În urmă cu cîţiva ani, odată întors dintr-o excursie în circuit din Italia, am scotocit imediat prin librării, după o carte despre Sfîntul Francisc. Am găsit la Polirom cartea aceasta, scrisă de un adevărat specialist al Evului Mediu. Am ajuns în excursia aceea şi la Assisi, unde se află reşedinţa de vară a Suveranului Pontif şi unde se află o minunăţie greu de imaginat : dominînd oraşul de pe un deal semeţ, un complex bisericesc alcătuit din trei biserici suprapuse! odihneşte moaştele Sfîntului Francisc.
Pe numele său adevărat Giovanni (Ioan), acesta a venit pe lume în familia unui negustor de postavuri, în timp ce acesta călătorea prin Franţa cu treburi, în 1181 sau 1182. Reîntors acasă, tatăl îşi rebotează fiul cu numele de Francisc. Nu se ştie exact de ce. Tînărul Francisc a avut o viaţă îndestulată, ocupîndu-şi timpul cu jocuri, distracţie, cîntece, sporovăială. El însuşi autor şi trubadur, era în acelaşi timp atras de meseria armelor. În 1202, în toiul unor lupte între oraşele rivale Assisi şi Perugia, este luat prizonier. Eliberat, pe drumul spre casă are un vis premonitor a cărui semnificaţie iniţial îi scapă : îşi visează casa plină de arme şi de uniforme. Mai are un vis : nu-şi va continua drumul şi nu va fi războinic.
Convertirea e aproape.Nu va fi militar, ci va fi un militant împotriva păcatului, va deveni „unul dintre cei mai mari sfinţi din istoria creştinismului”. Convertirea nu are loc brusc, se întinde potrivit biografului său Tommaso da Celano, pe parcursul a patru sau cinci ani. Sfîntul Francisc a fost însoţit întreaga sa viaţă de boli. De ochi, de ficat, de stomac. Priveşte suferinţa cu seninătate, ca pe o cale de mîntuire a trupului – instrumentul păcatului. Iar trupul odată mîntuit, este aidoma celui zidit de Dumnezeu.
Dar. Nici habotnicia dusă la extrem nu este bună. „Domnul a zidit din pămînt leacurile, şi omul înţelept nu se va scîrbi de ele”. Odată întors acasă, începe să abandoneze treptat, vechiul stil de viaţă. „Impresionat de şubrezenia bisericii San Damiano … adună un vraf de albituri din casa … le vinde … şi-i dă toţi banii preotului”. Tatăl său, furios, îl leagă şi-l închide într-o cameră. Mama sa, miloasă, îl eliberează. „Francisc se refugiază la Episcop …şi făptuieşte în mod public … actul solemn care marchează ruptura cu viaţa sa anterioară … se dezbracă de toate hainele şi, gol îşi manifestă deplina despuiere de orice avuţie”. Giovanni, devenise „Il Poverello”. Începe să propovăduiască şi să convertească. Rînd pe rînd, i se alătură oameni din toate straturile sociale. Toţi îşi vînd bunurile şi dau banii la săraci. „Francisc şi adepţii săi, vor fi mereu pe drumuri predicind în sate şi oraşe”. Înfiinţează frăţii.
Nu toată lumea priveşte cu ochi buni, demersurile sale. Mulţi cred despre Francisc şi adepţii săi, că sunt chiar nişte nebuni! Francisc merge atunci la Roma, pentru a cere binecuvîntarea Papei. Inocentiu al III-lea se lasă greu convins de sărăntocul acesta; pînă la urmă se îmbunează, în urma unui vis : „văzu bazilica din Latran înclinată, gata să se dărîme. Un călugăraş mic şi urît o susţine cu spatele ; acesta nu putea fi decît Francisc.”.
