Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 12 ianuarie 2010

În 1984 cariera lui Culianu ajunge la o răscruce”. În afară de Experinţe ale Extazului, Culianu publica la editura Flammarion o lucrare pe care o începuse încă de la vîrsta de 19 ani : Eros et Magie a la Renessance. Cartea, care oferea publicului din lumea întreagă, studiile sale despre Magia Renaşterii era ceva cu totul nou în domeniu. “La 34 de ani, Culianu îşi împlinea dorinţa de a ieşi din perimetrul lucrărilor strict specializate, şi propunea o noua teorie … el sugera că schimbările istorice nu au loc prin evoluţie ci prin mutaţie şi adesea sunt produse de forţe necunoscute actorilor înşişi … în timpul unei perioade de criză, liderii politici confundă efectul cu cauzele, vechi concepte de stînga sau dreapta se transformă în opusele lor iar instituţiile acţionează în moduri total necaracteristice. Însă scopul său principal era de a propune o nouă viziune asupra Renaşterii; astfel, originile tehnologiei moderne, ale instituţiilor politice, precum şi multe nevroze, sînt plasate în timpul Reformei, cînd cenzura imaginarului şi separarea conştientului de inconştient au devenit doctrină a Bisericii. El s-a sprijinit şi pe operele unor cărturari ca filosoful Paul Feyerabend, antropologul german Hans Peter Duerr şi Stephen Toulmin, istoric al ideilor”. pînă şi detractorii lui Culianu au recunoscut că această lucrare este cu adevărat extraordinară. Mary Winkler de la Universitatea din Texas o aprecia astfel “cartea este şi uluitoare şi ofensatoare. Este uluitoare pentru că profesorul Culianu oferă cititorilor săi un adevărat foc de artificii de erudiţie şi creativitate intelectuală. Este ofensatoare cred, din aceleaşi motive”. Peste Ocean, Profesorul Eliade îşi pregătea retragerea. Plănuia să-şi cedeze cărţile şi arhiva unor biblioteci printre care şi cea a Academiei Române. La Groningen, Culianu aveă să înţeleagă că Universitatea de aici începea să-i încorseteze elanul. Momentul acesta trebuia cumva depăşit. “Solicită o bursă la Harvard şi îi cere lui Eliade să-i confirme chemarea sa ca visiting professor la Chicago”. Soţia sa, Carmen, refuză să îl însoţească la Chicago. Înainte de a pleca, avusese o întrevedere cu profesorul Andrei Oişteanu, căruia îi acordase un interviu. Întors în ţară, acesta încearcă să-l publice. Este refuzat peste tot. Nimeni, de la plecarea lui Culianu în 1972 nu îl menţionase pe undeva. NIMENI! În schimb, profesorul Oişteanu este abordat de securitate; acesta refuză indignat colaborarea şi în cele din urmă, interviul este publicat. Reîntors la Chicago, Culianu începe o colaborare strînsă cu Eliade. În realitate, munceşte enorm cu singura speranţă că în final, răsplata sa va fi postul de profesor al lui Eliade, ca succesor. La Universitate, o studentă de 22 de ani, evreică, începe să se intereseze de scrierile lui Culianu. Hillary Wiesner, este blondă şi seamănă izbitor cu fata din visul lui Culianu, fata din tabloul La Primavera. Umberto Eco prefaţează ediţia italiană a lucrării Eros şi Magie. Pentru a-şi mai rotunji veniturile, Culianu scrie proza fantastică. Totul pare normal, dar pe “14 aprilie 1986 Eliade a suferit un atac de inimă … cîteva zile se crezu că Eliade îşi va reveni … La 22 aprilie 1986, la vîrsta de 79 de ani, Eliade se stinse … Cînd fu citit testamentul, află că Eliade …dorea ca Ioan Culianu să supravegheze publicarea postumă a intregii sale opere”. Între studenta Hillary şi profesorul Culianu se înfiripează o relaţie bazată pe contrarietate din partea fetei şi