Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 16 februarie 2010

Copilul mamei

Cu cît mă străduiesc mai tare, cu atît mai puţin reuşesc să înţeleg de ce m-am născut eu definitiv, de-abia cînd a murit mama. Adică de-abia atunci cînd mama s-a lăsat pîna la urmă răpusă de boala sa necruţătorare, pentru că înţelesese în sfîrşit că nu mai trebuia să trăiască numai ca să aibă cineva grijă de mine în sensul domestic al cuvîntului. Puteam din acel moment să trăiesc şi fără să mai fie ea obligată să-mi gătească sau să-mi spele rufăria sau să fie grijulie să-mi calce pantalonii şi cămăşile. Nu numai că învăţasem să fac şi eu lucrurile acestea, dar pe deasupra mai găsisem şi o fată frumoasă, cuminte şi harnică, şi destul de inteligentă încît să se îndrăgostească de mine şi să mă iubească pînă la moarte. A mea sau a ei, dar asta nu mai contează. Contează numai că reuşisem să mă nasc definitiv. E drept că prima dată m-am născut, cînd am părăsit uterul mamei. Atunci, nu-mi amintesc prea bine să mă fi durut ceva. Eram totuşi prea mic. Ţipasem şi eu ca toţi copiii, dar, cine nu ştie că uneori copiii ţipă fără motiv ? Din cîte am aflat ulterior, ea, săraca mama, suferise durerile hărăzite de către bunul Dumnezeu, oricărei femei care aduce pe lume copii. Pe atunci, încă nu ştiam cum poate Dumnezeu să fie bun, şi să permită ca lumea să fie nedreaptă, ca femeile să nască în dureri, sau să se mai întîmple să moară copii nevinovaţi. Acum ştiu, dar încă nu sînt pregătit să vă destăinuiesc acest teribil secret. Poate mai tîrziu şi numai dacă ne împrietenim suficient, o să vă spun. Ştiu numai că a doua mea naştere s-a produs pe cînd aveam vreo nouă-zece ani, cînd l-am văzut pe tata cum o ştergea de-acasă pe-nserat, ca hoţii, cocoşat de două valize pe care le ra după el, cu greutate. Eu mă jucam cu alţi copii de vîrsta mea de-a v-aţi ascunselea şi cum eram totuşi cel mai mic, eu trebuia să-i caut întotdeauna pe cei care se ascundeau. Şi iată minune ! În loc să-i descopăr pe copiii cu care mă jucam, l-am descoperit pe tata, care se ascundea de mine că pleca de-acasă peascuns, ca să nu mă facă să sufăr. Bietul tata. În bunătatea sa, vroia să mă protejeze ! Eh, dar viaţa asta nu e dreaptă, aşa după cum bine ştiţi şi voi. Şiii, cînd în sfîrşit am înţeleees, căăă, tata pleacă totuşi definitiv de-acasăăă, am suferit. Mai degrabă ar fi trebuit să mă bucur, pentru că scăpam de bătăile cumplite pe care mi le trăgea uneori, din senin. Dar ce ştie un copil prost de nouă-zece ani ? Prost cum eram, în loc să mă bucur, am suferit. Şi cînd am fugit acasă pentru a vedea ce face mama, văzînd-o plîngînd, am izbucnit şi eu în plîns, mai mult aşaaa, din spirit de solidaritate. Abia mai tîrziu mi-am dat seama că-i lăsasem pe ceilalţi copii nedescoperiţi şi m-am temut ca nu cumva să se joace de-a v-aţi ascunselea toată noaptea, că mai ştii ce parinţi răi ar fi putut să aibă şi ei, şi să-i bată dacă lipseau de-acasă ? În fine. Cred că aţi înţeles că pînă să mă nasc definitiv deşi trăisem extrauterin înca de la prima mea naştere, numai viaţă nu era aceea. Trăisem aşa, în dorul lelii, nici mai prost dar nici mai deştept decît alţii. La fiecare consult medical, îi auzeam pe doctori cum le spuneau asistentelor lor, să treacă în fişa mea personală că eram inteligent peste medie, de parcă doctorii aceia ştiau ce este aceea o medie. Ştiau ? Ce să-i răspund eu prietenelui meu din copilărie la aceste întrebări ? Eu văzusem scena aceea şi plecasem acasă. De plictiseală, nu de frică. Pe mine tata nu mă bătea niciodată. Mă ignora. Ce să-i răspund prietenului meu ?

