Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 11 ianuarie 2010

     La sugestia unui foarte bun prieten (din) virtual, am citit o carte excepţională “Eros, Magie şi Asasinarea Profesorului Culianu” / Ted Anton / Polirom / 2005. Văzînd că încerc să deslusesc cîte ceva despre opera acestui savant, Teofil, căci despre dumnealui este vorba,  m-a îndrumat către această minunată carte. Am mai citit despre Culianu şi alt volum, “Ioan Petru Culianu – Omul şi Opera” / Polirom / 2003, o culegere de texte scrise de oameni care l-au cunoscut, oameni cu care a lucrat, rude şi prieteni, dar cartea lui Ted Anton este cu adevarăt necesară celui care vrea să pătrundă în intimitatea operei şi a personalităţii savantului Ioan Petru Culianu.

     Profesor la Universitatea DePaul din Chicago (la data apariţiei cărţii) Ted Anton a întreprins pentru a scrie această carte, de-a lungul a cinci ani, călătorii în Statele Unite, România, Italia, Olanda sau Franţa, beneficiind în acest scop de o bursă Fullbright, iar apoi de alta, acordată de The Fund of Inverstigative Journalism. A adunat sute de mărturii de la cele mai diverse categorii de persoane, atît dintre admiratori ai lui I.P.Culianu, dar şi detractori (sunt şi dintre aceştia, destui).

     Cu remarcabil talent, profesorul Ted Anton reface itinerarul biografic şi academic al profesorului Culianu de la naşterea sa într-o familie de vază a Iaşului, cu un arbore genealogic documentat pe sute de ani, trecînd prin etapele de copil, şcolar, student, bursier al statului italian, profesor, colaborator al lui Eliade şi pînă la asasinarea sa. Ca într-un veritabil roman politist, Ted Anton reface acest itinerar în cronologie inversă, începînd cu ziua crimei, 21 Mai 1991, încercînd ca un veritabil detectiv să treacă în revistă toate împrejurările care ar fi putut să se constituie în motive ale asasinatului. Încă de la începutul anchetei poliţieneşti, au apărut nenumărate semne de întrebare, poliţiştii au acţionat cam fără tragere de inimă, au avansat  inclusiv ipoteza absurdă a sinuciderii, campusul fiind străbătut de zvonistica atît de bine cunoscută pe meleagurile româneşti, deşi tragedia s-a petrecut la Chicago.

     Intrînd în biografia propriu-zisă a lui Culianu, sunt evocate rădăcinile greceşti ale familiei acestuia, refugiul familiei sale din calea oprimării otomane în Moldova, faptul că bunicul său, Neculai Culianu, rector intre 1880 şi 1898 al Universităţii din Iasi, este unul dintre fondatorii Societăţii Junimea, faptul că familia acestuia se înrudea sau era în relaţii de prietenie cu personalităţi ca Garabet Ibrăileanu, Paul Zarifopol, Mihail Sadoveanu. Autorul pune în evidenţă diferite aspecte ale istoriei României, pentru a familiariza cititorul cu evoluţia unor evenimente. De exemplu explică în ce circumstanţe a apărut la Iaşi, Garda de Fier, asasinarea lui Codreanu, rebeliunea legionară, politica lui Antonescu, abdicarea regelui Mihai, instalarea comunismului în România. 

     Născut în 5 ianuarie 1950, în plin regim bolşevic, Culianu avea să fie crescut de trei femei, mama sa, sora ei şi o dădacă, călugăriţă trăitoare în lume, “pentru că în lume este cel mai greu”. O admira pe sora sa mai mare, Tereza (Tess) care în prezent îngrijeşte colecţia Polirom dedicată lui Culianu. De mic a dat dovadă de dragoste pentru cărţi, iar dădaca sa îl învaţă cîte ceva despre religie, în plin deşert religios comunist. Este un elev eminent şi absolvă liceul ca şef de promoţie. Spunea „Intr-o bună zi, am să fiu un profesor celebru în Occident„.

     În 1967 pleacă la Bucureşti, unde se înscrie la Facultatea de Limbă şi Literatură Română. Este un tînar retras, dedicat cu totul studiului. De la cîţiva colegi îşi procură cîte ceva din literatura prohibită în acele vremuri : Ionesco, Cioran, dar în mod special, Eliade. Se hotărăşte să studieze istoria religiilor, interzisă în România. Studiază in particular sanscrita. Duce o viaţă de ascet hindus, hrănindu-se doar cu lapte şi miere. Este interesat de operele lui Marsilio Ficino şi Giordano Bruno.

     Acum va pune bazele operei sale de mai tîrziu, “Eros şi Magie în Occident” , sub forma unei teze de licenţă. Ratează o bursă pentru studiul Cabalei în Israel. Îi scrie lui Eliade, şi culmea! primeşte răspuns! Sigur că nu putea sa scape tendinţelor de racolare. Ca să se sustragă insistenţelor securităţii, devine membru de partid. Primele şicane se ivesc la orizont. Pentru început, revista la care publica încă din 1967, îi respinge fără explicaţii articolele, editura Eminescu nu îi mai publică un volum de povestiri, deşi era deja cuprins în planul editorial, etc.

     După absolvirea facultăţii cu media cea mai mare – 9,89 – se înscrie la o bursă acordată de guvernul italian. O obţine şi după nenumărate peripeţii, ajunge în Italia. Tocmai la timp, pentru că alternativa din ţară, ar fi fost să o facă pe profesoraşul, undeva într-un colţ obscur de provincie.

Read Full Post »