Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 24 februarie 2010

Wakefield rătăceşte pe drumurile amintirilor sale evitînd grijuliu noile autostrăzi. Pe marginea drumului, panouri mari îi atrag atenţia : „Şi după viaţă, ce urmează ? JUDECATA. Şi după judecată, ce mai urmează ? ÎNVIEREA. Învierea pentru cine ? PENTRU CEI MÎNTUIŢI”. Nu există mîntuire pentru cei care au făcut un Pact cu Diavolul, ştie cu precizie Wakefield. În minte îi mijeşte un gînd : – Ce-ar fi să nu mai aştept SEMNALUL ? Dacă intru direct în moarte, îl păcălesc pe Diavol ! – Să nu îndrăzneşti, spune acesta, apucînd volanul şi readucînd maşina pe drum. Wakefield rătăceşte prin deşert. Din loc în loc, zăboveşte. Baruri, mici localităţi, parcări. Peste tot, oamenii trăiesc frenetic, fiecare cu propria sa existenţă, construindu-şi paradisul personal ( bogăţie, amante, saună, şampanie, lux – biete iluzii deşarte). Îl întîlneşte întîmplător, chiar şi pe amantul soţiei sale, pentru care aceasta îl părăsise. Zadarnic. Şi ea fusese părăsită la rîndul ei. Dar, nu mai contează acum. Uneori, adoarme beat sau drogat, iar aceasta este ca şi cum ai intra în moarte, visînd raiul dar ajungînd în iad înainte de moarte. – De ce doarme Dumnezeu ? – se întreabă Diavolul. Nu pot să fac totul de unul singur. La Conferinţa Demonică, se desfăşoară un seminar despre psihologia umană : dispariţia sentimentului de vinovăţie, iar fără nevoia de mîntuire, oamenii devin ca diavolii, iar diavolii sunt şi aşa prea mulţi. Se tot nasc noi generaţii de diavoli, dar nemuritori fiind, pămîntul a devenit neîncăpător. Diavolul decide să-l trezească pe Dumnezeu din somn. Iar pămîntenii îşi continuă globalizarea. Grupul Mondial de Afaceri decide exploatarea tuturor existenţelor, fie ele minerale, vegetale, animale sau omeneşti. Noii contestatari ai globalizării, convocaţi prin internet, decid să protesteze, dar se lasă seduşi de noile forme de paradis oferite de noii mecena ai plăcerilor, care organizaseră noile temple de adormit conştiinţe. Wakefield, simte că venise vremea să se întoarcă acasă. La barul unde prietenul său rusul, îl asteptă bucuros. – Prietene! Poţi săţi închipui ? Se desfăşoară Convenţia Bibliotecarelor ! 50 de mii de femei superbe aşteaptă un semn de la noi! Niciodată internetul nu va putea înlocui plăcerea de a citi o carte pe care o iei de la o bibliotecară focoasă ! Wakefield ajunge acasă la el. Se cufundă în gînduri. Visează. Deodată, aude un ciocănit. Asta este lovitura de start a Diavolului ? Nu, este numai vecinul care îşi repară baia, în febra generală de renovat şi construit, care cuprinsese întreaga lume. Alt ciocănit. Este … Nu, este fiica sa Margot, care devenise bibliotecară şi care înainte de a pleca, îi face o vizită. Cocăniturile se înteţesc. M-a tras Diavolul pe sfoară ? Nu contează ticălosule, zice înciudat Wakefield. Am ajuns acasă şi nu mai plec nicăieri. La naiba cu viaţa autentică. Rămîn aici, auzi ? O sună pe Zelda. Cînd aceasta apare, o priveşte uluit ! – Ce este Wakefield; nu mai deosebeşti un înger ? întreabă aceasta scuturîndu-şi aripile. Ciocăniturile din pereţi se înteţesc. Exasperat, Wakefield se mută, se mută, se mută, întrebîndu-se pe unde naiba o fi Diavolul. Dar acesta, are o criză de depresie, şi nu mai e bun de nimic. – Deocamdată, îi spune Aghiuţă, cazul tău a fost lăsat la o parte. Mai ai voie să mai hălăduieşti pe aicea, măcar pînă îţi reactivăm dosarul. Dar să ştii că mi-au plăcut călătoriile tale. Te-am întovărăşit peste tot. – Tu eşti Daimonul Meu ? El Diablo zîmbeşte mefistofelic. Fără sfîrşit !

Read Full Post »