Papa este totuşi precaut. Nu-i dă decît o aprobare verbală. E destul şi atît. Printre multele sale peregrinări, Francisc recrutează o tînără excepţională, de familie nobilă, Clara. Aceasta va fonda împreună cu o prietenă şi cu o sora mai mică – Agnese ordinul „Măicuţele Sărace” – Sărmanele Clarise.
Legenda spune că Sf. Francics a săvîrşit şi minuni. De exemplu, descoperit clandestin pe o navă şi ameninţat cu aruncarea peste bord, potoleşte o furtună, apoi înmulţeşte proviziile mateloţilor şi este iertat. În alte dăti, vindecă bolnavi, exorcizează pe cei posedaţi de diavol; începe să fie primit cu entuziasm :”Iată sfîntul !” strigă acum mulţimea. Trimite adepţi în alte zări ale lumii, pentru a înfiinţa misiuni. In 1219, fiind în Palestina la locurile sfinte, află că cinci dintre fraţii săi întru credinţă, au fost martirizaţi.
În sînul ordinului apar frămîntări; disensiunile sunt la ordinea zilei, pentru că au apărut devierile în ambele sensuri. Fie unii decăzuseră la o viaţă de vagabondaj şi beţii, fie alţii înfiinţaseră case de studii şi de tratament, ceea ce nu era pe placul lui „Il poverello”. Pentru a pune lucrurile în ordine, Sf. Francisc acceptă după doi ani de discuţii cu cardinalul Ugolini o bula papală aprobată de Honorius al III-lea şi denumită Regula Bullata – 29 noiembrie 1223. Nu era chiar ce gîndise el, dar simţindu-şi sfîrşitul aproape, Sf. Francisc acceptă. „Biet om, îi zise Domnul, de ce te întristezi ? Ordinul tău, nu-i oare ordinul meu ?”
În septembrie 1224, are o nouă viziune : „vede un bărbat cu şase aripi ca un serafim, cu braţele deschise şi cu picioarele legate, fixate pe o cruce. Şi cum medita la această viziune, plin de bucurie şi de întristare totodata, pe mîinile şi pe picioarele sale apar găuri sîngerînde şi răni adînci”. Primise stigmatul. „Pe 3 octombrie 1226, cere să i se cînte Cîntarea fratelui Soare, să i se citească Patimile din Evanghelia lui Ioan şi să fie aşezat jos pe un ciliciu acoperit de cenuşă. Atunci unul dintre fraţii ce se aflau acolo i-a văzut dintr-o dată sufletul urcînd ca o stea drept la cer”.
Sfîntul Francisc este patronul spiritual al Italiei, iar Assisi este obligatoriu de vizitat.
Rugăciunea Sfîntului Francisc din Assisi
Doamne, fă din mine unealta Păcii Tale
Acolo unde este ură s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensă s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greşeala s-aduc adevăr,
Acolo unde este neîncredere s-aduc credinţă,
Acolo unde este disperare s-aduc speranţă,
Acolo unde este întuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristeţe s-aduc bucurie.
O, Stăpîne, nu te-am căutat atît
Spre a fi consolat… cît pentru a consola,
Spre a fi înţeles… cît pentru a înţelege,
Spre a fi iubit… cît pentru a iubi.
Deoarece:
Dînd… primeşti,
Pierzînd… găseşti,
Iertînd… eşti iertat,
Murind… reînvii la viaţa eternă!
Cântarea fratelui soare sau a făpturilor
Preaînalte, atotputernice şi bunule Doamne
Ţie lauda, cinstirea şi toată binecuvântarea.
Doar Ţie, Preaînalte, ţi se cuvin toate
Şi nici un om nu-i vrednic să-ţi spună pe nume.
Lăudat fii, Doamne al meu, cu întreaga ta facere,
Întâi de toate fratele soare
Cel care ne dăruie ziua şi prin el ne luminezi pe noi.
Frumos este şi străluceşte în toată măreţia,
pe tine, Preaînalte, întruchipându-te.
