Nascut la Iasi, in Romania, in 1950. Licentiat al Universitatii din Bucuresti, licentiat al Universitatii Catolice din Milano (departamentul de Stiinte Religioase) […] A fost profesor la Universitatea din Groningen (Olanda). In 1980 a obtinut doctoratul in stiinte religioase (istorie si filosofie) la Sorbona.” Asasinat miseleste in 1991 – adaug eu. Iar acum, citez din introducerea scrisa chiar de autori. “In carte, problema e tratata din trei puncte de vedere. […] In primul eseu, Gianpaolo Romanato analizeaza istoric relatiile tensionate ale bisericii cu Statul laic aparut in urma Revolutiei franceze. Refuzul laicitatii si al autonomiei Statului, constant la Biserica secolului al XIX-lea si, intr-un anume fel, prezent inca sub magisteriul lui Pius XI, se termina abia cu Pius XII. Acceptarea laicitatii e insotita de intuitia (a carei dezvoltare o gasim in Conciliul Vatican II) ca rolul catolicismului in lumea contemporana nu va pune doar o chestiune abstracta de raporturi intre stat si biserica, ci va implica problema mult mai subtila, a raportului intre societatea laica si societatea religioasa, ambele purtatoare de valori proprii care isi gasesc reprezentarea nu intotdeauna in forme pacifice, iar uneori in forme conflictuale, in constiinta oamenilor. Eseul lui Mario G. Lombardo considera religia deplasindu-se in interiorul perspectivelor deschise de >>stiintele umane<< moderne sau >>stiintele culturii<< si dezvolta consecintele postulatului implicit in acestea : pretentia de a organiza politic cultura, inteleasa ca sfera a capacitatii expresive individuale si a comunicarii sociale. De aceea el propune un examen critic al rolului ce tinde astazi sa le fie atribuit >>specialistilor sacrului<<. Cel de-al treilea eseu, al lui Culianu, examineaza din perspectiva istoriei comparate a religiilor, rolul socializant pe care l-au avut intotdeauna ritualurile religioase. Rol socializant, dar si compensatoriu, in sensul ca ele au oferit frecvent o arie rituala a libertatii, socialmente tolerabila si satisfacatoare individual, de cite ori puterea a manifestat tendinta de a deveni absorbanta si invadatoare. In fata actualei ocultari a sentimentului religios, consecinta, nu in ultimul rind, a dezlantuirii acelor instincte agresive pe care tocmai religiile stiusera sa le tina in friu si sa le limiteze, care poate fi destinul societatii noastre ? Cu aceasta intrebare se incheie cartea. Se incheie intr-o forma problematica si nu afirmativa”.

 Parerea mea, daca ma intreaba cineva, este transanta : statul si biserica trebuie sa se ocupe fiecare de domeniul sau, fara amestec si fara interconditionalizare. Imi insusesc fara rezerve ideile lui T. Jefferson potrivit caruia “ drepturile noastre civile nu depind de convingerile noastre religioase mai mult decit de opiniile noastre in domeniul fizicii sau al geometriei”. Statul nu trebuie sa sustina financiar biserica. Daca o biserica oricare ar fi ea, nu reuseste sa traiasca din contributiile directe si benevole, ale enoriasilor sai, inseamna ca are urgent de  indreptat ceva in interiorul sau. Daca preotul unei comunitati nu-si poate convinge enoriasii de rostul bisericii, inseamna ca este un simplu functionar, care vine la slujba pentru un salariu. Iar daca acel salariu este platit de stat este cu atit mai grav, pentru ca oamenii aflati la putere, CORUP!

Read Full Post »