Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 15 februarie 2010

Viaţa noastră nu curge liniştită la vale ca un rîu care vine din munte şi se duce liniştit sau învolburat către marea cea mare. Viaţa noastră este ca o pădure cu mai multe poteci; despre unele dintre aceste alei înfrunzite ale naturii ştim totul, despre altele nu ştim nimic, despre unele ne place să povestim şi altora, despre altele nu vorbim nici măcar cu propriul noastru eu. Iar dacă este adevărat că orice viaţă poate fi un roman, este tot atît de adevărat că orice carte îşi are viaţa sa făcută din mai multe alei. Un Cititor adevărat nu se lasă păcălit de Julio Cortazar şi se abţine să înceapă cartea după indicaţiile sale, adică de la capitolul 73, după care să meargă la capitolul 1 urmat de capitolul 2. Asta este o capcană pur şi simplu. Un Cititor adevărat începe cu capitolul unu, cu primele cuvinte scrise acolo : „Oare o voi întîlni pe Maga”? , după care citeşte primele cuvinte din capitolul 73 : „Da, însă cine ne-ar vindeca de focul mocnit, de focul fără culoare care se prelinge la căderea nopţii pe rue de la …” după care citeşte capitolul 2, după care îşi va găsi propria sa cale de urmat printre copacii din care este făcu această poveste de viaţă, oscilînd între cele două moduri de lectură indicate de autor, construindu-şi propria sa carte, din substanţa pusă la dispoziţia noastră de Julio Cortazar. Se ştie că odată scapată către marele public, orice carte nu îi mai aparţine autorului ci, fiecărui Cititor în parte. Fiecare Cititor este liber să înţeleagă ce vrea sau ce poate, din orice carte scrisă de orice autor. O carte care-şi merită acest nume nu poate fi citită într-un singur fel, cu o singură curgere, cu un singur tîlc. Şi mai ales, un Cititor, răsfoieşte cartea alene, la întîmplare, zăbovind uneori pe la cîte o pagină, sau sărind fără pic de curiozitate peste capitole întregi. De-abia după ce săvîrşeşte acest ritual foarte important începe lectura. Rar te abţii să nu arunci o privire la paginile următoare, înainte de a parcurge pînă la capăt pagina sau capitolul la care tocmai buchiseşti. Deci. O va întîlni Oliveira pe Maga ? Sigur că o va rentîlni, chiar dacă nu şi-au dat întîlnire ca orice burghezi cumsecade dar anoşti. O va întîlni oarecum cînd va voi, pentru că ştie pe unde îi place să se plimbe, îi ştie obiceiurile, îi poate pîndi de cîte ori vrea contemplările, chiar şi fără să se apropie de ea şi să îi apuce talia delicată cu degetele sale ferm adunate într-o îmbrăţişare tandră. Amîndoi ştiu că o întîlnire întîmplătoare, este lucrul cel mai puţin întîmplător cu putinţă. Şi dacă cine ştie de ce, Maga va lipsi de la o întîlnire întîmplătoare, nu poate lipsi de la întîlnirea cu gîndurile sale, care o ţin prizonieră în orice ipostază doreşte, dar, cred că acest lucru îl cunoaşteţi foarte bine şi dumneavoastră, nu e aşa ?

Read Full Post »

În felul ei, această carte înseamnă mai multe cărţi, dar mai ales două cărţi. Cititorul este invitat să aleagă una din urmatoarele posibilităţi : 1. Prima carte se citeşte în mod obişnuit şi se termină cu capitolul 56, după care apar trei steluţe frumoase ce echivalează cu cuvîntul ” Sfîrşit”. Aşadar, cititorul va renunţa fără păreri de rău la ceea ce urmează. 2. Cartea a doua se citeşte începînd cu capitolul 73 şi continuînd în ordinea indicată la sfîrşitul fiecărui capitol. În caz de confuzie sau uitare, e de-ajuns să se consulte următoarea listă : 73-1-2-116 …( etc; cine are cartea are înşiruirea, iar pentru cine nu o are, şirul acesta de numere (155) este irelevant; n.m. tibi). * Julio Cortazar

