Dacă mă gîndesc bine, prima parte a primei luni din acest an, a cam şi trecut. Bugetul împotmolit între cele şase mii de amendamente, este pe cale să fie adoptat. Cu majoritatea parlamentară fragilă a bunului simţ desigur, că nesimţiţii care le-au depus, fac orice pentru ca România să intre într-o criză profundă, din care o vor scoate atît mişcările de stradă proiectate de sindicaliştii încoţopeniţi în funcţii de zeci de ani, cît şi politicianismele de tot hazul, care mizează iî continuare pe masa pensionarilor flămînzi, furnizori de voturi stabile pentru nesimţiţii care îi ademenesc la vot, cu iluzoria promisiune ca ei sunt viitorul acestei ţări. Ce, contează că salariul minim pe economie a celor care încă mai au puterea să muncească în condiţii mizerabile, este mai mic decît pensia medie a celor care în marea lor majoritate, sunt întreţinuţi de lux ai statului strîmb alcătuit ? NU contează ! Pensionarii votează, pentru că cei care sunt oropsiţi cu adevărat, se abţin. Se abţin de frică, să nu-şi piardă locurile de muncă plătite mizerabil. Ce facem noi între timp ? Maaare lucru : ne certăm pe pe o chestie cu adevărat sinistră : ori alegem, mă rog, într-un colegiu oarecare, să fim reprezentaţi de un neica nimeni, ori alegem să fim conduşi de o lichea bătrînă, care la ultimele alegeri aşa-zis uni-nominale, a fost trimis la plimbare în circumscripţia în care credea că va ieşi învingător. Primul eventual reciclabil, cel de-al doilea deşeu trist, care exprimă neputinţa noastră de a face o adevarată reformă. Cine mai are puterea de a se mira, că la CSM a fost aleasă respectiva doamnă, nu are decît să aştepte toamna acestui an, în care ne vom număra noii boboci ai speranţei într-o justiţie cu adevărat dătătoare de speranţă. Fiat CSM, et pereat Justiţia ot Ro ! Pentru cine nu mai crede în minuni, probabil că o urare sinceră de UN AN NOU MAI BUN, le merge la inimă. Deie-vă Domnul tot ce vă doriţi, tuturor celor care citiţi aceste rînduri. Şi amintiţi-vă că Domnul dă, dar nu bagă în traistă, sau măcar amintiţi-vă că tot ce vă doriţi, este posibil să se împlinească, Fie în bine, Fie , NU !
DECI
13/01/2010 de Tiberiu Orasanu
Publicat în Uncategorized | Etichetat fara | 3 comentarii
3 răspunsuri
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Meta
Comentarii recente
farauanumiha la Nemuritorul Eminescu Alina Cristina la Despre Întoarcerea din ra… Tiberiu Orasanu la Şotron cristina struțeanu la Şotron Cartea De La Capatul… la IOAN T. MORAR Cartea de la cap… Tiberiu Orasanu la Fatima Ovidiu la Fatima 19 iulie 2019. Alcob… la Cu inima smulsă din piept RADU… Tiberiu Orasanu la Turnul Belem bookingcomhotel la Turnul Belem Tiberiu Orasanu la Portugalia. 16 iulie 2019.… Ovidiu la Portugalia. 16 iulie 2019.… Tiberiu Orasanu la Ultimul vapor spre Tulcea ovidiu la Ultimul vapor spre Tulcea Tiberiu Orasanu la Hotel Delta Blogroll
- ALMA
- Ana Maria Deleanu
- anacondele
- anaveronica
- Anca – take it slowly
- Andreotti
- Argentina
- Argentina Gribincea
- Aura Rusu
- bibliophyle
- Blog d'Agatha
- Blog de fuga
- Blog de veghe
- Cammely
- capitalism pe paine
- CARMEN
- Cati Lupascu
- Cella minunata
- Cer senin şi ape limpezi
- CITA
- crescentius
- cusatura
- DEMETER
- Denisa
- dictatura justitiei
- Dor de femeie
- DulceDeea – Iubirea Pura a Patimii cu Suflet Luminos
- FATA din VIS
- Georgiana
- I Read About
- ice
- INCERTITUDINI
- IRINA
- Jora
- la colţul străzii
- La Fee
- Laurenţiu Solomon
- Lumea lui Alexandru
- Marius Mistreţu
- Mary
- Misu Jamie
- Mitzabiciclista
- Monica Macovei
- niku elecktriku
- NORA DAMIAN
- O lume de BASM
- opisul postarilor mele
- Otniela Battzion
- Paleografia lui Theo-Phyle
- Pandhoraa
- patrasconiu
- POLITEIA
- politeia doctrinara
- politeiaeuropa
- Portal POLITEIA
- Rahoveanu
- Rox
- Sare in ochi
- Scorpio72
- Simona Fusaru
- Starea Presei
- Teofil. Blog istoric
- TILUBUHOGLINDA
- Turist clujean .
- Valentina
- vant de toamna
- vero-povestisme
- Vlad
- WordPress.com
- WordPress.org
- yousef59
-
Articole recente
- alegeri alegeri prezidentiale alegeri prezidenţiale 2014 alexandru dragomir andaluzia andrei codrescu andrei cornea andrei plesu barcelona basel basescu Betlehem borges bucuresti bulă canada carlos ruiz zafon catalunia citate crin antonescu culianu diaspora dumnezeu eliade elvetia eminescu Gabriel Liiceanu geoana humanitas Ierusalim iliescu ioan petru culianu iohannis israel italo calvino jocul ingerului julio cortazar levis Liiceanu malta mediterana mircea eliade monica macovei montreal moshe idel mru NATO nemira niagara noica ottawa paris pdl pendulul lui foucault pnl polirom ponta portugalia praga psd quebec referendum romania sotron spania tudor gheorghe tulcea turcia udmr udrea UE umberto eco usl valencia vatican
Top articole
Arhive
Categorii
- blogul zilei
- borges
- bula zilei
- calatorii
- carte
- cartea mea
- citatul zilei
- crestin ortodox
- culianu
- eliade
- eminescu
- file
- file incipit
- filosofie
- Gabriel Liiceanu
- George Enescu
- guest post
- imagini
- istorie
- julio cortazar
- leapsa
- Llosa
- miercurea fara cuvinte
- moshe idel
- pastile
- politic
- repostari
- semnal
- teologie
- umberto eco
- Uncategorized
- valori eterne
- zicale
ESTI TARE PRIETENE, FELICITAR CALDUROASE SI SINCERE DE LA MINE.
CU MULT RESPECT SEMNEAZA NICAFLORIN83. RO
Mulţumesc @ nicaflorin83 !
Spui că sînt tare ? Ai dreptate : sînt TARE necajit. Şi revoltat.
tibi, servus! Dezamagitor, inceput de an politic 😉