Incipit 3. ITALO CALVINO
Hei, Cititorule, dacă tot te-ai lăsat convins de Ludmila să citeşti cartea lui Tazio Bazakbal şi ai ajuns la cartea poetului Ukko Ahti, serveşte-te! – pare a spune profesorul Uzzi-Tuzii. Deci. Undeva în Cimeria, în ţinutul Petkwo se află Pensiunea Kudgiwa. Aici, este un dute-vino permanent. Este foarte greu să socoteşti cîte persoane se află aici. Probabil că este şi inutil. Pe noi ne interesează numai ce scrie în jurnalul său, un tînar – tînărul acela care lasă o viaţă în urma sa, pentru a începe o altă viaţă. Ia să vedem noi ce are de spus. Luni. „Sunt deja 20 de zile de cînd o întîlnesc singura … şi nu doresc altceva decît să-i pot adresa cuvîntul …”. Tînărul nostru are un motiv foarte întemeiat să nu deschidă discuţia. Domnişoara Zwida desenează scoici, iar el, se teme de acest subiect care i-ar readuce în faţa ochilor, fosta sa viaţă. Aşteaptă alt prilej. Care vine chiar a doua zi. Marţi. „Azi dimineaţă am vorbit pentru prima oară cu domnişoara Zwida”. Sigur că era momentul potrivit. Zwida tocmai desena un arici de mare şi toata lumea ştie că desenatul aricilor de mare este îngrozitor de greu. Nu ? Cu o zi înainte, tînarul nostru acceptase să preia sarcina meteorologului care plecase intempestiv. Pe cînd controla aparatele, doi bărbaţi s-au apropiat, şi au început să-l chestioneze despre meteorolog. Chestia asta dă o tentă de mister poveştii, că doar bărbaţii aceia aveau haine negre şi gulerele ridicate. Miercuri. Zi de vizită la închisoarea oraşului. Purtînd o voaletă neagră fixată de pălărie, domnişoara Zwida stă la rînd printre femeile care poartă basmale şi ţin copiii neastîmpăraţi de mînă. Toata scena este discret supravegheată de cei doi bărbaţi care se interesau de meteorolog. Pentru că este o fiinţă esenţialmente diurnă, tînărul nostru nu iese seara niciodată. Scrie în jurnalul care va fi descoperit muuuultă vreme după moartea sa, că vrea să transmită şi altora, „sensul ambiguu al lucrurilor care îl aşteaptă”. He, he, heee, ia te uita la el, ditamai filosoful! Joi. Intuind că fusese observată pe cînd vizita închisoarea, tînăra explică : directorul închisorii îi eliberase un permis special ca să poată vizita deţinuţii şi să le facă portretele. Dar cel mai dificil lucru, este sa desenezi o ‘grapină’, ancora aceea cu patru gheare; este aproape imposibil de găsit un unghi convenabil şi să redai cele patru gheare în mod realist. Va trebui să cumpere o grapină ca sa o poată desena în voie, oricînd avea chef. Vineri. Întreaga zi, tînărul încearcă fără succes să cumpere o grapină pentru domnişoara Zwida. Toata lumea devine bănuitoare. Pescarul îl trimite la magazin, iar aici i se explică politicos dar ferm, că o grapină nu putea fi vîndută, aşa, oricui. Nimeni nu are chef de încurcături cu poliţia. Dacă cineva vrea să o folosească la evadarea unui deţinut ? Cum să le explici că tot ce dorea domnişoara Zwida era să o deseneze ? Oameni obtuzi. Sîmbătă. Uluit, tînărul nostru găseşte un bilet de la domnul Kauderer, meteorologul. Acesta îi fixează o întîlnire la miezul nopţii, la cimitir. Deşi nu ieşea din casă nicodată seara sau noaptea, tînărul se duce la întîlnire. Iar domnul Kauderer îi trage un perdaf pe cinste. Cum putea el, un tînăr serios, sa se implice într-o evadare individuală ? Cînd va fi chemat la poliţie, nu cumva să-l amestece şi pe el, Kauderer cu ceva în afacerea grapinei, că nu va fi bine deloc. Şi atît de supărat este, că îl ameninţă că îi va retrage cinstea de a citi aparatele meteorologice. Tînărul promite că se va îndrepta. Duminică. Dis de dimineaţă, tînpărul merge la observatorul meteo. Vremea se strică repejor şi începe o ploaie. Deodată, privirea tînărului se opreşte pe un bărbat cu barbă, cu vestonul ud care-l priveşte senin. „- Am evadat … Nu mă trădaţi … Vreţi să anunţaţi pe cineva ? Locuieşte la hotelul …” Tînărului i se înmoaie picioarele. Era vorba despre domnişoara Zwida. În acest moment, al lecturii, Cititorul o descoperi în încăperea unde citea profesorul, pe Ludmila, care întreabă – Şi pe urmă ? – Pe urmă nimic, spune profesorul Uzzi-Tuzii. Romanele cimariene sunt toate neterminate. – Ba nu este adevărat! – spuse Lotaria, romanul se cheamă altfel, Fără a se teme de vînt şi ameţeală, este scris în cimbrică nu cimeriană şi este semnat cu un pseudonim, Vorts Viljandi.
