81 sau poate, 6. Este o mare diferenţă între a cunoaşte şi a şti. Mulţi dintre noi nu fac deosebirea dintre o-carte-în-plus sau o-carte-în-minus. Au ajuns la urechile noastre nume sonore, ca, Homer, Goethe, Faulkner, Baudelaire, Sfîntul Augustin. Ei şi ? Maga ar fi vrut să-i citească pe toţi aceştia, dar Oliveira ridică sastisit din umeri, cunoscind deja deformările la care era supus un cititor full-time. Acum, prefera să privească natura, clădirile sau oamenii. De aceea, cei doi încep să–şi dea întîlniri fără loc precizat anume, lăsînd să–şi facă loc între ei, plăcerea de a se reîntîlni din întîmplare, prin vre–un cartier cunoscut de amîndoi. – Şi dacă nu m-ai fi întîlnit ? – Nu ştiu, dar eşti aici, răspundea Maga. Iar iubirea ar putea să umple spaţiile dintre noi. „Să născocim pasiuni noi, sau să le imităm pe cele vechi cu aceeaşi intensitate” – (Aristofan). 7, apoi 8. Iubirea carnală cu sfîşieri tandre de unghii sau cu muşcături care ne dor dulce-acrişor, ca mirarea gustului de fruct pîrguit. Sau iubirea calmă, în care amanţii descătuşaţi de patimă, cutreieră şi descoperă lumea ca doi prieteni foarte buni : muzee, acvarii, curgerea Senei, prăvălii. Fericirea e simplă şi la îndemînă, atunci cînd ştii cum s-o obţii. 9. Mai ales atunci cînd ai prieteni care ştiu s-o descrie suprarealist, că doar sunt pictori, iar ca orice artişti care se respectă, trăiesc aproape de libertinaj. Plîngeri ? La naiba cu vecinii. Ce ştiu ei ? 93. Doar iubirea, spune Horacio, ne poate face să-l descoperim pe cel care se află „în partea cealaltă„, el pentru ea, ea pentru el; împreună putem să construim o punte pentru noi, fără să fim Le Corbusier care să facă un pod pentru Beatrice; împreună, putem face o maşină de zburat, fără să fim fraţii Wright. Sau putem (10) să ne imaginăm că trăim pe melodia Jazz Me Blue … Are dreptate şi J.Cortazar pînă la urmă; sunt şi capitole la care se poate renunţa(65). Cine are nevoie de o identitate falsă ? 11. În nici-un caz prietenul lor Gregorovius sau prietena lui Roland, Babs. În atmosfera saturată de vodcă şi de jazz din locuinţa sa, puteau să–şi închipuie că fiecare se putea lăsa mîngîiat de. Nu ţipaţi ca din gură de şarpe ! N-aţi aflat ? Credinţa se află pe calea dintre bunacuviinţă şi libertinaj. Sărim peste 136. Este un simplu citat. Sărim şi peste banalitatea din 137. Oliveira, de fapt era amuzat cum Gregorovius se străduia inutil să ascundă că este îndrăgostit lulea de Maga, dar totul are o limită. 12. – Nu este adevarat Babs, îi spunea el mîngîindu-i delicat părul, nu este adevărat. – O, ba da, plîngea aceasta sughiţînd de plîns, adăpostită la pieptul său, este adevărat. Nu, nu este, gîndea Oliveira, că altfel ar trebui să-i crăp capul său de bosniac. Nu vă lăsaţi corupţi de J.C. cu 106. Acolo nu se întîmplă nimic. Sunt numai nişte versuri. Sunteţi superstiţioşi ? Dacă nu, petrecerea continuă. Cu13. Prea multe cifre ? Poate, dar asta este constrîngerea acestui roman : pentru a-l putea citi, trebuie să te transformi în copilul care joacă ŞOTRON. Doar aşa, poţi să citeşti această carte. Sărind de colo, colo. Sărim, sărim, printre capitole mînaţi de colo, colo. … Nu facem tot aşa, în viaţa noastră de fiecare zi ? ps. pînă aici, traseul povestit de mine, a fost : 1, 73, 2, 116, 3, 84, 4, 71, 5, 81, 6, 7, 8, 9, 93, 10, 65, 11, 136, 137, 12, 106. Urmează 13, dar am spus asta deja. Mai sunt 133. M-am abătut pînă acum de la traseul lui J.C. de trei ori. De acum încoloooo, nu ştiu ce voi face, dar am chef de ţopăială.
