Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 23 octombrie 2009

2 ) INVENTAREA PARADISULUI. “In timp ce filosofii se straduiesc sa gaseasca intelepciunea in lumea asta evitind bucuriile inselatoare, religia da aripi ideii de fericire si o instaleaza hotarit in cer”. Alice Germain – Cum a aparut ideea ca fericirea poate salaslui altundeva, intr-o lume botezata paradis ? Jean Delumeau – Cuvintul paradis provine dintr-un termen persan, pari-daiza, care a devenit mai tirziu in greaca paradeisos. Trimite la ideea unei gradini inconjurate de ziduri care o protejeaza impotriva vintului fierbinte al desertului […] un loc verde, cu multa apa, flori si vegetatie – acesta este deci sensul primar al paradisului.

Conceptul de paradis nu este continut in Evanghelie. Cristos nu a descris niciodata ceea ce noi numim paradis. De la “Imparatia cerului” promisa de Cristos celor drepti, termenul a capatat valente noi, evoluind pina la “viata vesnica” despre care Luther spunea : “Asa cum copiii in trupul mamei stiu putine despre nasterea lor, tot asa si noi stim putine despre viata vesnica”. 

Aparut ca o miscare in interiorul iudaismului, crestinismul a afirmat printre altele, invierea carnii, de-abia schitata in iudaism. mintea asociativa a omului, a creat treptat, pornind de la Geneza, din gradina terestra, de unde omul a fost alungat, o gradina in care omul drept se va duce dupa reinviere. Cu timpul, acest loc va fi populat cu ingeri, iar artistii (pictori in special) vor exploata tema fericirii eterne, asociind-o cu Maria, femeia perfecta, fecioara si deopotriva mama, nascatoare de Dumnezeu.

Incepind cu sec. al XV-lea Maria incepe sa fie reprezentata cu pruncul in brate, fiind inconjurata de ingeri muzicanti, intregul ansamblu sugerind fericirea din Paradis. “Odata cu nasterea artei baroce […] in momentul de apogeu al rococoului, a incercat sa transforme insasi biserica intr-un loc edenic. […] Biserica devine un fel de teatru ofera privirii lumina Ierusalimului ceresc”. Insusi conceptul de paradis capata forme si valente diferite de la epoca la epoca.

Lumea imaginata de Aristotel era un Univers inchis, cu doua zone clare, lumea pura aflata deasupra lunii, si lumea sublunara supusa timpului, nasterii si mortii. Aceasta imagine va fi spulberata de Copernic, mai apoi de Galilei, Kepler si Newton. “Universul devine deci nedefinit, daca nu cumva infinit si de-acum incolo devine imposibil de localizat empireul”. In mare masura, paradisul se gaseste in fiecare dintre noi. Cu speranta ca in acest neprecizat  paradis, ii vom regasi in viata vesnica pe toti cei care ne-au fost dragi in viata mundana.

Chiar daca deasupra noastra pluteste vag promisiunea-amenintare “multi chemati, putini alesi” , nimeni nu abandoneaza speranta ca se va regasi, printre cei privilegiati. In paradis.

3 ) VISUL MODERNILOR. “Fericirea s-a intors printre noi. Odata cu Epoca Luminilor, fericirea coboara din cer pentru a locui din nou pe pamint si in constiinte”. Fara sa fie complet decrestinat, sec. al XVIII-lea favorizeaza descoperirea fericirii terestre, “lumea ratiunii se impune si este aparata de mari scriitori si filosofi precum Voltaire, Diderot, Rousseau”.

Oamenii descopera placerea si voluptatea. Desigur, referirile se fac mai cu seama la elite. Lor le sint rezervate simtul esteticului si dreptul de a dobindi fericirea terestra, indiferent sub ce forma vine : gastronomica, artistica, sexuala, etcetera. Poporului nu trebuie s i se faca decit un minim de „bine”, atit cit este necesar sa nu se revolte si sa promoveze anarhia. Poporul trebuie sa manince, sa bea, sa iubeasca, dar sa nu gindeasca. Iar saracia trebuie ascunsa cu grija. Putina lume stie – probabil – ca la origine, spitale ca Bicetre sau Salpetriere, au fost destinate internarii saracilor si copiilor abandonati. Un sfert din populatie traieste din cersit. Pentru acestia, fericirea poarta numele de supravietuire.

Oamenii se nasc liberi si egali intre ei. Asa se spune. de aceea, Revolutia Franceza “vrea sa instaureze o societate mai dreapta,, deci o societate mai apta sa le propuna tuturor, saraci si nobili, partea lor de fericire. Decrestinarea accelerata are propria sa logica si dezvolta o consecinta primejdioasa : desacralizarea regelui, care nu mai este vazut ca unsul Domnului pe pamint. Tot in numele egalitatii, populatia se revolta impotriva institutiiloe percepute ca opresive, ca de exemplu politia. Evident, simbolul absolut al autoritatii, Bastilia trebuie sa dispara.

Insusi Dumnezeu trebuie inlocuit. Cu Zeita Ratiune. Urmarea o stim. De-a lungul a doua secole, Zeita Ratiune a nascut toti monstrii : anarhia, comunismul, nazismul, totalitarismele si democratia originala de tip kaghebusa.

