De cîte ori vreţi să plonjaţi în deliciile copilăriei, nu trebuie să recitiţi neapărat, poveştile lui Creangă, nemuritorul prieten al Luceafărului poeziei româneşti, Eminescu. Se poate face un benefic arc peste timp, citind cu încîntare, cartea doamnei Nora Damian, carte extrem de inspirat intitulată, “Duhuri blînde pe dealuri”, unde scenetele copilăriei oricăruia dintre noi, îşi găsesc o formidabilă re-reprezentare autentică. Am ezitat îndelung să scriu eu ceva, despre această carte frumoasă. Vorbele mele, ar fi şi bineînţeles sunt, prea palide perntru a reda cu acurateţe farmecul acestei cărţi care cuprinde într-un registru sensibil, amintirile unei copilării marcate puternic de schimbările dramatice prin care au trecut părinţii şi bunicii noştri, noi, şi prin care trec şi copiii nostri, acum. Nora Damian este guvernată în forul său intim, de o imensă înţelegere a lumii, aşa cum este ea, această lume, şi nu oboseşte niciodată să creadă că în orice om, fie el oricît de umil sau supus netrebniciei, scînteia umanului nu dispare, pentru că întotdeauna orice om mai are o şansă, şansa de a-şi demonstra partea bună, latura care face lumea să meargă mai departe, latura în care bunul Dumnezeu, a insuflat omului, Divinitatea Sa.
Copiii au propria lor lume, o lume bîntuită de fantasme, lumea în care imaginarul face casă bună cu realul, şi în care deseori entuziasmele se întrepătrund cu dezamăgirile, o lume în care adulţii greu mai pot pătrunde, pentru că ştie oricine că odată deveniţi adulţi, imensa majoritate a oamenilor uită pur şi simplu deliciile copilăriei, lumea în care totul este posibil, tărîmul magic, în care inocenţa este stăpîna acestei lumi ! Lumea pe care o descrie magistral, Nora Damian.
Volumul acesta, este alcătuit din mai multe capitole; “Povestioare “ , “Maia şi Mimi” , “Sebi şi Serena” , “Duhuri blînde pe dealuri” şi “ Casa din deal”. Fiecare capitol al acestei cărţi, este o încîntare delicioasă, o veritabilă invitaţie la o introspectivă a fiecăruia dintre noi, introspectiva părţii celei mai nobile din noi, copilăria noastră, în care care credeam că totul este pur, posibil şi frumos, iar adulţii se înşeală, pentru că nu mai ştiu să fie copii. Nora Damian, crede cu tărie că tărîmul basmelor şi trăirilor copilăriei noastre, este real, este universul de prietenie în care putem rămîne cu o singură condiţie : să nu ne întîlnim decît în poveşti; în umanitatea degajată de puritatea copilăriei noastre. Dar dincolo de bonomia care răzbate printre rîndurile cărţii sale, Nora Damian pune cu luciditate acută, întrebări grele, care răzbat ferm, şi irump cu obstinaţie : încotro ? Întrebări care încă işi mai aşteaptă un binemeritat răspuns.
Regret că nu am putu fi prezent la lansarea celei de a doua carţi a sa, “Martie în Israel”, lansare petrecută la finele anului trecut la Sibiu, mirificul loc în care trăieşte ea, draga nora, în apropiere de Păltiniş, locul în care a trăit şi a creat, marele Noica, pe care ştiu că îl iubeşte şi îl apreciază, enorm. Am să caut această carte din care puteţi găsi fragmente – consistente – în grădina de hîrtie, superbul său blog.
Cartea, ca si autoarea, minunata!
Şi eu o iubesc pe Nora. Am citit cu recunoştinţă imensă fragmentele de carte postate pe blogul ei. Lumea copilăriei şi-a găsit un mesager fermecat-fermecător în ea.
Mi-aş dori să mai scrie lucruri de suflet, de literatură pe blog… Politica n-o merită pe Nora. N-o merită câtuşi de puţin. Nora e o împărăteasă. Da, daaaaaaa…
Şi tu, Tibi, eşti un samurai înţelept. Şi nobil. Şi ai scris splendid despre Nora noastră.
Cine poate sa nu o iubeasca pe nora ? 🙄
Salut prieteni! Tibi, multumesc tare mult! Angel, Dulce Deea, multumesc, multumesc. E foarte frumos ce citesc in postare si in comentariile voastre, pur si simplu ma bucura.
