Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 15 ianuarie 2010

      Apărută la Polirom în 2004, această carte este pe cît de fascinată, pe atît de oripilantă. Greu m-am hotărît să o semnalez. Totuşi … Despre autor suntem înştiinţaţi că este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori din Canada, născut în 1958 la Montreal. A studiat fizica, literatura şi filosofie. Cu această carte obţine recunoaşterea internaţională în 1998, carte distinsă cu Prix du Public La Press – Salon du Livre du Montreal şi Prix Ringuet de l’Academie des Lettres du Quebec. A fost tradusă în peste cincisprezece limbi. „ Fetiţa care iubea pea mult chibriturile” este istoria celor doi copii ai domnului Soissons, orfani de mamă, care trăiesc într-un conac din mijlocul pădurii, rupţi de restul lumii, supuşi torturilor fizice şi psihice ale unui tata tiranic. Pentru unul dintre aceşti copii, lumea nu există decît prin cărţile pe care i se  permite să le citească : Memoriile lui Saint Simon şi Predicile lui Bossuet. Cînd, într-o dimineaţă, tatăl este găsit spînzurat, realitatea le invadează existenţele şi totul se sparge în bucăţi. Iar un teribil secret de familie, va ieşi, în sfîrşit, la iveală” ( Denisa Comănescu).

       De acord, numai că de fapt, principala carte pe care o citeşte şi o citează, acel copil, este Etica lui Spinoza. Foarte pe scurt, cei doi copii, aflaţi la hotarul dintre adolescenţă şi prima tinereţe, înţeleg că tatăl lor odată decedat, trebuie înhumat. Pentru aceasta, este nevoie de un sicriu. Unul dintre ei, de fapt o fată frumoasă care aparent credea că este băiat ca şi fratele său, porneşte în sat să cumpere un sicriu. Numai că exact ca într-un roman absurd, satul se pregătea să-l înmormînteze chiar pe vînzătorul de coşciuge. Chestionată de autorităţile locale, preot, primar, avocatul locului, fata se sperie şi fuge înapoi, acasă, unde trăise pînă atunci, în deplină siguranţă.

       Înţelegînd că domnul Soissons decedase, se declanşează o vînătoare a averii acestuia, adevărat magnat al locului. Desigur că nimeni nu le dădea vreo şansă celor doi copii, vizibil handicapaţi mental; plănuiau să-i interneze undeva, prin vre-un ospiciu şi să-i spolieze. În ajutorul fetei sare primarul, un tînăr care se simte atras de sălbăticia fetei. Numai că între timp, fratele rămas acasă, înţelege cumva că domeniul este în pericol şi se hotărăşte să îl apere de furia multimii, cu o puşcă veche. Nu reuşeşte decît să-l ucidă pe vajnicul şi singurul lor apărător. Teribilul secret de familie, era faptul că fata avea o soră geamănă – pedeapsa divină, care jucîndu-se cu chibriturile provocase un incendiu, în care pierise mama lor. Lucruri ţinute într-un secret ermetic pînă la moartea sa, de domnul Soissons.

        Povestea unei familii de degeneraţi. Se stinge cumva această familie ? Nici vorbă, pentru că fata rămăsese însărcinată chiar cu fratele său, şi este ferm hotărîtă să-şi nască progenitura şi să o facă stăpînitoarea îndreptăţită a domeniului. În timpul nebuniei declanşate, fiind cît pe ce să fie violată de cerşetorul satului care periodic venea să-şi primească milostenia, fata exclamă : „ Doamne drăgăliţă Doamne, cu ce ţi-oi fi greşit ?” Fiecare cititor este liber să-şi închipuie cum vrea finalul acestei cărţi. Cert este faptul că, această istorisire este „un amestec de oroare şi frumuseţe, de cruzime şi farmec, o infuzie tare de detalii minuţioase, poezie pură şi groază cumplită”- după cum apreciază Toronto Star. O carte recomandabilă celor cu nervi tari, dar care se citeşte pe nerăsuflate. Să semnifice oare, demenţa care pare să fi cuprins, întreaga lume contemporană ?

Read Full Post »

AVEM BUGET

Motto : “Toată grija camerei nu mai e ca bugetul să fie corect ci să se mîntuie odată comedia.”  M. Eminescu

Hai că trecu şi bujetu’. Cu chiu, cu vai, da’ trecu’ ! Pariu că după ce Fondu’ M.I. îşi face inspecţia şi dă’ restu’ de tranşe dă bani, pentru dezvoltarea incomensurabilă a românicăi, prin plătirea de restu’ de salarii şi pensii imposibil de tradus în gîndire normală, se va trece mintenaş la o rectificare prin ordonanţă de urgenţă? Nu pariaţi că pierdem toţi : va fi ! Fleac cele jde mii de euroi pe care fiecare pedeloi, pesedoi sau peneloi – parlamentarişti sadea, păi nu? – in sau disciplinaţi le are promise în teritoriu. Fleac. Cîteva sute de şparlamentari înmulţite cu mita bugetară, înseamnă ZERO absolut. Artimetica mea simplă zice cam aşa ; 500 – să zicem –  de şparlamentari, înmulţit cu 70  de mii de euroi, înseamna fix nimic : 35 milioane in total. Vax albina din pib. Atîta costă de fapt, înverşunarea fiecărui bizon în parte, şi aici mă refer la aleşi nu la alegători. Cocoşismul demonstrat de o mînă de invitaţi cu normă întreagă, pe la televeceurile care anunţă permanent apocalipsa. Alegătorii sunt momiţi din cînd în cînd cu trei mici şi-o bere, sau după caz cu lecţii de tricotat în direct la tele, care costă mult mai puţin. Costă exact cît merită viitorul copiilor noştri care încă nu au plecat către alte zări mai primitoare. Viitorul ţării pe ansanblu? Este bine mersi asigurat de nenea supărăceanu, care pînă la urmă poate-şi va convinge colegii că legea aia cu taxa pe averi, este cea mai legală şi mai ieftină spălătorie de bani imaginabilă. Şi cu banii albiţi bine-mersi, obţinuţi cu mare trudă din toate prădăciunile, furăciunile şi ilegalităţile imaginabile sau nu, se poate asigura un viitor luminos celor care mai cred că fie iarnă, fie vară, totul e o primăvară, în frumoasa noastră ţară. Vai şi-amar de cei tomnatici. Dară.

Read Full Post »