Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for noiembrie 2009

„Si povestile mai deocheate ale lui Neagu Djuvara au o … poveste a lor. Intr-o zi, venit la editura sa discute sumarul unei viitoare carti despre boierimea romana, autorul a lasat si un manuscris pe a carui prima fila era scris (cu rosu!) pentru dupa moartea mea. Imposibil de trecut peste o asemenea hotarire! Si totusi, cum sa le intirzii cititorilor bucuria de a se intilni cu un povestitor atit de plin de har cum e Neagu Djuvara!” – scrie doamna Lidia Bodea, redactor al acestei carti, aparuta la editura Humanitas (doua editii pina acum). Ei Cum! Departe de a fi o problema insolubila, era o simpla dovada de bun simt, a unui om cu maniere ireprosabile, de moda veche. Era o sarada cu raspuns dat chiar de catre MOS NEAGU, asa cum ii place sa se autodenumeasca bonom : „daca credeti de cuviinta sa le publicati, nu va voi face proces” (de intentie – nm, tibi). De fapt, acest volum aduna la un loc cinci povesti publicate dea lungul vremii, intr-o revista pentru adulti, fondata de Poetul – Portofel. Departe de a avea un continut provocator, aceste istorii sint oricum, numai deocheate, nu. Sunt povertiri spuse ca la gura sobei, in care MosNeagu evoca diverse episoade din tumultuoasa viata a domniei sale. Sunt evocate momente de bucurie, de cumpana, de restriste, clipe nu intotdeauna hazlii, care au condimentat viata sa si a unei parti dintre rudele si prietenii domniei sale, apartinatori ai unei lumi probabil idealizata, o lume definitiv distrusa de comunism : lumea manierelor elegante, lumea stratificarii pe ierarhii in care averea avea un cuvint greu de spus, dar o lume in care regula de fier era „omul potrivit la locul potrivit„. Istoricul N. Djuvara este bineinteles la datorie, si printre diversele intimplari sint evocate si complicatele relatii de rudenie si/sau prietenie ale domniei sale, cu familii celebre ale epocii : Ghiculestii, Cantacuzinii, Buzestii, Darvari si cite altele. Cu o autoironie fina, de care sunt capabili numai cei mai inteligenti oameni, MosNeagu nu insista pudic, aproape deloc! pe reusitele sale in dragoste. Povesteste bonom, mai cu seama esecurile, rateurile datorate nu atit timiditatii, cit mai cu seama unei bune-cresteri poate dusa un pic prea departe. Povesteste in schimb, ‘reusitele’ altora, prieteni, rude, sau simple cunostinte. Nu se menajeaza deloc, atunci si atunci cind este vorba despre modul in care a fost ‘tradus’ chiar si de catre sotia sa, de care este despartit, dar nedivortat de zeci de ani. „Imi da aparatul de fotografiat sa-l iau in poza cu nevasta-mea, tare frumoasa. Pe cind eu ma chinuiam sa ochesc cum trebuie in obiectiv, el, pe la spate, pipaia rotunjimile nevesti-mii„. Cartea este intesata de momente de un umor nebun. „Proprietarul nostru … era turc, nevasta-sa nemtoaica, fiul, Garabet, roman get-beget„. „Mi-a spus intre altele, ca-si cumparase doua fetiscane de fo 15 ani. Ii zic : – Doua ? De ce doua ? Zice : – Ca sa nu se plictiseasca! Stateau de trancaneala toata ziulica„. Dar sunt evocate si momente cumplite, momente in care descrie tratamentele inumane, torturile si bataile – mergind pina la exterminare – la care era supusa floarea elitelor romanesti in temnitele comuniste.O carte despre care eu cred, ca ar fi pacat sa o ratati. Chiar nu are nimic deochiat cartea aceasta ? Hm! Are! Citeva lucrusoare care pe un copil de vreo 10 ani, l-ar face sa rida in hohote. O sa dau un exemplu : „Cunoasteti definitia flirtului ? o spun pe englezezte : Hand in hand; hand in it; it in hand; but never it in it. Cum stiti toti englezeste, n-am nevoie sa traduc„.

Read Full Post »

Este scandalos faptul ca presedintele in exercitiu, nu are acces la televiziunea nationala ? NUUUUUU ! spune directorul pesedist al institutiei. Trebuie aprobare de la Parlament.

Este scandalos faptul ca pe televiziunile tonomatizate, in plina campanie electorala, in loc sa se discute problemele cu care se confrunta tara, presedintele este demonizat la foc automat ? NUUUUUUUUU ! spun redactorii acelor televiziuni. Politica editoriala le apartine in totalitate.

Este scandalos faptul ca toate “sondajele de opinie” sunt prezentate fie deformat, fie sunt tinute sub tacere ? NUUUUUUU ! spun “haznalistii”. Sint cercetari sociologice de interes strict profesional. Sociologic.

Este scandalos faptul ca pina si presa internationala, se cruceste la ce razboi mediatic, este supus presedintele in propria sa tara, de catre cei care il acuza de dictatura ? NUUUUUU ! Spun la unison tonomatele. Libertatea de presa primeaza.