Lăudat fii, Doamne, al meu, pentru sora lună şi pentru stele
Pe ceruri Tu le-ai dat viaţă limpezi, preţioase şi frumoase.
Lăudat fii, Doamne al meu, pentru fratele vânt
Şi pentru cer şi nori şi senin şi orice vreme
Prin care ajutor eşti făpturilor Tale.
Lăudat fii, Doamne al meu, pentru sora apă
De mult folos, umilă, preţioasă şi în neprihană
Lăudat fii, Doamne al meu, pentru fratele foc,
Prin care noaptea luminezi
El este frumos şi vesel, puternic şi plin de viaţă.
Lăudat fii, Doamne al meu, pentru sora noastră maica ţărînă
Care ne poartă şi ne hrăneşte
Şi dă la iveală multe şi felurite fructe cu flori colorate
şi iarbă.
Lăudat fii, Doamne al meu, pentru cei care iartă,
Din dragoste pentru Tine şi care îndură boli şi încercări;
Fericiţi cei care îndură în pace,
Căci de tine, Preaînalte, vor fi încoronaţi.
Lăudat fii, Doamne al meu, pentru sora noastră moarte trupească
De care nici un om viu nu poate scăpa;
Nefericiţi cei care mor în păcatul de moarte,
Fericiţi cei care sfârşesc îndeplinind preasfântă voinţă a Ta.
Căci moartea a doua cu nimic nu le va dăuna.
Lăudaţi şi binecuvântaţi pe Domnul pentru toate aducând
mulţumire
Şi cu mare umilinţă slujiţi-L.
Nu am citit aceasta carte, insa il stiu pe Le Goff din Omul Medieval, volum pe care l-a coordonat si din Evul Mediu si nasterea Europei. Are minunatul dar de a fi nu doar istoric, ci si un narator talentat care atrage atat cercetatorul, cat si cititorul amator.
Sunt genul de persoana mai putin atrasa de subiecte religioase; am o oaresce fobie cand vine vorba de exaltati. Citesc de aceea rar despre vietile sfintilor, insa sunt convinsa ca aceasta carte merita citita 🙂
p.s. Te rog sa ma scuzi pentru logare, insa scriu cu ajutorul lui Homer si imi este lene cand ma folosesc de ecranul sau micut sa fac toate operatiunile, lol. In casa nu am Internet deloc fiindca, asa cum se intampla ori de cate ori ploua mai serios, tot ce este legat de telefon fix, cablu, etc. decedeaza… 😀
Le Goff coordoneaza un proiect exceptional denumit „Constructia Europei” proiect in care sunt implicate cinci edituri din cinci tari; Polirom preia fructul acestui proiect si le publica intr-o colectie cu aceeasi denumire; am mai multe volume din aceasta colectie.
Cartea de mai sus, este inegala si eu am ales numai un mic fragment, cel referitor la viata Sfintului Francisc, dar este teribil de interesanta; din pacate, cred ca este este epuizata.
Am fost educat ca ateu, nu intru acum in amanunte, dar am considerat intotdeauna religia si biserica, parti ale culturii si centre de raspindire a culturii.
Am ajuns la Vatican cu prilejul acelei excursii, si te rog sa ma crezi ca acolo am avut revelatia. Nu inseamna ca am inceput sa merg la biserica regulat sau sa ma inchin fara incetare, dar privesc lucrurile din alta perspectiva.
