Născut la Sibiu în 1946, emigrează în Statele Unite în 1966, unde ajutat de Mircea Eliade, capătă un post de redactor la National Public Radio, comentariile sale fiind dintre cele mai apreciate de marele public. A fost Distinguished Professor of English la Louisiana State University din Baton Rouge. Autor a multor volume de poezii şi a multor romane, unele traduse şi în româneşte, cum ar fi Contesa sîngeroasă, Casanova în Bohemia, sau Mesi@.
Tema acestei cărţi este tot una existenţialistă : „Wakefield, … duce o viaţă tihnită la New Orleans printre cărţi … cînd Diavolul – pradă depresiei din pricina birocraţiei şi a concurenţei dure de pe lumea cealaltă – îi face o vizită şi îi acordă un an pentru a găsi un mod de viaţă autentic, altminteri urmînd să-i ia sufletul” – citesc pe pagina de gardă. WaW ! Pe toţi dracii ! Ăsta da, subiect ! Spre deosebire de Oaspete, (vezi Teorema şi Teorema 2. Pier Paolo Pasolini) care este un trimis ceresc şi care nu-şi trădează intenţiile, Diavolul spune cinstit, negustoreşte ce vrea.
Ce s-ar întîmpla dacă aţi fi protagonistul unei întîmplări de felul acesta ? „Într-o zi, se arată diavolul. – Am venit să te iau. – Nu sînt gata, zice Wakefield. – De ce nu ? N-ai nici-un motiv să trăieşti. Wakefield se scandalizează. – Eşti într-o dungă ? Cum poţi spune aşa ceva unui bărbat în floarea vîrstei ? – Eşti un ratat. E timpul să mori”.
Pe naiba, îmi vine mie să ricanez. Ştie domnu’ diavol că nu am eu motive să trăiesc ! Ete na ! Ba am un milion de motive să trăiesc şi pînă la urmă chiar aşa, cine are chef să se ducă la dracu’? Wakefield în nici-un caz. Bravos domnule Wakefield. Eşti un personaj de ispravă. Sătănicilă habar nu are de nimic. E doar un biet birocrat care are o norma de suflete de luat. Deşi nu are nici-o obligaţie legală de a se tîrgui cu domnul Wakefield , Întunecatul îi face un hatîr. Spre deosebire de ăia care nu cred în el şi pe care îi ia cu toptanul, cu ăsta care crede în el, poate să stea măcar o leacă de vorbă, mai ales că ştie că o să-i ofere un pahar de scotch fin.
Îl chestionează : la ce mai trăieşte ? Famile n-are, cu fie-sa vorbeşte numai din an în paşti, prieteni n-are, din casă nu prea iese, nu s-a săturat să citească toata ziulica tot felul de cărţi ? Şi pînă la urmă ce! n-a aflat din cărţi că poate să citească şi decorporalizat fiind ? Şi mai închide naibii celularul ăla că mă scoate din minţi ! – Păi închide–l şi singur dacă te deranjează, că la tine sunt toate cele puteri.- Pe dracu’ la mine ! N-am nici-o putere asupra computerelor, celularelor, internetului, comunicaţiilor prin satelit şi a televiziunii prin cablu. Aici, alţi Tartori operează, unii de generaţie nouă, zice cu obidă Sarsailă. Hai, fie, îţi mai acord un an, da’ va trebui să te plimbi de colo-colo şi să-mi aduci cîte un cadou mai deosebit de peste tot. Şi mai toarnă naibii un pahar de scotch, că n-o să ajungi sărac din atîta lucru. Şi nu te mai lua după tîmpeniile din Faust sau din Maestrul şi Margareta. Alea sunt simple scorneli. Interesante, dar scorneli.
Ia uită-te pe fereastră. Vezi cîrdul acela de fete ? Stau la coadă să capete un rol într-un film. Eu sînt regizorul, şi rolul l-am atribuit de mult. Dar ce! crezi că numai de suflete are un Diavol nevoie ? Stai cu nasul prea mult în cărţi amice. He he heeee !
sa stii ca prima oara cand am venit aici, in prima librarie in care am intrat, am avut 2 surprize: una care aproape m-a facut sa lesit, o carte a unui universitar american povestind cum tiganii din Europa isi au originea in Romania… cu harti si sagetute despre „migratie” si a doua, New Orleans, Mon Amour, a lui Codrescu. Am fost atat de fericita sa-l gasesc dupa un asemenea soc, incat am cumparat urgent cartea lui Codrescu. Superba! M-a invatat mai mult despre America si despre partea ei de sud decat o gramada de alte carti ale unor autohtoni. Chiar asa cred ca o voi recenza maine pe blog, ca azi nu prea sunt prin zona, dupa cum am spus de ieri 🙂
in fine, am trecut pe aici fiindca voiam si sa te salut 🙂
salut !
Abia astept recenzia ta !
Eu am mai scris despre o carte a lui Codrescu, Mesi@. Este la nora in gradina, la sectiunea „biblioteca din chiosc£. 🙂
ok, indata ce voi avea timp, ma voi documenta 😀
Salut!
Am lasat desertul pentru la urma. Postarea ta mi-a adus aminte de un episod din Zona crepusculara. Vine al cu coasa sa ridice omul, dar mai sta de vorba cu el, chiar este bun, ii spune ca ii indeplineste o dorinta, la care muritorul ii spune :sa te ia naiba, si a disparut, hihihihi. A mai trait de atunci ani si ani, ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit, si-a, incalecat pe-o roata si am spus poveste toata, si-am incalecat pe-o capsuna, si am zis mare minsiuna.
