ALEXANDRU DRAGOMIR
Oriunde se vorbeste – chiar si cu tine insuti, chiar si in porunca sau in rugaciune – este locul dialogului : pe strada, la telefon, in Parlament, la confesional, intre indragostiti. Aici nu am insa in vedere dialogul agonic, sofistic sau pe cel interdisciplinar, ci heuristic si peirastic (peirastikos), asa cum este el definit de Thrasyllos si de Aristofan din Bizant. Propun o simpla definitie de lucru a dialogului : dialogul este dezbatere in comun, prin argumente logice, a unei teme (probleme), cu scopul rezolvarii ei. Chiar si din aceasta definitie de lucru rezulta ca dialogul ideal este irealizabil. Aproape orice dialog este pindit de la inceput de doua vicii : viciul obiectului – tema este prost pusa sau este prea vasta – si viciul interlocutorilor : fie 1) sint de rea-credinta, fie 2) au o funciara lipsa de deschidere pentru dialog : agonistii, clericii, atotstiutorii, superiorii, resentimentarii.* Ce se intimpla pe parcursul dialogului, ce elemente survin, facind dialogul cu neputinta ? 1) lipsa de disciplina : intreruperi, prolixitate, contradictii, patima, mirlanie; 2) argumente ad hominem (atac la persoana); 3) afectivitati nemarturisite (pica, invidia); 4) argumente logic gresite; 5) neintelegerea argumentelor celorlalti sau nerabdarea; 6) abateri de la tema, voite sau nu. Dialogul este favorizat si debilitat de citeva elemente istorice. Primul element : vorbirea a fost dublata (daca nu inlocuita) la un moment dat de scris. Care a fost urmarea, pentru dialog, a aparitiei scrisului se poate afla din dialogul Phaidros (sf 274 si urm.) al lui Platon. Al doilea element : in epoca noastra mai ales, vorbirea devine pletorica si se degradeaza in vorbarie. In sfirsit, vorbirea pierde astazi trenul in favoarea imaginii si “actiunii”. Practic, la TV si in presa aflam actiuni : filme de actiune, sport, evenimente, iar in politica decizii, masuri luate, terorism, orice, dar nu vorbe.( Talk-skow-ul este o replica debila la toate acestea.) De unde non-eficienta, astazi, a dialogului. Sa revenim putin la conditia dialogului. Dialogul se bazeaza pe argumente logice, rationale. El este eminamente legat de ratiune, si anume de afirmatia ca ratiunea este egal impartita la oameni. Cu toate acestea nu consensul si nu numarul interlocutorilor care intervin intr-un dialog este criteriul adevarului, ci evidenta, certitudinea, 2 + 2 = 4. Certitudinea pare a fi un criteriu garantat de subiect ( cogito ergo sum ) fundat ontologic. Deosebirea dintre certitudinea ontologica ( de tip Descartes ) si cea logica ( de tip Aristotel ) consta in faptul ca cea logica e apriorica (cf. Rene Thom ). Certitudinea logica a argumentelor este pusa in scris ( in maniera formalizata ), si nicidecum in vorbit, ceea ce inseamna ca dialogul ideal este irealizabil. Ar exista, asadar, o analogie intre dialogul viciat si limbajul natural si dialogul pur si limbajul pur. Dar cum limbajul pur nu se poate obtine in vorbire, dialogul pur e cu neputinta.
* NEDIALOGABILI = clerul de orice religie, dar sigur cel ortodox; comunistii si extrema dreapta; posesorii adevarului; fanaticii de orice fel; prostii care se cred destepti; mincinosii.
O scurta comunicare reprodusa din volumul “Crase banalitati metafizice” / Humanitas
Astazi, a fost condus pe ultimul drum, un mare actor : Dinica ! Nu l-am cunoscut personal, dar mi-au fost povestite citeva episoade de catre citiva amici care i-au fost prin preajma. Cind primea cite-o invitatie pentru un rol de film, il intreba pe regizor : „Ba, tu stii cu cine stai de vorba ? Eu sint Dinica!” Aceeasi replica putea sa insemne si DA! si NU! Regizorul trebuia sa priceapa.
Tot astazi, s-au implinit 7 ani de la disparitia unui mare filosof roman, Alexandru Dragomir. Prea putin cunoscut. In vremuri normale ar fi auzit toata lumea de el, nu doar o mina de prieteni si citeva sute, poate citeva mii de cititori. Era singurul om de care Noica, tinea cont. Cind ii dadea cite un text sa-l citeasca inainte de a fi publicat, uneori, Sanduc ii punea : „foarte frumos scris Dinule (Noica – pentru intimi ) dar, de filosofie cind te-apuci „? La care Noica ricana : ” Sanduc pare sa creada ca a filosofa, inseamna numai sa cazi pe ginduri…” Asta pentru ca A. Dragomir refuza cu obstinatie sa publice antum, ceva. „De ce sa scrii ? Cind poti sa citesti si sa gindesti ? ” – spunea. A fost publicat postum, la Humanitas. Deocamdata trei volume.
tibi, servus!
