Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 10 februarie 2010

KIRAN DESAI

Cînd am început să scriu povestea lui Sampath, nu aveam nici cea mai vagă idee cum urma să se dezvolte; intriga a prins formă pe măsură ce lucram. Pentru că acesta era primul meu roman, nu ştiam foarte multe lucruri despre meşteşugul scrisului : am învăţat toate acestea pur şi simplu, scriind. Poate că nu a fost modul cel mai potrivit de a o face, dar m-am distrat de minune”- mărturiseşte autoarea acestei cărţi, Kiran Desai, fiica celebrei scriitoare indiene Anita Desai. Cartea aceasta, publicată în 1998, a fost extrem de favorabil primită de critica literară internaţională. Al doilea său roman, Moştenitoarea tărîmului pierdut, apărut în 2006, a fost distins cu prestigiosul Man Booker Prize, autoarea devenind astfel la numai 35 de ani, cea mai tînără cîştigătoare a acestui premiu. Născută în India în 1971, s-a mutat împreună cu familia în Statele Unite, unde a absolvit Colegiul Bennington şi Universitatea Columbia. De mare folos îi vor fi după cum s-a văzut, cursurile de creative writing de la U. Columbia. Ca o curiozitate, mama sa a fost nominalizată la premiul obţinut de fiica sa de trei ori, fără să-l cîştige vreodată. Subiectul cărţii este foarte simplu şi hazliu totodată : Sampath Chawla, strică petrecerea de nuntă a fiicei şefului său printr-un dans obscen şi fuge de frică în pădure, unde îşi face sălaş într-un arbore de guave. Gestul său îi aduce bineînţeles adepţi, care vin să-i asculte predicile. Numai că vecinele lui Sampath, maimuţele, dau de gustul băuturii, şi bete fiind, terorizează oraşul. Pădurea în care Sampath se refugiase pentru a-şi găsi liniştea, se transformă într-un infern plin de hărmălaie. Venirea pe lume a lui Sampath este precedată de o secetă cumplită pe care toată lumea se străduia să o alunge folosind cele mai trăznite dispozitive : elice din palmier, muzicieni vrăjiţi care să aduca ploaia cîntînd din flaut, dispozitive de captare a presiunii atmosferice, etcetera. Foametea pîndea sinistră. Nimeni nu mai avea bani, iar un măcelar fusese nevoit săşi mănînce toţi puii de găină, devenind apoi vegetarian. Viitoarea mamă a lui Sampath, deocamdată însărcinată, devenise enormă. Vînduse aproape tot din casă pentru a-şi procura hrana, iar cînd pereţii rămăseră singura mobilă din casă, începuse să deseneze tot felul de festinuri culinare pe ei. În burta sa, copilul creştea şi tot creştea. Începuse să loveasca burta mamii, tot mai nerăbdător să vină pe lume. Primele semne de ploaie încep să se arate, iar odată cu naşterea copilului, peste localitate se revarsă rafale de ploaie şi pachete cu alimente aruncate din avioanele Crucii Rosii, – În sfîrşit musonul ! Strigă lumea entuziasmată ! Copilul va fi botezat de mulţime, Sampath, însemnînd noroc. Nu adusese el atît musonul, cît şi ploaia de mîncare, mana căzută din cer ? Primii 20 de ani se scurg pe nesimţite, părinţii săi îi făcuseră cadou o soră mai mică, iar el era slujbaş la poşta. Acolo, îşi construia o solidă cultură generală, citind toate scrisorile şi punîndu-se la curent cu poveşti de dragoste, cu poveşti despre dezastre, cu obiceiuri din alte ţări şi aşa mai departe, după care începea sa mediteze. În paralel, se pregătea cu febrilitate, nunta domnişoarei Jyotsna cu domnul Gupta. Distractia poate deci, să înceapăăă …

Read Full Post »