Este scandalos faptul ca stafful de campanie al contracandidatului Geoana evita sistematic, o confruntare cu presedintele ? NUUUUUUU ! Spune purtatorul de cuvint. Strategia de campanie nu se supune unor solicitari exterioare. Nici in interesul electoratului, care ar trebui sa voteze in cunostinta de cauza ? NICI ! samd.

Ce vom alege duminica 6 decembrie, vom vedea : fie un presedinte care doreste cu tot dinadinsul normalizarea, adica Basescu, fie un presedinte captiv al unor retele mafiote transpartinice, adica Geoana.  ALEGETI !

Read Full Post »

Umbla pe bloguri zvonuri care afirma ca Geoana are intre 5 si 8 procente in fata lui Basescu. De unde se informeaza blogherii respectivi ? Mister! Nimeni nu poate sa dea un raspuns credibil. “Surse Primare”. Cum a reusit Geoana  sa creasca in sondaje cu mai bine de 20 de procente ? Alt mister! De fapt, au fost lansate zvonuri care incearca sa acopere lasitatea lui Geoana. Acesta fuge de o confruntare barbateasca unu la unu cu Basescu. Pe bloguri  se ingina la unison : Basescu e infrint, Baescu e infrint, ura geoana mea Basescu e infrint. Infrint pe naiba ! Nimeni nu poate sa stie ce coace presedintele Basescu. De unde il demoniza in cele mai inimaginabile moduri, presa a trecut la un embargou total. Basescu parca nici nu mai exista. A disparut. A ajuns lumea sa priveasca la Zero TEVE, pentru ca este singurul post care il mai da pe Basescu la mitingurile electorale. Manipularea mogulistica a atins noi recorduri. Dar nu si apogeul. Acesta va fi atins, de-abia saptamina viitoare. Saptamina decisiva pentru alegerile de Duminica, 6 decembrie 2009. Nu uit ca atit SRI cit si SIE sint in mina dusmanilor presedintelui. Ma astept la manipulari venite din absolut toate partile. Mai cu seama, de la „Sursele Primare”. Daca acestea sint infectate, restul este floare la ureche : tin electoratul lui Basescu, acasa. Limpede ?

UPDATE. Daca Basescu nu are voie la televizor, Duvaz are voie sa afirme ca Basescu se teme de mitinguri. Minciuna sfruntata ! Chiar astazi Basescu a participat la mitinguri. Si il scuza pe Geoana ca nu se confrunta cu presedintele.

UP DATE 2

La comentarii, aveti doua linckuri explicative.

Read Full Post »

Rezultate finale pentru alegerile prezidentiale turul intii, 2009

 Traian Băsescu (PD-L) – 32,44%
Mircea Geoană (PSD+PC) – 31,15%
Crin Antonescu (PNL) – 20,02%
Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 5,56%
Kelemen Hunor (UDMR) – 3,83%
Sorin Oprescu (independent) – 3,18%
George Becali (PNG-CD) – 1,91%;
Remus Cernea (Partidul Verde) – 0,62%
Constantin Rotaru – (Partidul Alianţa Socialistă) – 0,44%
Eduard Manole (independent) – 0,35%
Ovidiu Iane (Partidul Ecologist Român) – 0,23%
Constantin Ninel Potârcă (independent) – 0,21%

Intra in turul doi

Traian Băsescu (PD-L) – 32,44%
Mircea Geoană (PSD+PC) – 31,15%

Este de presupus, ca de la aceste ‘scoruri’ electorale se va porni.

Cum se vor distribui in turul doi voturile celor iesiti din cursa ?

– Crin Antonescu : 20,02 %

Este de presupus ca votantii liberalilor, sunt ceva mai greu manipulabili. Crin va trebui sa rezolve o problema insolubila : cum se poate transfera simpatia votantilor liberali, inspre Geoana.

– Corneliu Vadim Tudor : 5,56 %

Este pe trend crescator. De la esecul de la parlamentare, a intrat in PE brat la brat cu Becali. Impreuna, au obtinut scorul electoral pe care il avea Vadim inainte de alegerile parlamentare. ( 7,47 % ) Electorat fracturat. Imprevizibil pentru turul doi.

– Kelemen Hunor : 3, 83 %

Scor la jumatate din cel obtinut de UDMR in alegerile din decursul timpului. Vot de bun simt.

– Sorin Oprescu : 3,18 %

Scor electoral catastrofic la nivel national. Electorat sedus la alegerile pentru PG din Bucuresti, dar nesemnificativ la nivel national. Elocvent.

Ceilalti candidati, au obtinut in total impreuna, 1,90 % . Electorat sentimental. Si atita tot.

Pina aici, au fost cifre. De aici, incerc o previziune.

Electoratul lui Crin, va vota in proportie de 2/3 in favoarea presedintelui Basescu.

Electoratul lui Vadim + Becali, va vota impartit egal, intre primii doi clasati. Ca si electoratul celorlalti fosti candidati la presedintie.

Concluzia (mea) este limpede : Basescu va cistiga.