Şi mînat de speranţa de a fi de folos cu osebire celor tineri şi de a contribui la reforma moravurilor în general, am alcătuit prezenta culegere de maxime, sfaturi şi învăţături, care sunt temelia acelei morale universale atît de prielnice fericirii spirituale şi temporale a tuturor oamenilor, de orice vîrstă, stare sau condiţie ar fi ei, şi propăşirii şi bunei orînduieli, nu numai a republicii civile şi creştine în care trăim, ci a oricărei alte republici sau cîrmuiri pe care filosofii cei mai pătrunzători şi înţelepţi de pe lume ar dori s-o plăsmuiască. * Spiritul Bibliei şi Moralei universale, extras din Vechiul şi Noul Testament. Scris în toscană de abatele Martini cu citatele în josul paginii. Tradus în spaniolă de un Cleric Rector al Congregaţiei Sfîntului Cayetano de la această Curte. Cu învoirea eclesiastică. Madrid : Por Aznar, 1797.

Cînd începe timpul răcoros, adică pe la jumătatea toamnei, mi se năzare să mă gîndesc la tot felul de idei de tip esentric şi esotic, ca de pildă aceea că mi-ar plăcea să fiu rîndunică spre a zbura în ţările calde, sau o furnică spre a mă vîrî binişor într-o pivniţă şi a mă înfrupta din alimentele păstrate peste vară, sau o viperă ca acelea de la gradina zoologică, ţinute într-o cuşcă de sticlă încălzită ca să nu amorţească de frig, aşa cum păţesc bietele făpturi omeneşti care nu-şi pot cumpăra haine, că-s tare scumpe, şi nici nu se pot încălzi din lipsă de gaz, din lipsă de cărbuni, din lipsă de lemne şi din lipsă de bani, fiindcă atunci cînd ai biştari la tine poţi intra în orice cîrciumă şi poţi cere un rachiu zdravăn care încălzeşte grozav, deşi nu se cade să întreci măsura, căci din exces se trage viciul şi din viciu nevolnicia trupului, precum şi defectele morale ale fiecăruia şi, cînd o porneşti în jos pe povîrnişul final al lipsei de bună creştere în toate sensurile, nimeni şi nimic nu te mai salvează de la sfîrşitul în cel mai înspăimîntător coş de gunoi al nevredniciei omeneşti, şi niciodată nu-ţi vor întinde o mînă ca să te scoată din mîlul spurcat unde te bălăceşti, de parcă ai fi întocmai un condor care la tinereţe a ştiut să se înalţe şi să zboare peste creste semeţe de munţi, dar cînd a ajuns bătrîn a căzut jos ca un bombardier in picaj pe care-l lasă motorul moral. Şi să dea Domnul ca tot ce scriu eu aici să-i fie cuiva de folos, să ia bine aminte în ce chip se poartă şi să nu se căiască atunci cînd e prea tîrziu şi totul s-a dus pe apa sîmbetei din vina lui! * Cezar Bruto, Ce mi-ar plăcea mie să fiu dacă n-aş fi ceea ce sînt (capitolul ” Cîinele Saint Bernard”).

În afară de îndrumarul de lectură pe care l-am reprodus mai sus integral, şi care se întinde pînă la pagina 9, Prima carte din această carte, mai cuprinde două secţiuni şi anume : De partea cealaltă, pînă la pagina 251 şi De partea aceasta, pînă la pagina 399. Pentru doritorii de a citi şi cea de A doua Carte, prezentul volum mai include, Din alte părţi, respectiv capitolele 57-155. La cuprins, nu sunt specificate numerele paginilor unde poate fi găsit fiecare capitol în parte. Pentru ambele categorii de cititori, volumul se încheie cu o postfaţă scrisă de Tudora Şandru Mehedinţi de la pagina 599 pînă la pagina 611. Cine vrea şi are cartea, poate citi postfaţa acum. Eu, am să aştept. * Tiberiu Orăşan.