Complicat ăst incipit
Ma lasa far’ de piuit
Tanarul intra in carte
In Cimeria departe
Toti se calca pe picioare
Ingramadeala e mare
Dar stangaciului nu-i pasa
Tine un jurnal pe masa
Acvacultura vrea sa uite
Si zilele ii trec iute
Luni, marti, nu mai stiu
E din ce in ce mai ambiguu
Arici si metereologi
Comisari si inorogi
Bastieni din biblioteci
Zwida cu picioare reci
Grapine vrea sa picteze
UTS cauta sa achizitioneze
Esti nebun, nu iti pot da
Daca dungatul o evada?
Sambata rece in cimitir
Oare de ce sa ma mir?
Metrologul da perdaf
Te da afara din taraf
Mergi pe strada spre cantare
Si mirarea-i tot mai mare
Dungatul s-a eliberat
Si te-ntreaba de pictat
Tu ramai incremenit
Tanar parca-i devenit
Esti acolo sau nu esti
Nora, Maya din povesti
Esti aivea sau visezi
Terminat sau inventezi?
Inca nu inventez nimic, relatez foarte fidel ce scrie in carte.
Avertizasem ca aceasta carte – incipitul acesta , nu intregul roman – este incilcit. 🙂
Dar rimele tale sunt super !
tibi, creanga, servus! 🙂
Plin de imaginaţie si de un soi de umor, misterios, special, acest incipit 🙂
@Tibi
Doar eu am inventat
Si poate am exagerat
La Theophyl ardea tare
Si-am rimat in viteza mare
servus nora !
Nu mai protestez din politete. Subscriu ! 🙂
Mister,mister….mister!
Oare Ludmila se „descopera” in domnişoara Zwida?
Cititorul o descoperi în încăperea unde citea profesorul, şi pe Ludmila
Ce mica-i lumea!
Pe urmă nimic
Inexistenta actiune;resemnare,frica,lehamite?
Romanele cimariene sunt toate neterminate
Lasind loc la …visare
fara a se teme de vînt şi ameţeală
chiar daca de multe ori a luat-o de la capat
este semnat cu un pseudonim
poate fi oricare dintre noi! 🙂
fara a se teme de vînt şi ameţeală
chiar daca de multe ori a luat-o de la capat
maya
De obicei, scriu despre o carte dupa ce o citesc; acum, o descopar impreuna cu voi, cei care imi cititi postarile; citesc un incipit, il postez, imi vad de treaba. Citesc alt incipit, postez si ma ocup de altceva.
Cartea este plina de mistere si lasa loc fanteziei sa se desfasoare cum vrea ! 😆
micile coicidente care fac uneori viata mai colorata. cine poate cu stabili cu certitudine care-i adevarul fictiunii noastre cotidiene? sau invers?
Oricine risca un raspuns exhaustiv la aceasta problema greseste indiferent ce raspunde 🙂
hehe, stiu. nici nu asteptam unul. insa am impresia ca pe acolo sondeaza textul tau 🙂
Nu textul meu, ci cartea ! 😀
De multa vreme nu am mai citit o carte atit de captivanta, pe care culmea! nu ma grabesc absolut deloc sa o citesc pe nerasuflate.
O citesc pas cu pas, strict cit am nevoie pentru urmatoarea postare.
da, stiu ca e vorba de carte, insa ai inserat si chestii personale in postari… pentru mine sunt un singur text, pe parti. de asta am scris asa.
stiu ce simti in legatura cu Calvino. cand l-am citit pur si simplu nu puteam sa stau locului… ma plimbam prin toata casa cu cartea in mana. asta se intampla de obicei cand este vorba de o carte prea buna.
