Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 14 februarie 2010

În anul 2000, la vîrsta de 39 de ani, după un parcurs de viaţă fascinant, debutează fulminant în literatură cu romanul ” Şi dacăe adevarat”, roman vîndut în 10 milioane de exemplare şi ecranizat de Steven Spielberg în 2005.

Dar pentru că astăzi este Valentine Day, ziua îndrăgostiţilor, se cuvin cîteva cuvinte despre o altă carte superbă de a sa, În altă viaţă. Publicata la Paris în 2004, şi la editura Trei în 2005, cartea aceasta este o poveste de iubire care transcende vremurile. Cartea în sine are mai mult o alură de roman poliţist cu mistere şi lucruri inexplicabile, este scrisă în stil alert şi captivant. Foarte pe scurt, doi tineri se întîlnesc în faţa unui tablou şi au sentimentul că se cunosc, dar nu ştiu de unde, poate din altă viaţă ? Cei care cred în metempsihoză, au oare dreptate ? Nu ştiu, dar ar fi tare frumos.

Jonathan, director de vînzări la o casa celebră de licitaţii, este pe punctul să dea lovitura pe piaţă, cu vînzarea unui tablou al unui pictor rus, tablou despre care se ştie că există, dar pe care nimeni nu reuşise să-l şi vadă. Prin relaţiile pe care le are, Jonathan dă de urma tabloului, şi însoţit de Peter, un expert în pictura acelui rus, pleacă să-l expertizeze. De aici, o sumă de peripeţii, cu personaje care sunt interesate atît de Jonathan, cît şi de tablou, cu lovituri de teatru, cu toată reţeta care face un roman ultravandabil.

Dar. Accentul romanului este pus pe altceva. Pe o idee superbă : sindromul dejavu. Cu toţii am avut acest sentiment, măcar o dată. În pauza unei conferinţe la care participa, Jonathan are o discuţie cu o expertă de la un laborator din Yale. – Am auzit că deseori creierul nostru anticipează evenimentul care o să se petreacă. – Dimpotrivă, este o manifestare a memoriei. – Dar dacă încă n-am trăit un lucru, cum putem să ni-l amintim ? – Cine vă spune că nu l-aţi trăit ? … – Cum ajunge cineva să se ocupe de vieţile anterioare ? – Uitîndu-se la ceas şi nemulţumindu-se cu ceea ce vede acolo… Felul în care percepem timpul este greşit … Fiecare specie, fiecare individ, fiecare atom, traversează această dimensiune în mod diferit … – Credeţi într-adevăr, că după moarte, sufletele noastre supravieţuiesc ? – Un lucru nu încetează să existe numai pentru că nu-l vedem cu ochiul liber … Corpurile ne sunt limitate de forţele fizice care li se împotrivesc, dar sufletele noastre nu depind de ele  (aceste forţe) … Noi, oamenii, îmbătrînim, dar ele îşi schimbă mărimea, pe măsură ce adună amintiri. – Şi ce memorează ? – Călătoria pe care o fac prin Univers! Lumina pe care o absorb ! Genomul vieţii ! … Puţine suflete vor izbuti s-atingă scopul călătoriei : să parcurgă cercul complet al creaţiei. Sufletele sunt unde electrice … sufletul se teme de propriai dispersie, pentru că este o problemă de energie … Iata de ce are nevoie de un corp terestru … Cînd trupul nu mai conţine suficientă energie, el îl părăseşte şi-şi caută o nouă sursă de viaţă care îl va primi ca săşi continue periplul … – Domnule Gardner (Jonathan), reluă ea, nu cred deloc în întîmplare … Reţineţi un lucru din tot ce v-am spus. Se întîmplă uneori, ca două suflete să se întîlnească pentru a nu mai forma decît unul singur. Şi-atunci, depind pentru totdeauna unul de celălalt. Sunt de nedespărţit şi se vor căuta neîncetat, din viaţă în viaţă. Dacă, în cursul unei existenţe terestre, o jumătate ar ajunge să se separe de cealaltă, să rupă jurămîntul care le leagă, cele două suflete s-ar stinge de îndată. Unul nu-şi poate continua călătoria fără celălalt. *

