Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 2 februarie 2010

Incipit 7/1. Italo Calvino.  fragment

Oglindire, reflectare : orice activitate mentală mă trimite la oglinzi. După Plotin, sufletul e o oglindă ce creează lucrurile materiale, reflectînd ideile raţiunii superioare. Poate de aceea eu, pentru a gîndi am nevoie de oglinzi : nu mă pot concentra decît în prezenţa imaginilor reflectate, de parcă sufletul meu ar avea nevoie să imite un model ori de cîte ori vrea săşi întrebuinţeze capacitatea speculativă. ( Cuvîntul, aici, însumează toate semnificaţiile sale : eu sînt în acelaşi timp un om care gîndeşte şi un om de afaceri, plus un colecţionar de aparate optice.) De cum îmi apropii ochiul de un caleidoscop simt că mintea mea, urmînd adunarea şi combinarea de fragmente eterogene de culori şi linii în figuri regulate, găseşte imediat procedeul de urmat : dezvăluirea peremptorie şi labilă a unei construcţii riguroase, care se desface la cea mai mică bătaie a unghiei pe pereţii tubului, pentru a fi înlocuită de alta, în care aceleaşi elemente converg într-un ansamblu diferit. De cînd, adolescent încă, am băgat de seamă că privind grădinile smălţuite, învolburate în fundul tubului din oglinzi, capacitatea mea de a lua decizii practice şi de a face previziuni riscante sporea, am început să colecţionez caleidoscoape. Istoria acestui obiect, relativ recent (caleidoscopul a fost inventat în 1817 de fizicianul scoţian Sir David Brewster, autor, între altele, al unui Treatise on New Philosophical Instruments), îmi încorseta colecţia între limite cronologice înguste. Curînd, însă, mi-am îndreptat cercetările spre obiecte mult mai ilustre şi sugestive : maşinile catoptrice din secolul al XVII-lea, mici teatre de forme variate, în care o figură e vazută multiplicată prin modificarea unghiurilor dintre oglinzi. Intenţia mea este să reconstruiesc muzeul creat de iezuitul Athanasius Kircher, autorul volumului Ars magna lucis et umbrae (1646) şi inventator al „teatrului polidictic”, în care vreo 60 de oglinzi, capitonînd interiorul unei cutii mari, transformă o creangă într-o padure, un soldăţel de plumb într-o armată, o cărticică într-o bibliotecă. Oamenii de afaceri cărora, înainte de şedinţe, le arăt colecţia mea aruncă priviri superficial curioase asupra acestor aparate bizare. Nu ştiu că mi-am construit imperiul finaciar pe principiul caleidoscopului şi al maşinilor catoptrice, multiplicînd, ca într-un joc de oglinzi, societăţi fără capitaluri, exagerînd creditele, făcînd să dispară pasive dezastruoase în unghiurile moarte ale unor perspective iluzorii. Secretul meu, secretul neîntreruptelor mele victorii financiare, într-o epocă cu atîtea crize, prăbuşiri la bursă şi falimente, a fost întotdeauna acesta : nu m-am gîndit niciodată în mod direct la bani, la afaceri, la profituri, ci doar la unghiurile de refracţie stabilite între plnurile lucioase, diferit inclinate. Ceea ce vreau sămultiplic e imaginea mea, dar nu din narcisism sau megalomanie cum s-ar putea crede : dimpotrivă pentru a ascunde, în mijlocul atîtor fantasme iluzorii, adevaratul eu care le pune în mişcare. În acest scop, dacă nu m-aş teme să fiu greşit înţeles, n-aş avea nimic împotrivă să construiesc acasă la mine o cameră complet căptuşită cu oglinzi, după proiectul lui Kircher, în interiorul căreia m-aş vedea umblînd pe tavan cu capul în jos şi zburînd in sus din adîncimile podelei. Paginile pe care le scriu ar trebui să comunice şi ele o luminozitate rece, de galerie de oglinzi, unde un număr limitat de figuri