Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 31 ianuarie 2010

Incipit 3. ITALO CALVINO

Hei, Cititorule, dacă tot te-ai lăsat convins de Ludmila să citeşti cartea lui Tazio Bazakbal şi ai ajuns la cartea poetului Ukko Ahti, serveşte-te! – pare a spune profesorul Uzzi-Tuzii. Deci. Undeva în Cimeria, în ţinutul Petkwo se află Pensiunea Kudgiwa. Aici, este un dute-vino permanent. Este foarte greu să socoteşti cîte persoane se află aici. Probabil că este şi inutil. Pe noi ne interesează numai ce scrie în jurnalul său, un tînar – tînărul acela care lasă o viaţă în urma sa, pentru a începe o altă viaţă. Ia să vedem noi ce are de spus. Luni. „Sunt deja 20 de zile de cînd o întîlnesc singura … şi nu doresc altceva decît să-i pot adresa cuvîntul …”. Tînărul nostru are un motiv foarte întemeiat să nu deschidă discuţia. Domnişoara Zwida desenează scoici, iar el, se teme de acest subiect care i-ar readuce în faţa ochilor, fosta sa viaţă. Aşteaptă alt prilej. Care vine chiar a doua zi. Marţi. „Azi dimineaţă am vorbit pentru prima oară cu domnişoara Zwida”. Sigur că era momentul potrivit. Zwida tocmai desena un arici de mare şi toata lumea ştie că desenatul aricilor de mare este îngrozitor de greu. Nu ? Cu o zi înainte, tînarul nostru acceptase să preia sarcina meteorologului care plecase intempestiv. Pe cînd controla aparatele, doi bărbaţi s-au apropiat, şi au început să-l chestioneze despre meteorolog. Chestia asta dă o tentă de mister poveştii, că doar bărbaţii aceia aveau haine negre şi gulerele ridicate. Miercuri. Zi de vizită la închisoarea oraşului. Purtînd o voaletă neagră fixată de pălărie, domnişoara Zwida stă la rînd printre femeile care poartă basmale şi ţin copiii neastîmpăraţi de mînă. Toata scena este discret supravegheată de cei doi bărbaţi care se interesau de meteorolog. Pentru că este o fiinţă esenţialmente diurnă, tînărul nostru nu iese seara niciodată. Scrie în jurnalul care va fi descoperit muuuultă vreme după moartea sa, că vrea să transmită şi altora, „sensul ambiguu al lucrurilor care îl aşteaptă”. He, he, heee, ia te uita la el, ditamai filosoful! Joi. Intuind că fusese observată pe cînd vizita închisoarea, tînăra explică : directorul închisorii îi eliberase un permis special ca să poată vizita deţinuţii şi să le facă portretele. Dar cel mai dificil lucru, este sa desenezi o ‘grapină’, ancora aceea cu patru gheare; este aproape imposibil de găsit un unghi convenabil şi să redai cele patru gheare în mod realist. Va trebui să cumpere o grapină ca sa o poată desena în voie, oricînd avea chef. Vineri. Întreaga zi, tînărul încearcă fără succes să cumpere o grapină pentru domnişoara Zwida. Toata lumea devine bănuitoare. Pescarul îl trimite la magazin, iar aici i se explică politicos dar ferm, că o grapină nu putea fi vîndută, aşa, oricui. Nimeni nu are chef de încurcături cu poliţia. Dacă cineva vrea să o folosească la evadarea unui deţinut ? Cum să le explici că tot ce dorea domnişoara Zwida era să o deseneze ? Oameni obtuzi. Sîmbătă. Uluit, tînărul nostru găseşte un bilet de la domnul Kauderer, meteorologul. Acesta îi fixează o întîlnire la miezul nopţii, la cimitir. Deşi nu ieşea din casă nicodată seara sau noaptea, tînărul se duce la întîlnire. Iar domnul Kauderer îi trage un perdaf pe cinste. Cum putea el, un tînăr serios, sa se implice într-o evadare individuală ? Cînd va fi chemat la poliţie, nu cumva să-l amestece şi pe el, Kauderer cu ceva în afacerea grapinei, că nu va fi bine deloc. Şi atît de supărat este, că îl ameninţă că îi va retrage cinstea de a citi aparatele meteorologice. Tînărul promite că se va îndrepta. Duminică. Dis de dimineaţă, tînpărul merge la observatorul meteo. Vremea se strică repejor şi începe o ploaie. Deodată, privirea tînărului se opreşte pe un bărbat cu barbă, cu vestonul ud care-l priveşte senin. „- Am evadat … Nu mă trădaţi … Vreţi să anunţaţi pe cineva ? Locuieşte la hotelul …” Tînărului i se înmoaie picioarele. Era vorba despre domnişoara Zwida. În acest moment, al lecturii, Cititorul o descoperi în încăperea unde citea profesorul, pe Ludmila, care întreabă – Şi pe urmă ? – Pe urmă nimic, spune profesorul Uzzi-Tuzii. Romanele cimariene sunt toate neterminate. – Ba nu este adevărat! – spuse Lotaria, romanul se cheamă altfel, Fără a se teme de vînt şi ameţeală, este scris în cimbrică nu cimeriană şi este semnat cu un pseudonim, Vorts Viljandi.

Read Full Post »