Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 1 noiembrie 2009

DIALOGUL MORTILOR

I.P. CULIANU.

 Cu ajutorul unei tehnici speciale inventate de KGB, presedintele Ion Iliescu a avut recent posibilitatea de a-l intilni pe Nicolae Ceausescu la un nivel foarte jos, acolo unde raposatul se afla de citeva luni. Intrevederea a avut un caracter pe care ziarele l-ar fi numit in general “tovarasesc”, adica a inceput cu tipete si isterii, dupa care a urmat o scurta perioada de perplexitate. Sfirsitul ar putea fi definit ca  prietenesc, caracterizat de duiosie, efuziuni sentimentale si recomandari cu caracter foarte personal ( Sa nu ma uiti Ioane! ; cum as putea sa te uit, Nicule ?) . […] In cele din urma, uitindu-se discret la ceas, Iliescu l-a intrerupt. – Nicule, am venit sa-ti spun ce s-a intimplat intre timp … Au fost alegerile si stii … […] Ceausescu nu-si putu stapini surescitarea si exclama : – Sper ca ati masluit toate urnele ? – Nu, nu pe toate …, sopti Iliescu. Stii, n-a fost nevoie … – Rusine! Ma minti de la obraz, cum ai facut intotdeauna! striga Ceausescu in culmea agitatiei, miscind miinile cu gestul acela caracteristic de a trage apa la toaleta. – Calmeaza-te Nicule. Iti spun : nu a fost nevoie … cel mult 30, sa zicem 35 % … Dar si asa rezultatul a fost zdrobitor, lumea a votat pentru mine, pentru noi … Cu un zimbet lat, Iliescu ii intinse mina. Am venit sa-ti multumesc, singur mi-ar fi fost imposibil … Ceausescu, inca suparat de moarte, se prefacu a nu vedea gestul conciliator. – Sa crapi, vipera crescuta la sin! Ce ai sa-mi multumesti mie ? – Bine, dar fara pregatirea ta ideologica, populatia i-ar fi votat pe intelectuali, cum a facut in Cehoslovacia, ori, si mai rau, pe democrat-crestini, cum a facut in Germania. Cine afara de tine putea semana atita spaima din nou, atita neincredere in viata, atita suspiciune ?  Dupa o secunda de sovaiala, Iliescu adauga : – Ai fost un geniu Nicule, eu totdeauna am afirmat. Numai ca … – Ce vrei sa spui ? urla ragusit duhul raposatului. – Nu te supara, dar aici e adevarul : tu ai tradat ceausismul, Nicule! De prisos sa descriem agitatia, minia si incoerenta ce-l posedara pe Ceausescu vreme de jumatate de ceas. Cind se calma, Iliescu isi continua povestea. – S-au adunat studentii in piata, strigind ca nu vor neocomunism si alte bazaconii de-astea. Ce stiu ei ? Ei bine, ce crezi ca am facut ? – Armata ? intreba neincrezator Ceusescu. – Nu-mi vine sa cred, Nicule ! Nu ne spuneai tu, ca in tara asta, noi nu putem tolera niste asa-zise libertati, care sint de fapt sunt  pura anarhie, nu fiinca noi nu le-am vrea, ci fiinda poporul, minerii din Valea Jiului nu le vor ? – Cite n-am spus ? Dar ai chemat securitatea deghizata in mineri, nu-i asa ? – Ei nu, Nicule … Era securitate nu zic nu, insa abia 20 %, sa zicem 30 %, sa zicem chiar 40 % … Dar cel putin 60 %  erau adevarati mineri! – Si au venit? Pe mine m-au huiduit in ’77, a trebuit sa-i omor, sa-i trimit la casa de nebuni, sa-i imprastii peste tot … Ce le-ai dat in schimb ? – O simpla marire de salariu, Nicule. Din ce? – Nu stii ca banul e o simpla inventie ? Cresti salariul, dai drumul la inflatie, si … din nimic, nimic. Minerul se trezeste ca primeste mai mult ca numar si mereu mai putin ca putere de cumparare. – Si totusi, cum de au venit ? – Pacatul tau de moarte, Nicule, e ca n-ai crezut niciodata in ceausism. Uite, eu am crezut dintru inceput, il aplic acum in mod coerent, si am venit sa-ti spun acest lucru extraordinar : MERGE ! – N-o sa-mi spui ca ai dat si libertate ziarelor … opozitiei, cine stie caror golani pripasiti pe aici, venetici ! – Le-am dat, Nicule! Dar nu ne spuneai tot tu, ca la noi in tara, astfel de anarhie a presei n-ar fi posibila ? […] Nu mai avem mult timp Nicule. Uite, prietenii m-au rugat sa-ti aduc o medalie, o inalta decoratie … Steaua Romaniei clasa I … Ti-am adus si o diploma de Erou al Revolutiei … S-ar putea sa fie falsa. Frontul a traficat o gramada cu ele, dar uite, o semnez aici cu autograf : ‘Lui Nicu, fara de care Revolutia si victoria ei, ar fi fost imposibile” … […] Miscat, Ceausescu primi inaltele distinctii din mina lui Iliescu si se lasa sarutat. – Ai inteles … sopti Iliescu indepartindu-se.