Mulţi ani mai tîrziu, într-un muzeu din Sankt Petersburg, doi tineri care veneau zilnic să privească un tablou, sunt abordaţi de conservatorul muzeului, care le înmînează un plic. – Domnul Peter Gwel ne-a pus să făgăduim, că dacă, într-o bună zi, o femeie al cărei chip va semăna în mod tulburator, cu acela al Tinerei cu rochia roşie, se va prezenta în faţa pînzei, să-i dăm bărbatului care o va însoţi o scrisoare scrisă chiar de el, domnul care a donat muzeului, acest tablou. Tînărul desfăcu scrisoarea. „Jonathan. Tot aşa te cheamă ? … de cînd ai plecat, am citit mereu … căutînd un mijloc de a pricepe … Sînt bătrîn de-acum, Jonathan, iar ceasul propriei mele plecări se apropie, dar, mulţumită vouă, sînt un bătrîn cu inima plină de o scînteie de lumină care o face să fie aşa de uşoară. Am iubit ! Şi oare toţi oamenii se pot duce avînd o aşa nepreţuită comoară ? … Prietenul tău, Peter”.

 

Read Full Post »

Autostrada din sud

     Cu această mică povestioară începe volumul celor opt povestiri intitulat Toate Focurile, Focul, al lui Julio Cortazar. Toate povestirile vieţilor noastre sunt străbătute de un foc. Pe toţi ne animă ceva. Ce ? Iluzia noastră de simpli trecători pe acest pamînt, că focul care ne animă pe noi, este mai ardent decît focul altora. Este ? Nu ştiu. Probabil că noi toţi nu facem altceva, decît să jucăm un imens şotron. rim cîţiva paşi înainte în cîte un picior, ajungem în locul în care ne putem sprijini pe ambele picioare şi habar nu avem ce vrem. Jucăm un joc iniţiat nu se ştie de ce, întotdeauna, de alţii, dar ne place să-l jucăm, de parcă noi l-am fi inventat.

     De exemplu. Parizienii care habar nu aveau ce vecin ilustru au avut, probabil că nu au ştiut nici de aceasta povestire, prin care este relatat calvarul celor care se reîntorceau la Paris duminica după amiaza, pe autostrada din sud. Inevitabil, se formează ambuteiaje, celebrul „buchon”. În aşteptare, oamenii reacţionează diferit. Unii nervoşi, alţii filosofînd calmi; se schimbă păreri. Prelungindu-se, ambuteiajul prilejuieste adevărate scene de solidaritate, sau dimpotrivă, de cupiditate umană.

     Zvonurile proliferează în cele mai fanteziste moduri. Cortazar surprinde în mod magistral, tipologii umane în desfăşurarea modului lor de a fi, de habitudine în situaţii enervant-agresatoare. Sau. Sănătatea celor bolnavi.Trebuie să ai geniu, nu glumă, ca să surprinzi într-o povestioară frămîntări general umane, aceleaşi indiferent de ţară, cultură, sau timp istoric.

     Toţi avem prieteni, rude, cunoştinţe, aflate la un moment dat sau altul, sub imperiul incertitudinii. Este bolnav cutare sau cutare ? A murit cutare sau cutare ? Cum aduci acest soi de veşti la cunoştinţa celor dragi, sau numai îndreptăţiţi să le afle ? Foarte greu să găseşti calea justă.

     Cu un firesc descumpănitor, Julio Cortazar reuşeşte să transmită celor interesaţi, un adevărat îndreptar de comportament adecvat în aceste situaţii limită, fără să forţeze cîtuşi de puţin melodrama. Tot ce ni se întîmplă este firesc, chiar dacă pare nedrept. Asta este viaţa ! Alt şotron. Şi aşa mai departe. Întîlnire, Domnişoara Cora, Insula la amiază, Istrucţiuni pentru John Howell, Celălat cer, sunt celelealte capitole din această carte, care pun în faţa noastră ipostaze diferite, ale existenţei noastre. Care este de fapt, un imens şotron.

     Astăzi, este o zi specială. Mi-am propus ca astăzi, să vă prezint o poveste frumoasă, a unei iubiri care transcende vremea şi timpurile. O poveste scrisă de Mark Levy : În altă viaţă. Tot un fel de şotron. Despre şotronul lui Cortazar, în curînd. Tare sînt curios, dacă măcar unii dintre dumneavoastră ştiţi cum se juca în copilărie, şotronul. Ştiţi ?

Read Full Post »