Up Date

Presedintele Basescu a cistigat. La o diferenta minuscula, dar victoria este victorie.  A trebuit ca diaspora sa incline balanta. Lucru pe care PSD nu intelege sa il accepte. Nici nu este de mirare. De raul lor au plecat din tara milioane de romani in bejenie. Si nu toti pot sa voteze. Din pacate.

Read Full Post »

“Cantitatea de respest si de simpatie, pe care un om o primeste antum, este invers proportionala cu respectul simpatia si amintirea care ramin dupa moartea sa. Asa ca am inceput sa nu mai fiu asa de bucuros cind cineva ma lauda. N-as vrea ca dupa ce voi pleca, despre mine sa nu-si mai aduca nimeni aminte, decit ca autor al aceste carti”. Asta a spus Neagu Djuvara la Gaudeamus, cu prilejul lansarii cartii sale, “Amintiri si povesti mai deocheate” – editia a II-a adaugita / Humanitas. Omul acesta vrajeste. Impune. In timp ce vorbea, mi-am facut ochii roata. Asistenta, muta de admiratie il sorbea din ochi. La 93 de ani, se tine falnic si semet. Imbracat cu binecunoscutul sacou bej-maroniu cadrilat ( o avea mai multe ?) cu esarfa nelipsita la git, cu gulerul de la camasa desfacut, dar cu haina inchisa corect la toti nasturii, Neagu Djuvara se declara in final uimit, ca lumea a lasat deoparte forfota ca sa-l asculte pe el citeva minute. Nu este uimit citusi de putin. Se alinta. La sesiunea de autografe, reusesc sa prind un loc privilegiat. Voi fi printre putinii pe volumul caruia, acest boier al intelighentiei romane, avea sa scrie cu o mina mai degraba tremurinda : “Pentru D-l Tiberiu Orasan cu bune ginduri”. Semnat . Si data de azi. Dupa ce obtin autograful, ii urez sanatate. Nu aude, ocupat cu urmatorii doritori de grafie celebra, adunata pe volume poate niciodata citite. Captiv intre cei care il inconjurau, ii privesc. Oameni care se inghesuie la orice. Cartea este numai un prilej. Vor  avea cu ce sa se laude. Ca si mine acum. Regret ca m-am oprit. In definitiv, preferam sa am imaginea lui Neagu Djuvara de la Bookfest. Acolo a fost cu adevarat sclipitor. Acum, pare sa resimta povara partidului care a inceput sa-i incovoaie limpezimea gindirii. Adio Maestre. Nu cred ca ma voi mai opri vreodata in preajma Domniei Tale.

Daca veti dori sa cumparati aceasta carte, luati-va gindul de la scene erotice sau cum spune N.Dj. ‘deocheate’. Nici pomeneala de asa ceva. Sint istorisiri lejere, in care instinctul sau de istoric este dominant, cu patanii ale clasei careia i-a apartinut, axate preponderent pe micute povesti de dragoste, uneori vinovata, alteori licita. Povestiri spuse cu talentul sau greu de egalat. Plec. Ajuns tot la locul de lansare carte / Humanitas , ma opresc putin. Eugenia Voda isi lanseaza o colectie de CD-uri care contin parte din emisiunile domniei sale, in prezenta domnului Liiceanu. Amindoi sint in verva, este o placere sa-i asculti. Dar cind domnul Liiceanu incepe sa spuna ca nu mai trebuie sa spunem, ca in Romania nu prea mai sint oameni, pentru care sa merite sa mai raminem in tara, ma intristez. Si plec. Parca nici nu auzise ca Eugenia Voda tocmai anuntase, ca si ea va pleca pentru o perioada din tara. Ca sa lucreze. Nu stiu unde si nici nu vreau sa stiu pentru cit timp.

Inainte de a ma opri sa-l ascult pe Neagu Djuvara, facusem turul standurilor, fara sa cumpar nimic. Tot imi spuneam ca voi reveni si voi tirgui cite ceva. N-am cumparat decit aceasta carte si inca una a lui Carlos Fuentes. Pentru rest, probabil ca o sa ma duc miine din nou, ca sa ma lupt iar cu valurile de oameni care se uita, tinjesc, uneori cumpara iar din cind in cind cite un indraznet disperat, mai “ciuguleste” cite o carte si pasli!

Read Full Post »

„Ei si ? ” „Care-i problema?” asemenea noi intrebari, prin care noul om nou se dezbara de povara raspunderilor personale, tradeaza fidel, derapajul in care traim si de care incercam, unii dintre noi, sa ne ferim progeniturile, apropiatii si , desigur, propriul suflet. Problema e ca problema a disparut. *

Necunoscutul democratic nu sclipeste sideral si nici nu scrisneste din adincul infernului : el izbucneste vioi din urna electorala, asemenea unui dracusor cu resort.