Eu sint atras de o tematica extrem de diversa, citesc si teologie si filosofie. Am citit pina si vreo sapte carti de sah ! 😀 😛 😆
la ps. nu-i bai ; nu-ti face probleme. 🙂
http://amanda13sworld.wordpress.com/
Da, stiu despre acel proiect care se refera si la ceea ce se numeste Mitteleuropa, Europa Centrala, etc. Si eu aveam cateva carti din colectia respectiva…
Cat despre credinta… la mine a fost taman pe dos, am fost crescuta in spirit religios, nu excesiv religios ci cu acea moderatie pe care ti-o da morala religioasa adevarata, insa pe la 16 ani am fost pur si simplu socata de reactia unui preot ortodox care a vrut sa ma trimita la manastire numai fiindca am indraznit sa-i spun ce fascinante mi se par conexiunile dintre diferitele religii. Ma rog, eram foarte tanara si naiva, in perioada mea Eliade. Apoi a refuzat sa mai treaca pe la noi pe acasa cu sfintitul, desi mama, saraca, tinea mult la asta. In paralel, am avut si o alta experienta negativa cu un preot care ne preda religie si care pur si simplu m-a scos afara fin clasa cu forta atunci cand am indraznit sa pun intrebari (politicoase) pe marginea unor chestii pe care le preda. Asa ca am ajuns genul de credincios orfan care merge la biserica numai cand nu este slujba, incapabil de a simti ca invatamintele unui preot ii transmit un fior religios.
Aici in State nu merg chiar deloc fiindca bisericile din zona, construite din lemn ca niste baraci, cu scaune ca intr-o sala de cinema si cu un serviciu religios de obicei proiectat pe tavan cu un videoproiector nu ma fac sa ma simt nicicum aproape de divin, mai degraba de un teatru ieftin 😦
Ziua buna si aici
La religie-s cam pici
Sfantul Francisc imi pare
Un mic comunist in floare
Poate chiar a fost sfant
Ce-a umblat pe acest pamant
Altii pe langa el au furat
De bunatate au profitat
Intentia-i buna prima data
Dar apoi, omenia-i uitata
Sper sa nu fie un om rau
Ce manie pe Dumnezeu
Dac-o fi, vom povesti
Pe alta lume, de va fi
Salut tibi,
Esti un povestitor grozav.
Asta nu se invata asta e un dar rar.
Citesc ce scrii despre cartea asta, (pe care nu am sa o citesc niciodata) si parca ascult o melodie frumoasa.
Aferim 🙂
@amanda13
Despre credinta nu cred ca trebuie discutat prea mult.
Fiecare crede ce si cit poate. Iar despre ritualul din diverse biserici iar nu stiu ce sa spun.
Stiu insa ca am apucat inclusiv la Assisi o slujba ( am mai asistat si la Vatican si la Padova – si nu numai) si te rog sa ma crezi ca in interiorul meu se instalase o pace reculeasa.
@Creanga
La Sf. Francisc nu era vorba decit despre acceptarea saraciei ca mijloc de a indeparta tentatiile pacatului. 🙂
A fost chiar un sfint iar invataturile sale sunt pline de morala pioasa.
@ Un tinar de stinga
Multumesc pentru compliment, dar stii cum se spune : o mie de vorbe nu fac la fel de mult ca o imagine frumoasa.
Blogul tau o dovedeste cu prisosinta !
tibi,
revin sa te citesc pe indelete.Astept peste putin timp niste musafiri.Pe urma cu sufletul linistit ma pun spre meditatie;sigur voi fi incantata. :))
OK dora
Postarea asta va sta aici, pina miine seara. 🙂
Buna seara prieteni! 🙂
Tibi, frumoasa postare! Fascinanta personalitatea Sfântului Francisc de Assisi, am vazut, demult si un documentar despre viata lui. Legenda sau adevar, se pare ca avea o putere psihica neobisnuita, atat asupra oamenllor cat si a animalelor salbatice( lupi) care se-mblanzeau in preajma lui. 🙂
servus nora ! 🙂
Aşa spune legenda ! Că Sfîntul Francisc vorbea limba tuturor vieţuitoarelor, limba primordială, limba adamică pierdută odată cu alungarea protopărinţilor din Eden …
tibi, am mai citit odata rugaciunea…
Noapte buna 🙂
noapte buna nora ! 🙂
Buna dimineata!