se răsfrînge, se răstoarnă şi se multiplică. Dacă figura mea porneşte în toate direcţiile şi se dublează pe toate pe toate muchiile e pentru a-i descuraja pe cei ce vor să mă urmărească. Am mulţi duşmani şi trebuie să-i evit tot timpul. Dacă îşi închipuie că mă ajung din urmă, se vor izbi doar de o suprafaţă de sticlă, unde apare şi dispare o reflectare – una dintre atîtea altele – a prezenţei mele. Dar îmi şi urmăresc numeroşii duşmani, dominîndu-i, avansînd asupra lor cu batalioane inexorabile şi tăindu-le calea, în orice parte s-ar întoarce. Într-o lume catoptrică, duşmanii pot crede că mă înconjoară pe toate laturile,dar eu singur ştiu cum sunt dispuse oglinzile, putînd să devin insesizabil, pe cînd ei sfîrşesc prin a se lovi, înghesuindu-se unul într-altul. Aş vrea ca povestirea mea să exprime toate acestea prin detalii de operaţiuni financiare, lovituri de teatru în regiunile consiliilor de administraţie, telefoane la agenţii de bursă în panică, chiar şi bucăţi din cadastrul oraşului, poliţe de asigurări, gura Lornei cînd a aruncat fraza aceea, privirea Elfridei, cufundată parcă în presupuneri inexorabile, o imagine ce se suprapune peste cealaltă, reţeaua de străzi a oraşului, presărată cu cruciuliţe şi săgeţi, motociclete ce se îndepărtează şi dispar în muchiile oglinzii, motociclete ce converg în Mercedesul meu. De cînd mi-a fost clar că sechestrarea persoanei mele ar fi fost lovitura mult rîvnită nu numai de diferitele bande de criminali, dar şi de cei mai importanţi asociaţi ai mei şi concurenţi din lumea marii finanţe, am înţeles că numai multiplicîndu-mă, multiplicînd persoana mea, prezenţa mea, ieşirile din casă şi revenirile, în fine, ocaziile unei capcane, aş fi putut să reduc probabilitatea căderii mele în mîini duşmane. Am comandat atunci cinci Mercedesuri identice cu al meu, care ies şi intră pe porţile blindate ale vilei mele la orice oră, escortate de motociclişti ai gărzii mele personale, şi la bord cu o umbră îmbrăcată în negru şi înfofolită, care aş putea fi eu, sau orice dublură. Societăţile al caror preşedinte sînt constau din sigle fără acoperire, iar sediile lor se află în saloane goale interşanjabile : întîlnirile mele de afaceri, prin urmare, pot avea loc mereu la alte adrese; pentru mai mare siguranţă, dau ordin de fiecare dată să fie schimbate în ultimul moment. Probleme mai delicate comportă relaţia extraconjugală pe care o întreţin cu o doamnă divorţată, de douăzeci şi nouă de ani, pe nume Lorna, dedicîndu-i două şi uneori chiar trei întîlniri săptămînale de două ore şi trei sferturi. Pentru a o ocroti pe Lorna nu trebuie decît să fac imposibilă localizarea ei, iar sistemul la care am recurs a fost de a afişa numeroase legături amoroase concomitente, aşa încît să nu se poată pricepe care sunt amantele mele fictive şi care e cea adevărată. În fiecare zi, atît eu, cît şi sosiile mele ne oprim la ore diferite la diversele pied-a-terre risipite în tot oraşul, locuite de femei cu aspect atrăgător. Reţeaua de amante fictive îmi permite să ascund întîlnirile mele reale cu Lorna chiar şi soţiei mele Elfrida, căreia i-am prezentat executarea acestei puneri în scenă ca pe o măsură de siguranţă. Cît despre Elfrida, nu e dispusă să asculte de sfaturile mele de a da o maximă publicitate deplasărilor ei, pentru a dezorienta eventuale planuri criminale; Elfrida tinde să se ascundă, aşa cum evită oglinzile colecţiei mele, de parcă s-ar teme ca imaginea ei să nu fie zdrobită şi distrusă : o atitudine a cărei motivări profunde îmi scapă şi mă contrariază foarte mult.

