Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 28 februarie 2010

Îmi face o deosebită plăcere, să vă anunţ, dacă mai era nevoie cumva, că de astăzi începe primăvara cu adevărat. Primăvara sufletelor noastre, care se celebrează prin bucuria de a le oferi frumoaselor şi iubitelor femei care ne împodobesc viaţa, cîte un cadou; ce poate şi cum poate fiecare, măcar un mărţişor, un simbol vechi de cînd pămîntul; unii spun că obiceiul mărţişorului, este vechi de vreo opt mii de ani, dar cine poate să ştie cu adevărat, de cînd e ?  Se spune că mărţişorul este legat de tradiţia românească şi că nu poate fi regăsit decît la noi şi la populaţiile învecinate nouă, care l-au preluat de la noi. Oricum, acest obicei este mult anterior creştinismului, fiind probabil doar un ritual păgîn al primenirii noului an agrar, celebrat primăvara. Pînă în urmă cu mai bine de un veac, marţişorul se dăruia copiilor şi tinerilor de ambele sexe, iar şnurul său din două fire de lînă răsucite, unul alb iar celălalt roşu sau negru, simboliza unitatea contrariilor : iarnă / primăvară , căldură / frig, lumină / întuneric , fertilitate / sterilitate, poate chiar pămîntesc / divin. Şnurul era prins de mînă sau prins în piept şi purtat pînă la Măcinici, Florii, Paşte, Armindeni, sau pînă la înflorirea unor pomi fructiferi. He, he, heeee ! Ziua scoaterii şnurului de Mărţişor, era marcată de o petrecere, numită “băutul mărţişorului”* ! Cu vremea, acest simbol s-a metamorfozat în obiecte artizanale, obicei în plină desfăşurare în zilele noastre. Unele legende, spun că şnurul mărţişorului, ar fi fost tors de Baba Dochia, o zeitate agrară, care moare la sfîrşitul iernii şi  renaşte la echinocţiul de primăvară. Tot de 1 Martie, încep aşadar, Zilele Babei, care cuprind un ciclu de nouă zile, pînă de Măcinici, pe 9 martie, (*cei 40 de Mucenici – ziua tuturor creştinilor care nu au ca patronim, un sfînt în calendar) , cînd încep Moşii. Fiecare femeie este invitată să-şi aleagă în acest interval de timp o zi, iar aşa cum va fi acea zi, va fi şi sufletul său în acel an : însorit, înfrigurat, etcetera, spune tradiţia. Potrivit legendei, în fiecare zi, Baba Dochia trebuie să-şi scuture cîte un cojoc din cele pe care le purtase peste iarnă, şi să-l dezbrace. Dacă ultimul cojoc scuturat o prinde în zi însorită, Moşii care urmează, vor fi buni. Dacă după ce-şi leapădă ultimul cojoc este frig, Dochia îngheaţă de frig şi moare, transformîndu-se în stană de piatră, iar Moşii vor fi trişti. Unii spun că Babele sunt rele, iar Moşii, sunt buni. Eu , nu ştiu. Dar ştiu că este vremea să le oferiţi femeilor cadouri, măcar de astăzi şi pînă de ziua lor, a tuturor femeilor, de 8 Martie a fiecărui an, dragi copilaşi, băieţi, bărbaţi tineri, maturi, sau, chiar moşi ! Tuturor Doamnelor şi domnişoarelor, le urez cu drag, LA MULŢI ANI  !

http://www.enciclopedia-dacica.ro/stramosii/dochia.htm

Read Full Post »

      Suntem limitaţi. Este un adevăr pe care chiar şi cei mai îngîmfaţi dintre oameni sunt nevoiţi să-l accepte. Este plină Cartea Recordurilor cu limitările noastre, chiar dacă multe dintre acele exemple sunt bizare, irelevante şi care vor fi depăşite. Dar există limitări ale omului peste care cu greu – sau deloc – se va putea trece. Acest subiect a fost dezvoltat de Gabriel Liiceanu în cartea sa, Despre Limită.

      Limitările exterioare finite sunt denumite în această carte “fondul intim-străin”.Aşa sunt epoca în care ne-am născut, zestrea noastră trupească şi spirituală, rasa, tribul, pe scurt 12 limitaţii. Dintre acestea, libertatea este “spre deosebire de toate celelalte limite care ne constituie de la bun început, o limită emancipată >insurecţională< , o limită capabilă la rîndul ei, să creeze limitaţii”. Limitaţii ale hotarelor între care hotărîrile noastre se pot mişca. Fiecare dintre noi poate hotărî în privinţa sa, a ceva, a cuiva sau a multora. În afara unui act hotărîtor nu poate exista nimic. Hotarul este actul de naştere a CEVA, indiferent că este o nouă fiinţă, o clădire sau  chiar această postare ( cu limitele sale – evident! ). Permanent, luăm hotărîri. Determinaţi de frică, de curaj, de calcul rece sau de entuziasm, dăm seama de măsura fiinţei noastre prin hotărîri. Chiar şi nehotărîrea este o hotărîre, hotărîrea de abandon a libertăţii proprii : las pe altul să hotărască ce este de făcut, în locul meu.

      Adesea, vorbim de destin. Destinul poate fi impus din exterior în bună măsură dar la fel de bine poate fi influenţat de un proiect care să includă depăşirea limitelor noastre interioare. Proiect impus sau auto-indus. “ Datorită destinului oamenii ajung inegali în faţa morţii, căci posibilitatea administrării felurite a lotului finitudinii dă o şansă de originalitate fiecărei vieţi în parte”.

      Desigur, destinul oricăruia dintre noi, poate suferi de maladii : lenea, ratarea, bovarismul. Dar cea mai mare schimonosire a destinului, este cea provocată prin încremenirea în prostie ca proiect. Nu vorbim despre prostia cu care natura i-a înzestrat pe unii dintre semenii noştri. “Prostia ca încremenire în proiect este prostia care face istorie şi care explică bună parte din istoria noastră”.

      Nu am încercat să fac o recenzie a acestei cărţi. Tot ce am încercat eu, este să o semnalez. Mai ales că sînt sigur de acest adevăr : suntem limitaţi. Nu este o carte grea – spune domnul Liiceanu despre carte sa. “Îmi fac iluzia că ar putea-o citi oricine. Aş fi vrut sa fie o carte adevărată, pe care fiecare cititor să o părăsească avînd senzaţia că a aflat mai mult, de aici, pe marginea acelor lucruri despre care credea că ştie tot. Cel puţin, aşa s-a întîmplat cu autorul ei”.

      Eu cel puţin, am aflat ceva din această carte : suntem limitaţi, ne place acest lucru sau nu, acceptăm acest lucru, sau nu. Dacă autorul însuşi recunoaşte aceasta  …

Read Full Post »