Seara buna!
Citeste incet badie
Ca eu vin cu poezie
Dar unde-i cea reala
Cum spuneai odinioara?
seara buna !
Cea reala ?
Daca te referi unde este viata reala, eu cred ca este acolo unde reusim sa traim la intersectia coordonatelor crezului nostru in valorile pe care le pretuim, cu tendinta unora de a ne spune ca absolut totul este relativ.
@Tibi
La primul tau incipit
De avion ai povestit
Ai spus ca la fiecare
Aduci TU o intamplare
Ori memoria m-a parasit
Ori nu stii ce ai vorbit?
Stiu ce am vorbit, dar m-am razgindit.
Postarile sunt si asa prea lungi, iar doua postari pe zi, nu pot sa fac.
O sa reiau ciclul acesta de intimplari reale, dupa ce termin acest proiect – cu incipit.
Cam peste o saptamina. Bine ?
Bine, bine domnul meu
Somnul e deja cam greu
Ne vedem si maine zi
Vom sta si vom povesti
Pe miine Creanga !
amanda13
Sunt pur si simplu uluit de acest autor. Am acum vreo 15 volume care isi asteapta rindul, dintre care doua grele de Eco, apoi, o sa caut tot ce s-a tradus la noi.
mie mi-au placut toate pe care le-am citit de el: Cosmicomicariile, Castelul destinelor incrucisate (Polirom, colectia aia de proza) e o carte scrisa pe principiul Tarotului (poate nu atat de elaborata ca Ultima iubire la Taringrad a lui Pavic, dar pe acolo), Orase invizibile (pe la univers sec XX inainte de revolutie, foarte misto carte), trilogia de care ti-am mai povestit (preferatele mele de altfel: Cavalerul inexistent, Vicontele taiat in doua si Baronul din copaci, toate la univers sec XX dupa revolutie). mai am una in engleza, Six Memos for the Next Millenium, o carte care rezuma niste conferinte despre literatura, restul din pacate au ramas in tara 😦
Vor trebui sa mai astepte. Si nu te mai intrista. Bine ?
Inca n-ai aflat ca nimic nu este intimplator pe lumea asta ?
M-ai leşinaaaaaaaat! Tu scrii aşa palpitant şi cu vârtejuri de naraţiune?
Cele 3 sunt în legătură? Tu ai făcut jocul acesta între ele?
M-ai pus pe jar.
Cred că asta ai şi intenţionat, să ne pui pe jar şi de acolo să strigăm: Ludmilaaaaaaaa! Te rog, te implor, adu-mi cartea, cărţile să le citesc sau, mai bine, mult mai bine, citeşte-mi tu cu voce tareeeeee… Ludmila… aibi milă, rogu-te… :):)
Caaaaaalm ! 🙂
Incerc sa fac o chestie pe care am mai facut-o cu o carte a lui Eco ( misterioasa flacara a reginei luana) : un serial din cartea lui Italo Calvino – Daca intr-o noapte de iarna un calator.
Am facut patru postari, mai urmeaza sapte; plus inca una, cred.
Pina acum, Ludmila are un rol modest, care va creste la fel de mult ca si cel al cititorului. 🙂
Pe jar stau si eu, ca nu citesc din carte decit strict pentru fiecare postare in parte. 🙂
@tibi, hahahahaha, corect. si totusi mereu imi fac reprosuri ca mi-am „zburat” trans-atlantic prea putine carti in romana. cand imi mai trimite mama ceva ce mi-am comandat, am senzatia ca devorez cartile respective! nici nu stiu cand se termina!
acasa aveam o biblioteca pe care am construit-o in timp, incepand din clasa a X-a (imi aduc si acum aminte de prima carte… Povestasul de Llosa, ay ce frumoasa este). aici am abia jumatate de perete si de multe ori cand imi aduc aminte de o carte, ma cuprinde frustrarea ca nu mai pot merge la ea, asa cum faceam acasa. si parca incep sa-mi pierd progresiv lecturile, devin din ce in ce mai incetosate!
Iti aduci aminte de prima carte din biblioteca ta ?
