MANUC . 2 . Victoria Comnea

Complicată lumea asta în care trăim. E şi mai complicat pentru un scriitor să o desluşească, apoi să o descrie, pentru că slovele sale curg înşiruite una după alta, în timp ce aceste lucruri trăite în fel şi chip de oamenii care populează istoria, îşi consumă esenţa de multe ori simultan. În timp ce Mariam, frumoasa soţie a prinţului Manuc, ascultă şi face confidenţe prietenei sale nou dobîndite, misterioasa Marioritza, Manuc Bey citeşte scrisori de la iscoadele sale, care-i aduc la cunoştinţă ce se pune la cale în cancelariile puterilor europene. Turcia nu cedează Principatele, pentru că ele sunt ultimul lor bastion de apărare. Napoleon se pregăteşte să atace Rusia, lăsînd turcilor impresia că îi spijină fie şi numai pentru a lovi in Anglia. Manuc ştie că acesta este momentul propice pentru a încheia pacea. Dar momentan, Kutuzov are de îndreptat o gravă insultă : diva îl preferase pe tinerelul acela; el, Komandirul armatei ruseşti, fusese înfrînt; umilit mai rău decît la Austerlitz. Generalul ordonă să i se întocmească un ucaz de surghiun. Va scrie cu mîna sa numele pe ucaz. Tînarul Iancu, fiu al fiului poetului domnitor, Ienachiţă Văcărescu, habar n–are ce–l asteaptă, ca preţ şi răsplată la capătul a două zile de îmbrăţişări, căpătate de la diva Nanone. Nicolae, unchiulache al tînărului Iancu, face tot ce poate să se apropie de Marioritza cît mai mult. – Eu sînt o femeie liberă prinţe, şi liberă am să rămîn. Dar Mariam, ştie cît de libera e Marioritza. O vede mai mereu în compania soţului său, Manuc Bey, şi vede cum se întreţese între aceştia un soi de complicitate vinovată. Ştia că Marioritza era o vînătoriţă iscusită; văzuse cum stăpînise şoimul acela la vînătoare; o văzuse cum decapitase pasărea prinsă de şoim, ca să-l răsplătească pe acesta, cu creierul-delicatesă. Ştia că era necruţătoare. Obişnuită fiind, ca soţul său să fie devorat din priviri de multe femei, era chiar mîndră că Manuc era al său. Acum. Sigur că toată lumea bună trebuie să comande cîte un portret la pictorul Dante Negro. Acolo se întîlnesc mai mult din întîmplare, Manuc, Toinette soţia consulului francez, Marioritza, Kutuzov … Acesta din urmă, în urma unui ultimatum adresat Înaltei Porţi, refuzat fiind, pornise să cucerească inima imperiului otoman, Constantinopole. De data asta, îl va întoarce din drum, ciuma. Consulul, care în loc sa prevadă evenimentele, nu le pricepea întotdeauna nici măcar după ce se petrecuseră, îşi freacă palmele a bucurie : Kutuzov, va porni la război. Nici măcar nu bănuieşte că generalul va fi înlocuit cu amiralul Pavel Ciciagov, care primise instrucţiuni de la ţarul Alexandru, să încheie pacea cu turcii. Marioritza a înţeles că parte din misiunea ei devenise inutilă, parte imposibil de îndeplinit. De pe urma unei căsătorii traumatice cu un bărbat fermecător la început, dar care se dovedise a fi un satir, rămăsese cu o repulsie greu de stăpînit la atingerea unui bărbat. Iar Manuc Bey, îi punea cugetul la mare încurcătură. Se hotărăşte să plece de pe aceste meleaguri. Mai întîi, va elibera şoimul primit în dar de la prinţ. Merita libertatea din plin. Nu îşi va lua rămas bun de la nimeni. Îl va lăsa însă pe loc, pe bunul său prieten doctorul Guibert, în gazdă la pictorul Dante Negro.

Read Full Post »