Democratia postindustriala, consumerista, dar si cea postsovietica, dornica sa arda etapele, pentru a-si ajunge din urma suratele, este o formula de viata sociala bazata pe ambalajul poleit al aparentelor. Umblam, astazi, printre ignoranti care se ignora, in vreme ce nu suporta sa fie ignorati. Fiinte care pretind ca stiu totul, exact atunci cind stiu mai putin. Si care-si permit luxul nestiintei, intrucit nu exista adevar, ci numai „adevaruri” individuale; nu exista mister pentru ca nu mai exista ierarhie; stiinta si nestiinta devin axiologic, echivalente.

Cohorte de jurnalisti „angajati” mizgalesc la repezeala, dar mai ales la comanda – articole cu morala „sugerata”, iar bulimia consumului nu mai permite corectii de parcurs, drepturi la replica ori veritabile clarificari. Agenda publica e stabilita de secta „analistilor”.

Adus pe brinci in Uniunea Europeana, poporul, tratat ca simpla populatie, chefuieste mizer, fara ca noua lobotomizare sa-i incomodeze chermeza.

Atita timp cit trecutul recent duhneste de barbaria bolsevica, e aproape imposibil sa nu fii relativ multumit cu situatia prezenta. Cind vii din iad, purgatoriul e plin de miresme.

Daca tirania majoritatii hipnotizate se va agrava prin deriva parlamentarismului demagogic, atunci partea asiatic-infantila a sufletului nostru colectiv o va sufoca pe cea europeana, maladiv slabita de comunism.

 – Selectiuni fara crosete din cartea lui Teodor Baconski „Despre necunoscut” / Humanitas / 2007. *Din cap V. Restul, din cap I. Sublinierile imi apartin. –

Reiau aici, finalul unei postari recente : „Putem privi la lumi aproape exterminate si aici, mai aproape, acasa la noi. Numai ca aici lumile acelea au apus ??? sub cizma si tancurile Omului Rosu. A carei religie, a fost imbratisata atit de strins, de unii dintre compatriotii nostri, ca ne sufoca si azi. Aici, nu au trecut decit 60 de ani de  ciuma rosie. Dintre care ultimii 20, intr-o democratie originala, marca Kaghebusa. Care ne innabusa definitiv daca nu o stirpim acum, cind apa nu a trecut inca de… Chiar pina unde sintem bagati in apa asta rosie de singe ?”

  Destapta-te romane!  Inca mai avem timp, SA VOTAM BINE  !

UPDATE :  „Presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestagului, Gunter Krichbaum, l-a felicitat printr-un comunicat pe Dacian Ciolos pentru nominalizarea sa in functia de comisar european pentru Agricultura. „Aceasta nominalizare este atat un succes personal al lui Dacian Ciolos, cat si al presedintelui Romaniei Traian Basescu”, se arata in mesajul transmis de germanul Gunter Krichbaum.

„Acest succes arata greutatea mare pe care presedintele Romaniei o are la Bruxelles”, continua presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german. „Prin aceasta decizie, presedintele Comisiei Europene Barroso a acordat Romaniei un portofoliu deosebit de important in viitoarea Comisie Europeana”, continua parlamentarul german. „Faptul ca noului comisar roman i se acorda acest domeniu de activitate atat de important este o mare dovada de incredere pentru Romania, incheie Krichbaum. ”

Read Full Post »

Pe scurt, despre capitolul XI din „Portretul lui Dorian Gray” / Oscar Wilde

       ” – Îmi pare rău, (că am întîrziat) Henry, dar să ştii că este numai vina ta. Cartea pe care mi-ai trimis-o m-a fascinat atît de tare, încît am uitat cît este ceasul. – Mi-am închipuit că o să-ţi placă. – N-am spus că mi-a plăcut, Harry. Am spus că m-a fascinat. Există o mare diferenţă. – Dacă ai descoperit asta, atunci este foarte bine, murmură lordul Henry cu zîmbetul său curios. Este foarte tîrziu  şi mă tem că şampania va fi prea rece„.

       ŞAMPANIA VA FI PREA RECE.  Ăsta DA! dezastru. În schimb, este FOARTE BINE, că Dorian a descoperit diferenţa dintre fascinaţie şi plăcere. Foarte bine. Se ştie că răul are puterea de a fascina. De foarte multe ori, răul are şi însuşirea de a produce plăcere. Unor „aleşi”.

       De scurtăa vreme, Dorian tocmai se scuturase de remuşscarea produsăa de moartea actriţtei, sub înrîurirea aceluiaşi lord Harry. „Mulţi ani, Dorian Gray nu s-a putut elibera de amintirea acestei cărţi„. De fapt, nici nu încercase vreodată. „Întreaga carte îi părea a conţine istoria proprei sale vieţi scrisă înainte ca el s-o fi trăit „. Numai că spre deosebire de eroul acelei cărţi, el îşi va păstra înfăţişarea de tînăr frumos şi virtuos. Înfăţişare care descuraja întotdeuna bîrfele pe seama sa. Chiar adevărate, escapadele sale incognito în locurile de pierzanie erau bine mascate.