Read Full Post »

81 sau poate, 6. Este o mare diferenţă între a cunoaşte şi a şti. Mulţi dintre noi nu fac deosebirea dintre o-carte-în-plus sau o-carte-în-minus. Au ajuns la urechile noastre nume sonore, ca, Homer, Goethe, Faulkner, Baudelaire, Sfîntul Augustin. Ei şi ? Maga ar fi vrut să-i citească pe toţi aceştia, dar Oliveira ridică sastisit din umeri, cunoscind deja deformările la care era supus un cititor full-time. Acum, prefera să privească natura, clădirile sau oamenii. De aceea, cei doi încep săşi dea întîlniri fără loc precizat anume, lăsînd săşi facă loc între ei, plăcerea de a se reîntîlni din întîmplare, prin vreun cartier cunoscut de amîndoi. – Şi dacă nu m-ai fi întîlnit ? – Nu ştiu, dar eşti aici, răspundea Maga. Iar iubirea ar putea să umple spaţiile dintre noi. „Să născocim pasiuni noi, sau să le imităm pe cele vechi cu aceeaşi intensitate” – (Aristofan). 7, apoi 8. Iubirea carnală cu sfîşieri tandre de unghii sau cu muşcături care ne dor dulce-acrişor, ca mirarea gustului de fruct pîrguit. Sau iubirea calmă, în care amanţii descătuşaţi de patimă, cutreieră şi descoperă lumea ca doi prieteni foarte buni : muzee, acvarii, curgerea Senei, prăvălii. Fericirea e simplă şi la îndemînă, atunci cînd ştii cum s-o obţii. 9. Mai ales atunci cînd ai prieteni care ştiu s-o descrie suprarealist, că doar sunt pictori, iar ca orice artişti care se respectă, trăiesc aproape de libertinaj. Plîngeri ? La naiba cu vecinii. Ce ştiu ei ? 93. Doar iubirea, spune Horacio, ne poate face să-l descoperim pe cel care se aflăîn partea cealaltă„, el pentru ea, ea pentru el; împreună putem să construim o punte pentru noi, fără să fim Le Corbusier care facă un pod pentru Beatrice; împreună, putem face o maşină de zburat, fără să fim fraţii Wright. Sau putem (10) să ne imaginăm că trăim pe melodia Jazz Me Blue … Are dreptate şi J.Cortazar pînă la urmă; sunt şi capitole la care se poate renunţa(65). Cine are nevoie de o identitate falsă ? 11. În nici-un caz prietenul lor Gregorovius sau prietena lui Roland, Babs. În atmosfera saturată de vodcă şi de jazz din locuinţa sa, puteau săşi închipuie că fiecare se putea lăsa mîngîiat de. Nu ţipaţi ca din gură de şarpe ! N-aţi aflat ? Credinţa se află pe calea dintre bunacuviinţă şi libertinaj. Sărim peste 136. Este un simplu citat. Sărim şi peste banalitatea din 137. Oliveira, de fapt era amuzat cum Gregorovius se străduia inutil să ascundă că este îndrăgostit lulea de Maga, dar totul are o limită. 12. Nu este adevarat Babs, îi spunea el mîngîindu-i delicat părul, nu este adevărat. – O, ba da, plîngea aceasta sughiţînd de plîns, adăpostită la pieptul său, este adevărat. Nu, nu este, gîndea Oliveira, că altfel ar trebui să-i crăp capul său de bosniac. Nu vă lăsaţi corupţi de J.C. cu 106. Acolo nu se întîmplă nimic. Sunt numai nişte versuri. Sunteţi superstiţioşi ? Dacă nu, petrecerea continuă. Cu13. Prea multe cifre ? Poate, dar asta este constrîngerea acestui roman : pentru a-l putea citi, trebuie să te transformi în copilul care joacă ŞOTRON. Doar aşa, poţi să citeşti această carte. Sărind de colo, colo. Sărim, sărim, printre capitole mînaţi de colo, colo. … Nu facem tot aşa, în viaţa noastră de fiecare zi ? ps. pînă aici, traseul povestit de mine, a fost : 1, 73, 2, 116, 3, 84, 4, 71, 5, 81, 6, 7, 8, 9, 93, 10, 65, 11, 136, 137, 12, 106. Urmează 13, dar am spus asta deja. Mai sunt 133. M-am abătut pînă acum de la traseul lui J.C. de trei ori. De acum încoloooo, nu ştiu ce voi face, dar am chef de ţopăială.

