ITALO CALVINO
Tot la Polirom a apărut în urmă cu ceva vreme o carte, care pare a fi un soi de carte a cărţilor destinată Cititorului şi Cititoarei în veşnica lor goană după cărţi. Străjuită în loc de prefaţă de o prezentare făcută de autor ca răspuns la adresa unui critic de-al său care ratase complet subiectul cărţii, şi încheiată cu o postfaţă foarte utilă, întocmită de traducătorul acestui volum, domnul Bogdan-Alexandru Stănescu. Compusă de fapt din 10 incipit, zece începuturi de roman, niciunul terminat, în zece stiluri diferite şi atingînd tematici din zece domenii literare diverse. După cum spune autorul, astfel de precedente există în istoria literaturii. De la bine cunoscuta O mie şi una de nopţi pînă la Exercices de style, „în care o anecdotă de cîteva rînduri era tratată în 99 de redactari diferite de Raymond Queneau” (1947). Cartea este scrisă sub forma narativă a personajului principal, dar titlul fiecărui capitol-nou roman este anunţat de Ludmila, o Cititoare. Nu lipseşte nici personajul antipodic, Necititorul în persoană, care are şi el un cuvînt de spus. Începutul cărţii este genial : „Tocmai te pregăteşti să începi noul roman Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. Relaxează-te. Concentrează-te. Îndepărtează de tine orice alt gînd …Spune imediat celorlalţi : nu vreau să mă uit la televizor! … Citesc ! nu vreau să fiu deranjat !” Urmează cele zece capitole-roman despre care cred că fiecare va merita o postare de sine stătătoare, şi un epilog de-a dreptul hazliu : „Cititor şi Cititoare, acum sunteţi soţ şi soţie. Un pat dublu, mare, e locul lecturilor voastre paralele. Ludmila îşi închide cartea, stinge lumina, îşi lasă capul pe pernă, spune : Stinge şi tu lumina. Nu eşti obosit de atîta citit ? Iar tu : Încă o clipă. Aproape am terminat Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino”. Interesant este faptul că citite în succesiune, cele zece titluri alcătuiesc o frază filmică : „Dacă într-o noapte de iarnă un călător, în afara localităţii Malbork , iţindu-se de pe coasta abruptă, fără a se teme de vînt şi de ameţeală, priveşte în jos unde umbrele se-ndesesc, într-o reţea de linii ce se leagă, într-o reţea de linii ce se intersectează, pe covorul de frunze luminate de lună, în jurul unei gropi goale, ce poveste îşi aşteaptă finalul ?” Acest roman este considerat capodopera acestui genial scriitor italian. Acest metaroman a apărut în 1979. Un an mai tîrziu, va vedea lumina tiparului, o altă capodoperă : În numele trandafirului de Umberto Eco.
Mai departe am mers pe ideea de a dezvolta cele zece „incipit” în zece capitole separate, eventual împănate cu episoade din viaţa mea şi a altora, inventate mai mult sau mai puţin, unele poate chiar reale. Cine poate fi sigur ? Memoria înşeală întotdeauna, o dată cu trecerea anilor.
cam prolific, cam prolific, nu fac fata ritmului
🙂
buna seara…
am citit demult de tot o carte de italo calvino, dar efectiv nu imi aduc aminte de titlul cartii…
poate revin, daca imi revine memoria
🙂
Am mai fost acuzat !
Alege : Cararea cuiburilor de paianjen, Vicontele taiat in doua, Baronul din copaci, Cavalerul inexistent, Povestiri, T-indice zero. 🙂
hmmm, nici una,
trebuie sa caut in biblioteca
tibi, skorpion, salut!
Daca n-am citit pana acum Italo Calvino, după ce am parcurs aceasta postare sunt sigura ca o sa-l caut! Mersi tibi 🙂
servus nora !
Nici eu nu am citit nimic de el pina acum ! merita citit ! 🙂
Buna seara si buna sa va fie inima!
😆
tibi
😆
Servus!
„Dacă într-o noapte de iarnă un calator, în afara localităţii Malbork, iţindu-se de pe coasta abruptă, fără a se teme de vînt şi de ameţeală, priveşte în jos unde umbrele se-ndesesc, într-o reţea de linii ce se leagă, într-o reţea de linii ce se intersectează, pe covorul de frunze luminate de lună, în jurul unei gropi goale, ce poveste îşi aşteaptă finalul ?”
Sau un nou inceput! 🙂
seara buna maya ! 😆
Insiruirea acelor titluri este o sarada, pentru ca fiecare Cititor/Cititoare , este liber/a sa-si inchipuie cum vrea, continuarea celor 10 mini-romane.
Este un megaroman care cumva il prefigureaza pe Eco. 🙂
tibi
🙂
Am citit materialul – excelent ca de obicei!
Felicitari!
Am sa imi notez autorul – nu am citit nimic scris de el!
Iar „sarada’ am citit-o de mai multe ori cu mare atentie!
Este aproape „ca o pictura”- am in fata ochilor…scena! 🙂
cele zece titluri alcătuiesc o frază interesantă
care se incheie cu
ce poveste îşi aşteaptă finalul ?”
la care eu am adaugat
ce poveste isi asteapta un nou inceput?
sau
ce poveste isi asteapta un nou inceput!
Poate ca gresesc……. 😦
Nu gresesti draga maya !
Nu gresesti deloc !
Orice poveste, chiar neterminata, asteapta UN NOU INCEPUT !
Multumesc pentru aprecieri.
Venite de la tine, pentru mine inseamna foarte mult ! 🙂
@all
😆
Noapte buna,vise frumoase si colorate!
Ingerasii sa va aiba in paza! 🙂 🙂 🙂
tibi
🙂
maya, tibi, skorpion,
noapte buna 🙂
nora
😆
skorpion
😆
Noapte bună dragelor şi dragilor ! 🙂
Mulţumesc pentru vizită şi pentru comentarii.
Nu ştiu dacă am să devin mai puţin „prolific”.
Mi-aş dori, dar încă îmi place blogăreala. Încă.
🙂
Neatza!
Te citesc, te urmaresc
Dar ma si hodinesc
Hop si eu la postare
Cu aroma de cicoare
Ne faci pofta de citit
De oprit si de gandit
Inceputul e sfarsit
Kaneţ filma reusit
De ramai cu intrebari
Construiesti multe urmari
Faci si tu a ta poveste
Fara a prinde de veste
Bun, si eu m-am inspirat
Ce e vechi 9 e dat
Original de vrei sa fii
Putin trebuie sa stii
10 calatori grabiti
De noapte-s inzapeziti
Sapa, sapa la lopata
In ger salvarea isi cata
Oare cin_i_ci(5) se vor salva
Viata ii va premia?
De aici multe simpatii
Dar si acre gelozii
De ce el si nu eu
Scrisu’ meu de ateneu
Versul meu, copilaresc
Si se poate sa gresesc
salut Creanga !
Asa e : voi face si eu a mea poveste. 🙂