Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 noiembrie 2009

UMBERTO ECO – partea a II-a

Intr-o duminica, plimbindu-se intr-un tirg de vechituri, printre colectii care mai de care mai ciudate, Yambo da cu ochii de o carticica pentru copii. Comoara Clarabellei. Si brusc incepe sa spuna exact ce se intimpla intre copertile cartii, nu se mai opreste la aspectul cartii, sau la date generale. „De unde stii asta?”  „Toti stiu asta, nu?” „Nu, n-o stiu toti” – a zis Paola atitata. „Asta nu-i memoria semantica. Asta-i memoria autobiografica. Tu acum iti amintesti ceva care te-a impresionat cind erai copil! Si ti l-a evocat coperta asta”. „Nu, nu imaginea. La o adica numele, Clarabella.” […] „Pestera ta e in casa de la tara. … Ai inchis cu cheia prea hotarit hirtiile copilariei si adolescentei tale. Poate ca acolo e ceva care te priveste indeaproape. Acum tu o sa-mi faci mie placerea si o sa te duci la Solara. … Stai acolo cit trebuie si vezi ce se intimpla.” Sa plece, sigur ca da, trebuie sa plece, dar vrea ? Ca inca nu reusise sa afle daca intre el si Sibilla fusese ceva – el fiind cam crai de felul sau. Fusese ? Si daca da, ce ? Oricum, cel putin pentru moment, Sibilla il scoate din astfel de ginduri. : „Yambo trebuie sa fii primul care afla … Ma marit”. Ajuns la Solara, Yambo trebuie sa reinvete tot : Cine este Amalia, camerele in care se pastrau merele, camera copiilor, camera in care locuia el cu Paola, adica aripa noua a cladirii. Face cunostinta cu animalele din casa : „un ciine batrin si jerpelit, Pippo … si trei pisici”. Apoi, dupa o cina gustoasa si un vin bun, merge la culcare. „Abia atipisem putin si am auzit pe cineva care ma striga. […] Cine putea sa ma cheme de afara, agatindu-se de jaluzele ?” […] …am vazut fugind in noapte o umbra albicioasa … zborul acelei cucuvele in noapte m-a facut sa simt din nou, ceea ce impreuna cu Paola, definisem misterioasa flacara„. apoi, Yambo se aventureaza – singur – in restul camerelor imensei case; treptat, fel de fel de amintiri incep sa-l asalteze. Asociaza imagini, cuvinte, obiecte; Lucrurile incep sa capete contur. Rind pe rind, deduce : aceea a fost camera bunicului, aceea a parintilor sai, aceea era camera in care venise el pe lume; si se intreaba : „Merita oare sa te nasti, daca pe urma nici macar nu-ti mai aduci aminte ? Si tehnic vorbind, ma nascusem oare vreodata? Asta o spuneau altii, ca de obicei. Din ce stiam eu, ma nascusem pe la sfirsitul lui Aprilie, la 60 de ani, intr-un salon de spital. Domnul Pipino nascut batrin si mort copil. Ce poveste era asta ? Deci, domnul Pipino se naste dintr-o varza la 60 de ani, cu o barba mare, alba, incepe o serie de aventuri, intinerind in fiecare zi cite un pic, pina ce devine copil, apoi sugar, si se stinge in timp ce scoate primul (sau ulrtimul) lui tipat.” In biblioteca, este intrigat de rafturile goale, iar in camera sa de lipsa jucariilor; sint toate in pod domnisorule ii spune Amalia – inger pazitor al copilariei sale – , iar in prezent paznica a ce mai ramasese din fostul domeniu, ingijitoare a gradinii de zarzavat, iar acum bucatareasa. Deocamdata, Yambo gaseste reviste vechi, de epoca si le re-citeste lacom, uitind pina de de masa. Citeste pina il descopera Amalia, il dojeneste si il pune iar, pe hranit. De data asta ” Am atipit imediat si am visat tari si mari din Sud facute din dungi de frisca distribuite in fire lungi peste un platou de marmelada de mure”. Adoarme si viseaza ca un copil; si asta desi in niste reviste vechi, frantuzesti, „cu pagini de moda, deja in stil Art Deco, cu doamne filiforme” , vede un „un profil feminin cu lungi plete de aur, cu un aer misterios, de inger cazut. […] Era profilul Sibillei.”

Read Full Post »