Cred ca raiul e locul in care poate exista un dialog. Unul perfect. Pe care-l permite doar comuniunea spirituala. 🙂
Două evenimente din seria celor triste ca o zi cenusie de toamna.
Despre Dinica tristetea e proaspătă, greu sa vorbesti acum!
Greu de aratat unicitatea, pasiunea si naturaletea cu care-si traia fiecare rol. Proportia in care „ocupa” personajul si se lăsa „ocupat” de personaj era probabil secretul talentului sau.
Dumnezeu sa-l odihnească!
😦
servus nora !
Am publicat in urma cu citeva zile un articol al lui Sanduc, pentru a aniversa ziua sa de nastere. Astazi, am publicat articolul acesta, din care multi ar avea ce invata ! (incepind cu mine ! 🙂 )
Drept e, ca este foarte grea „Arta conversatiei” !
Dinica, Iordache, Pitis … Am mai spus : a inceput sa moara lumea noastra … L-am vazut pe Mitica Popescu spunind : a plecat dinica, il vom urma si noi … 😦
tibi,
servus!
Eu am deschidere spre dialog si chiar imi place; fie ca pot intari afirmatiile cuiva cu care rezonez,fie ca-l pot contrazice pe altul care nu ma convinge cu argumentele sale.Si bineinteles ,ma supun unei judecati imbatabile si fara fisura.Alteori nu ma simt capabila sa intretin dialogul si renunt.
Cel mai sanatos este sa nu eviti comunicarea si sa nu pari ca esti un simplu trecator in calea ideilor. 😆
servus dora !
Am vazut ca tu esti deschisa la dialog! 🙂 Eu eram foarte contondent pe la inceputuri, de-abia acum am invatat incetinel,incetinel, sa ma port (ceva ) mai civilizat ! 🙂 🙂 🙂
tibi,
pleaca o generatie de aur care a incantat adolescenta noastra. Cei 3 amintiti de tine ocupa un loc aparte in inima mea.Si mai sunt – A.Pellea,E.Petrut,Besoiu, T.Caragiu si mai batranii Calboreanu,Ciubotarasu,Birlic,D.Cocea.C.Rautu.
Doamna Călin, băsărăbeanca centenară care apare în povestirile mele (Hagi TUDOSI-mare nabab!) era mătuşa lui Colea Răutu.
dora
Asa este : pleaca … Nu pot sa-i amintesc pe toti; daca as uita vreunul ar fi mare pacat … 😦
Ce lasa in loc ? Maimutareli pe la Protv si Play-back!
eh, ce amintire frumoasa : Rautu … 🙂 TKS dora !
tibi,
eu nu te-am perceput a fi contondent.Poate in poenita,desi nu-mi amintesc de nici un clinci.Eu m-am simtit tare bine….doar,mi-am definit optiunea mai repede si mi-am asumat toate riscurile.
Ai dreptate cu marii nostri artisti,multi,multi care au plecat si pe nedrept au fost uitati.
Eu mi-am amintit de Colea Rautu ca-l ascultam mult la radio si-mi umplea inima de bucurie.Si in rolurile lui de turc perpetuu din filme. 🙂
Si vocea care le defineste personalitatea -la Dinica,Rautu,Caragiu,Iordache,Pitis. 😆
dora
Cind simteam cite un comunist, vedeam rosu in fata ochilor si ma puneam pe vorbe grele. 🙂 Acum, m-am mai calmat, da’ tot inversunat sunt. 😦
Multumesc pentru vizita nora, dora @ all ! 🙂
Noapte buna !
buna noapte buna!
🙂
Foarte, foarte interesant !!!!!
si intr-adevar nu este ushor sa dialoghezi. Alexandru Dragomir a punctat excelent toate variantele posibile…
si eu gratie blogurilor am inceput sa mai am rabdare, desi uneori am apucaturile lui tibi
🙂
dar invatam, nu????
deunazi un f. f. bun amic, mi-a spus ca nu-l poate suferi pe basescu….am simtit ca fac explozie in cap, dar fiindu-mi poate cel mai bun prieten, am reprimat orice aveam de spus, dar nu am incercat sa il conving…
am preferat sa sar peste acest subiect!
noapte buna,
si multam fain, tibi!!!
o postare deosebit de frumoasa dar si utila
m’neatza!
🙂
skorpion
Invatam,invatam … 🙂
Invatam sa avem rabdare, chiar daca timpul a inceput sa nu mai aiba rabdare cu noi …
Invatam sa fim toleranti cu provocatorii …
Incercam sa invatam dialogul cu cei care nu cred decit in propriul lor monolog …
Incercam sa deschidem oschii inchisi ai celor care nu mai vor sa vada pericolul ciumei rosii …
Si speram!
Buna dimineata si buna sa va fie inima!
😆
Buna dimineata lume! 😆
buna dimineata maya !
Multumesc pentru desteptator ! 😆
tibi
😆
Servus!
