Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 5 martie 2010

„Acesta este primul dintre romanele despre Jeeves şi Bertie Wooster şi este singura mea carte pe care am încercat s-o concep fără a sta în faţa maşinii de scris pentru a mă alege cu un junghi în şale” – spune autorul. Nevăzîndu-se dictînd unei secretare, şi-a cumpărat „un aparat din ăla la care vorbeşti printr-un microfon şi care îţi înregistrează afirmaţiile pe ceară”. Ascultîndu-şi dictarea, constată „sună prea oribil pentru auzul uman. Pînă în clipa aceea, nu-mi dădusem niciodată seama că am o voce ca a unui profesor foarte pompos, care se adresează micilor elevi, lăsaţi în grija lui”. Pe scurt, Wodehouse, a revenit la maşina de scris – clasica maşină de scris. Denisa Comănescu, afirmă ca Jeeves şi Wooster sunt probabil, cele mai cunoscute şi mai iubite personaje create de Wodehause. Sigur este numai faptul că din 1944 cînd tirajul romanelor sale depăşiseră cinci milioane de exemplare, nimeni nu a mai reuşit să le numere.

 Simpaticul domn Wooster, are o simpatică pasiune : cînta la banjo. Ale cărui zgomote deranjează vecinii de bloc. Care vecini, reclamă la administrator. Care administrator îi administrează lui Wooster, o lovitură năucitoare : ori renunţă la banjo, ori părăseşte clădirea. Wooster, îl însărcinează pe eficientul său valet, Jeeves, să-i găsească o altă locuinţă, unde să poată cînta „în linişte”. Dar valetul, la rîndul său, îl previne : – În acest caz, trebuie să demisionez. – Din cauza acelui instrument ? – Da, domnule. – Atunci pleacă, pe toţi dracii ! – Prea bine, domnule.

 Pleacă Jeeves, din slujba domnului Wooster ? Aparent, da, practic, NU ! Va fi mereu în preajma sa, pentru că ştie că acesta este permanent în stare să intre în încurcături din care singur nu ar putea să iasă prin propriile sale forţe. El, Jeeves, este un soi de înger păzitor al domnului Wooster. Şi îl va scoate din toate încurcăturile în care acesta intră. Nu intenţionez să povestesc această  carte comică. O semnalez şi cam atîta tot. În definitiv, orice carte cu accente comice, este o satiră la adresa personajelor care o populează – aproape întotdeauna cu corespondent în realitate. O satiră la adresa moravurilor unei epoci, sau a alteia. Un îndreptar subtil al unor habitudini greşite, superficiale, sau chiar tembele. Nu mai ştiu cine a spus că viaţa este o întîmplare mirifică, prea serioasă ca să poata fi luată în tărbacă. Dar ştiu, sau cel puţin aşa cred, că dacă în viaţă nu ştii de glumă, viaţa te doboară negreşit. Iar Wodehouse, a înţeles acest lucru foarte bine. Ironia şi auto-ironia, sunt expresiile unei mentalităţi sănătoase, un mod exemplar de a ne poziţiona faţă de ceilalţi, alături de care trăim. Este prea pretenţios ceea ce  afirm ?

Read Full Post »

