Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 24 noiembrie 2009

Cutuma. Obiceiul. Traditia. Rinduiala ancestrala, care trebuie musai tinuta la respect, altfel fie se ajunge la degradare, fie la anarhie. Umbla zvonul ca in triburi invecinate, titlul de ozo „a decazut asa de mult, incit orice cersetor poate sa-l aiba”. Dupa ce Ikemefuna fusese omorit, pe Okonkwo l-au napadit gindurile negre. Vedea cu amaraciune ca pina si una dintre fiicele sale este mai destoinica decit propriul sai fiu, Nwoye. Cum avea slabanogul acesta, sa-l mosteneasca pe el, Okonkwo, cind el, Nwoye, seamana mai mult cu bunicul sau, Unoka ? Fusese bine ca Ikemefuna fusese ucis ? „- Pamintul nu ma poate pedepsi pentru ca am ascultat porunca trimisului sau, spuse Okonkwo. – e adevarat, recunoscu Obierika. Dar daca Oracolul mi-ar spune ca fiul meu trebuie sa moara nu m-as opune, dar nici nu l-as ucide eu„. Intreaga comunitate Umuofia, formata din noua sate, numara cam o mie de suflete. Toate pricinile erau judecate pe un teren destinat adunarilor populare – ila – de noua egwugwu – spiritele stramosilor, cite unul de fiecare sat. Capetenia lor, purta denumirea de Padurea Blestemata, aidoma locului in care erau parasiti inainte de moarte, cei care nu meritau onoarea de a fi ingropati linga stramosii lor. Hotaririle acestor egwugwu erau litera de lege, iar nesocotirea acestor hotariri, putea sa atraga asupra vinovatului, inclusiv pedepsa cu moartea. Autorul descrie cu mare talent obiceiuri de nunta, de botez si de inmormintare, ceremonii de dezlegare a vrajilor, leacuri impotriva bolilor si apelul la vraci, obiceiuri de casatorie si divort, povesti – inclusiv despre „oameni albi” – despre care incepuse sa se zvoneasca, legende din batrini, pilde de intelepciune, educarea copiilor, respectul datorat stramosilor, sarbatori populare. O multime de termeni dintr-o limba probabil disparuta, sau macar grav denaturata. O lume fascinanta. Pagini de o frumusete incredibila. Devine destul de limpede de ce acest roman a fost obiectul a nenumarate studii academice. Cutume. „Pamintul nu ma poate pedepsi pentru ca am ascultat porunca trimisului sau„. Asa sa fie ?  Ezeudo, fusese numele trimisului, om vrednic si care dobindise avere, faima, titluri si respect. Murise de batrinete. Tot clanul participa la ceremonia de inmormintare. Din greseala, Okonkwo descarca o pusca si il ucide pe unul dintre fiii mortului. „Sa omori pe cineva din propriul tau clan era o ofensa adusa zeitei pamintului, iar cel care comitea o astfel de crima trebuia sa-si paraseasca locul de bastina„. In caz de moarte accidentala, surghiunul urma sa dureze sapte ani. „Okonkwo si familia sa isi parasira satul, indreptindu-se catre locul de bastina al mamei sale„. Apoi, gospodaria sa a fost invadata de rude si prieteni de-ai celui ucis, care au distrus tot! „Nu simteau deloc ura impotriva lui Okonkwo. Nu faceau decit sa curete pamintul pe care Okonkwo il murdarise cu singele unui membru al clanului„. Cutume. Batrinii spuneau : „daca un deget e plin de ulei, le murdareste si pe celelalte„. Brusc, Okonkwo se vede fara nici-un rost. Telul sau, de a deveni unul dintre mai marii clanului sau, se spulberase. El, impreuna cu cele trei sotii si cu cei 11 copii, trebuiau sa ia totul de la inceput. Un unchi de-al sau, ii reface moralul : „datoria ta e sa-ti alini sotiile si copiii si sa-i duci inapoi in pamintul tatalui tau, dupa sapte ani. Daca vei lasa durerea sa te copleseasca si sa te bage in mormint, vor muri cu totii in exil„. Intelepte vorbe ! Apar primele zvonuri despre un clan decimat de catre oamenii albi ca represalii. Oamenii acelui clan, ascultind Oracolul au ucis un mesager calare pe un „cal de fier” = o bicicleta, care le-ar fi adus bineinteles, necazuri. In Umuofia apar primii misionari, care-si construiesc o biserica, incep sa cistige adepti si sa propovaduiasca in imprejurimi. Adeptii noii religii, erau exclusiv dintre cei denumiti in clan – efulefu – oameni fara valoare, „un efulefu era un om care-si vinde maceta si merge cu teaca goala la razboi„.  Un prieten de-al lui Okonkwo, il vede pe fiul acestuia printre misionari. ” – Ce faci aici ? – Sint unul de-ai lor. – Ce mai face tatal tau ? intreba Obierika, nestiind ce sa mai spuna. – Nu stiu. Nu mai e tatal meu, spuse Nwoye cu tristete„.