 “Iov, nefericitul din Biblie, spune ‘Ma asteptam la fericire si iata ca a venit nefericirea; asteptam lumina, si a venit intunericul”. (Iov, 30,26).

 Sa fie oare, fericirea mereu indepartata ?

Read Full Post »

 Incep re-lectura cartii “In asteptarea zorilor – un crestinism pentru miine”/Jean Delumeau / Polirom.

O prima constatare. Pe fundalul convingerii aproape generalizate ca oamenii au inceput sa-si piarda credinta, sondajele de opinie spun altceva. : p12Se constata dezvoltarea rapida in special la tineri, a unui ‘rationalism’ care face casa buna cu unele convingeri religioase, stiinta si credinta nu par sa se mai excluda reciproc” Asta E. Lumea fiind in permanenta transformare, oamenii se adapteaza. Sau cum ar spune HR-Patapievici, ‘lumea reinvata sa reconcilieze vazutele cu nevazutele’. Romanii n-au fost prea habotnici niciodata din cite stiu eu. Se cununa, isi boteaza copiii, fac inmormintarea dupa tipic bisericesc, dar barbatii cel putin, nu se prea inghesuie sa mearga regulat la biserica. Dar paradoxal, sau poate totusi nu, 85 % dintre romani se declara credinciosi! Una dintre cele mai frumoase slujbe de inmormintare la care mi-a fost dat sa asist, a fost cea de la inmormintarea fratelui meu, slujba oficiata la Biserica Amzei. Acolo oficiaza parintele Mihut. Preot cu har dublat de un eminent carturar, in stare sa-ti citeze din memorie o multime de lucruri subtile. Inalt si uscativ, cu o figura parca desprinsa dintr-un iconostas, aproape ca nu intelegeai de unde se revarsa peste asistenta vocea sa colosala, modulata si dominatoare, dar fara sa fie tunatoare. Cu un registru vocal bogat, trece cu mare usurinta de la o voce la alta, dar cel mai impresionant este cind vocea sa capata gravitatea basului. Atunci, parea ca aerul reverbereaza, iar Divinitatea isi face simtita prezenta printre noi.

p 28.”La inceputul secolului XXI, din sase miliarde de oameni, doua miliarde – estimare globala – se revendica de la credinta crestina, iar un miliard de la credinta musulmana […] (Crestinii) se impart dupa cum urmeaza : un miliard de catolici, 350 de milioane de protestanti, 80 de milioane de anglicani si episcopalieni, 215 milioane de ortodocsi, plus trei sau patru sute de milioane de nou-veniti care nu existau in 1990. : penticostali-evanghelici” Se remarca deplasarea centrului crestinatatii dinspre Europa, inspre Brazilia, mexic si Filipine, oarecum similar cum se deplasase centrul crestinatatii la inceputul primului mileniu, dinspre nordul Africii si din Asia Mica, inspre Europa. Se pare ca exista tendinta  ca in Europa, crestinismul sa devina minoritar, in comparatie cu islamismul. Este acest lucru ingrijorator ? Nu stiu … Cert este ca in colegiul cardinalilor, Europa a devenit minoritara. Este acest lucru ingrijorator ? Sper ca nu … p 29. “Primele patru tari musulmane din lume sint Indonezia, Pakistan, Bangladesh si India. Pentru o comparatie, sa amintim ca in lume exista 800 de milioane de hindusi, 350 de milioane de budisti, 14 milioane de de evrei si 150 de milioane de adepti ai ‘noilor religii’: mormoni, Martorii lui Iehova, bahai, etc.” Este de asemenea de remarcat, faptul ca ‘fenomenul monastic’ este in expansiune. Adica, asa dupa cum spunea Parintele Andre Scrima,  <<totusi ne putem retrage in grote daca va fi nevoie …<<  p 35. “Un universitar american David B. Barett […] a considerat ca poate avansa cifra de 40 de milioane de martiri crestini din vremea lui Hristos si pina azi, dintre care 26,7 milioane numai in secolul XX. […] p 41.” ‘Indemnul nu va fie teama!’ rostit de Papa Ioan Paul al II-lea la inceputul pontificatului sau, impunea impunea prezenta vizibila si afirmarea intr-o lume si un secol care persecutasera si continuau sa persecute fara mila crestinismul. […] Crestinismul, mai cu seama in varianta catolica, nu a murit, in vreme ce nazismul, comunismul si celelalte ideologii totalitare au sfirsit intr-o baie de singe”.

Frumos spus, dar am impresia ca autorul da dovada de un optimism justificat numai partial. Totalitarismele nu au sucombat, neo-comunismul pare sa prinda aripi, iar islamul loveste naucitor si neintrerupt prin fenomenul terorismului kamikadze. Pe pamintul sfint infruntarea dintre evrei si fundamentalistii islamici pare fara de sfirsit iar relativizarea post-modernista pare sa cuprinda intreaga lume contemporana. Poate ca ma insel eu, desi …

Read Full Post »