Read Full Post »

Incipit 6 . Italo Calvino.

După ce şterpelise fără pic de ruşine manuscrisul romanului Într-o reţea de linii ce se leagă roman rîvnit de toate marile edituri din lume, Marane iar încearcă săşi facă urma pierdută. Nu era chiar un roman întreg. Era numai un incipit, dar computerele bine programate puteau cu uşurinţă să completeze textul. Marana ia un avion şi se adînceşte în lectură. Avionul este invadat de un grup de tineri înarmaţi. Un comando. Tot ce vor ei, este manuscrisul. Avionul deturnat, este pînă la urmă primit pe un aeroport dintr-o ţară africană condusă de un dictator care îl oblăduieşte pe Marana oferindu-i protecţia sa. Tinerii, care erau membri ai Organizatiei Puterii Apocrife, trebuie să accepte evidenţa : vor rămîne fără manuscris. Habar nu aveau că OPA fusese fondată chiar de Marana, care ulterior îşi pierduse influenţa, organizaţia fiind deturnată de la idealurile sale, de nişte guru nedemni … Văzînd că manuscrisul îi fusese sustras, Flannery refuză să mai scrie. Dar situaţia este bineînţeles salvată de Marana, care la capătul a nenumărate şi exotice aventuri, reuşeşte să aducă întreaga carte la cunoştinţa doctorului Cavedagna, printr-un lung şir de scrisori. Cititorul, aleargă cu prada sa la întîlnirea pe care o avea cu Ludmila, căreia ardea de nerăbdare să-i expună rezultatele investigaţiei sale. Ajuns la cafeneaua unde aveau întîlnirea, se cufundă ca orice Mare-Cititor-Care-Se-Respectă, în lectură. Ce poate fi o reţea de linii ce se leagă ? Sigur că da ! Reţeaua telefonică. Telefonul acela draguţ devenit indispensabil – vă rog să nu zîmbiţi – deşi la inventarea sa, nimeni nu credea că va putea înlocui discuţiile faţă către faţă şi era privit ca fiind un obiect fără viitor. De cîte ori nu aţi aşteptat înfriguraţi / înfrigurate un apel care parcă nu mai venea ? De cîte ori nu aţi căutat înnebuniţi / înnebunite un telefon public de unde să comunicaţi urgent cu cineva ? Staţi şi nu vă revoltaţi. Pe vremea aceea nu existau celularele care să vă otrăvească / îndulcească viaţa. Celularul este oximoronul perfect. NU ? Cititorul tocmai este chemat la telefon de Ludmila. – Nu pot veni. – Dar am cartea; nu una din cele două. Alta, despre care cred eu, că e mult mai bună decît celelalte. – Vino tu. Da, la mine acasă. Eu sînt pe drum, dar cheia este sub preş. Dar asta-i mană cerească exclamă Cititorul în sinea sa. Acum pot şi eu, să-mi dau seama cine şi cum este Cititoarea. Bucătăria poate săţi spună enorm despre cineva. Dacă e ordonat sau nu, dacă găteşte sau nu, dacă are provizii de om prevăzător sau nu, etcetera. Ce mobile are ? Fotografii ? Tablouri ? Plante ? Toate aceste lucruri vorbesc răspicat dacă ştii să le citeşti. Iar Cititorul ştie prea bine acest lucru : să citească. În uşă se răsuceşte o cheie. Apare Irnerio, Necititorul, care din cărţi şi clei face opere de artă, statui, tablouri şi le expune în expoziţii. Ludmila îl lasă să ia ce vrea. Are destule cărţi. Hei, dar ce este asta ? O carte : Într-o reţea de linii ce … traducere de Ermes Marana ? Uluit, Cititorul întreabă ? – Marana locuieşte aici ? – A fost pe aici, spune Irnerio. Ludmila spune despre el că tot ce atinge devine fals. În timpul în care a locuit aici, chiar şi Ludmila devenise o Necititoare. Dacă s-ar reîntoarce cumva, ea, Ludmila, ar fugi în Elveţia. – De ce ? – Ca să-l întîlnească pe Flannnery. – Poftim ? Tocmai intră Ludmila. – Ah, grozav. Ce de lume ! Irnerio dispare în mod misterios. – Ce e cu băiatul acesta ? – Asta ce e, o scenă de gelozie ? Dacă e pe aşa, mai bine nici nu începem. Chiar, cum începe o relaţie ? Cum evoluează ? Cum ajung două trupuri să se citească şi să-şi vorbească reciproc ? Dar pînă să răspundă la întrebările noastre, Cititorul descoperă încă o carte. – Ia te uita! Două cărţi cu acelaşi titlu, dar cu autori diferiţi. – Priveşte mai bine, spuse Ludmila. Această carte se numeşte altfel : Într-o reţea de linii ce se intersectează. Este ultimul succes al lui Silas Flannery. Cititorul ia cartea în mînă şi descoperă o dedicaţie : Ludmilei. Bietul Cititor. Era cît pe ce să-i scape cartea din mînă !

Apropo de reţele de linii ce se leagă. Aseară am avut o convorbire intercontinentală cu fiul meu, prin mess, de aproape două ore. Dacă foloseam telefonul, intram în faliment. Aşa, am vorbit aproape gratis. Cui trebuie să-i mulţumesc ? Ţării din care a plecat, ţării care l-a primit, sateliţilor care fac legăturile posibile, lui Bill Gates, inventatorilor internetului, tuturor, sau nimănui ?

Read Full Post »

