Sfîntul Francisc din Assisi . JACQUES le GOFF

În urmă cu cîţiva ani, odată întors dintr-o excursie în circuit din Italia, am scotocit imediat prin librării, după o carte despre Sfîntul Francisc. Am găsit la Polirom cartea aceasta, scrisă de un adevărat specialist al Evului Mediu. Am ajuns în excursia aceea şi la Assisi, unde se află reşedinţa de vară a Suveranului Pontif şi unde se află o minunăţie greu de imaginat : dominînd oraşul de pe un deal semeţ, un complex bisericesc alcătuit din trei biserici suprapuse! odihneşte moaştele Sfîntului Francisc.

Pe numele său adevărat Giovanni (Ioan), acesta a venit pe lume în familia unui negustor de postavuri, în timp ce acesta călătorea prin Franţa cu treburi, în 1181 sau 1182. Reîntors acasă, tatăl îşi rebotează fiul cu numele de Francisc. Nu se ştie exact de ce. Tînărul Francisc a avut o viaţă îndestulată, ocupîndu-şi timpul cu jocuri, distracţie, cîntece, sporovăială. El însuşi autor şi trubadur, era în acelaşi timp atras de meseria armelor. În 1202, în toiul unor lupte între oraşele rivale Assisi şi Perugia, este luat prizonier. Eliberat, pe drumul spre casă are un vis premonitor a cărui semnificaţie iniţial îi scapă : îşi visează casa plină de arme şi de uniforme. Mai are un vis : nu-şi va continua drumul şi nu va fi războinic.

Convertirea e aproape.Nu va fi militar, ci va fi un militant împotriva păcatului, va deveni „unul dintre cei mai mari sfinţi din istoria creştinismului”. Convertirea nu are loc brusc, se întinde potrivit biografului său Tommaso da Celano, pe parcursul a patru sau cinci ani. Sfîntul Francisc a fost însoţit întreaga sa viaţă de boli. De ochi, de ficat, de stomac. Priveşte suferinţa cu seninătate, ca pe o cale de mîntuire a trupului – instrumentul păcatului. Iar trupul odată mîntuit, este aidoma celui zidit de Dumnezeu.

Dar. Nici habotnicia dusă la extrem nu este bună. „Domnul a zidit din pămînt leacurile, şi omul înţelept nu se va scîrbi de ele”. Odată întors acasă, începe să abandoneze treptat, vechiul stil de viaţă. „Impresionat de şubrezenia bisericii San Damiano … adună un vraf de albituri din casa … le vinde … şi-i dă toţi banii preotului”. Tatăl său, furios, îl leagă şi-l închide într-o cameră. Mama sa, miloasă, îl eliberează. „Francisc se refugiază la Episcop …şi făptuieşte în mod public … actul solemn care marchează ruptura cu viaţa sa anterioară … se dezbracă de toate hainele şi, gol îşi manifestă deplina despuiere de orice avuţie”. Giovanni, devenise „Il Poverello”. Începe să propovăduiască şi să convertească. Rînd pe rînd, i se alătură oameni din toate straturile sociale. Toţi îşi vînd bunurile şi dau banii la săraci. „Francisc şi adepţii săi, vor fi mereu pe drumuri predicind în sate şi oraşe”. Înfiinţează frăţii.

Nu toată lumea priveşte cu ochi buni, demersurile sale. Mulţi cred despre Francisc şi adepţii săi, că sunt chiar nişte nebuni! Francisc merge atunci la Roma, pentru a cere binecuvîntarea Papei. Inocentiu al III-lea se lasă greu convins de sărăntocul acesta; pînă la urmă se îmbunează, în urma unui vis : „văzu bazilica din Latran înclinată, gata să se dărîme. Un călugăraş mic şi urît o susţine cu spatele ; acesta nu putea fi decît Francisc.”.

Papa este totuşi precaut. Nu-i dă decît o aprobare verbală. E destul şi atît. Printre multele sale peregrinări, Francisc recrutează o tînără excepţională, de familie nobilă, Clara. Aceasta va fonda împreună cu o prietenă şi cu o sora mai mică – Agnese ordinul „Măicuţele Sărace” – Sărmanele Clarise.

Legenda spune că Sf. Francics a săvîrşit şi minuni. De exemplu, descoperit clandestin pe o navă şi ameninţat cu aruncarea peste bord, potoleşte o furtună, apoi înmulţeşte proviziile mateloţilor şi este iertat. În alte dăti, vindecă bolnavi, exorcizează pe cei posedaţi de diavol; începe să fie primit cu entuziasm :”Iată sfîntul !” strigă acum mulţimea. Trimite adepţi în alte zări ale lumii, pentru a înfiinţa misiuni. In 1219, fiind în Palestina la locurile sfinte, află că cinci dintre fraţii săi întru credinţă, au fost martirizaţi.

În sînul ordinului apar frămîntări; disensiunile sunt la ordinea zilei, pentru că au apărut devierile în ambele sensuri. Fie unii decăzuseră la o viaţă de vagabondaj şi beţii, fie alţii înfiinţaseră case de studii şi de tratament, ceea ce nu era pe placul lui „Il poverello”. Pentru a pune lucrurile în ordine, Sf. Francisc acceptă după doi ani de discuţii cu cardinalul Ugolini o bula papală aprobată de Honorius al III-lea şi denumită Regula Bullata – 29 noiembrie 1223. Nu era chiar ce gîndise el, dar simţindu-şi sfîrşitul aproape, Sf. Francisc acceptă. „Biet om, îi zise Domnul, de ce te întristezi ? Ordinul tău, nu-i oare ordinul meu ?”

În septembrie 1224, are o nouă viziune : „vede un bărbat cu şase aripi ca un serafim, cu braţele deschise şi cu picioarele legate, fixate pe o cruce. Şi cum medita la această viziune, plin de bucurie şi de întristare totodata, pe mîinile şi pe picioarele sale apar găuri sîngerînde şi răni adînci”. Primise stigmatul. „Pe 3 octombrie 1226, cere să i se cînte Cîntarea fratelui Soare, să i se citească Patimile din Evanghelia lui Ioan şi să fie aşezat jos pe un ciliciu acoperit de cenuşă. Atunci unul dintre fraţii ce se aflau acolo i-a văzut dintr-o dată sufletul urcînd ca o stea drept la cer”.

Sfîntul Francisc este patronul spiritual al Italiei, iar Assisi este obligatoriu de vizitat.

Rugăciunea Sfîntului Francisc din Assisi

Doamne, fă din mine unealta Păcii Tale
Acolo unde este ură s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensă s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greşeala s-aduc adevăr,
Acolo unde este neîncredere s-aduc credinţă,
Acolo unde este disperare s-aduc speranţă,
Acolo unde este întuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristeţe s-aduc bucurie.

O, Stăpîne, nu te-am căutat atît
Spre a fi consolat… cît pentru a consola,
Spre a fi înţeles… cît pentru a înţelege,
Spre a fi iubit… cît pentru a iubi.

Deoarece:

Dînd… primeşti,
Pierzînd… găseşti,
Iertînd… eşti iertat,
Murind… reînvii la viaţa eternă!