       Deseori, „el îşi deschidea minunata casă şi invita cei mai renumiţi muzicieni ai vremii, ca să-i încînte oaspeţii„. Seratele sale se desfăşurau sub auspiciile unui bun gust desăvîrşit. Dorian, îndrumat de lordul Henry se desăvîrşeste în ornamentarea mesei, a habitatului şi mai ales, a simţurilor. Devine adeptul unui „hedonism care să recreeze viaţa, să o salveze de puritanismul aspru şi hidos” care revine sîcîitor în societate. Despre el, zvonurile se înteţesc. Dar el, „nu a căzut în greşeala de a-şi bloca dezvoltarea intelectuală prin acceptarea formala a unui sistem„. El învaţă tot timpul lucruri noi. Şi plăcute. Arta parfumurilor exotice, muzica inedită produsă de instrumente insolite, arta bijutierilor, fascinaţia şi puterea pietrelor preţioase, toate îl atrag şi le experimentează. „Diamantul îl face pe om invizibil, agatul stimulează elocinţa, cornalina stîrneşte mînia, hiacintul provoacă somn, granatul ţine demonii la distanţă„. Etcetera. Fiecărei pietre preţioase, îi sunt ataşate poveşti cu oameni celebri din veacuri. „După aceea şi-a întors atenţia către broderiile şi tapiţeriile care ţineau loc de fresce”. Capătă „o pasiune specială pentru veşminte ecleziastice„. 

       Toate aceste lucruri, îl ţin departe de obsesia tabloului fer(m)ecat în camera sa de copil, „portret care îi arăta adevărata degradare a vieţii sale„. Şi totuşi, fascinaţia răului devenise prea puternică. Deseori „se furişa afară din casă pentru a se duce în locurile acelea mizerabile şi stătea acolo zile întregi pînă era izgonit„. Reîntors din acele escapade, priveşte tabloul. Tabloul acela care nu se revela în toată hidoşenia sa, decît ochilor săi.

       Zvonurile pe seama sa se înteţesc. Nu mai este primit în unele cluburi, sau atunci cînd intră într-o încăpere, unii dintre cei prezenţi o părăsesc ostentativ. „Lordul Henry era singurul care îi rămăsese loial„. Iar Dorian Gray înţelege pînă la urmă că moştenise „frumuseţea şi patima pentru frumuseţea altora„, de la mama sa – păcătoasa care-şi abandonase îndatoririle rangului, pentru a se refugia în braţele unei iubiri vinovate. Înţelege întregi capitole din acea carte şi chiar din istorie, par a fi capitole din viaţa sa. Înţelege că patima poate ucide şi istoria este plină de amanţi şi de amante ucise în numele iubirii. Dacă „Filippo, Duce al Milanului, şi-a asasinat soţia şi i-a pictat gura cu otravă roşie pentru ca iubitul ei să soarbă moartea de pe buzele ei îndrăgite. […] el, Dorian Gray fusese otrăvit printr-o carte. Erau momente în care el vedea răul doar ca un simplu mod prin care să poată realiza concepţia sa despre frumos”. 

Read Full Post »