pe ceva mult mai profund din partea bărbatului. Relaţia avea să evolueze pînă la împlinirea deplină. Hillary era pur şi simplu fascinată de pledoariile lui Culianu pentru Magie şi pentru controlul minţii, în timp ce el era sigur că ea era UNICA, aleasa, cea predestinată lui. Confuz, Culianu se întoarce în Olanda . Doreşte să aibă o clarificare cu soţia sa, dar nu ştie cum să facă. Numai că aceasta, curioasă ca orice fiică a Evei, îi scotoceşte în computer şi găseşte scrisorile lui Culianu adresate lui Hillary. Îi dă o zi ca să dispară din casa şi din viaţa ei. În sfîrşit, era liber. Numai că în urma acestei relaţii maritale, rămînea ameninţarea unui blestem : cei doi conveniseră, că cel care va trăda această relaţie, să aibă parte de o moarte groaznică. Anchetatorii morţii lui Culianu, vor ţine seama şi de acest amşnunt. Culianu şi Hillary petrec o săptămînă la Florenţa. La Primavera îi fascinează pe amîndoi, mai ales că nimeni nu reuşise vreodată să ofere o explicaţie satisfăcătoare tabloului. Au convenit că ar fi un subiect excelent pentru o carte în stilul lui Eco, pe care să o scrie ei doi, împreună. O vor scrie ulterior şi o vor denumi Jocul de Smarald. Hillary revine la studiile sale de la Harvard, Culianu revine la catedra de la Chicago. Începe lucrul la Dicţionarul Religiilor, ţine cursuri, conferenţiază, se ocupă de arhiva lui Eliade. În toamna anului1987, Divinity School, anunţă oficial un post de profesor titular. Pentru Culianu depun recomandări printre alţii, Umberto Eco, Michel Meslin, Hans Jonas, Lawrence Sullivan şi un compatriot, Matei Calinescu, profesor de literatură comparată la universitatea din Indiana. “Într-o zi geroasă de 5 ianuarie, ziua de naştere a lui Ioan, telefonul sună. .. Era decanul Chris Gamwell. Suna pentru a-i oferi lui Ioan, un post de profesor titular … Culianu acceptă, mulţumi, puse receptorul jos şi începu să sară în sus prin apartament. În sfîrşit ! Reuşise ! În ciuda piedicilor de tot felul, a terorii, a muncii epuizante … cîştigase”! Aşa cum îşi promisese cu multi ani în urmă, devenise un profesor celebru în Occident !

Read Full Post »

Sosit la Perugia, Culianu urmează cursuri de literatură, filosofie, religie, artă, cercetează texte autentice ale Renaşterii, urmează chiar şi un curs de studii etrusce. Îi scrie lui Eliade şi îi cere sfatul : să rămînă, sau nu în Occident ? Primeşte un răspuns neutru : “Încearcă să-ţi faci un nume şi pe urmă vom vedea”. Bursa i se apropia de sfîrşit, rămăsese fără bani, dar primeşte un sfat de la Anca Giurescu, fosta sa profesoară : “Dacă te întorci, lumea nu va auzi niciodată de tine”. Obţine rezultate strălucite în urma examenelor şi deci o nouă prelungire a bursei, care în cele din urmă fatal, se termină. Se mută la Roma şi începe să se întrebe ce are de făcut. În cele din urmă decide : “Nu pot să revin decît victorios”. Nu avea să mai revină niciodată! Cere azil politic. Se întreţine din ceva meditaţii şi chiar munceşte ca spălător de vase. Cunoaşte mizeria lagărelor de refugiaţi. Din ţară îi parvine vestea că fusese condamnat – în lipsă – la şase ani de temniţă, pentru “denigrarea statului”. În plină depresie, încearcă să se sinucidă tăindu-şi venele. Încercare eşuată. Dar în timpul în care zăcuse la graniţa dintre viaţă şi moarte, are un vis în care îi apare viziunea unei fete blonde într-o livadă de portocali. După ce obţine statutul de refugiat, obţine un post de secretar la Universitatea din Roma. Concurează pentru un post de asistent şi obţine nota maximă. Dar, fără acte, fără a-şi