În afara localităţii Malbork

Incipit 2. ITALO CALVINO

Povestirea te-a captivat. Citeşti avid cu ochii minţii larg deschişi sorbind lacom cuvînt după cuvînt, paragraf după paragraf. Deodată, nedumerit, te opreşti. Ce se întîmplă ? Eşti sigur că ai mai citit aceste cuvinte. Priveşti numărul paginii. Ei, asta-i bună. După pagina 32 urmează pagina 17. Sigur că este o greşeală de legătorie. A doua zi, cu o falcă în cer şi cu una în pămint, te prezinţi la librar ca să îndrepte dandanaua. Acesta e calm şi te linişteşte şi pe tine, Cititorule. Ştie despre ce este vorba. Cei de la editură au încurcat nişte pagini. Au pus o coală tipografică din cartea Dacă într-o noapte un călător de Italo Calvino, în cartea În afara localităţii Malbork de Tazio Bazakbal. – Nu e nici-o problemă. Retragem exemplarele cu defect şi le înlocuim cu altele tocmai bune de citit. – Dar exemplarul meu are două coli tipografice identice. – Se mai întîmplă şi aşa. Exemplul la care mă refer eu, librar cu experienţă, este în cartea asta a lui Tazio Bazakbal. Uite, domnişoara de colo a păţit acest lucru. Cum ar spune o prietenă foarte bună de a mea din virtual – maya – nimic nu este întîmplător. Sigur că nu este. Încurcătura asta a făcut Cititorule, să te întîlneşti cu Cititoarea, care ca orice fată cu gropiţe în obrăjori, este teribil de frumoasă. Sigur că după ce schimbaţi impresii literare, Cititoarea te convinge să-l laşi naibii la o parte pe Italo Calvino cu cartea sa cu tot, şi să o schimbi cu cartea lui Tazio Bazakbal, doar acum, după ce ai aflat numarul de telefon al Cititoarei, e musai să vă întîlniţi, iar cartea asta este un pretext tocmai bun ca să aveţi măcar primul subiect de discuţie. NU ? Sigur că da ! Ajuns acasa, îţi zici : ia să mai citim şi ceva literatură poloneză, că nu strică. Malbork. Pe unde o fi localitatea asta ? Prin Polonia de bună seamă, după nume. Cititorul de pe vremea aceea, era obligat să caute prin atlase. De lene, de multe ori se abţinea. Dar acum, Google te scoate imediat din încurcătură. Numai să ai chef. Începi lectura. Şi găseşti o poveste încîlcită despre un tînăr care trebuia să se mute şi să lase în urma sa toate urmele trecerii sale prin viaţa de pîna atunci : iubita, amintirile, prietenii şi chiar şi dusmanii. Hei, dar stai puţin ! Ce fel de nume sunt acestea ? Că nu par poloneze deloc : Brigd, Ugurd, Ponko, Zwida. Cine te poate scoate din încurcătură ? Cititoarea desigur. – Alo, Ludmila ? – Nu e Ludmila, sunt sora ei, Lotaria. Ce treabă aveţi cu Ludmila ? Surescitat, îi povesteşti încurcătura. Ştie cumva cum o poate găsi pe Ludmila ? Trebuie neapărat s-o întîlneşti; trebuie musai să afli care este misterul cu încurcătura din cărţile acelea. – Alo, Ludmila la telefon. Sînteti domnul de la librarie ? – Da. – Bine. Uitaţi cum stă treaba. Romanul acesta nu este polonez. Este cimerian. Da, nu vă miraţi. Ci-me-ri-an. Să vă explic. Cimeria, 340 mii de locuitori, capitala Orkko … – Ludmila nu înţelegi ? Trebuie sa te văd. Trebuie! – Uite cum o să facem. Cunosc un profesor de limba cimeriană la Universitate. O să ne întîlnim acolo. Aleargă Cititorule, aleargă la Universitate, că ai acolo întîlnire la profesorul de cimeriană Uzzi-Tuzii cu Ludmila. Ajuns la Universitate, Cititorul bate cu putere la uşa pe care stă scris : Institutul de limbi botno-ugrice. Deschide chiar profesorul. – Ludmila e aici ? – Aici nu e nici-o Ludmilă. Ce doriti. Hai Cititorule, nu te mai bîlbîi şi spune ce ai pe suflet. Profesorul pricepe şi începe el să se tînguie. Că cimeriana este singura limbă vie-moartă din lume. Că nu mai are studenţi. Aceştia preferă să studieze mai bine ţigăneasca. O lungă litanie-jelanie amară. Cartea ? Sigur că da. Este o mică încurcătură. Cartea de fapt se cheama Iţindu-se de pe coasta abrupta, unicul roman al poetului Ukko Ahti. Sigur că da. Ludmila ? Vine cînd vrea, pleacă tot aşa, cînd are chef. Asta-i tot ? Bine.

Am păţit şi eu dandanaua cu text lipsă sau repetat. Numai că înainte de anii 90 nici prin cap nu-ţi putea trece că un exemplar defect putea să-ţi fie înlocuit. Aşa ceva era inimaginabil. Ar fi trebuit ca cineva să plătească greşeala, iar în Romînia vinovatul nu este găsit niciodată, afară de cazul în care cineva trebuie sacrificat, pentru că a mişcat în front. Acela care o face pe deşteptul şi nu îşi ţine grumazul aplecat, este urgent rebotezat Acarul Paun şi pedepsit cu asprime. Anul trecut, am cumpărat de la Gaudeamus mai multe cărţi. La una dintre ele am găsit text repetat. Am telefonat fără nici-o speranţă editurii respective şi am relatat păţania. Am fost asigurat că acel exemplar îmi va fi înlocuit. aşa a şi fost pînă la urmă. Mulţumiri Editurii Art. Merită tot respectul atît pentru conţinutul editorial cît şi pentru aspectul extrem de bine îngrijit al cărţilor editate. Adevărate bijuterii atît ca formă, da şi ca fond.