ŞOTRON .5. Julio Cortazar
16/02/2010 de Tiberiu Orasanu
Publicat în carte, cartea mea, julio cortazar | Etichetat julio cortazar, sotron | 20 comentarii
20 răspunsuri
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Meta
Comentarii recente
farauanumiha la Nemuritorul Eminescu Alina Cristina la Despre Întoarcerea din ra… Tiberiu Orasanu la Şotron cristina struțeanu la Şotron Cartea De La Capatul… la IOAN T. MORAR Cartea de la cap… Tiberiu Orasanu la Fatima Ovidiu la Fatima 19 iulie 2019. Alcob… la Cu inima smulsă din piept RADU… Tiberiu Orasanu la Turnul Belem bookingcomhotel la Turnul Belem Tiberiu Orasanu la Portugalia. 16 iulie 2019.… Ovidiu la Portugalia. 16 iulie 2019.… Tiberiu Orasanu la Ultimul vapor spre Tulcea ovidiu la Ultimul vapor spre Tulcea Tiberiu Orasanu la Hotel Delta Blogroll
- ALMA
- Ana Maria Deleanu
- anacondele
- anaveronica
- Anca – take it slowly
- Andreotti
- Argentina
- Argentina Gribincea
- Aura Rusu
- bibliophyle
- Blog d'Agatha
- Blog de fuga
- Blog de veghe
- Cammely
- capitalism pe paine
- CARMEN
- Cati Lupascu
- Cella minunata
- Cer senin şi ape limpezi
- CITA
- crescentius
- cusatura
- DEMETER
- Denisa
- dictatura justitiei
- Dor de femeie
- DulceDeea – Iubirea Pura a Patimii cu Suflet Luminos
- FATA din VIS
- Georgiana
- I Read About
- ice
- INCERTITUDINI
- IRINA
- Jora
- la colţul străzii
- La Fee
- Laurenţiu Solomon
- Lumea lui Alexandru
- Marius Mistreţu
- Mary
- Misu Jamie
- Mitzabiciclista
- Monica Macovei
- niku elecktriku
- NORA DAMIAN
- O lume de BASM
- opisul postarilor mele
- Otniela Battzion
- Paleografia lui Theo-Phyle
- Pandhoraa
- patrasconiu
- POLITEIA
- politeia doctrinara
- politeiaeuropa
- Portal POLITEIA
- Rahoveanu
- Rox
- Sare in ochi
- Scorpio72
- Simona Fusaru
- Starea Presei
- Teofil. Blog istoric
- TILUBUHOGLINDA
- Turist clujean .
- Valentina
- vant de toamna
- vero-povestisme
- Vlad
- WordPress.com
- WordPress.org
- yousef59
-
Articole recente
- alegeri alegeri prezidentiale alegeri prezidenţiale 2014 alexandru dragomir andaluzia andrei codrescu andrei cornea andrei plesu barcelona basel basescu Betlehem borges bucuresti bulă canada carlos ruiz zafon catalunia citate crin antonescu culianu diaspora dumnezeu eliade elvetia eminescu Gabriel Liiceanu geoana humanitas Ierusalim iliescu ioan petru culianu iohannis israel italo calvino jocul ingerului julio cortazar levis Liiceanu malta mediterana mircea eliade monica macovei montreal moshe idel mru NATO nemira niagara noica ottawa paris pdl pendulul lui foucault pnl polirom ponta portugalia praga psd quebec referendum romania sotron spania tudor gheorghe tulcea turcia udmr udrea UE umberto eco usl valencia vatican
Top articole
Arhive
Categorii
- blogul zilei
- borges
- bula zilei
- calatorii
- carte
- cartea mea
- citatul zilei
- crestin ortodox
- culianu
- eliade
- eminescu
- file
- file incipit
- filosofie
- Gabriel Liiceanu
- George Enescu
- guest post
- imagini
- istorie
- julio cortazar
- leapsa
- Llosa
- miercurea fara cuvinte
- moshe idel
- pastile
- politic
- repostari
- semnal
- teologie
- umberto eco
- Uncategorized
- valori eterne
- zicale
numai buna melodia de topaiala 🙂
interesant traseu… un adevarat sotron al lecturii. hmmm, recunosc ca abia prin partea asta m-ai captat definitiv. 🙂
Stai sa vezi urmatoarele postari. Mai una gata care intra in pagina miine dimineata, iar pentru seara mai pregatesc una. sper sa-mi iasa ca e ceva mai greaaaa. 🙂
ok Tibi, spor la scris si sunt curioasa nevoie mare, mai ales fiindca ai ramas, din cate am inteles, la cifra 13. 🙂
ies un pic, insa sper sa ne revedem mai tarziu. daca nu, noapte buna!
ok amanda ! 🙂
amanda, tibi, salut!
tibi, vad ca esti un maestru al suspens-ului, fie din pricina ca ai prins gustul sotronului ( si al topăielii) fie ca, pur si simplu, ti se potriveste 🙂
servus nora !
M-am molipsit de la I. Calvino, U.Eco, etc, mai nou acest exceptional scriitor, Julio Cortazar ! 🙂 Ma bucur daca va place !
Stii care e culmea ? Desi tacuta, am o audienta foarte buna la aceste subiecte. Foarte buna !
