Dacă într-o noapte de iarnă un călător

ITALO CALVINO

Tot la Polirom a apărut în urmă cu ceva vreme o carte, care pare a fi un soi de carte a cărţilor destinată Cititorului şi Cititoarei în veşnica lor goană după cărţi. Străjuită în loc de prefaţă de o prezentare făcută de autor ca răspuns la adresa unui critic de-al său care ratase complet subiectul cărţii, şi încheiată cu o postfaţă foarte utilă, întocmită de traducătorul acestui volum, domnul Bogdan-Alexandru Stănescu. Compusă de fapt din 10 incipit, zece începuturi de roman, niciunul terminat, în zece stiluri diferite şi atingînd tematici din zece domenii literare diverse. După cum spune autorul, astfel de precedente există în istoria literaturii. De la bine cunoscuta O mie şi una de nopţi pînă la Exercices de style, „în care o anecdotă de cîteva rînduri era tratată în 99 de redactari diferite de Raymond Queneau” (1947). Cartea este scrisă sub forma narativă a personajului principal, dar titlul fiecărui capitol-nou roman este anunţat de Ludmila, o Cititoare. Nu lipseşte nici personajul antipodic, Necititorul în persoană, care are şi el un cuvînt de spus. Începutul cărţii este genial : „Tocmai te pregăteşti să începi noul roman Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. Relaxează-te. Concentrează-te. Îndepărtează de tine orice alt gînd …Spune imediat celorlalţi : nu vreau să mă uit la televizor! … Citesc ! nu vreau să fiu deranjat !” Urmează cele zece capitole-roman despre care cred că fiecare va merita o postare de sine stătătoare, şi un epilog de-a dreptul hazliu : „Cititor şi Cititoare, acum sunteţi soţ şi soţie. Un pat dublu, mare, e locul lecturilor voastre paralele. Ludmila îşi închide cartea, stinge lumina, îşi lasă capul pe pernă, spune : Stinge şi tu lumina. Nu eşti obosit de atîta citit ? Iar tu : Încă o clipă. Aproape am terminat Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino”. Interesant este faptul că citite în succesiune, cele zece titluri alcătuiesc o frază filmică : „Dacă într-o noapte de iarnă un călător, în afara localităţii Malbork , iţindu-se de pe coasta abruptă, fără a se teme de vînt şi de ameţeală, priveşte în jos unde umbrele se-ndesesc, într-o reţea de linii ce se leagă, într-o reţea de linii ce se intersectează, pe covorul de frunze luminate de lună, în jurul unei gropi goale, ce poveste îşi aşteaptă finalul ?” Acest roman este considerat capodopera acestui genial scriitor italian. Acest metaroman a apărut în 1979. Un an mai tîrziu, va vedea lumina tiparului, o altă capodoperă : În numele trandafirului de Umberto Eco.

Mai departe am mers pe ideea de a dezvolta cele zece „incipit” în zece capitole separate, eventual împănate cu episoade din viaţa mea şi a altora, inventate mai mult sau mai puţin, unele poate chiar reale. Cine poate fi sigur ? Memoria înşeală întotdeauna, o dată cu trecerea anilor.

Read Full Post »

