Comentariu (2) la Evanghelia după Ioan / Andre Scrima

Ziua învierii. Capitolul 20. În interpretarea părintelui Scrima, acest capitol din Evanghelia după Ioan, are o structură internă desfăşurată pe etape distincte.

 

– 1. În zori : mormîntul gol (20; 1-10).

– 2. Dimineaţa : Iisus se arată Mariei şi i se face cunoscut (20; 11-18).

– 3. Seara : arătările lui Iisus în faţa ucenicilor. Prima comunicare a Duhului (20; 19 – 23).

– 4. Pecetea zilei a opta : experienţa lui Toma (20; 20 – 29).

– Concluzie (20; 30 – 31) : figura lui Iisus şi finalitatea Evangheliei.

 

„Această primă zi a Săptămînii deschide un timp cu totul altul, acel timp am putea spune, în care tot ceea ce a fost săvîrşit pînă acum se revelează ca noutate a vieţii, ca noutate a lumii. Iar fiinţa care, după Sfintul Ioan, ne va face, prima, să avem acces la aceasta noutate e Maria din Magdala” – spune părintele Andre Scrima.

 

 Maria Magdalena este prima care vine la mormînt şi vede lespedea ridicată. Aceasta aleargă la cei doi ucenici, Simon-Petru şi Ioan şi-i anunţă : „L-au luat pe Domnul din mormînt şi nu ştiu unde L-au pus” (20;2). Cei doi, aleargă la mormînt. Primul care soseşte, este Ioan, dar îl aşteaptă pe Simon-Petru care intrînd, „vede giulgiurile puse pe jos”. Dar Ioan este cel care, intrînd după Petru, este primul care „a văzut şi a crezut„. Cei doi, merg la ceilalţi ucenici ca să le ducă vestea. Şi îi revine tot Mariei, să-L vadă şi să-L recunoască; ” … aceea I-a zis evreieste : Rabbuni (adică Învăţătorule)! ” (20; 16). Diferenţa dintre apelativele Rabbi şi Rabbuni, este faptul că primul termen semnifică învăţător în general, iar cel de-al doilea termen în ebraică, era deseori rezervat lui Dumnezeu. Maria vrea să i se arunce la picioare, dar Iisus, îi spune : „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu …(20; 17)”. Maria este cea căruia Iisus, îi spune ” … ci mergi la fraţii Mei şi le spune : Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru (20; 17).” Acestea s-au petrecut în zori şi dimineaţa. Seara, ucenicii stăteau feriţi „fiindcă mînia care dusese la crucificarea Învăţătorului lor bîntuia încă în preajmă şi nu ştiau la ce să se aştepte”, comentează părintele Scrima. Între ei, „a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis : „Pace vouă!” (20;19). „Şi zicînd acestea, le-a arătat mîinile şi coasta Sa” (20; 20). Apoi, Iisus „a suflat asupra lor şi le-a zis : luaţi Duh Sfînt. Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute (20; 22-23). În interpretarea părintelui Scrima, acum ucenicii primesc misiunea „să discearnă între cei care au cunoaşterea lui Iisus, şi cei cărora le lipseşte această cunoaştere…”. Dintre ucenici, lipsise iniţial Toma, care îşi păstrase mintea cea de toate zilele ( adică nu era pătruns încă, de importanţa şi semnificaţia acestui moment; nm, tibi), care spune : „… dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede”(20; 25). { Acest pasaj este cel care a generat faimoasa sintagmă – falsă – „Crede şi nu cerceta”;nm, tibi}. Deznodămîntul are loc în cea de a opta zi, cînd după ce Iisus îl invită pe Toma să-i pipăie rănile, acesta a exclamat : „… Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (20; 28). ” Iisus I-a zis : pentru că M-ai vazut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut !” (20; 29). Acest capitol se încheie cu :

 

„Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, fiul lui Dumnezeu, şi, crezînd, să aveţi viaţă în numele Lui.”(20; 31).

 

Sărbători Pascale Fericite, vă urez tuturor !