In lume avem echilibru
Unul plange, altu-i hatru
Unu-i stramb, altu-i drept
Unu-i prost, altu-i destept
Unii lenesi, unii harnici
Altii mari, altii mai mici
Comunismul ne-a stricat
Balanta a inclinat
Prea multa bunatate
Prea multa ‘egalitate’
Pui egalul fara rost
Uiti de paine si de post
Acum trebe sa muncim
Peste ani sa impartim
Nu sunt rau, sunt botezat
Eram mic, n-au intrebat
Dar, pe sfinti eu ii respect
Far’ sa am crucea in piept
Biserica e doar muzeu
In suflet e Dumnezeu
Credinta e in purtare
Nu in bani de lumanare
E in dragostea de aproape
Nu-n pomelnice schioape
Eu, om rau, voi fi judecat
Pe taramul celalalt
Pan’ atunci un fapt e cert
Toti punem mainile pe piept
neata,
brusc mi-am adus aminte ca azi 22.01.10 este o zi mare intr-un fel pentru tine, pentru familia ta.
sa fie intr-un ceas foarte bun!
va tin pumnii!
sa fie cu noroc si sa fie bine!!!
drum bun tinerilor!
🙂
Iertare skorpion ! 😦
Am preparat postarea dedicata plecarii, astazi nu am fost tocmai in apele mele, m-am luat cu treburile si…. 😦
Iertare prietene ! Multumesc pentru faptul ca ti-ai amintit.
Ziua buna !
@ Creanga
Postarea mea nu pune în evidenţă credinţa decît parţial.
Am semnalat un monument arhitectonic cu totul şi cu totul extraordinar şi legenda unui om al credinţei despre care se spun o sumedenie de legende foarte frumoase.
Nu doar Italia, dar întregul Ev Mediu datorează acestui om destul de multe, indiferent dacă noi, la distanţă de 800 de ani fata de acele timpuri, mai credem in Dumnezeu sau nu.
În acele vremuri, credinţa nu prea era pusă la îndoială, era chiar modul de viaţă al acelor oameni. Ei au lăsat în urma lor catedrale, picturi, statui, monumente, o adevărată cultură care atrage milioane de turişti anual, în beneficiul urmaşilor lor.
Ateii n-ai construit niciodată nimic. Din 1789 pînă acum, dărîmă şi tot dărîmă tot ce ating. Începînd de la Zeiţa Raţiune, Iraţionalitatea a pus stăpînire pe cugetele a miliarde de oameni. Şi lucrul acesta se vede.
Despre credinţă nu cred că trebuie vorbit prea mult.
Fiecare crede ce şi cît poate, mai ales dacă şi cum vrea.
Am privit şi mai privesc biserica din punct de vedere cultural.
@ skorpion
Mulţumesc tare mult !
Ufff, de echilibru vorbeam
Dara mai mult incurcam
Ce e frumos e frumos
Si pe cer si pe jos
De cand lumea s-a facut
In ceva a tot crezut
Ca sunt zei sau Isus
Mereu cu capul pe sus
Spre soare sau luna
Au vrut o lume mai buna
Mai bine o religie
Decat doar anarhie
De la Herodot la Eliade
Zalmoxes bine ne cade
Dar, trebuie si atei
Ca vor construi si ei
Salut Creanga !
Asa e. Despre asta este vorba.
Despre un echilibru si despre acceptarea liber consimtita a orice.
Stii cum se spune : uneori raul este necesar, tocmai ca sa putem distinge binele.
tibi,
n-am citit prea multe despre viata sfintilor.Probabil e vorba de respingerea exaltarilor, bigotismului,pe de alta parte sunt credincioasa si am inceput sa accept oamenii cu adevarat evlaviosi,daruti divinului creator si cu misiune crestineasca.Sfantului Francisc i s-a harazit cu siguranta”o incurajare vadit dumnezeiasca”.
