Suntem limitaţi. Este un adevăr pe care chiar şi cei mai îngîmfaţi dintre oameni sunt nevoiţi să-l accepte. Este plină Cartea Recordurilor cu limitările noastre, chiar dacă multe dintre acele exemple sunt bizare, irelevante şi care vor fi depăşite. Dar există limitări ale omului peste care cu greu – sau deloc – se va putea trece. Acest subiect a fost dezvoltat de Gabriel Liiceanu în cartea sa, Despre Limită.
Limitările exterioare finite sunt denumite în această carte “fondul intim-străin”.Aşa sunt epoca în care ne-am născut, zestrea noastră trupească şi spirituală, rasa, tribul, pe scurt 12 limitaţii. Dintre acestea, libertatea este “spre deosebire de toate celelalte limite care ne constituie de la bun început, o limită emancipată >insurecţională< , o limită capabilă la rîndul ei, să creeze limitaţii”. Limitaţii ale hotarelor între care hotărîrile noastre se pot mişca. Fiecare dintre noi poate hotărî în privinţa sa, a ceva, a cuiva sau a multora. În afara unui act hotărîtor nu poate exista nimic. Hotarul este actul de naştere a CEVA, indiferent că este o nouă fiinţă, o clădire sau chiar această postare ( cu limitele sale – evident! ). Permanent, luăm hotărîri. Determinaţi de frică, de curaj, de calcul rece sau de entuziasm, dăm seama de măsura fiinţei noastre prin hotărîri. Chiar şi nehotărîrea este o hotărîre, hotărîrea de abandon a libertăţii proprii : las pe altul să hotărască ce este de făcut, în locul meu.
Adesea, vorbim de destin. Destinul poate fi impus din exterior în bună măsură dar la fel de bine poate fi influenţat de un proiect care să includă depăşirea limitelor noastre interioare. Proiect impus sau auto-indus. “ Datorită destinului oamenii ajung inegali în faţa morţii, căci posibilitatea administrării felurite a lotului finitudinii dă o şansă de originalitate fiecărei vieţi în parte”.
Desigur, destinul oricăruia dintre noi, poate suferi de maladii : lenea, ratarea, bovarismul. Dar cea mai mare schimonosire a destinului, este cea provocată prin încremenirea în prostie ca proiect. Nu vorbim despre prostia cu care natura i-a înzestrat pe unii dintre semenii noştri. “Prostia ca încremenire în proiect este prostia care face istorie şi care explică bună parte din istoria noastră”.
Nu am încercat să fac o recenzie a acestei cărţi. Tot ce am încercat eu, este să o semnalez. Mai ales că sînt sigur de acest adevăr : suntem limitaţi. Nu este o carte grea – spune domnul Liiceanu despre carte sa. “Îmi fac iluzia că ar putea-o citi oricine. Aş fi vrut sa fie o carte adevărată, pe care fiecare cititor să o părăsească avînd senzaţia că a aflat mai mult, de aici, pe marginea acelor lucruri despre care credea că ştie tot. Cel puţin, aşa s-a întîmplat cu autorul ei”.
Eu cel puţin, am aflat ceva din această carte : suntem limitaţi, ne place acest lucru sau nu, acceptăm acest lucru, sau nu. Dacă autorul însuşi recunoaşte aceasta …
o am de ceva vreme pe calculator, însă până acum mereu am găsit altceva de citit. dar m-ai făcut curios 🙂
numai bine
Chiar merita citita ! Toate bune ! 🙂
politicienii nostru castiga cu brio premiul „incremenire totala in prostie si demagogie”….
Ce inseamna „Trompetism”? Analiza usoara de duminica la mine pe blog…
Asa este ! 🙂
Salut!
Limite si limitat
Ma apuc iar de rimat
Rasnita ai reparat
Ori la laptoapa in pat
Cam traziu ai aflat
Ca oul este limitat
99% doar imitatie
Restul este creatie
De esti singur, in copac
Te scarpini iarasi in cap
Din stramba interactiune
Iese hotar si fictiune
Stii mult si chiar nimic
Limitele-s fara chip
salut Creanga !
Risnita am reparat
leptoapa am limitat
ziua nu prea stau in pat.
Ai cimp liber la rimat. 🙂
Numai cei care sunt in stare sa-si recunoasca limitele au sansa de a le depasi.
Camp liber la rimat
DECI terenu nu-i minat?
Buuun, tot incerc sa depasesc
De zor ma tot slefuiesc
Materialul nu-l pot schimba
Insa il pot indrepta
M-am hotarat sa ma hotarasc
Prin zabrele sa privesc
Procesez cat tine hardul
Mereu incerc sa sar gardul
S-upgradez noua configuratie
Timpului sa intru in gratie
Acuuum, un lucru e cert
Ai un blog exclent! 😀
multumesc frumos Creanga !
tibi, salut! Daca ma refer strict la continutul cartii si autoreflexivitatea autorului care reiese din text, pot sa spun ca e o invatatura excelenta. Prefer, de aceea, sa nu fac comparatii cu modul, public, in care „invatatorul” G. L. a trecut, in cateva situatii bine-cunoscute, peste niste „limite”, in alt sens, punandu-si in umbra standardele clamate filozofic.
servus nora !
