Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 5 noiembrie 2009

„Ma simteam mai confuz decit atunci cind sosisem. Cel putin inainte nu-mi aminteam nimic, zero absolut. Acum tot nu-mi aminteam, dar aflasem prea mult. Cine fusesem ?” Ce se petrecuse in acele noua luni ? Pina sa capete raspuns la enigma asta, Yambo trebuie sa dezlege alt mister. Sezind in gradina si mincind un mar, priveste casa aia uriasa si brusc, intelege ca un coridor de la etaj este prea scurt. Ferestrele de la fatada, indicau existenta unei odai secrete. Cu greu, pentru ca jurase sa pastreze tacerea, Amalia ii destainuie secretul : acolo fusesera ascunsi patru baieti pe care ii cautau fascistii. Iar usa fusese zidita. Dar care este calea de acces? Sigur ca da! Inapoi in pod Yambo! „Chepengul nu era mare si se tragea cu usurinta in sus. […] Am coborit. […] In lungul peretelui … am vazut rafturi … pline de tiparituri […] La ora aceea lumina zilei era de-ajuns. Ma simteam ca Lord Carnavon care pune piciorul dupa milenii in mormintul lui Tutankhamon.” Aici fusese o capela, iar ulterior momentului cu partizanii, devenise refugiul lui Yambo. Acesta regaseste alte comori tiparite ale copilariei sale : Curierul celor Mici, Vittorioso, Topolino, Avventuroso, cu eroii si cu aventurile lor cu tot. Si o revista pentru femei, Novella, pe care sigur o citea mama sa. Pe o coperta, un chip. „Semana acel chip cu Paola ? Cu Sibilla? Cu Vanna? Cu altele ?” Era prea mic atunci ca sa stie, iar acum uitase tot. Dar, „Printre atitea carti cu Cino si Franco, imi picase in sfirsit in mina ceva care ma facuse sa ma simt in pragul unei revelatii finale. Revista ilustrata, cu coperta multicolora, se intitula Misterioasa flacara a reginei Luana. Acolo era explicatia misterioaselor flacari care ma agitasera dupa trezirea din accident, iar calatoria la Solara capata in sfirsit un sens.” Povestea in sine, este perfect insipida : „Cino si Franco, impreuna cu doi amici, in centrul Africii, ajung intr-un regat misterios unde o regina tot atit de misterioasa pastreaza o flacara cum nu se poate mai misterioasa care ingaduie o viata lunga, sau de-a dreptul nemurirea, dat fiind ca peste un trib salbatec Loana domneste, pururea frumopasa, de doua mii de ani.” Pe scurt, Luana se indragosteste de unul dintre amicii lui Cino si Franco, pentru ca semana leit cu un fost iubit de al sau, pe care il transformase in stana de piatra pentru ca rezistase farmecelor sale. Dar, ghinion! Acesta la rindul sau, este indragostit de sora reginei, iar dupa felurite aventuri, misterioasa flacara se stinge si adio nemurire. Si conchide Yambo : „In fine, o poveste cum nu se poate mai neroada. Dar evident ca mi se intimplase ca si cu domnul Pipino. Citesti cind esti mic o intimplare oarecare, pe urma o faci sa creasca in memorie, o transformi, o sublimezi si poti sa-ti alegi ca mit un fapt lipsit de orice seva. Intr-adevar, ceea ce fecundase memoria mea mea adormita nu fusese povestea in sine, ci titlul.” Asta este cheia acestei carti, care de-abia incepe! […] „Ceata statea tot inlauntrul meu, strapunsa cind si cind de ecoul unui titlu.” Tot scotocind, Yambo mai gaseste un clasor cu timbre (marturie vie a faptului ca era un colectionar in devenire de mic copil).Timbrele, frumoase, il plimba dintr-un colt al lumii in celalalt. Liberia, Guatemala, China, Andorra. „Ultima tahicardie m-a apucat in fata a doua timbre din insulele Fiji. Nu erau mai frumoase sau mai urite decit altele. Unul reprezenta un salbatec, altul avea harta insulelor Fiji.” […] „Secretul Solarei era ca la orice pas ajungeam in pragul unei revelatii si ma opream pe buza unei prapastii cu gura invizibila ascunsa in ceata. Exact ca Vallone, mi-am spus eu. Ce anume era Vallone?”

