INCIPIT 1

Primul incipit din cartea lui Italo Calvino poartă numele întregului metaroman : Dacă într-o noapte de iarna un călător. Acesta, are o treabă  de făcut. Să schimbe ca din întîmplare propria sa valiză cu una asemănătoare, valiză pe care o va lua de la un necunoscut, într-o gară oarecare. Coboară pe peronul slab luminat şi încearcă să ghicească : oare care dintre anonimii din raza privirii sale este cel care ar trebui să-l aştepte ? Nimeni nu-i dă atenţie. Peronul rămîne gol. Clădirea micuţă a gării, adăposteşte un bar. Pe peretele exterior, un telefon aşteaptă răbdator să-i risipească nedumerirea. Degeaba încearcă să mituiască telefonul cu fise. La numărul format nu vrea nimeni să răspundă şi să-i spună ce are de făcut. Intră în bar. Aici, o parte dintre locuitorii micuţei localităţi vin în fiecare seară pentru a-şi omorî timpul. Unii, joacă diverse jocuri de noroc, de plictiseală, nu pe bani. Alţii fac pariuri. Cine va veni primul în această seară ? Doctorul Marne, sau comisarul ? Cei care au pariat pe doctor au cîştigat. Acesta intră, salută şi se duce direct la biliardul electric. Nu este atent la joc. El de fapt supraveghează – crede el discret – cu cine mai flirtează fosta sa soţie, proprietara magazinului de pielărie, valize şi articole de călătorie. Femeia remarcă valiza eroului nostru şi remarcă amuzată. „- Ia te uită ! Am vîndut astă-seară o valiză identică ! Mă mir, pentru că nimeni nu a mai cumpărat o astfel de valiză; nu sunt prea practice. Nici măcar arătoase nu sunt. „- Cine a cumpărat-o ? – Nu ştiu. Nu era din orăşelul nostru. S-a suit în primul tren şi a plecat”. Acela să fi fost oare omul care ar fi trebuit să-l aştepte ? Înainte de a se gîndi mai departe, intră comisarul. Ca din întîmplare spune : „- Zenon din Eleea.” Călătorul nostru ramîne interzis ! Asta este parola ! M-au dat pe mîna poliţiei ? Comisarul : „- L-au omorît pe Jan. Pleacă de aici. – Şi valiza ? – Ia-o cu tine … Ia rapidul de unsprezece. – Dar nu opreşte aici. – Va opri”. Rapidul opreşte şi călătorul nostru se pierde în noapte cu valiza sa cu tot. Aici, Italo Calvino se opreşte. Fantezia noastra, de-abia se pune în miscare. Ce fel de organizaţie secretă este aceea în care poliţia este parte ? Întrebare de naiv. Nici-o organizaţie clandestină nu poate funcţiona fără oblăduirea poliţiei. Organizaţia este chiar aşa de puternică, încît să oprească trenurile unde vrea şi cînd vrea ?

 Depun mărturie ca DA ! Eram la începutul anilor ’90 într-un oraş din vestul ţării. Era în ziua de Crăciun. Viscolul şi lipsa de călători anulase cursa de avion către Bucureşti. Numai că îngerul meu păzitor veghea. Un prieten al unui prieten, unul dintre primii întreprinzători din ţară, m-a întrebat dacă pot să-i duc un plic la o banca. Am răspuns că da, numai că nu ştiu cînd voi putea pleca. A zis el : – Cursa care pleacă spre capitală din oraşul vecin va opri aici, te va lua şi pe tine, te duci direct la bancă şi le predai plicul. – Dar ajung noaptea, va fi închis. – Cînd ajungi la bancă, baţi de două ori în uşă, apoi încă de trei ori, apoi încă o dată şi aştepţi. Paznicul mi-a deschis, am intrat, am dat plicul, am telefonat binefăcătorului şi meu i-am mulţumit din tot sufletul : puteam şi eu să petrec Crăciunul în familie.

Ei, cîrcotaşilor, mai aveţi ceva de spus ? Organizaţia există şi funcţionează. Cum în beneficiul cui ! În beneficiul oamenilor care mai cred în Moş Craciun.