Postarea acesta este urmare fireasca a precedentei.
Cred ca stii bine ca intre discursul public, dominat de o impresie de moment si cel academic este o diferenta mare, iar Noica ii spusese clar ca atunci cind lasa o carte in urma, trebuie sa incerce sa-si inchipuie ce auditoriu are aceasta carte peste vremuri, deci in timp. Poate ca Liiceanu omul, are momente de exasperare, poate chiar de trufie raportindu-se el stie la ce, dar cartile sale au un continut filosofic debarasat de trufia cunoasterii la care el are acces. Am sa mai citez ceva din aceasta carte :
” … paginile acestea alcatuiesc o carte fara bibliografie … o carte inventata din gindurile, pasiunile si lecturile uitate ale autorului; …
Pentru că FoarteDulceDeea ne-a dat de lucru, te invit la mine-n blog să-ţi citeşti horoscopul
http://doinapopescu.wordpress.com/2010/02/27/horoscop-de-horror_scop/
Multumesc frumos ! Alerg … 🙂
Salut draga Tibi si-l salut si pe domnul liiceanu de la distanta.
O sa-ti povestesc doua intamplari de-ale mele, chiar de saptamana asta.
In prima, un vecin s-a apucat sa-si parcheze masina taman peste drum de iesirea din parcarea noastra. Casele din cartier de la noi arata cam asa: http://pimage4.homesandland.com/image/0759/4/53/0759134534.jpg fara trotuarul din fata si un pic mai rasfirate. Cu alte cuvinte, este loc berechet de 2 masini in fata, chiar daca nu vrei sa le bagi in garaj. In schimb, vecinul nostru este taaaare special: amica lui (cucoana casei, nu sunt casatoriti) isi baga masina in garaj, in fata garajului ramane parcarea goala, iar el isi parcheaza masina peste drum de casa noastra, pe strada ingusta de la iesire. Sotul meu, iritat de gest, nu este genul care sa protesteze, asa ca m-am trezit eu duminica trecuta sa-l rog sa-si mute masina, spunandu-i ceva de genul „nu te supara, sunt un sofer foarte slab, te rog sa muti masina de aici fiindca ma tem de fiecare data cand o scot pe a mea din curte”. Omul s-a conformat ziua aia, insa a doua zi, probabil cicalit de prietena, s-a mutat la loc. Asa ca eu, desi nu sunt un dezastru in ale sofatului, m-am apucat sa mimez la iesirea din curte, ca nu am spatiu, m-am prefacut intentionat doua zile la rand ca sunt cat pe ce sa-i lovesc masina cand ies sau macar cutia mea postala. Rezultatul? De 4 zile omul parcheaza in partea cealalta, incomodand alti vecini, e adevarat, insa mesajul meu a fost mai puternic 😀
Al doilea incident se refera la un accident care s-a petrecut chiar in fata mea aseara. Ieseam de la un restaurant din parcare si in fata mea era o masina (in spate era alte doua). Am stat cuminte asteptand sa iasa cel din fata, pastrand o distanta regulamentara de el, fara sa-l grabesc… si el si eu aveam de trecut 3 benzi de circulatie pentru a o lua la stanga, era o iesire destul de grea. Ei bine, omul iese si e lovit de cineva la intrarea pe banda lui, a patra. Nu tare, insa destul cat sa-l lase protapit pe sosea, cu masina intoarsa 90 de grade. Eu m-am facut rapid ca vreau s-o iau la dreapta (era mult mai simplu) si am venit acasa pe un alt drum. Pe drum l-am intrebat insa tot timpul pe sotul meu daca i s-a parut ca l-am grabit pe tipul din fata de a iesit asa fara sa se asigure ca lumea, el tot spunea ca nu, eu tot ma simteam vinovata.
O sa ma intrebi care e legatura cu cartea lui Liiceanu. Ei bine, Despre limita (o continuare, intr-un fel, a Tragicului) este o carte intr-adevar lejera fiindca fiecare isi gaseste in ea o particica din limitare. Asa cum mi-am gasit eu in cazul accidentului atat de brusc.
Insa nu stiu daca este numai orbirea mea de vina, dar am avut senzatia atunci cand am citit-o ca are o dimensiune spectaculara, in ceea ce-l priveste pe autor… el se jura ca e la randul sau limitat (cam cum ma juram si eu ca sunt un sofer prost) insa nu am niciun moment impresia ca si crede acest lucru despre sine cu adevarat. Poate de aceea nu i-a reusit lui Liiceanu peratologia. Pentru ca el insusi nu intelege cu adevarat… conceptul de limita atunci cand este vorba de sine, nu are modestia adevarata a celui limitat…
amanda
Am pus un raspuns la 15:56 pentru draga de nora. Nu imi schimb pozitia; o sa imi spui ca sint un admirator al lui Liiceanu, iar am sa-ti raspund ca da, sint, cu un amendament simplu : sunt admirator al lui Noica si al „Scolii de la Paltinis”.