Lordul Emsworth, complet lipsit de ambiţii politice, are o singură preocupare majoră în jurul căreia şi-a orînduit întreaga viaţă : Impărăteasa, purceaua cu care cîştigase anul trecut medalia de argint la concursul de porci uriaşi ai regiunii. Este fericit cînd purceaua mănîncă aşa cum se cuvine, doarme cum şi cît trebuie, iar întreg omenetul se împarte în două categorii : iubitorii de porci şi ceilalţi, complet neinteresanţi, dacă nu cumva chiar antipatici; poate chiar şi mai rău. Persoana de care se fereşte cît poate de tare, este sora sa, lady Constance, care veşnic ticluieşte cîte o blestemăţie : ba să il bage pe gît din nou pe fostul său secretar, Baxter, care nu îi dădea o clipă de tihnă cu eficienţa de care daduse dovadă, ba să-l antreneze în descurajarea fratelui lor onorabilul Galahad, să-şi mai scrie blestematele sale memorii defăimătoare la adresa tuturor prietenilor lor, ba să se amestece în problemele amoroase ale nepotului său Ronnie, căruia el îi era tutore, ba să-l oblige să se îmbrace cum se cuvine cînd venea ora de masă, în fine, orice plictiseală care ar fi reuşit să-l scoată pe el din calmul său englezesc. Nepotul său, Ronnie, un tembel bun de nimic, îi trage clopotele unei dansatoare din Londra, Sue Brown, care fusese încurcată mai de mult, cu prietenul său, Hugo Carmody, cam la fel de tembel şi care îi trage clopotele lui Millicent, verişoara lui Ronnie, cu care lady Constance plănuia să-l căsătorească, bineînţeles fără ca Milli şi Ronnie să dorească aşa ceva. Pentru ca nebunia să fie completă, Ronnie o prezentase cîndva pe Sue ca fiind o americancă bogată pe nume Schoonmaker, care urma să vină în vizită la Castelul Blandings, proprietatea lordului Emsworth iar un fost jurnalist al unei gazete de scandal, pe nume Pilbeam, actual detectiv particular şi care vroia să cumpere drepturile de autor pentru  povestirile deocheate ale lui Galahad, era şi el interesat de nurii lui Sue Brown. În disperare de cauză, pentru a putea grăbi căsătoria cu Sue, Ronnie ticluieşte o stratagemă : fură Împărăteasa, cu gîndul că după ce îl va fierbe cîteva zile pe bunul său unchi, să apară cu purceaua în chip de salvator, iar recompensa ar fi fost pe măsură, adică unchiul i-ar fi dat banii pe care îi avea în grijă, înainte de majorat. Numai că unchiul îl bănuieşte pe rivalul său, lordul Parsloe, care îi ademenise şi porcarul vechi şi care era la fel de interesat de cîştigarea concursului de porci. Hugo, trimis de lord să-l caute pe detectivul care ar fi reuşit să recupereze purceaua, din plictiseală se întîlneşte cu Sue, care nu rezistă tentaţiei de a dansa. Ronnie, pornit pe urmele sale ca să-l împiedice pe detectiv să vină la castel, o vede pe Sue în compania detectivului şi nu crede că aceasta venise la bar împreună cu prietenul său, Hugo. Millicent află şi ea trădarea, jurămintele se retrag, logodnele se desfac, lacrimile încep să curgă şiroaie, pare că lucrurile au luat-o razna definitiv. Dar nu  este chiar aşa. Pînă la urmă, totul se rezolvă cu bine, fiecare amorez îşi găseşte perechea potrivită, purceaua este găsită, iar onorabilul Galahad nu-şi va mai publica memoriile, în schimbul promisiunii că lordul Emsworth, va îngădui căsătoria lui Ronnie cu Sue. Motivul onorabilului Galahad ? A descoperit ca mama fetei, fusese iubita sa din tinereţe, de care familia îl despărţise, trimiţîndu-l în misiune departe de casă, iar de atunci şi pînă acum, îşi tot căinase iubirea pierdută. Si totuşi, de ce  această carte se numeşte aşa ? Dacă nu ştiţi, este limpede că nu a-ţi crescut niciodată un porc la fel de impozant ca Împărăteasa, ca să ştiţi ce fulger v-ar străbate inima dacă v-ar fi cumva, furată !

Read Full Post »

Protestacu’

Din timp în timp, cîte o categorie socială protestează. Cu dreptate sau fără, e dreptul lor să-şi apere punctul de vedere, protestînd. Vrea guvernul să mai taie din banii nesimţiţilor care se înfruptă din pensii inimaginabile pentru un om normal ? Imediat ies la bătaie  cîţiva tovarăşi de nădejde care urlă şi ţipă că un drept cîştigat nu mai poate fi retras. Contează că modul în care s-au obţinut acele sume neruşinate, miroase a şmecherie penală ? Nuuu conteazăăăă. Au cîştigat LEGAL. Trebuie să mai strîngem cureaua pentru că sunt vremuri de criză şi mai trebuiesc ajustate nişte sporuri salariale absurde ? Hai să protestăm tovarăşi, ce mama supărării face guvernul asta cu noi, jmecherii de jmecheri fără frontiere. Jos cu guvernul ăsta corupt care ne arde la portofel, pe noi, şmenarii cei mai neruşinaţi cu putinţă. Trebuiesc reduse cheltuielile absurde din unele instituţii ale statului ? Huuuuoooo, guvern nemilos, că nu mai avem condiţii de lucru corespunzătoare ! Ar trebui traşi la răspundere unii care stau toată ziulica şi toacă frunze la cîini, pe salarii porceşti de grase ? Ţipă ca din gură de şarpe tagma protestacilor de serviciu pe la televeceurile mogulimii neobrăzate. Îl saltă procuratura pe un primar corupt, iar judecătoria confirmă arestarea ? Huuuooo şi iar huuuooo ! ţipă protestacii vehement ! Hai că începe să mă bîntuie o bănuială ! După ce s-a dovedit clar, că toate partidele aveau postaci pe internet, mai că-mi vine să mă şi să vă, întreb : cît de rentabil este să fii PROTESTAC ! ? ! ? ? ?

Read Full Post »