Read Full Post »

Nu există pe lumea aceasta loc mai potrivit decît Parisul, unde o relaţie dintre un bărbat şi o femeie, începută ca un soi de joc al descoperirii celuilalt, să se transforme întro iubire grea de înţelesuri pentru amîndoi. Dincolo de toate misterele pe care o femeie le ascunde în bucuria descoperirii unui trup idealizat sau a unei minţi scormonitoare încărcată de amintirile tuturor frumuseţilor lumii ascunse printre meandrele cărţilor, muzeelor sau a cîntecelor care ne definesc, o femeie îşi destăinuie definitiv secretele, de-abia după ce un bărbat primeşte încuviinţarea amuzată, de a-i scormoni prin geanta în care femeia îşi cară toate obiectele de care are o imperioasă nevoie, pentru a rămîne mereu aceeaşi. Să nu mă contraziceti, vă rog. După 1-73-2, J.C. propune 116, dar pentru că aici nu găsesc decît modul în care un autor îl ademeneşte pe Cititor plimbîndu-l printre lecturi, merg la capitolul 3. Ce poate fi mai frumos decît săţi mîngîi iubita adormită de osteneala dragostei şi să îşi aminteşti cîte ceva din viaţa ta, de pînă la întîlnirea cu această bijuterie ? Şi cum să rezişti asaltului cu care te întîmpină la trezire iubita că gîndeşti prea mult înainte de a face ? – Eşti cumva ca Sfîntul Toma, care voia să atingă înainte de a crede ? – Da, iubito, ai nimerit sfîntul potrivit. În capitolul 84 Oliveira se lasă bîntuit de trăiri existenţiale, pe care i le insuflă Goethe, Rilke sau Dante. Genii ? Simpli indivizi. Imaginaţia este de vină. 4. Niciodată clipa destăinuirilor nu întîrzie să apară dacă un barbat şi o femeie au chef şi de aşa ceva. Au experienţe comune ? Diferite ? Întotdeauna descoperi cu uimire că punctele tangente sunt mai multe decît te aştepţi, iar diferenţele completează întregul. Iubiri peste care aţi trecut ? Dezamăgiri ? Regrete ? Sunt cumplit de asemănătoare. Orice femeie sau barbat care se respectă, a avut măcar o experienţă non-hetero. Oricît de vechi sunt pe lume apucăturile acestea, se exagerează bineînţeles. Fiecare dintre noi ştie de ce. În fiecare dintre noi există un paradis pierdut, către care suntem condamnaţi să tînjim perpetuu şi în care poate ne vom găsi izbăvirea (71). Edenul în sine (per se) este idealul fiecăruia dintre noi, chiar dacă îl regăsim şi în cărţile scrise de la Facerea Lumii, pînă în prezent, indiferent cine ar fi autorul lor. Dacă am aflat lucrurile acestea, este vremea să ne reîntoarcem la Cartea dintîi, în cheia lui J.C. Care coincide şi cu cheia propusă pentru Cartea a doua. Cititorul are de ales desigur, dar din comoditate, merge la capitolul 5. Prima dată. Orice relaţie trupească, are un început. Mai romantic sau mai prozaic, depinde cum îl vede fiecare. După îndelungate plimbări, într-o seară sau zi cu burniţă sîcîitoare, degeaba se adăpostesc pe sub portaluri; un hotel nu tocmai mizer, este prin preajmă îmbietor. Maga şi Oliveira ignoră privirea îngăduitoare a bătrînei care le înmînează cheia. După ce literatura înlătură cu farmecul său stînjeneala firească, trupurile se găsesc parcă singure într-o simfonie cunoscută prea bine de ele. Ce înseamnă acest abandon ? Binecunoscutul triumf al vieţii, care ca o pasăre Phoenix renaşte în fiecare dintre noi. Iubirea ? Dacă încă nu a apărut, va apărea negreit.

Read Full Post »