Vînzoleală în politica românească

În PSD, se aud goarnele care cheamă la lupta pentru preşedinţia partidului, din cîteva direcţii. Fostul sindicalist care anunţase că şi-a înfipt colţii în gîtul lui Geoană, ameninţă că va candida dacă nu va candida alt lider agreeat de către domnia sa. Năstase cheamă la unitate şi înţelepciune, propunînd coagularea unui grup cu reprezentativitate naţională, care să analizeze şi să hotărască ce este mai bine pentru partid. Ghici în jurul cui trebuie să se coaguleze grupul. Diaconescu, veritabil animal politic în stare să mimeze moderaţia deşi este un mic dictator încă speriat de perspectiva puterii, oscilează. Ba candidează, ba nu candidează. Vanghelie, conştient că dacă Geoană pierde, influenţa sa în PSD va scădea considerabil, a intrat deja în coliziune cu Mitrea-fostul sindicalist. Reciproca este valabilă. De la Cluj, unul dintre reprezentanţii acelui grupuscul pus pe reforme structurale amînate sine die, ad calendas graecam, Vasile Dîncu, il ironizează pe Iliescu, acelaşi Iliescu pe care şi fostul preot transformat în ministru al agriculturii, Sîrbu, îl făcuse responsabil, pentru multe greşeli tactice ale partidului. Iliescu, nu pricepe pentru că nici nu vrea, nici nu poate să înţeleagă, că există viaţă politică în România şi fără domnia sa. Chiar, ar fi ceva mai bine fără el. Hrebenciuc, plimbă vorbe de colo colo, doar doar mai crede cineva că manevrele sau mai impresionează vre–un guzgan nerozaliu. Mădălin Voicu, ameninţă şi el cu ce poate : dacă Geoană va fi reales, el pleacă din partid. Sufletul său de artist, nu-i permite să mai fie exclus încă o dată, de primarul şef al organizaţiei din Bucureşti, care este. Oprişan cere cu jumătate de gură demisia lui Geoană, Mazăre încă hălăduieşte prin Brazilia, iar alţi preşedinţi pesedişti de consilii judeţene, mai stau în expectativă.

În PDL, noile voci venite din societatea civilă cum este Cristian Preda, încearcă să demonstreze cît de necesară este o schimbare de mentalitate în politica de cadre a partidului. Monica Macovei îl susţine hotărîtă, Sever Voinescu mefistofelic, joacă la toate capetele cu un zîmbet graţios, de fost diplomat. Iar fostul ministru al apărării, Sorin Frunzăverde, spune răspicat că partidul a fost confiscat de un grupuscul bucureştean. Adică tocmai acolo unde partidul, a avut numai insuccese în ultima perioadă de timp. E sau nu e mason, Sorin Frunzăverde ? Cui îi pasă ? Preşedintele partidului, domnul prim ministru Boc, ştie ce are de făcut.

Între timp, domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, reface podurile de flori de peste Prut. Şi bine face. Măcar aici lîngă noi, românii trebuiesc trataţi cum se cuvine. Sper că următorul său pas, să fie îndreptat către diaspora, care a înclinat balanţa spre cîştigarea celui de–al doilea său mandat de preşedinte al tuturor românilor.

În PNL, şeful perdant al oricăror alegeri Crin Antonescu, face exact ce ştie el mai bine : ţipă răguşit, dar chiuleşte de pe scena politică la fel de bine cum o face de multă vreme, de peste tot pe unde a activat : în şcoală, în parlament, chiar şi de la şedinţa în care a fost ales preşedinte de partid patrician. Are el şi alte treburi de făcut. Ştie el care. NU ? Doar Patriciu a spus clar : penele trebuie să fie un partid balama, un soi de giruetă care se mişcă în bătaia „vîntului”.

UDMR este iar, asociat la guvernare. Ştie Marko Bela de ce. Electoratul lor, nu prea.

Între timp, banii de la FMI au intrat în conturile guvernamentale. Bugetarii, pot sta liniştiţi : salariile lor sunt la adăpost de intemperiile crizei. Greul trebuie să cadă ca de obicei, pe sistemul economic privat. Întreprinzătorii sunt de vină pentru sărăcia rezultată din închistarea în dolcele far niente al statului neperformant.

 Iar sindicatele, asteaptă cîmp liber de la generalul iarnă, pentru a iniţia mişcări de protest. De ce aşteaptă ? Simplu : să vedem cum ies alegerile de la PSD şi PDL şi vor acţiona în consecinţă. Cu ce consecinţe ? Nu contează. Sefii sindicatelor, protestează.

Societatea civilă, este în ton cu anotimpul : hibernează. Sau, mai exact, habarnează.

Read Full Post »