Cioc, cioc sunt naiba
Iti bati gura degeaba
Eu sunt cam ocupat
Am carte de recenzat
Si Cregulin ma asteapta
Sa se dea mare poiata
Si feciorul ma tot suna
Am si o sotie buna
Si Amanda de peste hotare
Este o sora desteapta tare
Nu am si am o Nora
Ce tine gradina cu flora
Si am multi vizitatori
Iar tu vii sa ma omori?
Ia mai te du la dracu
Cu tine nu imi bat capu!
Si s-a dus, inapoi la cazan
Fara sufletul diafan 😀
PS Sper ca nu am exagerat.
O saptamana placuta!
salve !
Super povestea din zona crepusculara ! Si am ris pe saturate la poezeala ! TKS ! Toate cele bune ! 😀
Buna seara si buna sa va fie inima!
😆
seara buna draga maya ! 🙂
tibi
😆
Servus!
Subiect mai mult decit interesant!
tibi
🙂
NU am citit nimic scris de catre Andrei Codrescu, de aceea recenzia ta la aceasta carte este foarte bine venita pentru mine!
Wakefieldf – interesant personaj!
Cu toata viata anosta pe care o duce,puternic!
NU toata lumea are curajul sa se ia la „trinta” cu „ala negru”, care mai intii te ispiteste si apoi te cucereste!
„Piei ispita”- este „solutia”!
maya
Am mai scris despre o carte a lui Codrescu, la nora in gradina. Mesi@
Codrescu scrie extraordinar de bine ! 🙂
In cartea asta, va fi o lupta in care Wakefied, va incerca sa il invinga pe dreaq. Dar nu cu piei mai draga, satanel. El accepta provocarea. Va fi interesant sa vedem ce si cum ! 🙂
Wakefield din rindurile citite pina acum, are atitudine in fata insolitului musafir!
Poate parea paradoxal dar atitudinea este mai ferma decit convingerea!
Atitudinea potrivita la momentul potrivit tinde sa devina convingere;poate ca aceasta este „solutia” pe care personajul o are la indemina!
Convingerea ca il poate birui!
Am sa-i urmaresc „actiunea”! 🙂
Maya draga !
Wakefield, are o atitudine ferma fata de ala, dar chestia este ca va fi obligat sa isi schimbe modul de viata, cartea este o parabola, iar aceasta postare a mea, este urmarea fireasca a ultimelor trei postari. 🙂
Sper sa nu ii dezamagesc pe cei care vor urmari in continuare, ‘actiunea’ . 🙂
tibi
🙂
Multumesc!
Am sa incerc sa recuperez ultimele trei postari! 🙂
Sigur ca asa imi va fii mai usor sa inteleg „atitudinea” personajului!
Schimbarea stilului de viata este pina la urma tot o atitudine, pe care o ai fata de tine insutzi!
maya draga
postarile mele au o anumita continuitate, dar pot fi citite si separat. nimeni nu poate sa aiba timpul necesar de a urmari tot ce scriu eu; mi se pare firesc. 🙂
Si da, despre acest lucru este vorba : schimbarea mentalitatii noastre, in urma unui impact. Literatura nu face decit sa descrie viata noastra, asa cum este, cu tot ce ne caracterizeaza pe noi, cu slabiciuni, idealuri sau orice altceva. Asta incerc eu sa spun : suntem perfectibili. 🙂
tibi
😆
Sintem perfectibili – acesta este (si ) crezul meu!
Nu vreau sa schimb pe nimeni; numai pe mine!
😆
Si daca aceasta „particica” care sint eu se poate schimba,atunci se poate schimba si „intregul”! 🙂
Este o atitudine care tinde sa devina convingere!
🙂
Noapte buna si ingerasii sa te aiba in paza!
noapte buna draga maya ! 😆
Nici eu nu vreau sa schimb pe nimeni; vreau numai sa spun ca nu intotdeauna avem dreptate numai noi, in ceea ce facem. Au si altii, bineinteles, dreptate.
Multumesc tare mult, pentru vizita. 🙂
tibi
😆
Fiecare are dreptatea lui!Respect tare mult acest lucru!
Masura in care reusesc sau nu sa ma „adaptez” la aceasta situatie este batalia pe care o duc pina la urma cu mine si nu cu ceilalti!
Ps:cu mare placere! 🙂
Ok ! draga maya !
Eu voi fi SI aici prezent. 🙂
Toate cele bune ! 🙂
Fratii si surorile tale ingerasii, sa te aiba in paza !
Neatza!
Vorbesc: daca vrei, daca poti, daca si daca, un scurt rezumat cu tov Bender, eu oricum o sa il si wikipediez. Am ras de numai citind postarile de aseara de la Politeia, lol 😀
Pe Maya am uitat-o
Sper ca nu am suparat-o
Ea mereu cu ingerasi
Ne aduce coltunasi
Mereu buna si zambitoare
E o surioara mare.
Neatza !
Sigur ca vreau, dar cartea asta este ca sa zic asa prin biblioteca mea raspindita pe la prietenii care imprumuta carti de la mine si le pastreaza drept amintire. Va trebui sa o caut, sa o cumpar, sa o recitesc si apoi, cu placere o sa-i tragem o postare de n-o sa se vada Ilf Cu Petrov. 🙂
postare noua
Salve Tibi, super postare. Chiar asa, numa de suflete o fi avand „ala” nevoie”? Foarte mult m-a atras postarea.
Salve Senor, TKS !
Ete NA ! Cum să fie atras Întunericilă numa’ de suflete ?
Îi place şi beuturica, îi plac şi fetiliii. 🙂