Daca pina aici din carte se desprinde o tristete grea, de acum incolo lucrurile capata accente tragice. Senzatia ca „povestea” se transforma incet dar sigur in necrolog, se instaleaza hotarit. Pentru ca „O lume se destrama”. Moare. O lume cindva vie, devine amintire. In ritm accelerat. Daca la inceput, religia omului alb fusese privita cu neincredere, acum incepea ca capete adepti; inclusiv printre oamenii de frunte ai clanului. Barbati altadata falnici, acum isi lepadau fara pic de remuscare insemnele titlurilor pe care le cistigasera cu greu. ” Omul alb e foarte abil. A venit linistit si pasnic cu religia lui. Noi am ris de prostia lui si l-am lasat sa ramina. Acum i-a cistigat de partea lui pe fratii nostri, si clanul s-a dezbinat. A taiat cu cutitul firele care ne uneau si lumea noastra s-a destramat„. Sigur ca omul alb a venit cu scoli, cu magazine, cu spitale. Sigur ca o parte dintre  oamenii clanului vedeau si avantaje. Dar barbatia celor mai buni dintre ei, se frinsese. Locul in care Spiritele Batrinilor imparteau dreptatea, ramasese gol. Omul alb venise si cu tribunalele sale. Si cu ostasi, care impuneau dreptatea sa. „Okonkwo era foarte mihnit. Si nu doar pentru soarta lui. Deplingea soarta clanului, pe care il vazuse dezbinindu-se si destramindu-se, deplingea soarta barbatilor din Umuofia, care, in mod inexplicabil, devenisera fricosi ca niste femei„. In lipsa sa, locul sau fusese luat printre egwugwu de alt barbat. Care nu mai propovaduia razboiul, ci impacarea cu omul alb. Capitularea. Pentru ca ” Binecuvintat cel ce lasa pe tatal si pe mama sa ca sa-mi urmeze. Cei ce asculta cuvintele Mele sunt tatal Meu si mama Mea.[…] Okonkwo fusese poreclit „Focul Tunator„.  […] Cum a putut sa zamisleasca un fiu ca Nwoye, degenerat si lipsit de barbatie ? […] Ofta adinc, si parca in chip de intelegere, busteanul, care ardea mocnit, ofta si el. In acea clipa lui Okonkwo i se deschisera ochii si vazu clar intreaga situatie. Focul viu naste cenusa rece si neputincioasa. Ofta inca o data, din toate puterile”. Cutuma. Fusese bine ca il ucisese pe Ikemefuna ? Nu era Okonkwo omul care sa se resemneze. Incearca sa-i adune pe cei din clan si sa ii insufleteasca. Incearca sa ii indemne la razboi. Nu il mai urmeaza aproape nimeni. Este arestat impreuna cu alte citeva capetenii, batut, umilit. Clanul plateste rascumpararea. Dar Okonkwo nu intelege sa traiasca in robie. El nu era un sclav. El era un barbat brav. Aduna clanul la vechiul loc de adunare. Un barbat vorbea : ” – Zeii nostri pling cu totii. […] Stramosii nostri pling din cauza sacrilegiului rusinos pe care l-au suferit, si din cauza ticalosiilor pe care le-am vazut cu totii cu proprii nostri ochi. […] Trebuie sa scoatem raul din radacina. […] Si trebuie sa actionam acum. Trebuie sa trecem apa acum, cind apa e doar la glezne. […] Nimeni nu observase venirea celor cinci mesageri judecatoresti. […] Vraja fu rupta de capetenia mesagerilor – Lasati-ma sa trec! ordona el.  – De ce-ai venit aici ? – Omul alb, a carui putere o cunoasteti foarte bine, a ordonat ca intilnirea aceasta sa inceteze. […] Intr-o clipita Okonkwo isi scoase maceta din teaca. […] Maceta lui Okonkwo lovi de doua ori si capul mesagerului se rostogoli linga omul in uniforma. Okonkwo ramase in picioare, uitindu-se la victima. Stia ca Umuofia nu avea de gind sa porneasca razboi. […] Isi sterse maceta de singe in nisip si se indeparta. […] Cind guvernatorul de district intra in curtea lui Okonkwo, gasi aici o mica adunare de oameni, care stateau istoviti. Le-a ordonat sa iasa si ei se supusera fara sa cricneasca. – Care dintre voi poarta numele de Okonkwo ? […] – Te vom duce la el. […] Cind ajunsera in fata copacului de care atirna corpul lui Okonkwo se oprira inmarmuriti. – De ce nu-l dati jos ? – Obiceiurile noastre nu ne permit acest lucru. Cine isi ia viata singur se face vinovat. E o ocara adusa Pamintului, iar omul care a comis acest pacat nu poate fi ingropat in mijlocul neamurilor lui. […] – Va fi inmormintat cum se cuvine ? […] – Barbatul acesta a fost unul dintre cei mai de seama barbati din Umuofia. L-ati impins la sinucidere, si acum va fi inmormintat ca un ciine„. Cutuma. Okonkwo va fi abandonat in Padurea Blestemata. Adica acolo unde clanul le oferise misionarilor pamint, ca sa-si ridice biserica.  In timp ce se intorcea spre tribunal, guvernatorul gindi la cele intimplate. Va scrie o carte consistenta, in care povestea acestui barbat, va ocupa un paragraf important. Cartea se va numi ” Pacificarea triburilor primitive din bazinul de jos al Nigerului„. Nu stiu daca aceasta carte a fost scrisa si publicata. Dar.

Cartea lui Achebe vorbeste despre lucruri petrecute in urma cu mai bine de doua sute de ani. Nigeria a fost pacificata. Crestinismul a fost imbratisat de 20% protestanti si 9 % catolici din populatie. Vechile cutume nu au disparut complet – animism – 28%.  Iar 43 % sunt adepti ai islamului. (Cifre din 2002). A progresat Nigeria sub presiunea Omului Alb ?

Putem privi la lumi aproape exterminate si aici, mai aproape, acasa la noi. Numai ca aici lumile acelea au apus sub cizma si tancurile Omului Rosu. A carei religie, a fost imbratisata atit de strins de unii dintre compatriotii nostri, ca ne sufoca si azi. Aici, nu au trecut decit 60 de ani de ciuma rosie. Dintre care ultimii 20, intr-o democratie originala, marca Kaghebusa. Care ne innabusa definitiv daca nu o stirpim acum, cind apa nu a trecut inca de… Chiar, pina unde sintem bagati in apa asta rosie de singe ???

Read Full Post »

