Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 27 ianuarie 2010

Amelie Nothomb

s-a născut în 1967 la Kobe, Japonia . Este descendenta unei ilustre familii bruxelleze care a adus provincia Luxemburg regatului Belgiei, şi fiica unui diplomat belgian ( asta explică locul naşterii). A călătorit în toată lumea încă din copilărie, urmîndu-şi familia : China, SUA, Bangladesh, Birmania, Laos. A studiat filologia. De optsprezece ani publică aproape în fiecare an, cîte o carte. Primul său roman, Igiena asasinului (1992) s-a vîndut în cîteva sute de mii de exemplare. Cărţile sale sunt traduse în numeroase ţări şi a vîndut milioane de exemplare. Dar. Dacă de P. Coelho a auzit pînă şi europarlamentarul Beeecali, de A. Nothomb nu a auzit chiar toată lumea. Mass-media ştie de ce.

Acid sulfuric (2005) este o carte care prezintă o umanitate care a atins noi culmi ale cruzimii inconştiente. O umanitate care ignoră de mult că nu-şi mai merită numele. A. Nothomb imaginează un reality show macabru : participanţii sunt luaţi pur şi simplu de pe stradă cu forţa, duşi într-un soi de lagăr de concentrare, puşi la muncă epuizantă, hrăniţi prost şi bătuţi sistematic. În fiecare dimineaţă, cei care deveneau incapabili de muncă, erau trimişi la moarte. Erau executaţi bineînţeles, în direct, în faţa unui public extaziat, dar incapabil să înţeleagă că orice telespectator poate fi următoarea victimă. Totul petrecîndu-se ca într-un Big Brother gigant, unde mişcarile unora dintre ei sunt filmate fără întrerupere, iar convorbirile tuturor pot fi ascultate fără preaviz.

Odată ajunşi în lagăr, sunt triaţi. Vînătorii de capete, îi alegeau pe cei care urmau să devină „caporal”. Aceştia primeau nume şi urmau să fie călăii celorlalţi, care primeau numere de identificare. Numere tatuate pe corp.( Oare o fi aflat A.Nothomb de „experimentul piteşti” ?). Acţiunea se petrece în jurul relaţiei speciale dintre o gardiancă, Zdena, şi una dintre victime, o fată extrem de frumoasă, Pannonique, rebotezata CKZ 114. O relaţie bazată pe cunoscuta fascinaţie a victimei – Pannonique, pentru călăul său-Zdena, şi reciproc. În acest caz, victima va încerca săşi folosească forţa de persiuasiune pentru a determina spectatorii să oprească jocul.

Înainte de razie, Pannonique fusese o eminentă studentă. Zdena, nu reuşise în întreaga sa viaţă la nici-un examen. Concludent, NU ? În viaţa de zi cu zi din lagăr, mai cu seamă compatimirea celorlalţi era strict interzisă. Încercarea de a sări cuiva în  ajutor pentru o pedeapsă nemeritat aplicată nu făcea decît să dubleze respectiva pedeapsă. Încet, încet, Pannonique le va insufla celorlalţi sentimentul mîndriei şi al respectului de sine. La mizerabila masă de seară, nimeni nu va mai tăcea posomorît de foame. Toţi se vor strădui să vorbească despre lucruri frumoase. Dar. Spectrul foamei le dădea tîrcoale cu ameninţarea morţii. Selecţiile matinale pentru execuţia în direct, trebuiau evitate.

În lupta sa tăcută cu Zdena, CKZ  114 va obţine o primă victorie foarte importantă. O deţinută din grupul său, fiind selecţionată abuziv pentru a fi executată, va fi salvată de prietena sa. De multă vreme, Zdena se lovea de refuzul deţinutei CKZ 114 de a-i spune cum se numeşte. Ei bine, sfidîndu-şi gardiana, o readuce pe MDA 802 în rîndul viilor şi-i aruncă în faţă tare şi răspicat ” – Mă numesc Pannonique!”

Acid sulfuric este o carte necesară. Ororile petrecute în lagărele de concentrare/exterminare nu trebuiesc uitate. Dacă politicienii încearcă să aşternă tone de uitare peste acel trecut infect, măcar oamenii de litere au datoria de a ne menţine spiritul treaz. Fenomenul neo-nazismului în creştere şi a neo-stîngii triumfătoare, ne lasă indiferenţi? Vai nouă !

Read Full Post »

      E limpede. Nu ştiu soi de indivizi făuresc şleaurile pe care se chinuie naţia asta să meargă în drumul său către un viitor incert, dar nu mai exis nici-o îndoială că zăpada este principala lor raţiune de a fi. De fapt, nu zăpada care ar putea să fie benefică, ci înzăpezirea, înnoroirea. Trasul sforilor către direcţia neantului garantat. Indivizii aceştia chiar reuşesc să tragă o nouă cortină peste speranţele românilor conectaţi la nato şi la ue. Reuşesc indivizii aceştia să ameţească atît imobilismul istoric al noii birocraţii de tip pan-european, dar trag cu ochiul şi la instalarea noilor socialisme de tip american-obamiste.

      Mitul fondator al unei americi care promitea democratizarea unei lumi întregi, a murit odată cu Reagan. Şi cu moartea excepţionalui OM care a fost Papa Ioan Paul al II-lea. A căzut zidul berlinului ? Ei şi ? facem noi alte ziduri. rîmăm fundamentele economiei de tip liberal fondată de Adam Smith, promovăm specula ca religie economică şi ruim noi pînă la urmă toate speranţele voastre într-o lume mai bună. Ce, nu aţi aflat încă ? Lumea este aşa cum vrem noi să fie : idioată şi limita aşa cum suntem chiar noi, stăpînitorii noii desfăşurări a vanităţilor noastre : colorată în roşu obamist cu nuanţe neo-moscovite. Nu pricepeţi ? Ei firar să fie... Noi zidim lumea. Nu vedeţi ce ziduri frumoase construim ?? Nerecunoscătorilor!  

      Naţia asta a noastră, navighează printre şleauri. Cu o roată merge către apusul ideii de stîngism roşu venit de la răsărit, cu altă roată merge către răsăritul ideii neo-apusene care invită la somnul ideilor anesteziate, legănate pe muzica politically corectness. Idealul tiraniei minorităţilor de tot felul, asupra majorităţii normale, este pe cale e a fi atins. Nimeni nu mai poate ieşi cîteva veacuri din acest impas : ridicăm noua cortină, iar după ce o s-o înlăturăm, veţi vedea că noul zid este de netrecut. Înapoi în peştera cu voi. Grrrrmmmh.

Read Full Post »