TURNIRUL KHAZAR

Cartea lui Andrei Cornea cu acest titlu, apărută la editura Nemira în 1997 şi reeditată în 2003 la Polirom, are ca subtitlu împotriva relativismului contemporan. Subiectul fusese pe larg expus şi în altă carte aprig controversată, anume Omul Recent de H.R. Patapievici. Subiectul acesta al relativismului este înfiorător de actual, toată lumea – sau aproape – negînd adevăruri elementare şi evidente, prin întortocheri şi siluiri ale vorbei şi ale firului logic de bun simţ. Nu numai că eşti întrebat cu iritare : şi pînă la urmă, ce este domne’ bunul simţ ? Ce poţi să răspunzi ? Că un truism nu are nevoie de a fi explicat ? Că cine înţelege spontan ce este bunul simţ îl are şi că cel care te întreabă agresiv ce este bunul simţ este un nesimţit sadea ? Taci, pentru că aşa te îndeamnă bunul simţ. Dar o parte dintre cei care începuseră să întrebe ironic ce este bunul simţ, au sfîrşit prin a şi-l clama ca lozincă, pentru a-l denatura definitiv. Şi se pare că au cam reuşit. Dar nu despre asta voiam eu să vorbesc aici.

În cartea domnului Cornea, am găsit o poveste tulburătoare şi plină de învăţăminte De fapt, o comparaţie intre două convertiri. În prima, cneazul Kievului, Vladimir, încă păgîn, convoacă la curtea sa prin anul 922 un musulman, un catolic, un evreu şi un bizantin ortodox, pentru a-i chestiona amănunţit şi a-şi alege o religie dintre acestea. Dupa ce-i ascultă pe toţi, cneazul cumpăneşte bine şi alege ortodoxia. Motivaţia sa, este interesantă : nu acceptă islamismul pentru că interzice alcoolul, se fereşte de catolicism pentru că recomandă postul, respinge iudaismul pentru că evreii nu mai stăpînesc Ierusalimul. De ce a ales ortodoxia ? Foarte simplu : pentru că solii săi veniţi de la Constantinopole, i-au povestit despre amploarea şi splendoarea ceremoniilor de la Sfinta Sofia. A ales de fapt fără să compare credinţele între ele, ci a ales în funcţie de propria sa grilă de preferinţe şi prejudecăţi. A ales în mod cu totul arbitrar. Altfel s-au petrecut lucrurile în alt caz. Prin 750, kaganul (rege) Bulan al khazarilor de pe Volga (de origine turcică), convocase la curtea sa un musulman, un creştin şi un evreu, pentru a vedea după confruntarea dogmatică dintre aceştia, ce religie i se va părea mai bună pentru neamul său. Cum cei trei îşi prezentau fiecare religia în mod strălucit, kaganul era în mare încurcătură. Fiecare dintre cei trei îşi lăuda religia şi tradiţia cu multă putere de convingere, fiecare dintre ei părînd a deţine adevărul. Mult mai înţelept decît cneazul Vladimir, kaganul Bulan a gîndit astfel : dacă fiecare dintre cei trei, este convins de adevărul religiei sale, ce ar alege dacă ar fi pus să aleagă între religia celorlalţi doi ? Bineînţeles că atît creştinul cît şi musulmanul au recunoscut că acordă veneraţie lui Moise şi profeţilor biblici, pe cînd iudeul îi considera şi pe Isus şi pe Mahomed drept impostori, adevăratul Mesia fiind încă aşteptat. Cu alte cuvinte, atît creştinul cît şi musulmanul aveau o optiune secundă, pe cînd iudeul avea în ambele cazuri aceeaşi opţiune, a sa. De aceea, kaganul Bulan a ales iudaismul ca religie pentru neamul său. Cneazul Vladimir a mimat alegerea dintre cele patru opţiuni, de fapt el avea hotărîrea adînc săpată în propriile sale convingeri, convingeri bazate pe propriul său adevar : ştiu eu ce e mai bine şi cu asta basta.

Cam aşa se comportă factorii decizionali, din conducerea partidelor din România : ştiu ei ce este mai bine pentru neamul acesta şi anume, propriile lor nevoi, promovarea netoţilor ca răsplată pentru servicii aduse partidului, etcetera. Kaganul Bulan, a ales cu înţelepciune, comparînd, cumpănind, fără să ţină seama de preferinţele sale. El a ales lăsîndu-i pe competitori să  stabilească cine are dreptate. Era conştient că nu alege numai pentru el ci, alege pentru un neam întreg. Cam asta încearcă o parte dintre intelectualii nou-atraşi în politică să facă : să provoace discuţii serioase despre opţiunile pe care le avem. Că sunt etichetaţi în fel şi chip, pe mine nu mă miră.