Ai dreptate:credinta sub o forma sau alta a generat cultura,ateismul a demolat si a indrumat omenirea pe o cale gresita. 🙂
„Realitatea insa este crestinatatea”-o spune acelasi Jacques de Goff in Civilizatia occidentului medieval,carte mult pretuita de mine , pentru propria mea informare si pt.pregatirea lectiilor la clasa.(la care am renuntat de cativa ani din motive obiective -nu le discut). Lucrarea este f.bine documentata si ilustrata abundent cu harti,fragmente din arta si literatura,stampe,litografii,constructii,vestimentatie. 🙂
ps.M-ai facut sa-mi revad una din cartile preferate;cealalta este”Zei,morminte,carturari”de C.W.Ceram. Si nu le-am epuizat,astea sunt primele dupa Biblie. 😆
dora
Nici eu nu am citit prea multe carti despre religie. In afara de vechiul si noul Testament, in afara de cite ceva despre Sfintii Parinti ai Bisericii, citeva carti din Biblioteca Medievala Polirom, vreo doua carti despre papa Ioan Paul al II-lea, citeva despre islam, citeva despre iudaism si alte citeva, mai nimic.
Problema este ca de cind cu blogareala, multe trebuiesc re-lecturate macar pe repede inainte, iar asta imi reduce timpul de noi lecturi. E bine, pentru ca la re-lectura, de multe ori am prins sensuri noi.
Nu ma enerveaza ateismul, cit ma eneveaza derivatele neo-stingiste care se bazeaza pe ateism.
Am vazut atei perfect respectabili, am vazut si ticalosi care clameaza credinta, dar adeptii noilor „isme” sunt pur si simplu, periculosi !
exact! Promotorii „ismelor”sunt periculosi.Ori sunt extremisti,rasisti or, bigoti.
M-ai facut sa-mi reamistesc o carte valoroasa „Istoria bisericii ortodoxe”,crede-ma ca n-am prea retinut nimic,fiind si de alta religie crestina -greco-catolica.Nu sunt insa o crestina practicanta,merg rar la biserica si intru si la catolici si la ortodocsi….la protestanti doar in Nemtia ,ginerele fiind lutheran. 🙂
Dumnezeu este unul singur; noi oamenii il percepem in chipuri diverse, pentru ca asa am fost creati de El : diferiti.
Daca Domnul ar fi vrut sa semanam intre noi, am fi fost aproape identici, dar atunci unde ar mai fi fost frumusetea aflata in diversitatea trairilor personale ale vietii fiecaruia dintre noi ?
Cred că dacă aș comenta în acest moment nu aș fi în stare decât să exprim platitudini.
Îți mulțumesc mult !
Carmen
Nici vorbă despre platitudini.
Suntem făcuţi din carnea pămîntească, acea carne adamică primordială, carne care tinde către spiritul Dumnezeiesc.
Mă bucur tare mult că te-am descoperit în blogosferă.
Mulţumesc pentru comentarii şi pentru sprijinul tău constant.
Tibi,
Ani de zile , mi-am închipuit că sunt printre puținii ortodocși atrași de Sfîntul Francisc. Din când în când, îmi plăcea să recitesc Regăciunea sa.
Internetul, după cum observ, are meritul de a ne dezvălui că , undeva ,cândva, mi-a plăcut mult titlul , mai există ființe care apreciază aceleași valori umane. Nu cred că este puțin ca să descoperi faptul că nu ești singur La fel de mult mă bucur și eu că ne-am cunoscut și mă simt onorată de aprecierea ta.
Carmen
Am mai spus : habar nu am avut despre cele ale religiei pînă în urmă cu vreo 10 ani, cînd am început să citesc (masiv) la temă.
Revelaţia am avut-o la Vatican.
Restul decurge firesc de atunci pînă acum.
Da, mai există fiinţe care apreciază adevăratele valori. Şi nu sunt puţini cei care…
– – –
Despre aprecieri, mulţumesc frumos.