De-asta si insist sa le prezint. 🙂 Nu pot sa-i dezamagesc pe cei care ma citesc, NU ? 🙂
Si da ! Sotronul lui Cortazar poate molipsi pe oricine; aproape.
tibi, cred ca si pe mine m-a molipsit! Sau cel putin, mi-a trezit interesul. Mai ales prin noutatea stilului de constructie, nu cu subtext, nu cu mai multe planuri, nici cu ramificatii de un fel sau de altul, ci o alcătuire din bucatele ingenios aranjate care par intamplari neintamplatoare dand o naturalete jucausa intregului 🙂
nora
Primele 20 de capitole ale cartii au creat un fundal; cartea incepe cu adevarat de acolo si se desfasoara pe inca trei sute de pagini, in afara de anexele care se mai desfasoara pe inca doua sute de pagini. De-abia de pe aici se poate incepe constructia cartii pe mai multe planuri, incluzind anexele, sau, asa dupa cum intentionez eu, sa realizezi o carte, sau mai multe, numai din anexe, respectiv de la capitolul 57 pina la final (155 in total). Este fascinant ! 🙂
„Nu vă lăsaţi corupţi de J.C. cu 106. Acolo nu se întîmplă nimic. Sunt numai nişte versuri.” De ce ar trebui sa se intample ceva?…:-s
In rest, ma bucur ca m-ai crezut in legatura cu Sotron. E, intr-adevar, fascinant. Dar cauta si muzica, fara „intamplari”, cauta si gratuitatile, ai sa vezi ce fain e.
Te urmaresc atent 😉
R
Acum imi dau seama ca m-am pripit incepind sa postez imediat sotronul. Ar fi trebuit sa-l las la dospit o vreme. Dar … 🙂
ps. iti spun confidential : mai strecor si cite o sopirlica in postari 🙂
Eu l-am lasat la dospit destul. La fel cum am lasat la dospit Ulysses. Nu te-ai gandit sa scrii ceva in genul Reading La Rayuela sau Reading Ulysses dupa recomandarile lui Borges? Adica sa incerci sa-l redescrii? Sa-l scrii tu iar…? Ca asa, fiecare ale lectura lui.
Eu mi-am luat un ziar dint-o zi oarecare, o harta a Bucurestiului si m-am deghizat in Leopold Bloom si am inceput. Merge greu, dar merge. Imi plac toti, si Cortazar, si Joyce, si, si, si, si…. Dar nu suport sa-mi traiesc visele si gandurile asa cum au vrut altii. Trebuie sa le pun pe hartie pe ale mele. Momentan nu postez pe blog, desi un fragment exista si acolo, ala care se numeste Crase obscuritati metafizice. Dar las la sertar ce am produs pana acum.
Ideea e ca imi place si ce faci tu. si, ti-am spus, te urmaresc.
Intr-un fel, chiar asta si fac pe bloaga mea : rescriu cartile pe care le citesc, amputind ici, inventind cite putin colo; probabil ca redactate, aceste postari ar putea alcatui si o carte. Singura problema este ca citesc aproape fara efort, dar cind pun slove ma chinui tare de tot 🙂 .Multumesc pentru aprecieri. Am citit Crase obscuritati metafizice. ( Inspirat titlu ! – ca la A. Dragomir >crase banalitati metafizice< nu ?) E genul de lectura la care trebuie sa fii in alerta maxima. Nu poate fi citita superficial. Si eu urmaresc excelentul tau blog.
Da, intr-adevar, e o pastisha dupa Dragomir. 😉
Pai chiar ar putea alcatui o carte si, pentru ca ai adus vorba, ai grija de creatiile tale si vezi sa nu te trezesti ca ti-au fost „imprumutate”. Mie mi s-a intamplat o data si era sa ma fac de ras daca nu as fi dovedit ca inventasem textul mai devreme. E vb de o conferinta de pe blogul Centrului de Studii Noica.
Pina acum, mi s-a cerut acordul in citeva rinduri ca sa-mi fie reproduse niste postari si n-am avut nimic impotriva.
Nici nu stiu daca exista vreo metoda de protectie a materialelor publicate pe internet. Asa ca … 🙂
Buna ziua!
Maga este insarcinata
E baiat sau este fata?
Doar cu tine m-am culcat
Deloc nu te-am inselat
La maternitate mirare
Copilul a iesit mulatru
Maga, ai dat de dracu
Cred ca l-au incurcat
Al meu e mai curat
Ori Juanito m-a drogat
N-am stiut cine-i in pat
Hai ca topai langa tine
133 …obosesti bine
Maga nu este insarcinata; are deja un copil de fasa. 🙂
Pai am si eu varianta mea
Daca nu te-i supara
Altfel ma simt cobai
Cascaval oare mai ai?
E super varianta asta domnule Creanga dar am cam spus-o eu in POSTAREA NOUA ; sotron nr 6 🙂 🙂 🙂
He, he, heee, tu esti colaboratorul meu !
I do not even know how I stopped up here, however I assumed this put up was good. I do not recognise who you are however definitely you’re going to a wellknown blogger for those who are not already dfacgdebdkga