Cutuma. Obiceiul. Traditia. Rinduiala ancestrala, care trebuie musai tinuta la respect, altfel fie se ajunge la degradare, fie la anarhie. Umbla zvonul ca in triburi invecinate, titlul de ozo „a decazut asa de mult, incit orice cersetor poate sa-l aiba”. Dupa ce Ikemefuna fusese omorit, pe Okonkwo l-au napadit gindurile negre. Vedea cu amaraciune ca pina si una dintre fiicele sale este mai destoinica decit propriul sai fiu, Nwoye. Cum avea slabanogul acesta, sa-l mosteneasca pe el, Okonkwo, cind el, Nwoye, seamana mai mult cu bunicul sau, Unoka ? Fusese bine ca Ikemefuna fusese ucis ? „- Pamintul nu ma poate pedepsi pentru ca am ascultat porunca trimisului sau, spuse Okonkwo. – e adevarat, recunoscu Obierika. Dar daca Oracolul mi-ar spune ca fiul meu trebuie sa moara nu m-as opune, dar nici nu l-as ucide eu„. Intreaga comunitate Umuofia, formata din noua sate, numara cam o mie de suflete. Toate pricinile erau judecate pe un teren destinat adunarilor populare – ila – de noua egwugwu – spiritele stramosilor, cite unul de fiecare sat. Capetenia lor, purta denumirea de Padurea Blestemata, aidoma locului in care erau parasiti inainte de moarte, cei care nu meritau onoarea de a fi ingropati linga stramosii lor. Hotaririle acestor egwugwu erau litera de lege, iar nesocotirea acestor hotariri, putea sa atraga asupra vinovatului, inclusiv pedepsa cu moartea. Autorul descrie cu mare talent obiceiuri de nunta, de botez si de inmormintare, ceremonii de dezlegare a vrajilor, leacuri impotriva bolilor si apelul la vraci, obiceiuri de casatorie si divort, povesti – inclusiv despre „oameni albi” – despre care incepuse sa se zvoneasca, legende din batrini, pilde de intelepciune, educarea copiilor, respectul datorat stramosilor, sarbatori populare. O multime de termeni dintr-o limba probabil disparuta, sau macar grav denaturata. O lume fascinanta. Pagini de o frumusete incredibila. Devine destul de limpede de ce acest roman a fost obiectul a nenumarate studii academice. Cutume. „Pamintul nu ma poate pedepsi pentru ca am ascultat porunca trimisului sau„. Asa sa fie ?  Ezeudo, fusese numele trimisului, om vrednic si care dobindise avere, faima, titluri si respect. Murise de batrinete. Tot clanul participa la ceremonia de inmormintare. Din greseala, Okonkwo descarca o pusca si il ucide pe unul dintre fiii mortului. „Sa omori pe cineva din propriul tau clan era o ofensa adusa zeitei pamintului, iar cel care comitea o astfel de crima trebuia sa-si paraseasca locul de bastina„. In caz de moarte accidentala, surghiunul urma sa dureze sapte ani. „Okonkwo si familia sa isi parasira satul, indreptindu-se catre locul de bastina al mamei sale„. Apoi, gospodaria sa a fost invadata de rude si prieteni de-ai celui ucis, care au distrus tot! „Nu simteau deloc ura impotriva lui Okonkwo. Nu faceau decit sa curete pamintul pe care Okonkwo il murdarise cu singele unui membru al clanului„. Cutume. Batrinii spuneau : „daca un deget e plin de ulei, le murdareste si pe celelalte„. Brusc, Okonkwo se vede fara nici-un rost. Telul sau, de a deveni unul dintre mai marii clanului sau, se spulberase. El, impreuna cu cele trei sotii si cu cei 11 copii, trebuiau sa ia totul de la inceput. Un unchi de-al sau, ii reface moralul : „datoria ta e sa-ti alini sotiile si copiii si sa-i duci inapoi in pamintul tatalui tau, dupa sapte ani. Daca vei lasa durerea sa te copleseasca si sa te bage in mormint, vor muri cu totii in exil„. Intelepte vorbe ! Apar primele zvonuri despre un clan decimat de catre oamenii albi ca represalii. Oamenii acelui clan, ascultind Oracolul au ucis un mesager calare pe un „cal de fier” = o bicicleta, care le-ar fi adus bineinteles, necazuri. In Umuofia apar primii misionari, care-si construiesc o biserica, incep sa cistige adepti si sa propovaduiasca in imprejurimi. Adeptii noii religii, erau exclusiv dintre cei denumiti in clan – efulefu – oameni fara valoare, „un efulefu era un om care-si vinde maceta si merge cu teaca goala la razboi„.  Un prieten de-al lui Okonkwo, il vede pe fiul acestuia printre misionari. ” – Ce faci aici ? – Sint unul de-ai lor. – Ce mai face tatal tau ? intreba Obierika, nestiind ce sa mai spuna. – Nu stiu. Nu mai e tatal meu, spuse Nwoye cu tristete„.

 

Read Full Post »