[…] pentru care corpul e preaslăvit. Dar în al treilea rînd avem concepţia pe care a formulat-o Sfântul Francisc (din Assisi) numindu-şi trupul „fratele asin”. Toate trei pot fi – deşi nu sînt sigur […]
[…] bisericesc unde odihneşte Sfîntul Francisc de Asissi, şi am postat o scurtă biografie a sa, AICI. Merită să (re)citiţi acest articol, dacă […]
Mulțumesc pentru text!
Cele două rugăciuni – Rugăciunea Sfîntului Francisc din Assisi și Cântarea fratelui soare sau a făpturilor – sunt preluate din cartea lui Jacques Le Goff? Întreb pentru că le-am găsit pe-aici, pe net, în foarte multe variante și am nevoie de una „oficială” (din carte).
Din comoditate am preluat de pe internet versurile dar, am căutat cartea apărută la Polirom în anul 2000, acum epuizată şi redau aici versiunea din carte aflată la pp 77-78
Cîntarea fratelui Soare sau a tuturor creaţiilor
Preaînalte, atotputernice şi bunule Dumnezeu
laudă ţie, slavă, cinste şi binecuvântare
numai ţie ţi se cuvin, o Preaînalte,
căci nici un om nu-i vrednic să-ţi rostească numele.
Lăudat fii, Doamne, cu toate creaţiile tale
şi mai ales co domnul frate Soare
prin care tu ne dai ziua, lumina.
El este frumos, strălucind cu mare slavă
şi tot el te întruchipează pe tine, Preaînalte.
Lăudat fii tu, Doamne al meu, pentru sora Lună şi pentru Stele
tu le-ai pus pe cer limpezi, preţioase, frumoase.
Lăudat fii tu, Doamne al meu, pentru fratele vânt
pentru aer şi pentru nori
Pentru azurul liniştit şi pentru toate stările vremii
prin ele ţii tu în viaţă toate creaturile.
Lăudat fii tu, Doamne al meu, pentru sora Apă
care-I foarte trebuincioasă şi foarte înţeleaptă
preţioasă şi castă.
Lăudat fii tu, Doamne al meu, pentru fratele Foc,
cu care tu luminezi noaptea
el este frumos şi jucăuş,
de neîmblînzit şi puternic.
Lăudat fii tu, Doamne al meu, pentru sora mama noastră Pămîntul
care ne ţine şi ne hrăneşte
care rodeşte poame felurite
cu flori smălţuite şi cu irburi.
Lăudat fii tu, Doamne al meu, pentru cei
care iartă, din dragoste pentru tine
şi care îndură boli şi încercări,
fericiţi atunci cînd pacea o salvează,
căci prin tine, Preaînalte, vor fi ei încununaţi.
Lăudat fii tu, Doamne al meu, pentru sora noastră, Moartea trupească,
de care nici un om viu nu poate scăpa;
Nefericire celor care mor în păcat de moarte,
fericiţi cei pe care îi va surprinde împlinindu-ţi voia.
căci cea de-a doua moarte nu-I va putea vătăma.
Lăudaţi şi binecuvântaţi pe Domnul meu,
mulţumiţi-I şi slujiţi-l
cu cea mare smerenie. *
–-
*După traducerea franceză a lui Damian Voreux, Saint Francois d’Assise. Documents. Ecrits et premieres biografie, Paris, Editions franciscaines, 1968, pp 196-197 (parţial revăzută de Jaques Le Goff).
–
Sper să vă fie de folos.
Mulțumesc tare mult! Mi-a fost de folos, cu atât mai mult cu cât am putut face o comparație: uitasem că am în bibliotecă rugăciunea Sf Francisc în traducerea din latină a dlui Ștefan Acatrinei în „Scrierile Sfântului Francisc și ale Sfintei Clara de Assisi. Texte și prezentare” (Editura Galaxia Gutenberg, 2011).
Mă bucur că v-am putut fi de folos măcar cu atît 🙂