PLEDOARIE PENTRU CARTE

      Am răsfoit recent alene, Memoria Vegetală a lui Umberto Eco şi am recitit o splendidă pledoarie pentru carte inserată de către Eco în volumul său. A fost întocmită de Richard de Burry ( 24 ianuarie 1287 – 14 aprilie 1345 ), scriitor englez, bibliofil, călugăr benedictin şi ambasador pe lîngă scaunul papal de la Avignon, cunoscut şi ca Richard Augerville (sau Augervyle) a cărui operă principală este “Philobiblon”, lucrare care urmărea să inculce clerului dragostea pentru carte. Există controverse asupra paternităţii acestei lucrări, dar asta nu o face mai puţin frumoasă. Iată fragmentul respectiv :

       Cărţile ne încîntă cînd belşugul ne surîde şi ne aduc alinare în vremile de restrişte. Întăresc hotărîrile lumeşti, sprijină orice judecată neînfricată. Meşteşugurile şi ştiinţele, ale căror virtuţi greu sunt de închipuit, tot pe cărţi se întemeiază. Cît este de măreaţă mirabila putere a cărţilor, de vreme ce printr-însele ne este nouă cu putinţă a întrezări hotarele cele de pe urmă ale lumii şi ale vremurilor, cele ce se află şi cele ce nu se află, aproape pironind căutătura în oglinda veşniciei!

      În cărţi ajungem pe culmi şi ne scoborîm în străfunduri, aflăm soiurile de peşti mai multe la număr decît ale păsărilor, cunoaştem însuşirile văzduhului, apelor şi uscatului; din cărţi scoatem nestemate şi alte bogăţii, aflăm puterile tămăduitoare ale ierburilor şi (aflăm) de toţi urmaşii lui Neptun, Ceres şi Pluton. Iar dacă ne este pe plac a cunoaşte vieţuitoarele văzduhului, iată-ne zburînd deasupra Olimpului, iată piscurile din Taurus şi Caucaz şi împărăţia Iunonei şi cei şapte aştri ai sferelor cereşti.

      Atingem firmamentul suprem, împodobit de semne, grade şi zugrăveli, aflăm despre polul antarctic şi despre ceea ce n-a fost dat vreodată nici ochiul să vază, nici urechii să auză. Ne minunăm de Calea Laptelui ceea plină de strălucire şi de zodiacul jucauş împodobit cu animale ale lumii cereşti.

      Prin cărţi ne învăţăm cu umorile şi cu minţile strălucite şi aflăm cu ochiul minţii Cauza Primă şi Motorul Imobil al nesfîrşitelor virtuţi şi ne cufundăm într-o dragoste neţărmurită …  Prin cărţi vorbim cu prietenul şi cu duşmanul … Cartea intră în odăile celor puternici, unde glasul celui care o scrie n-ar răsuna altminteri … cînd suntem în lanţuri şi nu putem umbla slobozi, ne slujim de cărţi drept soli către prietenii noştri, spre a le cere ajutorul şi a le da de ştire…

      Ce să mai zicem? Citit-am în Seneca precum că lenevia fără buchii este moarte şi mormîntul celor vii, şi numai îndeletnicirea cărţilor şi a buchilor dă viaţă omului.

 SUPERB !