DESPRE CARTILE CU INSULE

Cu citeva exceptii, precum imparatia Parintelui Ioan, tarimurile Utopiei se gasesc pe o insula. Insula este perceputa ca un non-loc de neatins; pe tarmurile insulei acostezi din intimplare, iar, odata parasita, nu mai exista cale de intoarcere. Asadar, numai pe o insula se poate cladi o civilizatie perfecta, despre care noua ne ajunge vestea numai din legende. Desi civilizatia greaca isi are leaganul printre arhipelaguri, trebuind deci sa fie invatata cu insulele, Ulise ii intilneste pe Circe, pe Polifem sau pe Nausicaa numai pe insule misterioase. In Argonauticele de Apolloniu din Rhodos se descopera insule, in timpul calatoriei sale pe mare, in timpul calatoriei sale pe mare, Sfintul Brendan ajunge pe tarmurile Isulelor Fericirii sau ale norocului, Utopia lui Thomas Morus este zidita pe o insula si tot pe insule infloresc civilizatiile necunoscute si desavirsite la care viseaza cei din secolele al XVII-lea si XVIII-lea, de la tinutul Austral al lui Foigny pina la insula unde traia populatia Severambes a lui Varaise. Tot pe o insula cauta paradisul pierdut (fara a-l gasi) rasculatii de pe Bounty, pe o insula traieste capitanul Nemo al lui Jules Verne, pe o insula sunt ingropate comoara lui Stevenson si cea a contelui de Monte Cristo si asa mai departe, pina la insulele distopiilor, de la monstrii doctorului Moreau pina la insula Doctorului No, pe care acosteaza James Bond. De ce sunt fascinante insulele ? Nu atit pentru ca, asa cum sugereaza insusi cuvintul care le denumeste, sunt un tarim izolat de restul lumii. Locuri indepartate de societatea omeneasca au fost descoperite si pe intinderi nesfirsite de uscat de catre Marco Polo sau Giovanni Pian del Carpine. Motivul este altul : pina in secolul al XVIII-lea, cind s-a putut determina longitudinea, puteai probabil sa dai intimplator peste o insula si puteai sa evadezi din acel loc, precum Ulise, insa n-o puteai regasi cu nici-un chip. Inca din vremea Sfintului Brendan ( si pina la Gozzano ), o insula era intotdeauna o Insula Perdita. Acest fapt explica succesul si fascinatia exercitata de acele tiparituri foarte populare intre secolele al XV-lea si al XVI-lea, care au fost cartile cu insule, registru al tuturor insulelor din lume, al celor cunoscute si al celor despre care se amintea in legende vagi. In felul lor, aceste carti cu insule tindeau spre o precizie geografica dusa la extrem ( spre deosebire de povestirile despre meleaguri indepartate din secolele precedente ) si oscilau la limita dintre scrierea traditionala si jurnalul de calatorie. Uneori, autorii se inselau : credeau ca exista doua insule, Taprobane si Ceylon, acolo unde, cum bine stim astazi, exista numai una, dar ce mai conteaza ? Doar descriau o geografie a necunoscutului sau macar a prea putin cunoscutului. Pe urma apar jurnalele calatorilor din secolul al XVIII-lea : Cook, Bougainville, La Perouse … Si acestia erau in cautarea insulelor,insa aveau grija sa descrie numai ceea ce vedeau, fara a mai respecta traditia literara. In acest caz, lucrurile stau cu totul altfel. Dupa mine, cel mai bun text despre cartile cu insule este cel al lui Tarcisio Lancioni, Viaggio tra gli Isolari, care ne vorbeste despre insulele existente inaintea, in timpul si dupa aparitia acestor scrieri. Contine printre altele, si fise ale celor mai celebre carti cu insule, alcatuite de Paolo Pampioli. Cartea cu insulele a lui Bordone a fost tiparita pentru prima oara la Venetia, in 1528, si o a doua editie a aparut in 1534. Exista si o editie ulterioara, din 1565. Cea de a doua editie este considerata mai buna decit prima, deoarece contine si informatii despre America, spre exemplu prima descriere tiparita a intrarii lui Pizarro in Peru, si prima harta a Japoniei publicata in Europa. Intr-adevar, Bordone lasa la o parte traditia impusa de cartile precedente cu insule, care se limitau la insulele din bazinul mediteraneean, si tine cont de jurnalele de calatorie ale expeditiilor care au dus la descoperirile geografice ale vremii. Incearca sa se elibereze de legenda pentru a patrunde in geografie si s-ar putea spune ca descrierile sale sunt foarte eterogene, unele precise si altele vagi, caci, atunci cind nu cunoaste realitatea, Bordone nu voia sa scrie din auzite si prefera sa taca. Dar acest fapt nu se verifica intotdeauna. Si el brodeaza despre Taprobane, pe marginea scrierilor lui Eratostene; situeaza Islanda dincolo de cercul polar de nord si incearca din rasputeri sa salveze Ultima Thule, in care nimeni nu mai credea. Situeaza Zanzibarul la o aruncatura de bat de Madagascar si ii da dimensiuni disproportionate in comparatie cu acesta, consemneaza Insulele Satirilor si nu pierde ocazia de a accepta toate informatiile precedente. Astfel, se simte aproape un dezechilibru intre aparenta precizie a hartilor ( care aproape reusesc sa convinga ) si invalmaseala de curiozitati legendare din text.

Dar sa spunem lucrurilor pe nume : daca le-ar fi nimerit pe toate, ar mai fi existat motive sa visam plecind de la textul lui Bordone mai degraba decit de la un atlas De Agostini ?  

 Publicat ca introducere la Isolaio de Benedetto Bordone, lucrare anastatica  a editiei din 1534, Torino, Les Belles Lettres – Ed. Nino Aragano, 2000 de Umberto Eco. Reprodusa din volulumul „Memoria vegetala.