În afară de faptul că nu este român să nu fi scris în viata sa măcar o poezie, aproape că nu există om pe lumea asta, care să nu exclame pierdut în visare ; Eheeei, viaţa mea e un roman ! Este ? Sigur că este. Nescris. Am putea să luam de exemplu, vecinul care tocmai s-a mutat în apropiere. Vine dintr-un orăşel nu prea îndepărtat, şi împreună cu soţia sa, formează Perechea Perfectă. Căsnicia În Persoană. Idealul Matrimonial. Încă n-au copii, dar nu există nici-o urmă de îndoială : vor avea, nu prea tîrziu şi desigur că vor fi mai mulţi. Asta spre deosebire de vecinul care s-a mutat în apropiere mai de mult, şi care nu are decît un băiat. Între tată şi băiat, este o relaţie specială : se iubesc la nebunie, urîndu-se din răsputeri. Tatăl, monogam convins, refuzase absolut toate ocaziile în care cîte-o văduvă sau cîte o vecină mai înfocată i se oferiseră. Era bisericos moderat, chiar îl enerva insitenţa cu care o nou convertită de la unitarieni, ţinea să demonstreze ostentativ, cît de bine ştia domnia sa, ritualul. Baiatul, proaspăt student, nu înţelegea cîtuşi de puţin cum pot oamenii să trăiască chiar atît de mult ! Peste patruzeci de ani ? Cincizeci ? Dar asta e o veşnicie, iar cei care pretind că au mai mult, sigur că sunt farsori. Soţia sa, trebuind să scrie un articol despre o reprezentaţie teatrală, fusese pur şi simplu şocată cînd a văzut că unul dintre actori, se dezbcase în faţa publicului şi jucase nud, pe întreaga durată a spectacolului. Şi mai şocată fusese la ieşire, cînd un grup de studenţi manifestau cu placarde mari, pe care erau scrise cu majuscule, să se vadă bine de tot, toate cuvintele obscene imaginabile. Pe unele dintre ele, nici măcar nu le cunoştea. Libertatea de expresie, NU ! MAI ! POATE ! FI ! în-gră-di-tă. Clar ? Ei, fir-ar să fie de bun simţ, ce o mai fi fiind şi acela ! Soacră-sa, după un atac cerebral, fusese internată într-un azil pe care nu-l suporta. Dar nu avea de ales, că nu mai putea să vorbească. Vă sunt familiare astfel de situaţii ? Atunci este vremea să le aşterni pe hîrtie, daţi personajelor nume false, ca să nu vă dea nimeni în judecată, mai înfrumuseţaţi puţin lucrurile, şi cu puţină şansă, cartea va vedea lumina tiparului. Apoi, cu puţin marketing inteligent, cartea va avea o cautare nesperată : ” Una dintre cele mai importante cărţi din a doua jumătate a secolului XX. O capodoperă!” , scrie in Washington Post Book World. „Un roman unic şi fascinant, care nu seamănă cu nici una dintre cărţile pe care le-am citit vreodată, spune Joseph Heller, autorul romanului Catch-22. Tocmai v-am prezentat două păreri asupra romanului Bullet Park / John Cheever / Polirom. Nu ştiu din ce motive, critica literară îl denumeşte pe Cheever, un cehov al suburbiilor, iar acesta este cel mai profund şi mai provocator roman al său, după părerea exprimată nu se ştie de cine, în The New York Times. Părerea mea este să începeţi să vă scrieţi cartea. Sigur aveţi ceva mai bun de spus.

Read Full Post »

DOVADA

Dovada, dovada, a clamat ceauşeasca, dovada ! Ştia prea bine ceauşeasca că (sic!) tribunalul loviluţionar nu avea cum să producă dovada. Ce dovadă ? Că ascunseseră bani ? Ştia securitatea unde sunt banii din vînzarea de suflete şi armament. Ştia şi ceauşescul unde sunt banii căpătaţi prin înfometarea bieţilor români. Ştia şi frate-su Marin de la Viena, unde sunt banii, numai că ăla, a fost sinucis. Ştiu şi cei din top treisute al bogaţilor din România, unde sunt acei bani : la ei. Dovada ! Mde, dovada. Dovadaaaaa, se ţipă şi acum. Dovada. Argumentul. Argumentul fir-ar să fie de judecată de bun simţ. Dă-mi un linck, dă-mi ceva palpabil, pe care l-a spus un manipulator credibil. Cine eşti tu, biet om ce strigi în deşert că ai dreptate ? Dovada, argumentul, linckul credibilului manipulator, sau taci. Ce vrei să faci ? Vrei să inveţi lumea să gîndească? Brrr. ti idiot amice. Gîndeşti ? ti pur şi simplu, periculos. Las că te reducem noi, PR-iii la tăcere. Dovada. Nu poţi să dai un linck? Nu poţi să citezi un neo-gînditor-manipulator-acceptat ? Atunci taci naibii, că tot ce spui tu, e de rahat. Taci ! Ţ‘ai dreacului că nu vă mai potoliţi. Vă găsirăţi voi s-o faceţi pă dăştepţii. Ei, lasă, că vă-ngropăm noi în cuvinte fără noimă, pîna veţi găsi dovada : singura dovadă este faptul că acum, este în floare, vorbăria fără sens. Pricepeţi ? Iaca : Reformare ? Bleah. Europenizare ? Bleah. Principii ? Bleah. Normalizare ? Bleah. place, sau duceţi-vă care-ncotro. Asta e ţara noastră băăăăiiiiii, nu a voastră. Pricepeţi ? Da. Pricepem. Avem încotro ? Nu prea avem. Bleah şi iară Bleah. 

Read Full Post »