Read Full Post »

15 februarie

Iară este cerul mohorît şi iarăşi ninge printre picături de ploaie. Am adormit spre dimineaţă, după ce am vegheat somnul sfîşiat de suferinţă al dragei mele Silvia, lumina şi norocul vieţii mele. Întreaga noapte dinaintea Sfîntului Valentin, întreaga zi şi toată noaptea care tocmai a trecut, s-a perpelit în suferinţa sa ascunsă printre zîmbetele cu care mă liniştea, că nu o doare mai nimic, durerile tot vin şi pleacă, dar iubirea noastră rămîne ancorată în sufletele noastre definitiv, chiar dacă nu prea recunoaştem că trupurile noastre cam îmbătrînesc, atîta vreme cît cugetele şi inimile noastre, rămîn de-a pururi tinere. Astăzi este ziua în care în 1965, a fost adoptată frunza de arţar, ca simbol al Canadei. Acest simbol, ne împrimăvărează, şi ne despovărează de grija pentru fecioraşul nostru. Suntem senini.

Read Full Post »

     După ce am terminat seria de postări despre cartea lui Italo Calvino – Dacă într-o noapte de iarnă un călător, am primit o provocare : să spun cum privesc eu cartea lui Julio Cortazar, Şotron. Înainte de a o deschide, am căutat cîte ceva despre semnificaţia acestui joc. Am aflat că este un joc neaoş, dar nu mai mult. Dacă ştie cineva ceva mai mult, aş fi fericit să aflu. Am înţeles însă ca titlul original al romanului este Rayuela. Care în traducere română, tot la şotron conduce. De unde a aflat Cortazar de şotronul nostru, nu mai ştiu să spun. Nu ştiu nici dacă acest joc este sau măcar a fost în voga şi pentru alţi copii, de pe alte meleaguri.

     Pe site – ul „madrizen” am găsit o postare care m-a incitat teribil. Redau aici, o parte din ea : ” Toată Rayuela e o improvizaţie de jazz. Personajele principale Horacio şi Maga îşi dau întîlnire în Paris. Fără a-şi spune timpul şi locul exact. Hoinăresc prin Paris pînă dau unul de altul. În epoca celularelor aşa ceva pare inimaginabil şi totuşi, se înscrie într-o logică a hazardului.

     Curios lucru, o astfel de întîlnire hazardată s-a produs într-un tîrziu, între Julio Cortazar şi o doamnă pe care o cunoscuse cîndva. Sau plăcut, însă au evitat să facă schimb de adrese. Cu ocazia unei vizite scurte la Paris, doamna i-a scris, cerîndu-i întîlnire. Însă Cortazar i-a răspuns că nu suporta ideea unei întîlniri atît de frugale. În aceeaşi zi, s-au întîlnit întîmplător pe strazile Parisului, de parcă dorinţa era cea care i-a condus pe ambii, în locul cu pricina, la ora cu pricina”.

     Frumos spus, dar am două obiecţii : cartea asta a apărut în 1964, deci nu putea fi vorba despre celulare, iar dacă Julio Cortazar a evitat să îi dea adresa acelei misterioase doamne, unde i-a scris aceasta ? Mai bine încep eu cartea, poate mă lămuresc şi vă spun. Dacă nu mă lămuresc, o să plîng, iar voi va trebui să mă consolaţi, ca să nu mă las cuprins de disperarea care m-ar conduce către ideea de a mă lăsa de blogăreală. Sau ar fi o idee bună ? Hmmmm?!

     Pînă voi începe eu să spun ce şi cum, iată ce spune Denisa Comănescu : „Protagoniştii Şotronului, intelectualul argentinian Oliveira, spirit lucid, frămîntat şi sfîşiat deopotrivă de de mistere existenţiale, şi iubita sa Maga, întruchipare poetică a nonconformismului grefat pe un farmec natural veşnic reînnoit, se întîlnesc, se iubesc, se resping, se pierd şi se caută, se regăsesc, trăindu-şi cu extremă intensitate dramatica lor poveste de dragoste, sublimată într-un simbol al miticei perechi Orfeu-Euridice, în atmosfera Parisului anilor ’60.

     Pentru cunoscători, un supliment despre Julio Cortazar : în 1967, Michelangelo Antonioni, inspirat din nuvela sa Funigei, a regizat filmul Blow-up.

 

 

Read Full Post »