Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 26 februarie 2010

Încotro ?

„Prima izbitură a sfîrtecat racheta lateral ca pe o cutie de conserve. Oamenii fură azvîrliţi în spaţiu ca o duzină de de peştişori argintii, zvîcnind încoace şi-ncolo … – Barcley, Barcley, unde eşti ? – Woode, Woode ! – Căpitane ! – Holis, Holis, sînt Stone ! – Unde eşti ? – Habar n-am. De unde să ştiu ? – Mă prăbuşesc. Dumnezeule, mă prăbuşesc ! – Ne îndepărtăm unii de alţii ! Se despărţeau pentru ca fiecare să meargă separat pe calea lui şi nimic nu-i mai putea aduce laolaltă„. Aşa începe o scurtă povestire, Caleidoscopul, a lui Ray Bradbury. Racheta (?) asta pe care am navigat cu toţii strîns uniţi cu forţa în jurul partidului unic, s-a sfîrtecat traversînd o ploaie de meteoriţi, revoluţiile din ’89. Dezorientaţi, ne-am împrăştiat care-ncotro, căutîndu-ne limanul. Înainte, ne unea ura. Acum, ne dezbină tot ura. Liman încă nu am găsit. Am aterizat pe bucăţele care-ncotro urlîndu-ne fiecare dreptatea, dar vorbele noastre se pierd într-un dialog al surzilor. De douăzeci de ani tot bîjbîim; un pas la stînga, un pas la dreapta, doi paşi pe loc, un pas înainte, doi paşi înapoi. Este anul clarificărilor în partide. Ce va ieşi ? Vom vedea. Racheta lui Bradbury s-a prăbuşit. Pe bucăţele. Unele au ars în soare. Altele s-au izbit de Pămînt, arzind. ” – Mami, ia, uite ! O stea căzătoare ! În amurg, alba stea scînteietoare căzu din cer. – Pune-ţi o dorinţă ! Îi spuse mama. Pune-ţi o dorinţă !” Urmatoarea poveste a lui Bradbury se numeşte : „Celălalt este de vină„. Ne prăbuşim ? Eu sper că NU ! Depinde doar de noi ca să ieşim la un liman. Cel bun. Nu cred că Uniunea Europeana este un proiect depăşit. Nici vorbă de aşa ceva, chiar dacă unii birocraţi de la Bruxelles sunt depăşiţi de amploarea acestui proiect generos. Şi nu cred că numai de aceştia depinde încotro vom merge noi. Depinde în primul rînd de noi. Un drum corect ales începe cu clarificarea din partide.

Read Full Post »

Deci

Diapazonul Amurgul existenţei are două tonalităţi; una în care moartea este un prag către ALTCEVA; cealaltă în care dincolo de moarte se află neantul; importantă este viaţa însăşi, licărul de lumină dintre două veşnicii. Licărul de lumină în care nonşalanţi, încheiem şi descheiem, nasturi; apoi, adormim osteniţi. Prea mulţi dintre noi.

Read Full Post »