Dulce Deea, minieseurile si articolele politice vin dintr-o revolta care nu vrea inca sa ma lase „liberă”. Ar trebui, sigur, sa schimb registrul, priorităţile, va veni si acest moment 🙂
Tibi, citeam zilele trecute un articol din EZ, in care Cărtărescu era profund mâhnit că nici un student n-a fost in stare sa-si aminteasca de un scriitor roman sub 30 de ani si nici sub 4o… Vorbea de studentii lui de la filologie. Mi-a trecut prin cap atunci ca „medierea” unor scrieri nou apărute nu numai a scriitorilor de afara, asa cum faci tu pe acest blog, e de importantă reala in acest aproape, desert literar. Nici eu nu-i prea stiu, acum am aflat, de pilda, cu interes, de scriitoarea Doina Popescu, tot de la tine( sigur ca o sa-i caut cartile) Presupun că sunt o serie de talente de orice varsta, care ar merita sa iasa la drumul mare, ma-ndoiesc, însă, ca marile edituri si librarii se grabesc sa-i promoveze si sa-i sustina…
Bună Nora,
Eu te-am descoperit la DulceDeea în blog şi am vizitat Regatul de Hârtie. M-a săgetat în suflet când a murit piciul de inimă.
Da, ai intuit bine…
Editura Nemira mi-a spus telefonic că pentru un an şi jumătate nu mai editează nimic, Lider şi All mi-au spus că sunt interesaţi doar de traduceri, Polirom că sunt aglomeraţi şi mai devreme de un an nu îmi pot da un răspuns dacă o prind în planul editorial sau nu, iar după aceea până la tipărirea efectivă mai poate trece un an.
Efectiv, cartea am trimis-o doar la Editura Universitară, unde mi-au dat un răspuns favorabil şi entuziast în 2 zile
dar, contractul era pentru cesionarea exclusivă a drepturilor pentru 3 ani, fără un termen ferm de publicare. Mi-au spus evaziv că… în următorii trei ani în funcţie de fonduri, poate trece criza…
Urmarea a fost că mi-am tipărit-o în regie proprie şi pe o promovare relativ subţire, în limita posibilităţilor.
Cu al doilea roman, DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ n-am mai bătut la uşa niciunei edituri. L-am tipărit singură.
Mai am în sertar un volum de proză afurisită şi romanul ARDEI IUŢI în curs de finisare.
Telefonic am vorbit acum două luni cu o doamnă foarte simpatică la Cartea Românească.
Sunt interesaţi să le tipărească, probabil că s-a dus vestea pe cale orală dar mi-au spus că-mi trebuie 2 referinţe de la nume consacrate.
Vasile Rusescu şi Corneliu Ifrim au murit, Fănuş Neagu este grav bolnav, totuşi i-am trimis cărţile şi zilele acestea cred că i-au parvenit deja.
Directorul bibliotecii din Galaţi, după citirea Comisiei a avut cam acelaşi entuziasm ca şi Tibi şi a dat-o la cinci scriitori gălăţeni dintre care am reţinut pe domnul Teodor Parapiru. A ieşit cu artificii invitându-mă să-mi facă şi o lansare.
Cât despre librării?
Le cedez rabatul de 32% şi îşi pun şi adaos dublând preţul cărţii, aşa că mai cinstită mi se pare vânzarea prin internet.
Ex Libris din Braşov mi-a cerut 100 de euro + tva pentru lansare şi preţul pentru participare la Târg dublu faţă de tarifele practicate la Amplus şi Gaudeamus unde lansările sunt la liber. Le-am semnalat această anomalie şi subit şi-au amintit că nu mai fac înscrieri de la 15 februarie…
Câtă literatură de bună calitate zace prin sertare şi prin computere nu o să aflăm niciodată…
Dar eu scriu cu bucurie, noapte de noapte fiindcă ce-i scris rămâne. Şi de felul meu, eu ştiu să fiu fericită şi când plouă şi când e vreme bună.
Ce bucurie mai mare puteam să am decât că azi am găsit-o pe mama leşinată de râs cu DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ în mână: „Da’ năstruşnică eşti, fata mamii! Mi-am pus ciorba-n strachină să se mai răcească, să nu-mi pocnească dinţii de artistă şi uite că s-a înţepenit.
Am găsit cartea ta pe scară şi m-am gândit că nu te superi dacă o citesc. Am căpiat de râs cu cartea asta ghiduşă şi habar n-am mai avut de mâncare! Numai că eu nu-i cunosc pe niciunul din cartea asta!”
La Comisia ZÜRICH întreba pe toată lumea:”Cine e Ilie?”
De la mama nici Stela Popescu nu scoate mai mult de un zâmbet, aşa că eu ştiu să preţuiesc bine prima izbucnire de entuziasm clocotitor din viaţa ei.
În concluzie, până vor ajunge studenţii lui Cărtărescu să audă de mine, scriu de dragul scrisului şi se pare că cei ce se-nvrednicesc să mă citească au parte de multă bucurie.
Deşi unii zic c-aş fi scriitoare, eu sînt un copil care scriu.
nora draga,
nu pot sa-mi arog nici cel mai mic merit.
Stii ca lectura este o parte importanta a felului meu de a fi, stii cum am inceput sa scriu pe acest blog, fac si eu ce pot.