M-am trezit cu „capu’-n noapte”! 😆
Sper ca ai reusit in sfirsit sa invingi armata de virusi/bacterii!
Pentru skorpion
😆 😆 😆
Azi sigur 😆 este aniversarea zilei tale de nastere!
La multi ani cu sanatate,ca-i mai buna decit toate!!! Sa fii iubit si fericit! 🙂 🙂 🙂
Sa traiesti BINE! 😆 😆 😆
maya !
Si eu m-am „desteptat” devreme astazi ! 🙂
Cu virusurile alea mai am ceva de furca ! 🙂
Se anunta o zi frumoasa prin Bucuresti ! La voi cum e ?
tibi
🙂
Dialogul se bazeaza pe argumente logice, rationale. El este eminamente legat de ratiune, si anume de afirmatia ca ratiunea este egal impartita la oameni
Dialogul pur este o iluzie!
Oricit de mult am incerca sa dialogam numai pe argumente logice, rationale este aproape imposibil sa nu adaugam macar o „farima” de subiectivism.
Aceasta, aduce chiar fara de voie in discutie/dialog, punctul de vedere propriu, „imbibat” de trairea subiectiva a evenimentelor.
Chiar si dialogul raportat la un eveniment dintr-un trecut mai indepartat la care nu am participat, este imbibat de experienta noastra subiectiva.
Capacitatea mai mare/mai mica de a ne detasa de acest subiectivism cred insa ca ne apropie de „dialogul pur” cu conditia ca „vorbirea sa nu devina vorbaraie”!
tibi
La noi este innorat si s-a racit vremea; a plouat mult!
Vreme tipica de noiembrie! 😦
maya
Din pacate, cam toti suntem impregnati de „vorbarie” si de dublu limbaj.
Dragomir pune problema aparent teoretic, de fapt gaseste citeva comandamente care ar putea constitui nucleul unor discutii civilizate si argumentate in plan real – practic.
Problema E : putem ? Sau macar ne straduim ? Ca din cite vad eu, ura ne orbeste iar politica ne consuma si ultima fibra a fiintei noastre. Pina la un punct e firesc, dar care este limita ? Exista o limita ?
Despre ce ar trebui sa dialogam in mod preponderent ?
sorry 😦
Dar tre’ sa ies (merg la cumparaturi). Revin peste citeva ore 🙂
Take a look at the funniest you tube movies you have ever seen at http://postcolonialfeu.blogspot.com/
Şi totuşi, dacă la vârfurile ortodoxiei nu există dialog, există sfinţi părinţi prin sate, prin mănăstiri, oameni de-o modestie extraordinară dar care chiar deţin adevăruri şi care sunt deschişi la dialog. Sfinţi Părinţi călăuziţi de har şi nu de buzunar…
Eu când îi urzic pe popi mă gândesc la acei simpli funcţionari care îmbracă sutana doar pentru strânsură şi nu la adevăraţii părinţi ai bisericii ortodoxe.
Cunosc doi oameni (care nu se cunosc între ei), un sfânt care spune cele mai mişto bancuri şi un păcătos convertit, care-şi petrec timpul căutând astfel de sfinţi părinţi ca să se împărtăşească din cunoaşterea şi înţelepciunea lor.
Sigur că există printe preoţi oameni cu har, care îşi înţeleg menirea mai mult prin apropierea de oameni şi pun preţ mai puţin pe ştiinţa doctă a teologiei ( cam contradictorie formularea, dar … ).
Alexandru Dragomir este una dintre marile revelaţii pe care le am. Recitesc cu foarte mare plăcere din scrierile sale. Uneori, pun pe blog cîte o cugetare de a sa, pentru că îsi păstrează actualitatea raportat la vremile aiurite pe care le trăim.
Dar preferatul meu este Culianu. Şi Eco. Şi Moshe Idel.
Îmi place că l-ai pus pe Culianu înainte de Eco…
Dacă nu ar fi fost asasinat, Culianu avea TOATE şansele să devina cel mai mare savant al lumii noastre contemporane.
Eco este uriaş. Moshe Idel este uriaş. Eliade, a fost uriaş.
Sunt şi alţi uriaşi. Dar, Culianu ar fi fost uriaşul uriaşilor.
De-asta mă străduiesc să descîlcesc pe cît posibil, Pendulul lui Foucault. Sper să reuşesc. Este o carte extrem de dificilă, care nu poate fi înţeleasă fără lecturi complementare. Dar este o carte densă – peste 700 de pagini – în care spiritul lui Culianu este prezent.
Incomozi sunt mulţi şi totuşi nu sunt asasinaţi! Dar probabil că tocmai statura uriaşă a savantului i-a panicat pe asasini!
Asasinii lui Culianu sunt ciracii lui Iliescu, pentru că Culianu se hotărîse să se implice politic, pentru că a fost printre primii care a înţeles ce farsă sinistră a fost loviluţia din dec 89; şi a denunţat această farsă, VEHEMENT, de la înălţimea staturii sale academice.