putea proba studiile, are nevoie de o minune. Care se şi produce : Profesorul Ugo Bianchi, impresionat de rezultatele la care ajunsese muncind de unul singur, îi aranjează lui Culianu o bursă de trei ani pentru a studia teologie, indianistică, limbile greacă şi ebraică. “În multe privinţe, Bianchi a devenit mentorul pe care Culianu spera să îl afle în Eliade”. Culianu începe febril să studieze, citeşte enorm de şi despre Pico de la Mirandola, Marsilio Ficino, Giordano Bruno, inclusiv în biblioteca Vaticanului. Se concentrează pe Magia Renaşterii. La Milano, îl cunoaste pe Gianpaolo Romanato cu care leagă o frumoasă prietenie. Alternează studiul din biblioteci, cu studiul din marile muzee. Este fascinat îndeosebi de La Primavera a lui Boticelli în care recunoştea figura fetei blonde, visată în somnul care a urmat tentativei sale de a-şi lua viaţa. În sfîrşit, în 1974 este invitat de Eliade la locuinţa sa de la Paris. Acesta îl chestionează minuţios despre studiile sale. La sfîrşitul vizitei, îi promite vag, că îl va ajuta să vină la Universitatea din Chicago. “N-o să facă nimic” – îl avertizează un prieten comun, Mircea Marghescu. Totuşi, Eliade fusese impresionat de tînărul Culianu. În cele din urmă, îşi dă consimţămîntul iar “Culianu primi scrisoarea la care rîvnise – o invitaţie pentru semestrele de iarnă şi primavară ale anului 1975, în calitate de cercetător la Divinity School a Universităţii din Chicago”. Aici, Culianu găseşte o cu totul altă lume decît se aştepta. Se adaptează greu, dar îi cîştigă definitiv încrederea Maestrului Eliade, căruia îi pune ordine printre hîrtii. Totuşi, Culianu începe să se îndoiască de valoarea lucrărilor lui Eliade. Le considera mai mult lucrari de popularizare decît lucrări fundamentate ştiinţific. Se reîntoarce la Milano, unde obţine primul doctorat : dottore in lettere, summa cum laude. Primeşte două oferte teribil de tentante. Eliade îl sfătuieşte să accepte postul din Groningen, Olanda şi să amîne bursa de visiting professor la o universitate indiana. Urmează cîţiva ani de tihna, în care scrie şi se bucură de confort. Totuşi, îşi dă seama că doctoratul pe care îl obţinuse era insuficient pentru a putea fi propulsat în carieră. Aşa că în 1978 se înscrie la un doctorat la Sorbona, unde legătura sa cu Eliade îl ajută sa fie acceptat şi îndrumat de preşedintele Sorbonei, Michel Meslin. Începe să ţină conferinţe în diverse ţări. În fiecare vară îl vizitează pe Eliade la Paris. Şi lucru foarte important, obţine cetăţenia olandeză. Şi aici securitatea ceauşistă avea sa joace un rol : vrînd să impiedice numirea lui Culianu ca profesor, ambasadorul roman din Olanda, un oarecare Pop protestează la decan; numai că acest fapt îi va conferi lui Culianu, EXACT statutul de refugiat politic, ceea ce îi va conferi automat posibilitatea obţinerii cetăţeniei. Apoi, Culianu susţine al doilea doctorat la Sorbona cu teza sa Experienţe ale Extazului şi Ascensiunii în Cultura elenistică şi în Islam. După multe discuţii, Meslin acceptă să-i conducă şi cel de-al treilea doctorat, cel mai valoros din lume, aşa-numitul doctorat d’etat de la Sorbona. În ţară, sora sa Tess s-a căsătorit cu unul dintre  dizidenţii de frunte ai “grupului de la Iaşi” , Dan Petrescu. Culianu era în continuare condamnat ca duşman al orînduirii socialiste. Unul dintre capetele de acuzare, era nici mai mult nici mai puţin decît, ţineţi-vă bine : port ilegal de armă ! Arma respectivă era un banal pistol/jucărie de stropit cu apă, dar ce mai contează astfel de amănunte ?

Read Full Post »