Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 6 februarie 2010

Duhovnicească

Ce noapte groasă, ce noapte grea!
A bătut în fundul lumii cineva.
E cineva sau, poate, mi se pare.
Cine umblă fără lumină,
Fără lună, fără lumânare
Şi s-a lovit de plopii din grădină?
Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas
Ca un suflet de pripas?
Cine-i acolo? Răspunde!
De unde vii şi ai intrat pe unde?
Tu eşti, mamă? Mi-e frică,
Mamă bună, mamă mică!
Ţi s-a urât în pământ.
Toţi nu mai sânt,
Toţi au plecat de când ai plecat.
Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,
Toţi au murit detot.
Şi Grivei s-a învârtit în bot
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul şi duzii,
Au zburat din streaşina lunii
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.
Ştiubeiele-s pustii,
Plopii-s cărămizii,
S-au povârnit păreţii. A putrezit odaia…
Ei! cine străbătu livada
Şi cine s-a oprit?
Ce vrei? Cine eşti
De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti?
Aici nu mai stă nimeni
De douăzeci de ani…
Eu sânt risipit prin spini şi bolovani…
Au murit şi numărul din poartă
Şi clopotul şi lacătul şi cheia.
S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…
Care n-a mai fost şi care vine
Şi se uită prin întuneric la mine
Şi-mi vede cugetele toate.
Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?
Cine scobeşte zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De răspunde-n rănile mele?
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă?
Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine,
Uite sânge, uite slavă.
Uite mamă, uite otravă.
Aş fugi de pe Cruce.
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine
.

Read Full Post »

Zi friguroasă astăzi şi încruntată ca o mînie ţinută în frîu. Nu bate vîntul. Dar frigul te ia de la piciore, că zăpada încă nu s-a topit toată de la soarele de alaltăieri şi de ieri. Ba, gerul a podit pamîntul cu o pojghita de polei, şi dacă nu ştii să mergi cu paşi mici şi neapăsaţi, poţi sa te întinzi pe jos cît eşti de lung. Lume multă la slujbă. Cîţi au avut loc, au intrat în biserică. Ceilalţi, şi mare parte dintre milogi, înfruntă gerul de afară, aşteptînd ca să termine preoţii de împlinit, ritualul bisericesc. rmanii aruncă priviri pofticioase în desagile creştinilor care le vor împărţi bucatele rîvnite. Mai e pînă atunci. Răbdare dragi creştini, rabdare. Mă doare sufletul să văd ce mulţi copii, aşteaptă în curtea bisericii, pomana. Nu ştiu dacă au sau nu părinţi, dar sigur e că nefericiţii aceştia n-au copilărie. Vor creşte şi vor face la rîndul lor, copii. Care ce vor face ? După slujbă, preoţii încep să citească multele pomelnice cu numele celor plecaţi dintre noi. Oamenii ascultă atenţi, doar doar or să audă cînd sînt pomeniţi chiar morţii lor. Cam greu. Glasul preotului se aude ca o litanie, molcom dar nu prea distinct. Aerul este saturat de fum de la lumînările care ard peste tot : în sfeşnice, înfipte în colaci sau în vasele cu colivă, ţinute în mîini. Rumoarea creşte; oamenii şi-au cam pierdut răbdarea. Pomelnicul ia sfîrşit. – Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească, spune preotul. – Dumnezeu să-i ierte, spun credincioşii. Apoi, cu colivele legănate în sus şi în jos, toată lumea îngîna după preot : Veşnică pomeniiiiire, veeeeeşnica lor, poooomeni-i-reeee. Asta a fost slujba pentru cei morţi. Se va face puţină curăţenie. Urmează botezuri şi nunţi. Viaţa curge înainte, aşa cum este si firesc. În biserică, au pătruns cîţiva oameni sărmani care încă nu au scăpătat de tot. Aceştia cerşesc din priviri. Le dai bine, nu le dai, iară bine. Afară, te asaltează cerşetorii cu experienţă : care cu glas stins, care cu glas vehement, care cu pancarte în piept unde sunt trecute bolile de care suferă, care întinşi pe jos că sunt ologi. Vai de capul lor de amărîţi.

Numai că aceştia nu mai de luptat numai cu frigul sau cu indiferenţa. Acum, la pachetele cu pomană rîvnesc reprezentanţii azilelor de bătrîni !!! Ministerul de resort ştie ???

Read Full Post »