Ca un autentic – si nesuferit – european ce sunt (din postura de român – dar asta nu se pune la socoteala acum), stiu mai nimic despre cultura altor continente. Geografia lor culturala imi este aproape complet nedefrisata Cind imi venea de exemplu in minte Africa, gindul ma ducea automat la  safari, la comertul cu sclavi, la jungla luxurianta cu imensitatea sa de bogatie vegetala si animala si nu in ultimul rind la frumoasele de abanos cu sini tantosi, ochi zglobii si puritate desavirsita in cuget. Arta ‘neagra’ ? Desigur : stim cu totii atit de bine ce este, ca nici nu mai merita sa o mentionez. Stim ? Hm! Stim bineinteles. Cum sa nu stim ? Cu astfel de ginduri de autosuficienta profana, am rasfoit uluit, la un tirg de carte (Kilipirim -Bucuresti 2009) o bijuterie : „O lume se destrama” ( Things Fall Apart ). Numele autorului sau, Albert Chinualumogu Achebe – nigerian, n.1930 – , nu-mi spunea nimic. Dar am aflat ca „O lume se destrama” este ‘prototipul romanului african modern’. Tradus in 50 de limbi si vindut in opt milioane de exemplare. …”un roman luxuriant, fara a avea nimic din exotismul prin care Africa e trezita la viata in literatura europeana. […] romanul lui Achebe documenteaza conflictele dintre vechile credinte ale locului si noile table de legi impuse de colonizatorii albi, la sfirsitul secolului XIX” – spune Alina Purcaru. Chiar de la inceput, odata ce parcurgi primele pagini, plonjezi fara avertisment intr-o lume stranie, in care toate obiceiurile par desprinse din povesti auzite la gura sobei, povesti spuse de un bunic plin de imaginatie. De fapt, este lumea in care traieste Okonkwo, eroul principal al povestirii. Lumea tribala a africii negre. O lume pe care cu greu ne-o putem imagina. De fapt, o lume pe cale de disparitie. „O lume care parea alcatuita pentru vecie se sfirseste sub privirile neputincioase ale celor care credeau in eternitatea ei. Africa traditionala, cu zeitatile, vrajitorii si eroii ei, dispare sub necrutatoare presiune a Omului Alb, cu misionarii si judecatorii sai care nu vad decit primitivitate si salbaticie in cultura pe care vor s-o suprime” – mai spune A. Purcaru. Okonkwo, fiu al unui om nu prea destoinic, mai iubitor de vorbe mestesugite si de cintece decit de munca ogorului de igname sau de mers la razboi, „era condus in viata de o singura idee – sa urasca tot ce iubise tatal sau, Unoka. Unul dintre acele lucruri era blindetea, iar celalat trindavia„.   Cu tenacitate, Okonkwo munceste aprig si acumuleaza bogatii adevarate : in afara de propria sa coliba, mai avea alte trei – obi -, in care locuia cite o sotie de a sa, fiecare dintre ele impreuna cu copiii nascuti de ea; fiecare sotie avea grija de cite o mica ograda cu pasari, iar principalul semn de bogatie, era hambarul plin cu igname. Nu-i lipseau nici gramezile de „cochilii” – moneda locului. Pe scurt, devenise un om respectat, pentru ca „in acele locuri un barbat era judecat dupa propriile sale fapte, si nu dupa cele ale tatalui sau„. Comunitatea era strict condusa de cutume, respectate cu sfintenie iar de  pedepsa nimeni nu era scutit, indiferent cit de bogat sau bine situat era in ierarhia locala.  Insusi Okonkwo, care intinase „Saptamina de pace” maltratindu-si una dintre sotii, care nu ii servise prinzul la vreme, fusese amendat cu o suma imensa si obligat sa depuna „o capra , o gaina, o bucata de pinza si o suta de cochilii” , la altarul lui Ani-Zeita Pamintului, al carei preot – Ezeani – ii si comunica sentinta. Bombanind, Okonkwo se supune. Nimeni nu indraznea sa nesocoteasca o cutuma. Chiar daca pedepsele erau mai blinde odata cu trecerea vremii – alta data se putea merge pina la uciderea vinovatului, nimanui nu8 i-ar fi trecut prin cap sa se sustraga. Tot o veche cutuma, spunea ca daca un trib vecin comitea o nedreptate, inainte de a declara razboi, era trimis un sol, care sa negocieze impacarea. Cum o fata a tribului tocmai fusese ucisa de un barbat al unui trib invecinat, Okonkwo este trimis in aceasta primejdioasa dar nobila misiune. Stirnind respect, obtine de la tribul respectiv drept compensatie o fecioara care va deveni sotia barbatului vaduvit de sotia sa, si un tinar, a carei soarta urma sa fie hotarita mai tirziu. Pina atunci, pustiul de nici zece ani, este incredintat spre crestere si educare, tocmai lui Okonkwo. Care il creste cu dragoste, ca pe propriul sau copil. Vreme de trei ani, copilul creste si vadeste calitati remarcabile, promitind sa devina un  barbat de viitor. Uitasera batrinii satului de el ? NU! Intr-o buna zi, Ezeani, vine si ii spune lui Okonkwo ca venise vremea „ca baiatul sa se intoarca acasa la el„. „Unul dintre barbatii din spatele lui isi drese vocea. Ikemefuna se intoarse sa se uite in spate, dar barbatul ii spuse mormaind sa nu se uite inapoi si sa se uite inainte. […] Cind barbatul care isi drese vocea isi scoase maceta si o ridica in aer,  Okonkwo privi in laturi. Auzi lovitura. Il auzi pe Ikemefuna strigind ‘Tata, m-au omorit!’ , si il vazu venind catre el. Cutremurat de frica, Okonkwo isi scoase maceta si il dobori. Nu vroia ca ceilalti sa spuna despre el ca e slab”.

Read Full Post »

Older Posts »