Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 3 ianuarie 2010

Îmi place felul îndrăzneţ în care Stendhal foloseşte cuvîntul geniu. El găseşte geniu unei femei care se urcă în trăsură, unei femei care ştie să surîdă, unui jucător de cărţi care-şi lasă adversarul să cîştige. Pe scurt, el nu lasă înţelesul cuvîntului numai în sferele înalte. Înţeleg prin cele spuse că aceste femei şi acest jucător întrunesc într-o clipă toate atributele nedesluşite care alcătuiesc farmecul şi pe care ei le duc la perfecţiune.  Îngăduiţi-mi să adopt stilul lui Stendhal, spre a vă spune că Edith Piaf are geniu. Este fără pereche. N-a fost niciodată pînă acum o Edith Piaf, şi alta nu va mai fi vreodată. Ca şi Yvette Guilbert sau Yvonne George, ca şi Rachel sau Rejane, ea este o stea care se mistuie, în însingurarea nopţii, pe cerul Franţei. Spre ea îşi îndreaptă privirile perechile înlănţuite care mai sşiu să iubească, să sufere şi să moară. Priviţi această făptură gingaşă, cu mîini ca ale şopîrlelor dintre ruine. Priviţi-i fruntea napoleniană, ochii săi de oarbă care şi-a regăsit vederea. Te întrebi, cum va cînta ? Cum va reda ce simte ? Cum vor putea ieşi din pieptul ei plăpînd marile tînguiri ale nopţii ? Şi iată ca ea cîntă sau, asemenea privighetorii, primăvara, îşi caută cîntecul ei de dragoste.

Aţi auzit cum face privighetoarea ?
Se trudeşte. Ezită. Hîrîie. Se gîtuie. Se avînta şi recade. Şi deodată, găseşte. Vocalizează şi te tulbură. În scurt timp, Edith Piaf, care îşi caută calea şi o verifică în public, şi-a găsit genul. Şi iată că o voce care porneşte din adîncul fiinţei sale, care o stăpîneşte toată, desfăşoara un val de sumbră catifea. Acest val cald ne învăluie, ne străbate, pătrunde în noi. Ne-a prins. Edith Piaf, ca şi privighetoarea care rămîne nevăzută pe ramura ei, devine şi ea invizibilă. Rămîne din ea doar privirea, mîinile ei palide, fruntea de ceară care adună lumină şi vocea care creşte, se înalţă, se înalţă, i se substituie treptat, crescînd ca umbra pe un zid, înlocuind triumfătoare pe mica faptura timidă. Din această clipă geniul lui Edith Piaf devine vizibil, şi fiecare îl constată. Ea se depăşeşte. Ea depăşeşte cîntecele sale, depăşeşte muzica şi cuvintele. Ea ne depăşeşte. Sufletul străzii pătrunde în toate încăperile oraşului. Nu mai este Edith Piaf care cîntă : este ploaia care bate, este vîntul care suflă, este clarul de lună care îşi aşterne mantia. „Bouche d’ombre„. Genune de umbre. Termenul parcă a fost creat pentru această voce ca de oracol.

                                                                                                                             J. COCTEAU membru al Academiei Franceze

Continuarea, aici   http://noradamian.wordpress.com/

 

Read Full Post »

Dimineaţă, o surpriză plăcută îmi încîntă ochiul blazat : ploicica de ieri, s-a transformat cumva peste noapte, în ninsoare. O ninsoare firavă cu fulgi diafani, care de-abia are puterea să dea contur ramurilor golaşe ale copacilor trişti. Fulgi care se mai adună în echilibru precar pe acoperişuri de case sau de maşini, fulgi care o dată ajunşi pe pămînt sînt înghiţiţi de bălţile rămase de ieri şi transformaţi la iuţeală, în zloată. Ce credeaţi ? Că iarna la oraş, mai este ce a fost în copilăria noastră, cînd înnotam în nămeţii de zăpadă, care ni se ridicau pînă la brîu ? Bine măcar că nu bate vîntul, că numai de viforniţă nu are nimeni chef. Mai sunt trei zile pînă la Bobotează şi să vedeţi atuncea GER ! Numai că pînă atunci, în curtea bisericii doi căţei de pripas, îşi miros curioşi boticurile ude şi dau din coadă voioşi ! Ce le pasă lor de fulguială ?

În metrou, trei bărbaţi şi o femeie, toţi între două vîrste, îmbrăcaţi cu nişte geci de fîş pe care scrie G4S, dezbat salarizarea. Rezultă ca cel mai blagoslovit dintre ei, are opt şi ceva, bani în mînă, cu sporuri cu tot. Ceilalţi, care se-nvîrt pe undeva între şase şi şapte, îl privesc admirativ. Nu cu invidie. Pur şi simplu, admirativ ! Ce sunt acelea şase, şapte sau opt ? Milioane de lei vechi. Ce! credeaţi că sunt sute de euro cumva ? Luaţi-vă gindul. Ăştia nu sunt membri de partid care să poată fi plătiţi cu salarii de zeci de mii de euro lunar. Ei sunt numai nişte prăpădiţi de cetăţeni cu drept de vot si fix atîta tot. Odraslele lor nu vor conduce nicicînd – din postura de proprietari – vreo maşină Lamborghini, odraslele lor nu vor face stagii de studii în Occident niciodată, odraslele lor nu se vor regăsi niciodată pe listele electorale ale vreunui partid. Se vor regăsi numai pe listele electorale unde vor avea dreptul de a pune ştampila pe ce iluzie vor dori. Votează ! că partidele veghează pentru tine ! să le fie lor bine !

Read Full Post »