Pier Paolo Pasolini TEOREMA (1)

Pier Paolo Pasolini ( 1922-1975). Scriitor, cineast şi eseist. A studiat literatura şi artele la Universitatea din Bologna. Activitatea sa artistică eseistică şi politică au avut ca dominantă o îndrăzneală şi o originalitate ieşite din comun.

 „În sînul unei familii înstărite din Milano, îşi face apariţia un tînăr misterios şi foarte atrăgător, care îi seduce fizic şi psihic pe toţi membrii acesteia : tatăl, mama, fiul, fiica şi servitoarea. Apoi dispare la fel de misterios cum apăruse, lăsîndu-i pe toţi pradă unui vis existenţial care ia locul vieţii conformiste în care se complăcuseră pînă atunci” – Bogdan-Alexandru Stănescu. Teorema, este un roman conceput în paralel cu turnarea controversatului film cu acelaşi nume, în 1968. Apărut la Polirom în 2007. 

Pe porţile unei uzine cenuşii, printre cohortele de muncitori mohorîţi, se scurge un Mecedes în care instalat comod la volan, proprietarul merge spre casă. Este tatăl. Pietro, fiul său dintîi, iese pe poarta liceului şi se îndreaptă spre casă, curtînd amuzat o colegă. Odette, sora sa, elevă la Institutul Surorilor Marceline, o fată inteligentă pînă la înţelepciune, se îndreaptă curtată de un coleg, spre casă. Acasă, Lucia, mamă şi soţie, sedentară, îşi alungă plictisul prin lecturi. Emilia, o servitoare cam bigotă de 38 de ani, serveşte prînzul familiei reunite, în grădină, tihna lor fiind întreruptă de poştaşul Angelino, care aduce o telegramă. Tatăl o deschide şi citeşte ; „Mîine voi fi la voi”, acoperind cu un deget, numele expeditorului.

 La vremea ceaiului, printre colegii lui Pietro şi ai Odettei, apare EL, tînărul Oaspete. De o frumuseţe scandalizantă, cu un aer de perfectă inocenţă, misterios. Nimeni nu ştie cine e.

După plecarea musafirilor, tînărul aşezat în grădină pe un fotoliu de răchită, citeşte. Este observat cu atenţie de Emilia, care coseşte iarba. Simţindu-se biruită de un sentiment nelămurit, fuge în cămăruţa sa şi se roagă îndelung; degeaba; ispita este mai puternică decît ea; încearcă să curme răul de la rădăcină cu un gest disperat : fuge la bucătărie şi încearcă să inhaleze gaze; dar Oaspetele, este deja lîngă ea, o ridică pe braţe şi o depune protector pe patul din cămăruţa ei, plină de icoane. Ea îl priveşte cu sfială. El o mîngîie cu un gest aproape matern, pe păr. „Dar nimic nu stă în calea iubirii lor, iar tînărul se lungeşte peste corpul femeii, oferindu-se dorinţei sale de a fi posedată de el.

 Sosesc alţi musafiri; casa devine neîncăpătoare, iar Oaspetele este cazat în camera lui Pietro. Cînd merg la culcare, fiecare în patul său, tînărul Oaspete se dezbracă firesc, rămîne gol şi se culcă, dar Pietro este încercat de un sentiment nelămurit de pudoare; în timp ce Oaspetele adoarme liniştit, Pietro se apropie de patul acestuia privindu-l fascinat şi printr-un gest necontrolat, trage pătura de pe trupul adormit, după care fuge în patul său şi se acoperă cu pătura sa pîna peste cap, ascunzîndu-şi jarul ruşinii care îi ardea în obraji. Oaspetele se trezeşte, se aşează pe marginea patului lui Pietro şi îi mîngîie părul, protector.

A doua zi, Oaspetele se joacă pe jumătate dezgolit în grădină cu un cîine vesel care latră fără griji. Lucia îl priveşte fascinată, apoi întră în micuţa cabană, unde pe pat se odihneau hainele băiatului care ar fi putut să îi fie fiu. Ca în transă, se urcă pe terasa cabanei şi se dezbracă privindu-l intens pe baiat; apoi aruncă la picioarele sale hainele care nu îi mai acopereau nurii, parcă strigînd sfidătoare : „Sînt aici !” Tînărul urcă pe terasă, o priveşte înţelegător şi o mîngîie protector, pe păr.

Este rîndul tatălui. Simte o „prezenţă ce nu are nici o semnificaţie şi care este totuşi o revelaţie”. O lumină care vine parcă din altă lume, îi învăluie pe tînărul Oaspete şi pe fiul său, care dorm îmbrăţişaţi în acelaşi pat. Înfiorat, aleargă în camera soţiei sale şi aproape o violează căutînd acolo, lumina de care fusese învăluit şi el. După zbuciumul nopţii, cade vlăguit la pat. Medicul pleacă neputincios ridicînd din umeri, dar rămîn de veghe la căpătîiul sau, Ospetele şi Odette. Privirile tatălui se îndreaptă rugătoare către tînărul Oaspete. Acesta îl îngrijeşte cu devoţiune şi în scurtă vreme, tatăl se simte iar în puteri.

Odette îl ia pe tînăr de mînă şi îl obligă să o urmeze în camera ei. Aici, alt Paradis vă gasi Odette decît cel învăţat de la Surorile Marceline.

 A doua zi, tatăl (Paolo) şi tînărul tac stînjeniţi în Mercedesul care îi ducea în afara localităţii, dar „înainte să fi luat hotărîrea, Paolo îl mîngîie pe tînăr. Maşina se opreşte la marginea rîului Po, iar pe iarba dintre copacii sîngerii, Paolo se apropie de tînăr cu un abandon cotropitor şi incert”. Simplu erotism decadent ? Nici vorbă. Vom vedea!