 Chiar daca Ceausescu e mort, ceausismul invinge! OARE ?

 Articol publicat in Lumea Libera nr 91, 30 iunie 1990. (fragmente)

Read Full Post »

ULTIMUL   SUFLEU   LA   PARIS

 Cartea este suculent deschisa cu o prefata a directorului editurii Polirom, d-l Silviu Lupescu si dupa prima pagina aflu ca “De Re Coquinaria” este titlul celei mai vechi carti de bucate […] Despre ciudatul ei autor, Marcus Gavinius Apicius (nascut prin anul 25 iH) si traitor pe vremea imparatului Tiberiu… s-au scris multe si mai toate ”numai de rau, fie ca ieseau de sub pana lui Pliniu, Seneca, fie din cea a lui Tacit”. Acesta, putred de bogat, si-a tocat averea cu ospete care mai de care mai gigantice, iar cind a ramas numai cu vreo  10 milioane de sesterti (100 milioane dolari in echivalent azi !), s-a otravit, speriat de spectrul saraciei! Cartea, este de fapt o culegere de articole publicate de A. Babeti, in revista “Suplimentul de cultura”. Trebuie spus de la bun inceput ca daca vrea cineva retete cu patina antica, va trebui sa caute “De Re Coquinaria” aparuta in 2003 la ed. Albatros. Aceasta carte a doamnei Babeti are (si) alte – nu mai prejos – desfatari. De exemplu, desfatarile memoriei copilariei fiecaruia dintre noi, cu ‘madlenele’ sau cu ‘bau-baul’ din farfuriile noastre. Doamna Babeti, cind era imbiata cu mincare de spanac, proceda cam asa : “sub nasul bunicului (cu ochii pironiti in “Drapelul Rosu”) desertam pe sest totul, cu lingura, in farfuria de sub masa, pentru cele cinci pisici. Nu stiu de ce, dar hapaia numai motanul pe care il strigam Ilici”. Iata la ce era bun care va sa zica “Drapelul Rosu” : il tinea ocupat pe bunic, intru aleasa hranire a lu’ dom’ Ilici!

Cartea asta – frumoasa – nu e decit un lung periplu printre epoci mai vechi sau mai noi, adunate intre copertile altor carti de soi; e un prilej de a destainui, obisnuintele culinare ale oamenilor din veacuri trecute. “In mincare se poate prevedea, se poate percepe gustul viitorului” – afirma domnul Adrian Mihalache. “Soarta natiunilor atirna de felul in care se hranesc” – spunea domnul Anthelme Brillat Savarin – inventatorul celebrei prajituri. Sau : “Spune-mi ce maninci si iti voi spune cine esti”! “Descoperirea unui nou fel de mincare face mai mult pentru fericirea spetei umane decit descoperirea unui nou astru”. Sau ce mai iesise de sub pana cartareasca in contul laiesului Zotalis din “Levantul” : “Cind moare vrun om ei il pune / In sicriu da sunca da Praga / Preotul zice o rugaciune / Si rudele-adulmeca vaga / Mireasma de saratura, / Caci din pastrama crucea facura”. “Romania are o cultura a parastasului. Pina nu moare cineva, nu se descopera ca el este cineva. E pus in minorat, e luat peste picior, e tratat cu o nonsalanta suspecta, cu superficialitate” – spunea Andrei Plesu.

Alcatuita din articole publicate in “Suplimentul de cultura” al editurii Polirom, departe de a fi o culegere de retete culinare cartea este alerta, plina de haz, informatii culturale si scrisa cu har. Din loc in loc, perle cu iz filosofic : “Viata e o clatita prea mare pentru cita dulceata ni s-a dat”.

Read Full Post »