Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 30 martie 2010

Mie mi se pare fascinantă această lume virtuală, în care vorba unui amic, ( nu-l dau în vileag în mod expres pe el, că această idee probabil îi străbate şi pe alţii), orice tembel, îşi poate face în cîteva minute un blog, pe care să debiteze orice prostii doreşte. E şi ăsta un soi de concretizare a ideii de liberă libertate! ( ştiu ce spun! ) de exprimare. Am pătruns în această lume, relativ tîrziu, dacă este să mă refer la vîrsta mea biologică. Nu insist asupra faptului că acest lucru, respectiv apariţia acestei posibilităţi de exprimare, nu a depins de mine, ci de momentul concret, istoric, în care a apărut această posibilitate. Sigur că mai întîi, am intrat pe bloguri deja existente, mai întîi citind, apoi comentînd, la început timid, apoi ceva mai ritos, pentru că mi se părea că am şi eu ceva de spus. Apoi, vorba amicului, am zis că da, da ce nu ? pot să-mi fac şi eu,propriul meu blog, unde să debitez nestingherit, fel de fel de chestii. La început, am, fost entuziast, am tot postat tot felul de subiecte, apoi, am început să am îndoieli. Chiar nu poate trăi lumea fără postările mele ? Sigur că poate, mi-am răspuns. Poate. Am început cu cîteva chestii simple. Am făcut apoi destăinuiri. Am scris despre lecturile mele. Am scris şi despre poziţia mea în diversele situaţii politice care ne frămîntă pe toţi, inclusiv pe mine. Am încercat să renunţ la blogăreală. Greu de făcut acest lucru ... Se pare că blogăreala produce adicţie În fine. Am adăugat în Blogrolull meu, mai întîi, blogurile de suflet, pe care comentam la început; apoi, am adăugat în blogrolull meu, blogurile  pe care le-am găsit în blogrollul acestor bloguri. Am, adăugat aceste bloguri în blogroll, pentru că mi se părea că aceste bloguri, au ceva interesant de spus, deci merită citite, pe unele le-am şi ‘citat’. Probabil că le-am adăugat, din lenea de a ţine minte adresele respectivelor bloguri. Alte bloguri, au intrat în categoria ‘favorite’, dar nu şi în blogrollul blogului meu. Unele bloguri, sunt în ambele moduri de accesare rapidă. Pentru că de fapt, aceasta a fost motivaţia mea : accesarea rapidă a blogurilor care mi s-au părut mie, interesante. Am aflat ulterior, că există şi un soi de clasament al blogurilor noastre, respectiv ZELIST. Mărturisesc cu mîna pe inimă, că nu mă interesează DELOC acest clasament. Are şi părţi bune acest clasament. Dar. Acest clasament nu are cum să coincidă, cu preferinţele mele. Am în blogrollul meu atît persoane care sunt pe poziţii care ocupă locuri hăăăt departe de primele locuri, şi am la favorite, bloguri care nu apar în blogrollul meu, dar sunt pe poziţii fruntaşe în acest clasament. Pe scurt, am pus în blogrollul meu, ceea ce am crezut eu de cuviinţă, la un moment dat, sau altul. Nu îmi pasă în mod deosebit cine mă pune sau nu, în blogrollul său. Cînd accesez un blog, acest lucru nu mă frămîntă. Citesc ce scrie acolo, şi cam atîta tot. Cînd am crezut că respectivul blog nu trebuie promovat, am scos respectivul blog din blogrollul meu. Dar cînd am crezut că un blog merită cunoscut măcar de cei care acceseaza blogul meu, l-am menţinut.   PUNCT.

Read Full Post »

Audierea senatorului Voicu Cătălin la ÎCCJ a început cu o ciudăţenie : acesta a intrat la audieri, folosind uşa de acces a deţinuţilor. Probabil că va ieşi surîzător, pe uşa principală, unde presa îl aşteaptă avidă de informaţie primară, pe care să o bage în malaxorul deformărilor manipulatoare pînă la sastisire. Normal, senatorul VC ar fi trebuit să intre la audieri, pe uşa principală, iar în urma unui verdict, fie să iasă tot pe acolo, fie, aşa cum de fapt ar trebui, să iasă pe uşa destinată deţinuţilor; sau, mă rog, arestaţilor preventiv. Nu cred că senatorul VC va fi arestat; nici acum, nici altădată. Sistemul din care face parte este încă prea puternic pentru a permite gloatei să capete o ciozvîrtă de ‘barosan’. Sunt prea mulţi în această ‘horă’ ca să-şi permită o fisură. Cazul acesta, al senatorului VC, va lua loc în galeria portretelor celor justiţiabilli, dar care nu ajung la capătul unui proces decît simultan cu prescrierea faptelor pentru care ar trebui judecaţi. Vă mai faceţi iluzii ? Asta nu este Săptămîna Patimilor pentru ticăloşi. Este Săptămîna Patimilor pentru cel care nevinovat fiind, a luat asupra sa păcatele lumii. În această săptămînă, oamenii sunt mai generoşi. Inclusiv judecătorii de la ÎCCJ.

Vezi si https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/03/22/opriti-ma-din-ris-ma-doare-burta/

Read Full Post »

Gînd fugar

Încrîncenarea din spaţiul public, atinge cote de neînţeles chiar şi acum, în Săptămîna Patimilor. Presupuneam (eu cel puţin), că măcar în această săptămînă, eventual şi în cea următoare, respectiv Săptămîna Luminată, tonul confruntărilor politice să fie ceva mai calm, mai pătruns de ideea de concordie, de acceptare a alterităţii, de ideea că mare parte dintre noi botezaţi fiind, chiar suntem pătrunşi de tradiţia iertării reciproce, poate chiar şi de ideea că iubirea dintre semeni ar fi mai benefică decît ura neostoită. Dar, nu e aşa. Adrenalina politicianismelor inundă arterele naţiei prin care ar trebui să circule un nou fluid, fluidul proiectului comun care să-i conducă pe OAMENI, catre un ideal comun. Nu este aşa, din păcate . O idee generoasă, ca reformarea învăţămîntului românesc aflat în grea suferinţă, este înnecată în dispute sterile despre cine are preeminenţă în acest domeniu. Marga ? Andronescu ? Funeriu ? Miclea ? Şi mai mult decît atît, acest proiect de maxima importanţă este diluat în discuţii sterile despre căderea unui senator, dovedit prin nişte stenograme cutremurătoare, ca fiind un duşman al normalităţii unui stat democratic. Nu contează ce cuprind acele veritabile conspiraţii la adresa noastră a tuturor, spun cu încrîncenată incoştienţă, unii; contează numai faptul că acele înregistrări au fost făcute sau nu, în limite strict legale. Sigur că LEGEA este importantă şi sigur că FĂRĂDELEGEA trebuie stopată prin orice mijloc legal. Dar, atîta vreme cît ne vom încrîncena pe formă şi pe proceduri, lăsînd cu buna ştiinţă fondul în desuet, nu avem de aşteptat nimic bun, în evoluţia societăţii noastre. Lîncezim în aşteptare. Încremenim în relativizare. Ne încrîncenăm în orizonturi din care nu se întrevede nimic. Murim metaforic. Murim la propriu, sufocaţi de neputinţele noastre de a separa neghina de secară. Şi trăim amărîţi, cu toţii. Pătimim şi nici măcar nu vrem să înţelegem de ce pătimim. Rămînem crucificaţi fără sa murim. Am devenit noi cumva cu toţii, un imens BARABA ? Of, Doamne ! Sper că încă, NU !

Read Full Post »