Fericit-o ! Eu nu am astfel de amintiri …
Si nu te necaji prea tare. Eu desi stiu ca am pe undeva o carte, pina o gasesc imi trece pofta de ea! 😛
lol, da. imi aduc si acum aminte de prima carte pe care am cumparat-o cu banii mei de buzunar si mi-am spus „de acum voi cumpara mai multe”. nu era prima carte din casa, nici vorba, insa era prima carte a mea, cumparata dupa gustul meu 🙂
Ehei, amanda13
Alte vremuri, alte chestii.
Eu am citit ‘la greu’ in tinerete, prin bibioteci.
De-abia dupa ce am inceput sa cistig bani, am inceput sa-mi ‘construiesc’ o biblioteca.
Cumparam cite un ‘toptan’ , le citeam seara pina in noapte – tirziu, apoi cumparam alt lot. 🙂
Cam asa fac si acum : cumpar, citesc, iar cumpar si tot asa.
nu tocmai. si eu am citit mult pe la biblioteca. aveam adevarate ritualuri zilnice prin diferitele locatii pe unde m-am atacit in scoala si in facultate. insa imi cumparam carti din „banii de mancare” si de buzunar in liceu, iar in facultate tocam toata bursa plus banii pe care ii faceam prin meditatii (si faceam sume frumusele) prin anticariate si librarii. 🙂
tin minte ca cel mai bine citeam in sesiuni, cand invatam pentru examene de obicei in stil porc ingrasat in ajun si in rest stateam in varful patului si citeam „pentru mine” 🙂
acum citesc in genere intre diversele chestii si mai ales in leaganul meu din gradina… intre doi copacei.
he he heee
Cum am spus : alte vremuri. Eu in liceu – eram „la zi” – şi mai şi munceam.
Nu primeam bani. Contribuiam la bugetul familiei.
Nu intru in detalii, acum. Bine ? 🙂
Am in schimb acum, tot timpul ca sa citesc, sa citesc, fara sa mai si muncesc. 😀 In fine. Munca la blog, se pune ? 😛
hahahaha, bineinteles ca se pune! mai cu seama ca zambetele cu care esti retribuit nu sunt de ici de colo 🙂
Este exact motivul pentru care continui sa mentin acest blog.
Am avut un puseu de descurajare anul trecut, inca sint nedumerit de ce foarte putini dintre cei care il viziteaza tac, dar numarul de vizitatori a devenit pur si simplu foarte mare in ultimul timp.
Dupa aprecierea mea, desigur !
Tacuti sau nu, faptul ca imi viziteaza blogul ma face sa cred ca nu trebuie sa-i dezamagesc 🙂 tacind si eu la rindul meu; chiar daca foamea mea de lectura are de suferit putin.
Nu conteaza. 🙂
Daca le place cum si despre ce scriu, voi continua.
da am observat si eu ca cei mai multi nu comenteaza…
cand am facut blogul asta nou, am cam lasat partea politica deoparte si numai bine ce am vazut ca blogul alexei se cam duce in jos. nu stiu, nu prea mai am chef de politica si stiu ca ea nu are momentan timp… dar cumva nu vreau sa-l las sa moara. tocmai am postat ceva si pe acolo, asa ca de aici intarzierea.
cat despre plecatul din blogosfera, eu stiu cat de greu este. la un moment dat am inchis doua pagini complet, cu adrese de mail cu tot, numai pentru a nu putea sa ma intorc. te inteleg insa – cateodata lucrurile devin greu de suportat si e greu sa te imparti intre viata reala si cea virtuala…
Am scris şi eu despre politică şi probabil că am să mai scriu.
Momentan, scriu despre cărţi.
Cine este interesat de ce scriu eu, să citească.
Cine nu, are la dispoziţie destul de multe bloage care scriu despre politic – ă.
Mulţumesc frumos pentru comenturi, dar acum, tre’ să merg la nani.
Viaţa reală îşi cere drepturile, totuşi. 😀
🙂 good night! asta fiindca ti-am urat in romana dincolo!
ai dreptate in legatura cu politica, s-ar putea si eu sa ma las de meserie, cartile si celelalte subiecte mi se par mai usor de scris!
noapte buna!
Nu trebuie sa ne lasam de ‘meserie’.
Trebuie numai sa nu le acordam mai multa importanta decit au.
Si cind simtim nevoia, sa le tragem cite un perdaf.
O zi buna in continuare ! 🙂