Read Full Post »

„Ce-am facut in ultimele opt zile ? Am citit, cea mai mare parte din timp in pod, dar amintirea unei zile se contopeste cu a celorlalte. Stiu doar ca am citit haotic si furios.” Yambo se cufunda in re-descoperirea copilariei sale. Amalia ii aduce hrana si cite o sticla cu vin, de acasa Paola il roaga sa mearga regulat la farmacist ca sa-si ia tensiunea, iar de la birou primeste asigurari ca noul catalog merge bine.  … „Acum Sibilla incepea sa devina un fel de amintire indepartata din copilarie, pe cind tot ce scormoneam eu treptat in ceturile trecutului devenea prezentul meu.” Podul este plin de comori : cutii de bomboane, cutii de cafea, reviste, carti, cutii cu jucarii; peste toate se asternuse un praf gros si pinze de paianjen pe care Amalia le ignora. De soareci se ocupau pisicile, asa ca totul era aproape intact. Yambo redescopera cartile copilariei sale : Fantomas, Rocambolle, Alba ca Zapada, Pinocchio, Jules Verne. „Asta a fost copilaria mea ? Sau mai rau ?” Din cind in cind, ia cite un vraf de carti si merge sa le citeasca ori in gradina, ori in camera sa. Comoara din insula, Povestea lui Pipino, Piratii din Malaiezia, Sherlock Holmes. Este pe drumul cel bun? „Poate ca am gresit totul, si a gresit si Paola totul : fara sa ma intorc la Solara as fi ramas doar aiurit, intorcindu-ma puteam sa ies de aici nebun.” Yambo paraseste podul. La farmacist afla ca efortul – caratul cartilor –  ii crescuse tensiunea. „M-a salvat Paola. … A sosit pe neasteptate, cu Carla, Nicoletta si cei trei copii”. Yambo petrece impreuna cu familia frumoase clipe de ragaz : excursii prin imprejurimi, sau joaca pentru copii diverse roluri din povesti. Paola parca presimte un pericol : „fii cu bagare de seama, nu te lasa intoxicat de tot ce citesti.” Ramas singur, Yambo isi reia explorarile. Obiecte vechi, un gramofon, un radio, incep sa ii redestepte amintirile. La aparitia lor, acestea fusesera obiecte de lux. Putini si le permiteau. Acum, erau obiecte desuete, care nu mai puteau interesa decit un anticar. Autentic. Meritau reparate ? „Nu vreau sa va fur banii – ii spusese un mester.” Dar minune! patefonul inca functiona! Mozart, Caruso, Beethoven, Wagner, laolalta cu Cinico Angelini, Pippo Barizza, Alberto Semprini … In plus, imnuri fasciste. Cintece de obedienta fata de Duce. Educatia patriotica a acelor vremuri de razboi. ( De altfel, aceasta tema apare in toate romanele lui Eco). Yambo se reintoarce in podul cu comori, hotarit sa-si re-descopere activitatea scolara. Gaseste caietele si manualele, dar si ziare ale vremii. „Pentru litera B erau cuvinte ca Benito si o pagina dedicata lui Balilla” (numele organizatiei paramilitare fasciste italiene, in care erau inclusi copii intre 8 si 14 ani). Intr-unul dintre caiete, apare tema sa : ceata! Era ceata buna ? sau rea ? Ceata este rea pentru ca in ea oamenii seamana cu niste umbre si se pot rataci, dar este buna pe vreme de razboi, pentru ca invaluie localitatile si pilotii nu le pot bombarda. De mici, copiii erau educati cu elemente de antisemitism si xenofobie. In contrast, „italienii erau cu totii frumosi.” Si bravi! Yambo descopera o Italie schizofrenica in care in timp ce „Aliatii debarcau la Anzio, la radio facea furori Besame, besame mucho. ” Spre sfirsitul razboiului, familia hotarise sa se mute la Solara. Si Yambo descopera ca    „In noua luni devenisem intelept; […]  Lepadasem uniforma de Balilla si devenisem un mic decadent, dedicat cautarii timpului pierdut.” Dar unde este Regina Luana ? In apropiere, dar Yambo inca nu stie. Curind o va gasi. Si tot din intimplare.

Read Full Post »