Dacă într-o noapte de iarnă un călător

ITALO CALVINO

Tot la Polirom a apărut în urmă cu ceva vreme o carte, care pare a fi un soi de carte a cărţilor destinată Cititorului şi Cititoarei în veşnica lor goană după cărţi. Străjuită în loc de prefaţă de o prezentare făcută de autor ca răspuns la adresa unui critic de-al său care ratase complet subiectul cărţii, şi încheiată cu o postfaţă foarte utilă, întocmită de traducătorul acestui volum, domnul Bogdan-Alexandru Stănescu. Compusă de fapt din 10 incipit, zece începuturi de roman, niciunul terminat, în zece stiluri diferite şi atingînd tematici din zece domenii literare diverse. După cum spune autorul, astfel de precedente există în istoria literaturii. De la bine cunoscuta O mie şi una de nopţi pînă la Exercices de style, „în care o anecdotă de cîteva rînduri era tratată în 99 de redactari diferite de Raymond Queneau” (1947). Cartea este scrisă sub forma narativă a personajului principal, dar titlul fiecărui capitol-nou roman este anunţat de Ludmila, o Cititoare. Nu lipseşte nici personajul antipodic, Necititorul în persoană, care are şi el un cuvînt de spus. Începutul cărţii este genial : „Tocmai te pregăteşti să începi noul roman Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. Relaxează-te. Concentrează-te. Îndepărtează de tine orice alt gînd …Spune imediat celorlalţi : nu vreau să mă uit la televizor! … Citesc ! nu vreau să fiu deranjat !” Urmează cele zece capitole-roman despre care cred că fiecare va merita o postare de sine stătătoare, şi un epilog de-a dreptul hazliu : „Cititor şi Cititoare, acum sunteţi soţ şi soţie. Un pat dublu, mare, e locul lecturilor voastre paralele. Ludmila îşi închide cartea, stinge lumina, îşi lasă capul pe pernă, spune : Stinge şi tu lumina. Nu eşti obosit de atîta citit ? Iar tu : Încă o clipă. Aproape am terminat Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino”. Interesant este faptul că citite în succesiune, cele zece titluri alcătuiesc o frază filmică : „Dacă într-o noapte de iarnă un călător, în afara localităţii Malbork , iţindu-se de pe coasta abruptă, fără a se teme de vînt şi de ameţeală, priveşte în jos unde umbrele se-ndesesc, într-o reţea de linii ce se leagă, într-o reţea de linii ce se intersectează, pe covorul de frunze luminate de lună, în jurul unei gropi goale, ce poveste îşi aşteaptă finalul ?” Acest roman este considerat capodopera acestui genial scriitor italian. Acest metaroman a apărut în 1979. Un an mai tîrziu, va vedea lumina tiparului, o altă capodoperă : În numele trandafirului de Umberto Eco.

Mai departe am mers pe ideea de a dezvolta cele zece „incipit” în zece capitole separate, eventual împănate cu episoade din viaţa mea şi a altora, inventate mai mult sau mai puţin, unele poate chiar reale. Cine poate fi sigur ? Memoria înşeală întotdeauna, o dată cu trecerea anilor.