Bine ! O sa incerc sa reiau si ‘Tragicul’ si sa postez ceva despre. Trebuie sa iti spun, ca am citit vreo… cam toate cartile lui G.L, Plesu, A.Cornea, Patapievici ( care pregateste o carte despre Culianu), inclusiv Noica. Asta nu inseamna ca nu respect parerea ta.
Mie Tragicul mi-a placut. Sa stii… 🙂
amanda, excelenta parabola si, totdata, subtila exemplificare a posibilelor unghiuri de perceptie a conceptului de limite in acest caz.
In momentul in care lansezi teme de o asemenea gravitate si seriozitate, ca vrei sau nu vrei, trebuie sa te astepti sa fii si „modelul” prin care sunt filtrate. Liiceanu si-a cultivat o imagine extrem de pretioasa( multi au incremenit in proeict admirandu-l) dar n-a reusit, decat partial, sa si-o internalizeze, oricat de bine ar suna spusele sale.
Nu reiau argumentele (multe din ele un adevarat deliciu pentru „rautatile” presei ) Probabil ca exact astea il tin departe acum de zgomotul public, dar nu-s deloc sigura ca vede in ele si altceva decat incercari de a-l umili.
De fapt, nu mai mult, decat, a facut-o el insusi, de pilda, pentru buna sa prietenă Monica Lovinescu pe care o vizitase la spital pe patul de moarte, prilej pentru a-i face o descriere macabra, un portret grotesc, pe prima pagina din Cotidianul 😦
hello Nora si ma bucur mult ca povestioarele mele nu au parut low level pentru postarea de fata 🙂
si da, ai dreptate, la fel simt si eu cand vine vorba de Liiceanu. iar descrierea despre care vorbesti tu, tine de o aplecare mai veche a sa spre o auto-reclama subtila, de care il banuiesc chiar si atunci cand vine vorba de Jurnalul de la Paltinis.
hello amanda !
Istorioarele tale fac substanta acestei carti ! Despre ceea ce suntem noi este vorba, asa cum suntem, cu limitarile noastre cu tot, indiferent de ipostazele pe care le traim. Relax ! Exemplele date de tine, sunt benefice si iti multumesc pentru ele. 🙂
hehe, cu multa placere atunci. si scuze de intarziere, dar tocmai am postat si eu ceva pe la mine 🙂
tibi, buna postarea ta si remarcabila cartea d-lui Liiceanu, in ciuda acestor observatii 🙂
Multumesc nora !
Ei atunci, o sa contnuu cu tragicul ! 🙂 Nu stiu cit de curind, dar o voi face. 🙂
Am vazut amanda ! 🙂
Nu vreau eu sa ‘sparg’ gheatza.
As trage discutzia tot la ‘destin’ si imi vine sa ma abtzin de la.
Ajunge ce am spus aici, despre. 🙂
hahahaha, ba chiar te rog sa-mi povestesti despre destin 🙂
sunt chiar curioasa cum vei aplica tu teoria pe cazul concret…
sau macar ti-au placut fotografiile?
🙂 Am spus deja !
hehe 🙂 trebuie sa ies, ma asteapta un experiment de aragaz… 😀
ne vedem daca nu diseara, maine 🙂
pana atunci, numai bine, draga Tibi!
OK draga amanda ! 🙂
„Despre limită” – una dintre cărţile mele preferate!!!
Merită citită şi recitită…
Mulţumesc pentru vizită.
Acum observ că nu mi-am onorat o promisiune : să scriu despre cartea „Tragicul”…
„să parcurgem atunci treptele vagului, pentru a ajunge la precis”‘…
„Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu, libertatea.
Vagul este opusul precisului.
Vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spaţiu populat cu limite.
Limita îl închide pe om mai întâi în spaţiul precisului. Problema este cum să parcurgem apoi treptele precisului, pentru a ajunge la lucrurile vagi.” – Spune domnul Liiceanu.
Extrag de aici :
„Limita îl închide pe om mai întâi în spaţiul precisului. ”
„Precis”-ul fiind aici, presupun, tocmai esenţa limitărilor descrise şi enumerate mai sus.
Şi (mă) întreb :
Ce soi de pietre poate un om să pună în treptele devenirii sale de la vag la precis ?
Ziua buna,
..intrebarea ta ultima m-a dus cu gandul direct la ceva asemanator.. 🙂 https://www.google.ro/search?q=stones+putted+on+top+in+the+mountains+paths&biw=1350&bih=577&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiz1ZTon9LNAhVoDsAKHcMZADcQ_AUIBigB#tbm=isch&q=cairns+in+the+mountains+paths&imgrc=Eq0xNVyvAcN_9M%3A
iar ca explicatie a fotografiei si raspuns la intrebare, calatoritul, iti deschide mult mai multe usi decat orice alt sport sau arta! 😀 daca e in munti, experienta devine proportional revelatorie cu inaltimea.. 😀 din experienta proprie.. am decis sa pun piatra asta la treptele calatoriei mele de la vag la precis.. 🙂
Bine zis! 🙂