Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 6 ianuarie 2010

Domnul prim-ministru Boc pare foarte hotărît să înceapă anul în forţă. În primul rînd, guvernul va permite celor 11.500 de solicitanţi incluşi în programul prima casă să-şi continue achiziţia de case deja acontate. După 15 februarie se va modifica acest program, accentul fiind pus pe construcţia de noi case nu pe achiziţionarea celor construite deja (şi care sunt speculate de o mafie imobiliară hrăpăreaţă). Apoi va înfiinţa un consiliu interministerial în subordinea sa directă, care va coordona şi urmări accesarea fondurilor europene. Alt consiliu interministerial se va ocupa de combaterea evaziunii fiscale, inclusiv prin eliminarea lacunelor legislative care încurajează acest fenomen. Desigur, pentru raţionalizarea cheltuielilor publice, alt consiliu interministerial va urmări eficientizarea cheltuirii banului public şi va elimina pare-se cu desăvîrşire, risipa. Parlamentul, după ce va aproba bugetul, va trebui să legifereze legea reformării sistemului de pensii pentru a elimina nedreptăţile din domeniu, apoi legea educaţiei naţionale, legea privind descentralizarea în administaţie prin transferarea deciziei în plan local şi nu în ultimul rînd, legea pentru reformarea impozitului forfetar.

 Deşi afară este un pui de geruleţ straşnic, am  început să mă simt ceva mai încălzit. Dacă nu aş şti că în parlament, toate aceste legi vor fi mutilate înfiorător de cooperativa pnl + psd & pc, aş deveni optimist şi încrezător. Dar cum ştiu prea bine că majoritatea parlamentară asigurată de independenţii generalului Oprea şi ai respectabilului Nicolicea, este fragilă ca un fulg de nea în cuptorul unei oţelării, o să mă pun pe aşteptat alt prilej pentru reformarea societăţii româneşti. Măcar un deceniu două acolo, că timp are din belşug meleagul românesc. Nu pe pămîntul nostru străbun, s-a născut veşnicia ?

Read Full Post »

Astăzi este Boboteaza. Ei şi ?

 Gerul din sufletele noastre este mai pătrunzător decît sfinţirea apei Iordanului în care Ioan l-a botezat pe Iisus. Avem de împăcat două lumi ireductibile. Lumea în care fiecare dintre noi, se leagănă pe iluziile proprii şi lumea în care mai credem într-o izbăvire.  Putem ? Sper.

Riga crypto si Lapona Enigel

Ion Barbu / Dan Barbilian

 Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!

– Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.

– Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.

Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,

La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.

Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.

În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.

De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:

– Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.

– Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.

-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.

-Te-aş culege, rigă blând…
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. – Aşteaptă de te coace.

-Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.

– Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,

Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.

La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.

Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.

La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă…

Frumos vorbi şi subţirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.

– Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă…

Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.

Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;

Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,

Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:

Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.

****

Bonus

 Astazi este si ziua de nastere a lui Ion Minulescu, Ion Budai Deleanu, Ion Heliade Radulescu, Ionel Teodoreanu. Bine ?

Bine.

Macar atita lucru ar trebui sa intzelegem.

Nu sunt ce par a fi / Minulescu

Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni –
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni –
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
„Oltule… râu blestemat…
Ce vii aşa turburat”…
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el…
Şi cum – mi-e martor Dumnezeu –
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!…

Pe mine, însă –
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la… culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde –
Oricât ar fi de turbure –
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!…

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia –
Pahar străin!…
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost –
Un nou crucificat –
În vecii vecilor… Amïn!…

Read Full Post »