Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 13 ianuarie 2010

În 1988 deveni din ce în ce mai preocupat de ipoteze şi torii privind structura universului … dorea să exploreze opinia tot mai ferma a fizicienilor lumii, printre care şi a cîtorva premianţi Nobel, că universul poate să existe cu adevărat, într-un spaţiu multidimensional.” Pe de altă parte, în România, situaţia devenise practic insuportabilă. Lipsurile de tot felul erau îmbinate cu odele ridicate stăpînirii ceauşiste de barzi nesimţiţi şi cu anchetele la care erau supuşi cei cîţiva dizidenţi autentici. Împlinit profesional şi sentimental, Culianu simte că ar fi cazul să-şi facă vocea auzită. Momentan, pînă să preia postul de la Divinity School, împreună cu logodnica sa, întreprinde mai multe călătorii. Egipt, Spania, apoi Ierusalim unde se reîntîlneşte cu prietenul său Moshe Idel, pe care-l considera dublul său spiritual. Revenit la universitate, începe să predea un curs cu o tematică ambiţioasă : Religie şi Ştiinţă : a patra dimensiune. “Scopul final al cursului, spunea Culianu, este înţelegerea faptului că autorii creează lumi ficţionale pentru a-i dezvăţa pe oameni să  vadă cu  ochii obişnuiţi,  să vadă cum arată lumea aceasta”. Cu alte cuvinte, cu puţină îndrăzneală în gîndire, am putea înţelege că lumea reală e ea însăşi fantastică şi multidimensională. Medievalii înţeleseseră acest lucru, iar la rigoare, oamenii de ştiinţă contemporani, nu sunt decît şamanii zilelor noastre. Anul 1989 avea să aducă începutul sfîrşitului dictaturilor comuniste din estul Europei. Mai întîi, Cehoslovacia, Ungaria ăi Polonia. Tăvălugul istoriei mătură tot in cale. Ultimul bastion stalinist ? România desigur! Legăturile celor din străinătate cu ţara, deveniseră imposibile. Familia lui Culianu, aflată în arest la domiciliu, a fost izolată total. Domiciliul lui Culianu este spart şi îi sînt sustrase dischetele. Teroarea atinsese apogeul; pînă la urmă, buboiul s-a spart. Întîi la Timişoara, apoi Bucureşti, apoi în toată ţara. Culianu prevăzuse totuşi căderea acestui ultim bastion într-o povestire SF, Intervenţia zorabilor în Jormania. Absolut uimitor, aproape totul este prevăzut în această povestire, atît intervenţia unor servicii secrete, reprimarea sîngeroasă, execuţia ceauşeştilor şi chiar şi jaful sălbatic la care s-au dedat tovărăşeii ulterior. Uluitor! În ianuarie 1990, Culianu se mută într-o clădire prevăzută cu pază permanentă. Începe să publice în Lumea Libera, ziarul emigraţiei, articole în care denunţă deturnarea revoluţiei în beneficiul neo-comuniştilor. În 28 ianuarie are loc prima mineriadă. În 18 februarie sediile partidelor de opoziţie (faţă de FSN) sunt devastate de “mineri”. Culianu denunţă toate aceste abuzuri. Apare în Romania formaţiunea de extremă dreaptă PUNR şi revista securiştilor adunaţi în jurul lui Vadim Tudor – România Mare. În 24 aprilie, Piaţa Universităţii este declarată “zonă liberă de comunism”. În iunie, Culianu publică un articol în care denunţă atacurile din revista lui Vadim, la adresa cumnatului său, Dan Petrescu. Imediat,începe să primească ameninţări, atît telefonic dar şi prin scrisori. În 14 iunie, minerii năvălesc în Piaţa Universităţii şi bat cu sălbăticie pe oricine le-a ieşit în cale. Pe unii i-au snopit în bătaie pînă şi-au dat duhul. Definitiv. Iliescu le multumeste bestiilor. Presa internaţională urlă. De Culianu începe să se intereseze un personaj sinistru, G.V. Voiculescu. Culianu publicase între 1989 şi  1991, 27 de articole în care denunţase vehement noua putere ca nefăcînd altceva, decît exact ce-ar fi făcut şi Ceauşescu. Scrisorile de ameninţare vin în număr din ce în ce mai mare. Sînt oribile de-a dreptul. Primeşte telefoane de ameninţare, care pînă la urmă reuşesc să-i clatine siguranţa de sine. Incepe  să se teamă. Hotărăşte să renunţe la articole. Prea tîrziu. Începe să fie urmărit la început discret, apoi ostententativ, aproape în permanenţă. Deşi proiectase mai demult o călătorie în ţară, o amînă. Primeşte ameninţări din ce în ce mai dese, multe dintre ele venind de la membrii Gărzii de Fier, dar aşa cum bine spunea Monica Lovinescu, atunci cînd auzi despre gardă, ştii sigur că la mijloc este securitatea. Marţi 21 mai, Culianu ţine un curs de la 10 la 11,30. Expediază nişte pachete. Apoi merge în biroul său, a dat un telefon la un număr pe care îl primise de la un necunoscut, merge la toaletă şi acolo este împuşcat. În cap. O execuţie în cel mai pur stil kaghebist. Ancheta, nu va avea nici-un rezultat. Cine a dorit atît de tare dispariţia acestui savant ? Mister. Un mister la fel de adînc şi de tulburător ca misterele pe care încerca el să le smulgă Universului. În urma sa rămîne o operă cu adevarat impresionantă, atît ca întindere, dar mai ales ca valoare academică. Ticăloşii pe care i-a denunţat vehement, sunt bine mersi.

