Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 9 februarie 2010

La mulţi ani, baiatule

Am vorbit la telefon cu băiatul nostru. Nu neapărat pentru că este ziua sa, în care a împlinit 25 de ani. Nici vorbă. El ne simte aproape şi noi îl simţim la fel de aproape. – Cum te descurci băiatule ? – De la bine către excelent ! – De ce nu de-a dreptul foarte bine ? – Ei, ce ştiţi voi. Credeţi că birocraţie este numai în Romania ? Este şi pe aici de te saturi. Trebuie să obţii tot felul de confirmări. Că ştii limba foarte bine. Că actele tale de studii pot fi omologate. Că permisul de conducere e bun. Nu e. Trebuie să dai examen, dar e mai simplu decît în ţară. trebuie să te asiguri, că alfel dacă faci fie şi o simplă răceală, eşti terminat finaciar, dar funcţionarii te tot amînă. Că … – Stop, spun ! Stop. Nu au trecut nici măcar trei săptămîni de cînd eşti acolo. Răbdare. – Ce răbdare tati. Ce răbdare ? Crezi că timpul stă pe loc ? – Ei, zic, pînă obţii toate alea, alea, mai plimbă-te şi tu, că după ce începi serviciul, adio. – Şi ce, crezi că am aşteptat îndemnul tău ? Sigur că mă plimb încolo şi încoace, măcar să mă familiarizez cu locurile. Acum, tocmai vizitez cascada… … Ş.a.m.d. Cert este că a fost ajutat de comunitatea românească, în mod exemplar. Stă într-o garsonieră, se descurcă destul de bine cu toate, dar deja a început să ducă lipsa bucătăriei lui mami. Cred şi eu ! Ha ! Sigur că-i lipseşte, dar ce pot să-i fac ? Aud că pe acolo nu este brînza. Ei şi ? Să mănînce şi el caşcaval. – Cred că de ziua ta, o să te duci şi tu la un restaurant, să papi ceva bun. – Ei bravos! de îndemnul vostru aveam eu nevoie ? Sigur că o să merg, doar merit, nu ? Merită, sigur că merită. Acum, îmi telefonează de la o cabină de telefon public neacoperită şi e cam frig. – Mai vorbim noi. – Mai vorbim. Încă nu a luat legătura cu prietenii noştri de acolo. Orgolios cum e, vrea să se descurce singur, şi abia p’ormă să-i anunţe. Să nu creadă cineva, cumva, că le-a căzut pe cap. Se descurcă singur. Sigur că se va descurca. Încă de cînd era mic, nu avea decît vreo cinci ani, i-am spus maică-sii : – lu’ ăsta, nu o să-i sufle prea multă lume în ciorbă. Atunci, încă nu ştiam de ce. Acum ştiu : ştie ce vrea. Niciodată nu m-a lăsat să termin de povestit o poveste pentru adormit copiii. Întotdeauna asculta începutul, după care mi-o povestea el mie. Aşa cum credea EL! că trebuie să fie o poveste. Povestea vieţii sale, o va scrie EL. Singur. Multă baftă în viaţă ta, puiule drag. Şi multă sănătate. De rest, ştiu că te descurci tu cum va fi mai bine. Pup you.

Read Full Post »