Importanti din punctul meu de vedere, sunt cei care scriu, nu cei care scriu ce cred ei despre cei care scriu; sigur ca este pacat de cei care nu reusesc sa iasa la ‘lumina tiparului’ , dar putem sa ne bucuram macar de cei care au reusit acest lucru, cum esti si tu, cum este si Doina … NU ?
Dulce Deea-singele elen din venele Norei nu poate omite politicul-e ceva ce ei au inventat si il traiesc foarte intens.Eu sunt „nordica” la acest capitol, dar traiesc printre ei si nu ai idee ce „lupte”fulminante se dau in fiecare familie pe teme politice, mari sau mici!
Ce surpriza extraordinara tibi!
Scumpa noastra prietena Nora Damian merita asemenea cuvinte calde si de pretuire,pentru ca sufletul ei candid revarsat in povestiri de o deosebita sensibilitate sa fie cunoscut de cat mai multi cititori de frumos.
Imi fac mea culpa .ca inca n-am terminat de citit „Duhuri blande pe dealuri”,doar fragmente ….cu toate acestea am patruns in universul mirific al copilariei impreuna cu ea si nu ma indoiesc de fel ca acea lume a inocentei ramane pecetluita in noi pentru totdeauna.
Am convingerea ca am o relatie speciala cu Nora,relatie izvorata din compatibilitatea noastra sufleteasca.Regret doar ,ca imi lipseste harul ei si nu-mi pot exprima gandurile si trairile cum as dori eu.
Iti multumesc tibi!
Te iubesc Nora! 😆
dora draga,
mie nu ai de ce sa imi multumesti; amindoi trebuie sa multumim celor care ne ofera clipe reale de incintare prin scrierile lor minunate. NU ? 🙂
Doina Popescu, buna seara, exact asa stau lucrurile cu librariile, mai bine te lipseşti chiar daca primesti aprecieri entuziaste. Asta o spune, de altfel,si Ioan Radu Vacarescu, presedintele filialei sibiene a Uniunii Scriitorilor, stie din proprie experienta. De sumele percepute pentru lansare cu ocazia târgurilor „libere”, insa, nu stiam pana acum. Cred ca am avut noroc totusi, am fost incurajată si sustinuta de câteva persoane entuziaste care au depus un efort pentru promovarea celor trei cărţi, atat in Sibiu, cat si in alte parti( Grecia, Israel) carora le multumesc din suflet si aici! La fel dintre bloggeri, primii care m-au incurajat fara retinere sunt Theophyle( Bibliophyle) foarte cunoscut acum cu Politeia şi Tibi. Am si cateva referinte de scriitori, Silviu Guga, romancier din Sibiu, Ioan Grosan, Dragomir de la Cluj, de care, insa, nu m-am folosit. Acum ma gandesc ca ar fi cazul sa-mi un sub protectie ce am scris, dar nu prea stiu cum…Mai departe oi vedea… Si sper sa-mi spui de unde pot cumpara cartile tale.
Cartea a fost bine primită şi chiar primarul nostru a lăudat-o subalternilor dar mi-au spus că n-au susţinut niciodată pe nimeni şi ar fi suspect să înceapă cu mine…
Asociaţia editorilor şi difuzorilor de carte le-a băgat prin 12 librării în Bucureşti şi le-a împrăştiat şi prin ţară habar n-am pe unde dar, dacă-mi laşi o adresă la comisiazurich@yahoo.com ţi le trimit rapid prin poştă.
angel, ce adevar ai spus! Ma cunosti bine 🙂
dora, servus, da, uite tibi ne face surprize placute. Si eu am aceeasi impresie, de altfel ti-am mai spus asta, avem o afinitate in materie de muzica si in general de arta si de natura. Multumesc dora, te iubesc nu mai putin si eu 🙂
Am avut un generos sprijin si din partea lui Angel. Datorita ei cartile mele sunt citite si la Atena. Multumesc Angel, inca odata. Tu esti romanca”nordica”, devenita elenă prin tara de adoptie, eu sunt elenă pe jumatate, traitoare in Romania. Era normal sa ne-ntalnim 🙂
Doina Popescu,
asta sa si faci sa scrii cand iti da inima ghes.Si eu as vrea sa citesc pagini de umor autentic:anunta-ma cand le ai pregatite. 🙂
Ce caut eu printre atatia literati?
Ba,da stiu! Suflete deschise,comunicare ,schimb de experienta ,transfer de flux energetic pozitiv,intrebari si raspunsuri spuse sau inca nespuse. 🙂
dora draga
Nimeni nu stie ce cauta undeva anume; dar este foarte limpede faptul, ca tu ai un suflet foarte mare, si lipsesti de acolo unde se ‘invirt ‘ vorbe frumos ticluite, daca nu ai veni si nu ai participa. 🙂
Dora, te rog să-mi laşi o adresă de e-mail la comisiazurich@yahoo.com şi-ţi trimit câteva zâmbete.