Incipit 5. Italo Calvino

Avid, Cititorul s-a cufundat în lectură. Şi descoperă contrariat, o poveste mizerabilă. Doi complici, fac tot posibilul să scape de un cadavru. Ea, dorea ca Jojo să moară pentru că nu-i mai suporta tiraniile. El, era obligat să-l omoare pe fostul său tovarăş de fărădelegi. Erau duşmani vechi şi aprigi, încercaseră să se distrugă unul pe celălalt cu multă osteneală. Numai că el, se săturase să se tot ascundă de Jojo. Acum, avea un mic negoţ cu peşti exotici din care trăia liniştit străduindu-se în mod inutil, săşi facă uitate toate identităţile sub care comisese o groază de ticăloşii, în diverse locuri de pe acest pămînt, sub cele mei diverse nume şi înfăţisări. Devenise un ticălos bonom, care nu mai vroia de la viaţa sa zbuciumată, decît o mică răsplată : să fie lăsat în pace de toată lumea. Dar trecutul nu îi dă pace. Cine crede că poate să şteargă cu buretele peste o viaţă şi să înceapă pur şi simplu alta, se înşeală amarnic. Asta să fie legătura cu cărţile dinainte ? se întreabă Cititorul. Hmmm, nu pare. Tînărul acela care o făcea pe înlocuitorul de meteorolog, nu părea a fi un ticalos. Ba, chiar părea un romantic. Răbdare Cititorule. Doctorul Cavedagna nu este un ageamiu. Ştie aproape totul despre cărţi. Într-o zi, în fa paşnicului negustor de peştisori, se opri un tînăr care privindu-l stăruitor, îi oferă puişori de crocodil. – Nu cumpăr crocodili, jeune homme, eu vînd alte chestii, mergi cu ei la la Zoo. Oricum, cine te-a trimis la mine ? – Mademoiselle Sibylle. Şi ce legatură are fiica mea, cu crocodilii ? Şi negustoraşul cel paşnic de peştişori, află că fiica sa executa un număr cu caimani, într-un local de noapte, denumit „Noul Titania”. Înţelege că trecutul năvălise iar peste el. Fosta sa soţie Vlada îşi descoperise fiica, iar prin aceasta îl avea deja la mînă. Şi totuşi, ce legatură au paginile acestea cu cartea ? Păi sigur că au. Localul acela de noapte este chiar acela din care ieşeau beţivii aceia însoţiţi de stricatele alea, în dimineaţa în care care Alex, Irina şi Valeriano, mergeau către Comisariat. Din păcate, aici paginile se opresc. Doctorul Cavedagna îl asigură că în urma scandalului, Marana traducătorul a dispărut cu tot cu hîrtiile sale, fie ele text original cimbric, polonez sau francez. Dar. Marana, începuse să-i trimită domnului Cavedagna din peregrinările sale pe cele cinci continente scrisori, în care se lansează în speculaţii care de care mai fanteziste. Cititorul are privilegiul de a le consulta. Hait ! Cititorule, acum e acum. Vei fi în stare navighezi printre elucubraţiile lui Marana ? Ludmila aşteaptă un răspuns de la tine. Ai uitat ? Sigur că te laşi acaparat de noul scriitor propus de Marana. Sigur că şi acest subiect este pe cît de exotic pe atît de incitant. Găseşti legătura cu cartea despre care vroiai să te dumireşti ? Scriitorul despre care vorbeşte acum Marana, este un irlandez. Celebru. Silas Flannery. Iar cartea sa, are un titlu foarte sugestiv. Intr-o reţea de linii care ne leagă. Mai zăboveşte puţin Cititorule. Vezi ce spune Flannery. Apoi, aleargă la Ludmila care te aşteaptă şi spune-i. Spune-i ce crezi tu despre. Citeşte atent, cugetă, iar de-abia apoi spune-i Ludmilei ce crezi tu că vrea ea să afle. Citeşte Cititorule, citeşte. Citeşte mai întîi, cartea asta sugetivă. Intr-o reţea de linii care ne leagă.

Nu toţi cei care decid să înceapă o viaţă nouă sunt ticăloşi care se ascund de alţi ticăloşi. Mulţi sunt oameni oneşti în căutare de noi orizonturi. Fenomenul este vechi de cînd lumea şi pămîntul, dar dacă nu mai migrează popoare întregi, obiceiul acesta ancestral a rămas la nivel individual. Se ştie că o mare parte a oamenilor foloseşte orice prilej disponibil pentru a călători. Mai aproape, mai departe, în ţările lor sau peste hotare, la munte sau la mare, turismul este o industrie din care multe ţări trăiesc onorabil. Ţările conduse de oameni cît de cît responsabili, evident. Tot la nivel individual sau maxim cu familia, proliferează un fenomen la fel de vechi : emi şi imigraţia. Se deplasează mase de oameni care pe alocuri ating cifre uluitoare. Sigur, ţările care promit posibilităţi economice mai mari, sunt alese cu prioritate, de aici şi limitarea imigraţiei în aceste ţări. De ce emigreaza oamenii ? Din cîte ştiu, din motive profesionale, economice sau politice. Din România se emigrează masiv, din toate aceste trei motive. Dacă nu ai nici-o legătură cu un potentat politic sau economic, nu ai nici cea mai mică şansă de a putea săţi construieşti o afacere sau o carieră. Toate funcţiile decizionale cu rare excepţii, sunt negociate politic şi ocupate numai pe criterii de obedienţă faţă de partid, fără nici-o legtură cu o minimală competenţă. Milioane de specialişti români lucrează în toată lumea. Acasă, se lăfăie în funcţii şi onoruri, ticăloşii.

Read Full Post »