Cine mai crede că istoria este făcută de cine ştie ce oameni deosebiţi, după cine mai ştie ce planuri care strălucesc pline de inteligentă strategie, n-are decît. Adevărul este că istoria curge în sensul dorinţelor unor oameni ajunşi la putere din cine ştie ce motive sau pe ce căi. Mai ştie cineva cum a ajuns Napoleon Bonaparte să fie stăpînul Franţei şi aproape al întregii Europe ? Fiecare vede in Bonaparte ce vrea. Eu, nu-l văd cu ochi buni. Nu ştiu dacă este adevărat ce scrie în carte despre Kutuzov, dar nici nu m-aş mira prea tare. Refuzat de diva Nanone în favoarea tînărului Iancu, în loc săşi vadă de războiul cu turcii, el pregatea surghiunirea celui care îl umilise cu tinereţea sa. Numai că diva Nanone, nu cedase unei toane de moment. Pur şi simplu, fusese plătită să facă acest lucru. Cine plătise ? Pictorul Dante Negro. Pictor care nu lipseşte aproape din nicio scenă descrisă. Cineva trebuie să zugrăveasca lumea aceasta, nu ? Să ne întoarcem la Manuc Bey. De ce insista el atît pe încheierea păcii ? Pentru că era un vizionar -spun unii. Paradoxal, el avea de pierdut dacă ruşii se retrăgeau din principate. Ar fi trebuit săşi caute alt loc unde săşi ducă viaţa. El trebuise să fugă din Istambul de urgia turcilor ultraconservatori, care nu vedeau cu ochi buni reformele pe care le sugerase marelui vizir Mustafa Baraiktar, binefăcătorul său. Dacă turcii rămîneau stăpîni în principate, ar fi avut şi el soarta vizirului, care fusese scurtat de cap. Pentru că era spion rus – spun alţii. Un lucru este cum nu se poate mai limpede „ în înfruntarea dintre rusocraţie şi turcocraţie, Principatele nu reprezintă decît o biată marfă pentru un troc politic„. O hartă care aparţinuse lui Napoleon I şi care reprezenta harta celor patru provincii româneşti în 1812, respectiv Valahia, Moldova, Basarabia şi Transilvania, era aceeaşi hartă care consfinţea în 23 august 1939, pactul Ribbentrop-Molotov. Şi iată cum şi în prezent, pe harta politică a României, se înfruntă aceleaşi două mari tabere : rusofilii pe de o parte, şi adepţii unei ţări moderne de factură occidentală, pe de cealaltă parte. Există însă un paradox. În 1812, ruşii constituiau garanţia pentru o modernizare a principatelor. Acela a fost însă ultimul moment în care de la ruşi, România a avut ceva de cîştigat. Ce a cîştigat ? Absolut nimic. De fapt, în 1812, am pierdut Basarabia. Nu mai intru în amănuntele istorice. Nici cum a fost înfrînt Napoleon în campania din Rusia, nici cum pentru prima dată în cariera sa de soldat a fugit abandonîndu-şi armata. Nici ce maziliri au fost în Principate odată cu schimbarea stăpînirii. Mai avem de desluşit o taină. Cine era de fapt Marioritza ? Ei cine era. Era o protejată de a lui Napoleon, care fusese trimisă cu misiunea expresă de a-l omorî pe Manuc. Numai că se îndrăgosteşte de prinţ atît de tare, încît şovăie. Si dispare. Pe drumul său de bejenie, Manuc Bey se simte tot timpul urmărit. Ba i se pare că o vede pe Marioritza, ba este convins că îl urmăreşte nimeni altul decît pictorul Dante Negro. Nu se înşela. De fapt, era un singur personaj, cu două deghizări. Şi mai avem de îndreptat o eroare. La începutul romanului, cînd un călăreţ urmăreşte prin binoclu, hîrjoana a doi iubăreţi, Manuc era împreună cu soţia sa, Mariam, pe care o iubea cu tinerească patimă, deşi dobîndiseră împreună, nu mai puţin de şase copii. Călăreţul care se pregătea să-l omoare, era Marioritza, sub înfăţişarea lui Dante. Şi încă un amănunt. Numele întreg al frumoasei Marioritza, este Alexandra Comnena, fiica lui Alecu Văcărescu şi a Veneţienei Comnena . Romanul doamnei Victoria Comnea, aruncă o lumină interesantă asupra istoriei noastre. Istorie din care nu învăţăm aproape niciodată mai nimic, şi care se tot repetă.

UPDATE.  Europarlamentarul Adrian Severin a fost numit U.E. raportor pentru relaţia cu Rusia. Exact ce spuneam : istoria este facută exact alandala de indivizi care mai de care mai idioţi. Obama ştie de ce.

Read Full Post »