Nora Damian

De cîte ori vreţi să plonjaţi în deliciile copilăriei, nu trebuie să recitiţi neapărat, poveştile lui Creangă, nemuritorul prieten al Luceafărului poeziei româneşti, Eminescu. Se poate face un benefic arc peste timp, citind cu încîntare, cartea doamnei Nora Damian, carte extrem de inspirat intitulată, “Duhuri blînde pe dealuri”, unde scenetele copilăriei oricăruia dintre noi, îşi găsesc o formidabilă re-reprezentare autentică. Am ezitat îndelung să scriu eu ceva, despre această carte frumoasă. Vorbele mele, ar fi şi bineînţeles sunt, prea palide perntru a reda  cu acurateţe farmecul acestei cărţi care cuprinde într-un registru sensibil, amintirile unei copilării marcate puternic de schimbările dramatice prin care au trecut părinţii şi bunicii noştri, noi, şi prin care trec şi copiii nostri, acum. Nora Damian este guvernată în forul său intim, de o imensă înţelegere a lumii, aşa cum este ea, această lume, şi nu oboseşte niciodată să creadă că în orice om, fie el oricît de umil sau supus netrebniciei, scînteia umanului nu dispare, pentru că întotdeauna orice om mai are o şansă, şansa de a-şi demonstra partea bună, latura care face lumea să meargă mai departe, latura în care bunul Dumnezeu, a insuflat omului, Divinitatea Sa.

 Copiii au propria lor lume, o lume bîntuită de fantasme, lumea în care imaginarul face casă bună cu realul, şi în care deseori entuziasmele se întrepătrund cu dezamăgirile, o lume în care adulţii greu mai pot pătrunde, pentru că ştie oricine că odată deveniţi adulţi, imensa majoritate a oamenilor uită pur şi simplu deliciile copilăriei, lumea în care totul este posibil, tărîmul magic, în care inocenţa este stăpîna acestei lumi ! Lumea pe care o descrie magistral, Nora Damian.

 Volumul acesta, este alcătuit din mai multe capitole; “Povestioare “ , “Maia şi Mimi” , “Sebi şi Serena” , “Duhuri blînde pe dealuri” şi “ Casa din deal”. Fiecare capitol al acestei cărţi, este o încîntare delicioasă, o veritabilă invitaţie la o introspectivă a fiecăruia dintre noi,  introspectiva  părţii celei mai nobile din noi, copilăria noastră, în care care credeam că totul este pur, posibil şi frumos, iar adulţii se înşeală, pentru că nu mai ştiu să fie copii. Nora  Damian, crede cu tărie că tărîmul basmelor şi trăirilor copilăriei noastre, este real, este universul de prietenie în care putem rămîne cu o singură condiţie : să nu ne întîlnim decît în poveşti; în umanitatea degajată de puritatea copilăriei noastre. Dar dincolo de bonomia care răzbate printre rîndurile cărţii sale, Nora Damian pune cu luciditate acută, întrebări grele, care răzbat ferm, şi irump cu obstinaţie : încotro ? Întrebări care încă işi mai aşteaptă un binemeritat răspuns.

Regret că nu am putu fi prezent la lansarea celei de a doua carţi a sa, “Martie în Israel”, lansare petrecută la finele anului trecut la Sibiu, mirificul loc în care trăieşte ea, draga nora, în apropiere de Păltiniş, locul în care a trăit şi a creat, marele Noica, pe care ştiu că îl iubeşte şi îl apreciază, enorm. Am să caut această carte din care puteţi găsi fragmente – consistente – în grădina de hîrtie, superbul său blog.