Read Full Post »

PAROLE, PAROLE

După ce a căutat şi a găsit o portavoce ministerială tocmai hăt, în Panama, în persoana unui mitocan a cărui singură calitate este obrăznicia agresivă, ministrul vladescu, subtil subtilizator de neveste pe care le-a dus la altar de mînă, ca să le fie naş măcar în primă fază,(se ştie că orice naş care se respectă nu se lasă pînă nu vede păsărica finei) a găsit modalitatea optimă de a oferi publicului larg, informaţii de la misterul de finanţe : BitmANII vorbesc. Nu, nu am greşit. Am zis misterul nu ministerul, pentru că misterele care învăluie ministerele sunt din ce în ce mai dense : nimeni nu a reuşit vreodată să înţeleagă, de ce românii o duc la fel de prost şi acum ca şi în urmă cu zeci de ani, deşi între timp bogăţia naţională denumită pompos PIB, creşte şi tot creşte ca voinicul din poveste. Pe măsură ce statul are din ce în ce mai mulţi bani, românii devin diin ce în ce mai sărăcani. Dacă ar mai trai, cred că cea mai autorizată voce pentru a defini găinăria intitulată activitate politică de pe la noi, ar fi regretata DALIDA : parole, parole, parole.

Read Full Post »

DECI

Dacă mă gîndesc bine, prima parte a primei luni din acest an, a cam şi trecut. Bugetul împotmolit între cele şase mii de amendamente, este pe cale să fie adoptat. Cu majoritatea parlamentară  fragilă a bunului simţ desigur, că nesimţiţii care le-au depus, fac orice pentru ca România să intre într-o criză profundă, din care o vor scoate atît mişcările de stradă proiectate de sindicaliştii încoţopeniţi în funcţii de zeci de ani, cît şi politicianismele de tot hazul, care mizează iî continuare pe masa pensionarilor flămînzi, furnizori de voturi stabile pentru nesimţiţii care îi ademenesc la vot, cu iluzoria promisiune ca ei sunt viitorul acestei ţări. Ce, contează că salariul minim pe economie a celor care încă mai au puterea să muncească în condiţii mizerabile, este mai mic decît pensia medie a celor care în marea lor majoritate, sunt întreţinuţi de lux ai statului strîmb alcătuit ? NU contează ! Pensionarii votează, pentru că cei care sunt oropsiţi cu adevărat, se abţin. Se abţin de frică,  să nu-şi piardă locurile de muncă plătite mizerabil. Ce facem noi între timp ? Maaare lucru : ne certăm pe pe o chestie cu adevărat sinistră : ori alegem, mă rog, într-un colegiu oarecare, să fim reprezentaţi de un neica nimeni, ori alegem să fim conduşi de o lichea bătrînă, care la ultimele alegeri aşa-zis uni-nominale, a fost trimis la plimbare în circumscripţia în care credea că va ieşi învingător. Primul eventual reciclabil, cel de-al doilea deşeu trist, care exprimă neputinţa noastră de a face o adevarată reformă. Cine mai are puterea de a se mira, că la CSM a fost aleasă respectiva doamnă, nu are decît să aştepte toamna acestui an, în care ne vom număra noii boboci ai speranţei într-o justiţie cu adevărat dătătoare de speranţă. Fiat CSM, et pereat Justiţia ot Ro ! Pentru cine nu mai crede în minuni, probabil că o urare sinceră de UN AN NOU MAI BUN, le merge la inimă. Deie-vă Domnul tot ce vă doriţi, tuturor celor care citiţi aceste rînduri. Şi amintiţi-vă că Domnul dă, dar nu bagă în traistă, sau măcar amintiţi-vă că tot ce vă doriţi, este posibil să se împlinească, Fie în bine, Fie , NU !

Read Full Post »