 

Read Full Post »

Ca un autentic – si nesuferit – european ce sunt (din postura de român – dar asta nu se pune la socoteala acum), stiu mai nimic despre cultura altor continente. Geografia lor culturala imi este aproape complet nedefrisata Cind imi venea de exemplu in minte Africa, gindul ma ducea automat la  safari, la comertul cu sclavi, la jungla luxurianta cu imensitatea sa de bogatie vegetala si animala si nu in ultimul rind la frumoasele de abanos cu sini tantosi, ochi zglobii si puritate desavirsita in cuget. Arta ‘neagra’ ? Desigur : stim cu totii atit de bine ce este, ca nici nu mai merita sa o mentionez. Stim ? Hm! Stim bineinteles. Cum sa nu stim ? Cu astfel de ginduri de autosuficienta profana, am rasfoit uluit, la un tirg de carte (Kilipirim -Bucuresti 2009) o bijuterie : „O lume se destrama” ( Things Fall Apart ). Numele autorului sau, Albert Chinualumogu Achebe – nigerian, n.1930 – , nu-mi spunea nimic. Dar am aflat ca „O lume se destrama” este ‘prototipul romanului african modern’. Tradus in 50 de limbi si vindut in opt milioane de exemplare. …”un roman luxuriant, fara a avea nimic din exotismul prin care Africa e trezita la viata in literatura europeana. […] romanul lui Achebe documenteaza conflictele dintre vechile credinte ale locului si noile table de legi impuse de colonizatorii albi, la sfirsitul secolului XIX” – spune Alina Purcaru. Chiar de la inceput, odata ce parcurgi primele pagini, plonjezi fara avertisment intr-o lume stranie, in care toate obiceiurile par desprinse din povesti auzite la gura sobei, povesti spuse de un bunic plin de imaginatie. De fapt, este lumea in care traieste Okonkwo, eroul principal al povestirii. Lumea tribala a africii negre. O lume pe care cu greu ne-o putem imagina. De fapt, o lume pe cale de disparitie. „O lume care parea alcatuita pentru vecie se sfirseste sub privirile neputincioase ale celor care credeau in eternitatea ei. Africa traditionala, cu zeitatile, vrajitorii si eroii ei, dispare sub necrutatoare presiune a Omului Alb, cu misionarii si judecatorii sai care nu vad decit primitivitate si salbaticie in cultura pe care vor s-o suprime” – mai spune A. Purcaru. Okonkwo, fiu al unui om nu prea destoinic, mai iubitor de vorbe mestesugite si de cintece decit de munca ogorului de igname sau de mers la razboi, „era condus in viata de o singura idee – sa urasca tot ce iubise tatal sau, Unoka. Unul dintre acele lucruri era blindetea, iar celalat trindavia„.   Cu tenacitate, Okonkwo munceste aprig si acumuleaza bogatii adevarate : in afara de propria sa coliba, mai avea alte trei – obi -, in care locuia cite o sotie de a sa, fiecare dintre ele impreuna cu copiii nascuti de ea; fiecare sotie avea grija de cite o mica ograda cu pasari, iar principalul semn de bogatie, era hambarul plin cu igname. Nu-i lipseau nici gramezile de „cochilii” – moneda locului. Pe scurt, devenise un om respectat, pentru ca „in acele locuri un barbat era judecat dupa propriile sale fapte, si nu dupa cele ale tatalui sau„. Comunitatea era strict condusa de cutume, respectate cu sfintenie iar de  pedepsa nimeni nu era scutit, indiferent cit de bogat sau bine situat era in ierarhia locala.  Insusi Okonkwo, care intinase „Saptamina de pace” maltratindu-si una dintre sotii, care nu ii servise prinzul la vreme, fusese amendat cu o suma imensa si obligat sa depuna „o capra , o gaina, o bucata de pinza si o suta de cochilii” , la altarul lui Ani-Zeita Pamintului, al carei preot – Ezeani – ii si comunica sentinta. Bombanind, Okonkwo se supune. Nimeni nu indraznea sa nesocoteasca o cutuma. Chiar daca pedepsele erau mai blinde odata cu trecerea vremii – alta data se putea merge pina la uciderea vinovatului, nimanui nu8 i-ar fi trecut prin cap sa se sustraga. Tot o veche cutuma, spunea ca daca un trib vecin comitea o nedreptate, inainte de a declara razboi, era trimis un sol, care sa negocieze impacarea. Cum o fata a tribului tocmai fusese ucisa de un barbat al unui trib invecinat, Okonkwo este trimis in aceasta primejdioasa dar nobila misiune. Stirnind respect, obtine de la tribul respectiv drept compensatie o fecioara care va deveni sotia barbatului vaduvit de sotia sa, si un tinar, a carei soarta urma sa fie hotarita mai tirziu. Pina atunci, pustiul de nici zece ani, este incredintat spre crestere si educare, tocmai lui Okonkwo. Care il creste cu dragoste, ca pe propriul sau copil. Vreme de trei ani, copilul creste si vadeste calitati remarcabile, promitind sa devina un  barbat de viitor. Uitasera batrinii satului de el ? NU! Intr-o buna zi, Ezeani, vine si ii spune lui Okonkwo ca venise vremea „ca baiatul sa se intoarca acasa la el„. „Unul dintre barbatii din spatele lui isi drese vocea. Ikemefuna se intoarse sa se uite in spate, dar barbatul ii spuse mormaind sa nu se uite inapoi si sa se uite inainte. […] Cind barbatul care isi drese vocea isi scoase maceta si o ridica in aer,  Okonkwo privi in laturi. Auzi lovitura. Il auzi pe Ikemefuna strigind ‘Tata, m-au omorit!’ , si il vazu venind catre el. Cutremurat de frica, Okonkwo isi scoase maceta si il dobori. Nu vroia ca ceilalti sa spuna despre el ca e slab”.

Read Full Post »